Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2013
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2913/2013

HOTĂRÂRE
27.09.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2913/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Municipiul Reșița prin Primar împotriva deciziei civile nr. 70 din 15 mai 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. La apelul nominal se prezintă recurentul-reclamant Municipiul Reșița prin Primar prin avocat substituent M.L., lipsă fiind intimata-pârâtă SC C.E.T. SRL Reșița. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, învederându-se că recursul este legal scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 și a fost declarat și motivat în cadrul termenului procedural prevăzut de dispozițiile art. 301 C. proc.

civ. S-a mai referit că, la data de 18 septembrie 2013, intimata-pârâtă SC C.E.T. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare comunicată recurentei-reclamante. Înalta Curte, din oficiu în baza art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 1 C. proc. civ., invocă motivul de recurs de ordine publică, derivat din nelegala compunere a completului de judecată care a pronunțat decizia recurată față de prevederile art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și acordă cuvântul părții prezente pe aspectele invocate.

Reprezentantul recurentului-reclamant Municipiul Reșița, referitor la motivul de ordine publică, invocat de Înalta Curte, precizează că, în faza procesuală anterioară, în care a fost pronunțată hotărârea atacată, compunerea instanței a fost cea prevăzută pentru soluționarea apelului, aceasta fiind calea de atac soluționată aspect ce rezultă atât din dispozitivul sentinței pronunțate în fond, cât și din dispozitivul deciziei recurate, situație în raport de care, apreciază că, în mod corect, nu era susceptibilă de a fi atacată cu apel, urmând a fi cenzurată exclusiv în calea extraordinară de atac a recursului. Astfel, instanța supremă a invocat nelegalitatea căii de atac soluționate prin decizia atacată și nelegala compunere a instanței care a pronunțat-o, reținând că se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc.

civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere atunci când instanța care a pronunțat hotărârea atacată "nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale." Susținerile reprezentantului reclamantului în sensul că în dispozitivul hotărârii primei instanțe s-a menționat ca este susceptibilă de a fi atacată cu apel, vor fi înlăturate, reținându-se că nu are relevanță calea de atac menționată în dispozitivul sentinței tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs. Astfel, în considerarea prevederilor legale anterior expuse, Înalta Curte constată că hotărârea atacată în prezenta cale de atac a fost pronunțată de curtea de apel, de un complet constituit într-o compunere greșită, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, calea de atac prevăzuta împotriva acesteia este recursul care se soluționează în complet de trei judecători. În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006 raportat la art. 299 și art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de reclamantul Municipiul Reșița prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 70 din 15 mai 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va soluționa recursul în compunerea prevăzută de art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Reșița prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 70 din 15 mai 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare în completul prevăzut de lege pentru judecarea recursurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2013. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2014
a recurată nu cuprinde motivarea în raport cu fiecare dintre criticile formulate în apel. Prin urmare, s-a constatat că sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vătămarea procesuală produsă de recurent prin nesocotirea pre
ÎCCJ 2010-06-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3488/2010
sau nu afectate unor amenajări de utilitate publică. Totodată, recurentul a susținut că deși pricina a fost judecată în contradictoriu numai cu Primarul Municipiului Reșița, instanța de sapei a stabilit unele obligații în sarcina sa. Reclam
ÎCCJ 2013-11-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3809/2013
ate apelurile declarate de reclamanta SC R.G.B. SRL și de pârâta SC E.D.T.R. SRL Reșița, reținând că o eventuală omisiune din dispozitivul sentinței trebuia solicitată pe baza unei cereri de completare a dispozitivului în baza art. 281 2 C.
ÎCCJ 2013-01-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 79/2013
, prin cereri precizatoare depuse de reclamanți la data de 21 februarie 2011 și respectiv de 2 mai 2011. Cele două părți chemate în cauză, în calitate de pârâți, au contestat caracterul fondat al acțiunii promovate. Totodată ambele părți au
ÎCCJ 2013-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3917/2013
. SA Timișoara a formulat, se asemenea, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cu privire la motivul de recurs care vizează respingerea apelului pârâților Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara - prin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă