ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta V.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a solicitat anularea raportului de evaluare înregistrat la A.N.I. - Direcția Generală Inspecție din 13 aprilie 2011 și suspendarea efectelor raportului respectiv până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că raportul de evaluare înregistrat la 13 aprilie 2011 este lovit de nulitate absolută pentru următoarele motive, întrucât se întemeiază în mod nelegal pe dispozițiile Legii nr. 176/2010, care a intrat în vigoare la data de 5 septembrie 2010, după trecerea a 3 luni si 2 zile de când reclamanta a încetat să îndeplinească funcția de consilier personal al ministrului, fiind depășită și competența prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.I. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de natura raportului de evaluare ce face obiectul contestării, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 7224 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a admis excepția inadmisibilității. și a respins acțiunea acțiunea formulată de reclamanta V.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin raportul de evaluare nr. 47628/G/II din 13 aprilie 2011 întocmit de pârâtă s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. f) și art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene prevăzută de art. 18 2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, în baza art. 8 și art. 10 lit. a) și g) din legea menționată, pârâta a procedat la informarea persoanei evaluate cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a averii dobândite împreună cu familia și a respectării regimului juridic al conflictelor de interese în perioada exercitării funcției publice.

Judecătorul fondului a mai reținut că în cuprinsul concluziilor din raportul de evaluare s-a constatat că la momentul semnării contractului de finanțare din 27 ianuarie 2010, reclamanta deținea o funcție publică în sensul prevederilor art. 147 C. pen., iar proiectul urma să se deruleze în unitățile de învățământ din mediul rural și urban din România, în directă legătură cu funcția deținută, acest aspect reprezentând un indiciu privind încălcarea legislației penale, respectiv a art. 253 1 C. pen. De asemenea, potrivit informațiilor primite de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, începând cu data de 22 februarie 2010, sediul social al SC E.T.C.E. SRL nu mai este cel care figura în cererea de finanțare și în contractul de finanțare, ci prin contractul de comodat, s-a schimbat la domiciliul reclamantei, în imobilul său proprietate personală.

Acest aspect reprezintă un indiciu privind încălcarea legislației penale, respectiv a art. 18 2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Din analiza actelor de la dosar, prima instanță a constatat că prin raportul de evaluare întocmit de pârâtă nu se constată existența unui conflict de interese sau a stării de incompatibilitate, întocmirea raportului fiind motivată de identificarea unor elemente de încălcare a legislației penale, potrivit art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, instanța de fond a constatat că raportul de evaluare contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte juridice prin el însuși, nu creează, nu modifică și nici nu stinge raporturi juridice, fiind un act de sesizare a organului de urmărire penală în înțelesul dat de art. 221 și art. 223 C. proc.

pen., ca urmare a existenței unor indicii cu privire la săvârșirea de către reclamantă a infracțiunilor prevăzute de art. 18 2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 253 1 C. pen. 3. Recursul reclamantei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta Vergu Melania, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că raportul de evaluare nu este un act administrativ, în condițiile în care dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 includ în mod indubitabil acest raport de evaluare în categoria actelor administrative care pot fi atacate direct în instanță, fără să facă distincție între act administrativ și act de sesizare a unui organ de urmărire penală.

În opinia recurentei, înaintarea raportului la organele de urmărire penală nu poate împiedica exercitarea dreptului de contestare a actului pe calea contenciosului administrativ. Mai mult decât atât, arată recurenta, o eventuală admitere a contestației, în sensul constatării nulității raportului de evaluare, nu împiedică interpretarea aceluiași raport ca fiind un act de sesizare a organelor de urmărire penală. Prin urmare, recurenta consideră că raportul de evaluare trebuia interpretat de instanța de fond ca fiind un act administrativ, susceptibil de a fi atacat pe calea contenciosului administrativ, motiv pentru care în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității. În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin raportul de evaluare din 13 aprilie 2011, încheiat în urma verificărilor efectuate în temeiul art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007, s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene prevăzută de art. 18 2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen.

Contrar celor susținute de recurenta – reclamantă, Înalta Curte reține că dat fiind rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia A.N.I. a sesizat Parchetul, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 invocate de aceasta. Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ. Susținerile recurentei nu pot fi primite pentru că așa cum a arătat și instanța de fond, prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existența unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate – ci pârâta a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene prevăzută de art. 18 2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253 1 C. pen. În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 144/2007 „ Dacă în urma comparării datelor din declarații, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferență vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcției și veniturile realizate în aceeași perioadă, acesta procedează după cum urmează: c). suspendă verificarea și sesizează organele de urmărire penală, în situația în care se constată existența unor probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unor fapte penale.

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 144/2007 „ Agenția exercită următoarele atribuții, cu respectarea principiilor legalității, imparțialității, independenței, celerității, dreptului la apărare și bunei administrări: sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală” De asemenea, potrivit prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 „Agenția sesizează organul de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Verificarea efectuată de inspectorul de integritate se suspendă până la soluționarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii.

În acest caz, termenul de prescripție a răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea verificării de către Agenție. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii obligațiilor fiscale, potrivit legii.” Având în vedere rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia A.N.I. a sesizat Parchetul, precum și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”, Înalta Curte constată că pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen.

și respectiv de codul de procedură penală. Inadmisibilitatea se referă la o situație care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de lege. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte de sine stătătoare. Soluția adoptată în recurs Constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și că în cauză nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de V.M. împotriva Sentinței civile nr. 7224 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.