ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 745/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, reclamanta V.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a solicitat

anularea raportului de evaluare înregistrat la A.N.I. - Direcția Generală

Inspecție din 13 aprilie 2011 și suspendarea efectelor raportului respectiv

până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că raportul de evaluare înregistrat la 13 aprilie 2011 este lovit de

nulitate absolută pentru următoarele motive, întrucât se întemeiază în mod

nelegal pe dispozițiile Legii nr. 176/2010, care a intrat în vigoare la data de

5 septembrie 2010, după trecerea a 3 luni si 2 zile de când reclamanta a

încetat să îndeplinească funcția de consilier personal al ministrului, fiind

depășită și competența prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 176/2010.

Prin întâmpinare,

pârâta A.N.I. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de natura

raportului de evaluare ce face obiectul contestării, iar pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

de apel

Prin Sentința nr. 7224

din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a admis excepția

inadmisibilității. și a respins acțiunea acțiunea formulată de

reclamanta V.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin raportul de

evaluare nr. 47628/G/II din 13 aprilie 2011 întocmit de pârâtă s-a dispus, în

temeiul art. 10 lit. f) și art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, sesizarea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. în vederea

efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamantă a

infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene

prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a

infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că, în baza art. 8 și art. 10 lit. a) și

g) din legea menționată, pârâta a procedat la informarea persoanei evaluate cu

privire la declanșarea procedurii de evaluare a averii dobândite împreună cu

familia și a respectării regimului juridic al conflictelor de interese în

perioada exercitării funcției publice.

Judecătorul fondului

a mai reținut că în cuprinsul concluziilor din raportul de evaluare s-a

constatat că la momentul semnării contractului de finanțare din 27 ianuarie 2010,

reclamanta deținea o funcție publică în sensul prevederilor art. 147 C. pen.,

iar proiectul urma să se deruleze în unitățile de învățământ din mediul rural

și urban din România, în directă legătură cu funcția deținută, acest aspect

reprezentând un indiciu privind încălcarea legislației penale, respectiv a art.

253

1

C. pen.

De asemenea, potrivit

informațiilor primite de la Oficiul Național al Registrului Comerțului,

începând cu data de 22 februarie 2010, sediul social al SC E.T.C.E. SRL nu mai

este cel care figura în cererea de finanțare și în contractul de finanțare, ci

prin contractul de comodat, s-a schimbat la domiciliul reclamantei, în imobilul

său proprietate personală. Acest aspect reprezintă un indiciu privind

încălcarea legislației penale, respectiv a art. 18

2

alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de

corupție.

Din analiza actelor

de la dosar, prima instanță a constatat că prin raportul de evaluare

întocmit de pârâtă nu se constată existența unui conflict de interese sau a

stării de incompatibilitate, întocmirea raportului fiind motivată de

identificarea unor elemente de încălcare a legislației penale, potrivit art. 10

lit. f) din Legea nr. 176/2010.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că raportul de evaluare contestat nu este un act

administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

întrucât nu produce efecte juridice prin el însuși, nu creează, nu modifică și

nici nu stinge raporturi juridice, fiind un act de sesizare a organului de

urmărire penală în înțelesul dat de art. 221 și art. 223 C. proc. pen., ca urmare a existenței unor indicii cu privire la săvârșirea de către reclamantă a

infracțiunilor prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000

și art. 253

1

C. pen.

reclamantei

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta

Vergu Melania, solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare.

În

motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit

instanța de fond a reținut că raportul de evaluare nu este un act

administrativ, în condițiile în care dispozițiile art. 22 alin. (1)

din Legea nr. 176/2010 includ în mod indubitabil acest raport de evaluare în

categoria actelor administrative care pot fi atacate direct în instanță,

fără să facă distincție între act administrativ și act de sesizare a

unui organ de urmărire penală.

În

opinia recurentei, înaintarea raportului la organele de urmărire penală nu

poate împiedica exercitarea dreptului de contestare a actului pe calea

contenciosului administrativ.

Mai

mult decât atât, arată recurenta, o eventuală admitere a contestației, în

sensul constatării nulității raportului de evaluare, nu împiedică

interpretarea aceluiași raport ca fiind un act de sesizare a organelor de

urmărire penală.

Prin

urmare, recurenta consideră că raportul de evaluare trebuia interpretat de

instanța de fond ca fiind un act administrativ, susceptibil de a fi atacat

pe calea contenciosului administrativ, motiv pentru care în mod greșit a

fost admisă excepția inadmisibilității.

În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin

raportul

de evaluare din 13 aprilie 2011,

încheiat în urma verificărilor

efectuate

în

temeiul art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 144/2007,

s-a dispus

sesizarea Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. în vederea efectuării

de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii

împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de conflict de interese

prevăzută de art. 253

1

C. pen.

Contrar

celor susținute de recurenta – reclamantă, Înalta Curte reține că dat fiind rezultatul

verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței

unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia A.N.I.

a sesizat Parchetul, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (1)

din

Legea nr. 176/2010

invocate de aceasta.

Potrivit

art. 22

alin. (1) din Legea nr. 176/2010, persoana

care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului

de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea

acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Susținerile

recurentei nu pot fi primite pentru că așa cum a arătat și instanța de fond,

prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existența unui

conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate – ci pârâta a dispus

sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamantă

a infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene

prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a

infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. c)

din Legea nr. 144/2007 „

Dacă în urma comparării datelor din

declarații, respectiv a analizării documentelor suplimentare primite,

inspectorul de integritate constată că există o diferență vădită între averea

dobândită pe parcursul exercitării funcției și veniturile realizate în aceeași

perioadă, acesta procedează după cum urmează:

c).

suspendă verificarea și sesizează organele de urmărire penală, în situația în

care se constată existența unor probe sau indicii temeinice privind săvârșirea

unor fapte penale.

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. f)

din Legea nr. 144/2007

„

Agenția exercită

următoarele atribuții, cu respectarea principiilor legalității,

imparțialității, independenței, celerității, dreptului la apărare și bunei

administrări: sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau

indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală”

De asemenea, potrivit prevederilor art. 46 alin. (3) din

Legea nr. 144/2007

„Agenția sesizează organul de urmărire

penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau indicii temeinice

privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Verificarea efectuată

de inspectorul de integritate se suspendă până la soluționarea cauzei de către

organul judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescripție a

răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea verificării de către

Agenție. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii

obligațiilor fiscale, potrivit legii.”

Având

în vedere rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume

constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în

considerarea căruia A.N.I. a sesizat Parchetul, precum și dispozițiile art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „Nu pot fi atacate pe calea

contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau

desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”,

Înalta Curte constată că pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor

de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. și respectiv

de codul de procedură penală.

Inadmisibilitatea

se referă la o situație care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă

de lege.

Prin

urmare, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect

a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte de sine stătătoare.

Soluția adoptată în

recurs

Constatând

că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și că în cauză

nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de V.M. împotriva Sentinței civile nr. 7224 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.