ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 184 din data de 04 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 459 alin. (5) rap. la 459 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuenta A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată revizuenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 627 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2020 la data de 02.11.2020, petenta - revizuentă A. a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 97 din data de 18.06.2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost recunoscută Sentința nr. 25/2017 pronunțată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că nu a avut parte de o judecată corectă deoarece a fost anchetată sub presiune și amenințare din partea organelor judiciare, fiind folosiți în cauză martori mincinoși.

De asemenea, a precizat petenta că la acea dată nu cunoștea bine limba italiană, era amenințată și spunea ce doreau carabinierii. Totodată, a arătat că a fost închisă, sechestrată, bătută, amenințată și i-au fost luați banii.

A solicitat revizuirea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare italiene pentru motivele invocate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin Sentința penală nr. 97/18.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2020 s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep.

A fost recunoscută Sentința nr. 25 din data de 16.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, definitivă la data de 04.06.2018, prin care cetățeanul român A., deținută într-un penitenciar din Italia, a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de omor prevăzut de art. 110, art. 575, art. 61 nr. 2 și 5 C. pen. italian și tâlhărie prevăzută de art. 110, art. 628 alin. (1), (3), (3) bis C. pen. italian, care au corespondent în legislația română în infracțiunile de omor calificat prevăzut de art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. și tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatei în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani și 1 lună închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 11.07.2013 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Din cuprinsul certificatului, Curtea a constatat că A. a fost prezentă la procesul în urma căruia a fost pronunțată hotărârea și și-a exprimat consimțământul la transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind de acord cu transmiterea certificatului și a hotărârii judecătorești.

Potrivit mențiunilor din certificat și din înscrisurile înaintate de autoritățile judiciare din Italia, persoana condamnată a început executarea pedepsei la data de 11.07.2013 și până la inițierea procedurii de transferare a executat 2132 zile închisoare, calculate la data de 13.11.2019. De asemenea, s-a menționat că persoanei condamnate nu i-a fost acordat beneficiul eliberării înainte de termen, conform art. 54 din Regulamentul Penitenciarelor, pedeapsa fiind considerată executată la 10.08.2034.

Față de aceste împrejurări, Curtea a constatat că a fost legal învestită cu sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Italia cu atribuții în executarea pedepselor privative de libertate privind recunoașterea Sentinței nr. 25 din data de 16.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, definitivă la 04.06.2018, în vederea transferării persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte; c) persoana condamnată are cetățenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

S-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 rep., întrucât hotărârea este definitivă și executorie, faptele pentru care au fost aplicate pedepse au corespondent în legea română, persoana condamnată este cetățean român și și-a exprimat acordul cu privire la transferarea în România în vederea executării pedepsei.

Totodată, din verificările efectuate, a rezultat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare a unei hotărâri judecătorești străine prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 rep.

Instanța a reținut că persoana condamnată A. a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 97 din data de 18.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2020, în susținerea căreia a invocat faptul că a fost condamnată de o instanță din Italia, nu a avut parte de o judecată corectă deoarece a fost anchetată sub presiune și amenințare din partea organelor judiciare, fiind folosiți în cauză martori mincinoși.

Curtea a apreciat că cererea de revizuire formulată în cauză de petenta condamnată este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Conform dispozițiilor art. 459 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, verificându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), în caz contrar, cererea fiind respinsă ca inadmisibilă.

Curtea a reținut că, având caracterul unei căi de atac, prin care sunt constatate și înlăturate erori judiciare în rezolvarea acțiunii penale, revizuirea privește numai hotărârile definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei. În acest sens, a precizat că, în practica instanțelor judecătorești s-a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, precum și soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen.. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Curtea a apreciat că o altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Curtea a reținut din conținutul acestui text legal că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.

Astfel, Curtea a constatat că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petenta A. nu îndeplinește condițiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Sens în care, întrucât hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoașterea unei hotărâri străine și adaptarea pedepsei, cererea de revizuire a fost apreciată de curte ca fiind inadmisibilă.

Astfel, Curtea a reținut că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 144 alin. (3) rap. la art. 133 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rezultă neechivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativele unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin exclusiv de executarea acesteia după transfer. Aceasta, întrucât, așa cum, în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigențele legii interne), cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute în procedura de revizuire, prerogative suplimentare de repunere în discuție a fondului soluției. Așadar, soluționarea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare italiene nu este de competența organelor judiciare române.

Pe de altă parte, s-a amintit că, legea procesual penală reglementează în mod amănunțit fiecare caz de revizuire în parte, instituind condiții de fond și formă ce se cer a fi îndeplinite, de natură să convingă despre necesitatea înlăturării erorilor judiciare, motivele invocate de revizuentă neaflându-se printre aceste cazuri expres prevăzute de C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât pe calea revizuirii nu se pot dispune rejudecarea cauzei și schimbarea pedepsei la care revizuentul a fost condamnat.

Prin urmare, curtea a concluzionat că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă.

Împotriva Sentinței penale nr. 184 din data de 04 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel revizuenta A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07.12.2020, sub nr. x/2020.

Examinând sentința atacată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului acțiunii penale/civile, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

Or, în cauză, condamnata a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr. 97 din data de 18.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost recunoscută Sentința nr. 25/2017 pronunțată la data de 16.03.2017 de Curtea de Apel cu Jurați din Napoli, definitivă la 04.06.2018, prin care cetățeanul român A., deținută într-un penitenciar din Italia, a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea a 2 infracțiuni: omor prev. de art. 110, art. 575, art. 61 nr. 2 și 5 C. pen. italian și tâlhărie prev. de art. 110, art. 628 alin. (1), (3), (3) bis C. pen. italian, care au corespondent în legislația română în infracțiunile de omor calificat prev. de art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. și tâlhărie calificată prev. de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) și f) C. pen.

S-a dispus transferarea condamnatei în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani și 1 lună închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 11.07.2013 la zi.

Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile spaniole. Or, nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătorești care nu au fost pronunțate de către o instanță română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanța română a rezolvat fondul cauzei.

Astfel că, în mod corect a reținut instanța de fond că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor care țin exclusiv de executarea acesteia după transfer.

În consecință, constatând că hotărârea vizată prin cererea de revizuire nu îndeplinește condițiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acțiune penală și nepronunțând vreuna din soluțiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal, Înalta Curte a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnata A., nefiind îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. și art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Ca atare, revizuenta a declarat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care nu a vizat o hotărâre prin care s-a dispus asupra fondului și atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 302/2004, se constată că apelul formulat de revizuentă este nefondat sub acest aspect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 452 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 184 din data de 04 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta condamnată A. împotriva Sentinței penale nr. 184 din data de 04 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2020.

GGC - NN