ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 182 din data de 29 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de recunoaștere și punere în executare în România a sentințelor: (1) nr. 1479/2015, pronunțată la data de 13.05.2015 de Tribunalul Ordinar Brindisi, confirmată prin sentința nr. 1184/2017 din data de 25.09.2017 a Curții de Apel Lecce, definitivă la data de 02.10.2018, (2) nr. 256/2016, pronunțată la data de 27.01.2016 de Tribunalul Ordinar Brindisi, definitivă la data de 21.02.2016, (3) nr. 757/2017, pronunțată la data de 19.04.2017 de Tribunalul Ordinar din Brindisi, definitivă la data de 12.10.2021, privind pe cetățeanul român A..

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1159 RON, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus plata onorariului către traducătorul autorizat B. în sumă totală de 424,635 RON, reprezentând contravaloarea traducerilor efectuate în cauză a 2,5 pagini în regim normal din limba română în limba italiană, în sumă 168,075 RON, a 2 pagini în regim de urgență din limba română în limba italiană, în sumă de 179,28 RON, precum și a unui apel telefonic cu autoritățile italiene, în sumă de 77,28 RON, din fondurile Ministerului Justiției alocate Curții de Apel Craiova.

S-a făcut mențiunea căii de atac a apelului în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru persoana condamnată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Craiova, secția penală și de minori, ulterior prezentării sesizării formulate și a situației de fapt reținute prin hotărârile de condamnare, a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru recunoașterea hotărârilor penale străine din următoarele motive:

A reținut că în cazul sentinței nr. 256/2016 pronunțate de Tribunalul Ordinar Brindisi, rămasă definitivă la data de 21.02.2016, și a sentinței nr. 757/2017 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Brindisi, rămasă definitivă la data de 12.10.2021, casată prin decizia nr. 699/2021 din 26.04.2021, nu este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, întrucât la data săvârșirii faptelor, respectiv 23.09.2013 (aferentă sentinței nr. 256/2016), 19.09.2013 și 20.09.2013 (aferente sentinței nr. 757/2017), infracțiunea de evadare constând în încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul, nu era incriminată în legea penală română.

Astfel, constatând că nu pot fi recunoscute două dintre sentințele la care face referire cererea autorităților italiene, la termenul de judecată din data de 05 august 2025, Curtea a dispus emiterea unei adrese către autoritățile judiciare italiene pentru a specifica, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea celor două sentințe anterior menționate, dacă își exprimă acordul în vederea recunoașterii parțiale a hotărârilor de condamnare, numai cu privire la sentința penală nr. 1479/13.05.2015, definitivă la data de 02.10.2018, situație în care să precizeze data începerii executării pedepsei, data împlinirii termenului de executare a acestei pedepse și partea care este considerată ca executată din această pedeapsă, sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate și în regim de deținere.

Prin adresa din 10.09.2025, autoritățile italiene și-au exprimat dezacordul vizavi de recunoașterea parțială (în vederea continuării executării) a sentințelor de condamnare cuprinse în Ordonanța de executare a pedepselor concurente nr. 11/2022 SIEP emisă la data de 17.01.2024, în același sens fiind și nota telefonică din 18.09.2025 încheiată de traducătorul autorizat pentru limba italiană în demersul de a identifica care este stadiul relațiilor solicitate.

Or, ca efect al constatării împrejurării că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea cererii în ceea ce privește sentințele nr. 256/2016, pronunțată la data de 27.01.2016 de Tribunalul Ordinar Brindisi, definitivă la data de 21.02.2016, și nr. 757/2017, pronunțată la data de 19.04.2017 de Tribunalul Ordinar din Brindisi, definitivă la data de 12.10.2021, Curtea a reținut că instanța națională nu poate să le recunoască și, implicit, nu poate să recunoască nici pedeapsa rezultantă stabilită prin includerea acestora. Totodată, a reținut că instanța română, în baza Legii 302/2004 rep., nu are posibilitatea de a stabili o nouă pedeapsă rezultantă, luând în considerare doar pedeapsa pe care o poate recunoaște, pentru că astfel s-ar substitui autorităților judiciare italiene.

Împotriva sentinței penale nr. 182 din data de 29 octombrie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel persoana condamnată A..

Persoana condamnată A. nu a motivat cererea de apel.

Examinând sentința penală apelată în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că apelul formulat de persoana condamnată A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile reglementate în titlul VI intitulat "Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană", Capitolul II "Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene", Secțiunea a 2-a "Transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România."

Înalta Curte constată că autoritățile judiciare italiene au solicitat recunoașterea următoarelor hotărâri penale:

- (1) a sentinței penale nr. 1479/13.05.2015 pronunțată de Tribunalul Brindisi, definitivă la data de 02.10.2018, prin care apelantul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 609 bis, 61 nr. 5, 582, 585 alin. (1) și (2) din C. pen. italian.

În esență, sub aspectul stării de fapt s-a reținut că în noaptea de 08.07.2013, în Carovigno, A. a forțat-o pe C. să întrețină raporturi sexuale, sens în care a prins-o cu putere de cap încercând să o sărute pe gură, a dus-o cu forța pe plajă fără ca aceasta să poată cere ajutor (deposedând-o de telefonul mobil), iar la refuzul tinerei de a se dezbrăca, a tras-o violent de păr și a amenințat-o că o va lovi cu pumnii. În scopul de a comite infracțiunea de viol, A. i-a provocat numitei C. multiple leziuni (escoriații) care au necesitat pentru vindecarea un număr de 5 zile.

- (2) a sentinței penale nr. 256/27.01.2016, pronunțată de Tribunalul Brindisi, definitivă la data de 21.02.2016, prin care apelantul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 385 din C. pen. italian.

În esență, sub aspectul stării de fapt s-a reținut că data de 23.09.2013, în timp ce se afla în arest la domiciliul său din San Vito dei Normanni situat pe Via Roma, nr. 33, A. a părăsit fără autorizație acest domiciliu.

- (3) a sentinței penale nr. 757/19.04.2017, pronunțată de Tribunalul Brindisi, definitivă la data de 12.10.2021, prin care apelantul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 385 alin. (1) și (3) din C. pen. italian.

În esență, sub aspectul stării de fapt s-a reținut că la datele de 19 și 20 septembrie 2013, în timp ce se afla în arest la domiciliul său din San Vito dei Normanni, situat pe Via Roma, nr. 33, A. a părăsit fără autorizație acest domiciliu.

Prin ordinul de executare a pedepselor concurente emis la data de 17.01.2024 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brindisi în dosarul nr. x SIEP, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 256/27.01.2016, nr. 1479/13.05.2015 și nr. 757/19.04.2017, pronunțate de Tribunalul Brindisi, rezultând o pedeapsă principală de executat de 8 ani, 5 luni și 4 zile închisoare - reținându-se că a fost executată o perioadă de 1 an și 6 luni din pedeapsa reziduală de executat de 9 ani, 2 luni și 4 zile, astfel cum rezultă și din certificatul stadiului executării emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Brindisi la data de 25.09.2024.

În continuare, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă și executorie, b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte), c) persoana condamnată are cetățenie română, d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România), e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere a sentințelor penale nr. 256/2016 și nr. 757/2017, ambele pronunțate de Tribunalul Ordinar Brindisi, față de împrejurarea că la data săvârșirii faptelor, respectiv 23.09.2013, 19.09.2013 și 20.09.2013, infracțiunea de evadare (constând în încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul) nu era incriminată de legea penală română, nefiind îndeplinită astfel condiția prev. de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Săvârșirea faptei de evadare în modalitatea încălcării de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul ori a nerespectării itinerariului sau condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii, a fost incriminată în legea penală română abia în anul 2021, art. 285 alin. (3) lit. c) din C. pen. român fiind introdus prin art. 42 pct. 2, Titlul II din Legea nr. 146 din 17 mai 2021, publicată în M. Of. nr. 515 din 18 mai 2021.

Totodată, având în vedere aspectele prezentate mai sus, Înalta Curte constată că prima instanță a respectat dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, solicitând statului emitent să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială a hotărârilor judecătorești, respectiv dacă își exprimă acordul în vederea recunoașterii numai a sentinței penale nr. 1479/13.05.2015, rămasă definitivă la data de 02.10.2018, iar în caz afirmativ să precizeze data începerii executării pedepsei, data împlinirii termenului de executare a acestei pedepse și partea care este considerată ca executată din această pedeapsă, sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate și în regim de deținere.

Prin adresa din 10.09.2025, autoritățile judiciare italiene și-au exprimat dezacordul cu privire la recunoașterea parțială (în vederea continuării executării) a sentințelor de condamnare cuprinse în Ordonanța de executare a pedepselor concurente nr. 11/2022 SIEP emisă la data de 17.01.2024, în același sens fiind și nota telefonică din 18.09.2025 încheiată de traducătorul autorizat pentru limba italiană în demersul de a identifica care este stadiului relațiilor solicitate.

Astfel, având în vedere că pedepsele aferente celor două sentințe penale, care nu pot forma obiectul recunoașterii, întrucât nu este îndeplinită condiția prev. de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, au fost contopite prin Ordonanța de executare a pedepselor concurente nr. 11/2022 SIEP din 17.01.2024 cu pedeapsa aferentă sentinței penale nr. 1479/13.05.2015, în mod corect prima instanță a reținut că nu poate să recunoască nici pedeapsa rezultantă stabilită prin includerea acestora, precum și faptul că instanța română nu poate să stabilească o nouă pedeapsă rezultantă, luând în considerare doar pedeapsa pe care o poate recunoaște, pentru că astfel s-ar substitui autorităților judiciare italiene.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a dispus respingerea cererii de recunoaștere și executare a sentințelor (1) nr. 1479/2015, pronunțată de la data de 13.05.2015 de Tribunalul Ordinar Brindisi, confirmată prin sentința nr. 1184/2017 din data de 25.09.2017 a Curții de Apel Lecce, definitivă la data de 02.10.2018, (2) nr. 256/2016, pronunțată la data de 27.01.2016 de Tribunalul Ordinar Brindisi, definitivă la data de 21.02.2016, (3) nr. 757/2017, pronunțată la data de 19.04.2017 de Tribunalul Ordinar din Brindisi, definitivă la data de 12.10.2021, privind pe cetățeanul român A., chiar dacă persoana condamnată și-a dat acordul să execute restul de pedeapsă în România, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Față de cele menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 182 din data de 29 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 1.159 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 182 din data de 29 octombrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 1.159 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.