ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 960/2018

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 226/P din 7 decembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă solicitarea privind recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii.

În baza art. 103 și art. 107 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 15 ianuarie 2018 de către Parchetul din Milano, Italia, în Dosarul nr. x/2017 față de numitul A. - cetățean român și predarea persoanei solicitate către autoritățile solicitante, sub rezerva principiului specialității predării.

În baza art. 103 alin. (5), (6), (9) și (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus menținerea măsurii arestării în vederea predării față de persoana solicitată A. pe o durată de 15 de zile, începând cu data de 9 decembrie 2018 până la data de 23 decembrie 2018, în vederea predării.

S-a dispus ca soluția să se comunice autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională-Biroul Național Interpol, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu, avocat B., în cuantum de 250 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul traducătorului C., în cuantum de 2014 RON și onorariul traducătorului D., în cuantum de 33,56 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:

La data de 23 noiembrie 2018, cu Adresa nr. x/2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a înaintat, în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată și modificată prin Legea nr. 300/2013, documentele privind persoana solicitată A., cu propunerea de luare a măsurii arestării provizorii pentru punerea în executare a semnalării privind mandatul european de arestare emis la data de 15 ianuarie 2018, de către procurorul din cadrul Parchetului din Milano, Italia, (Dosar nr. x/2017 SIEP) în vederea executării pedepsei aplicate printr-o Sentință penală definitivă (nr. 3084/2015 (G.I.P.) - 13/2017 (CA).

S-a reținut că, prin sentința penală pronunțată de Judecătorul de Primă Instanță din cadrul Tribunalului din Milano, în data de 11 septembrie 2017 s-a dispus pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani, 11 luni și 12 zile față de persoana solicitată. Perioada rămasă de executat, stabilită de către autoritățile judiciare italiene, conform mențiunilor cuprinse în mandat, este de 3 ani 11 luni 12 zile închisoare.

Persoana solicitată a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și sclavie, prev. și ped. de art. 416 p 1-2-3-6, art. 600, art. 601 din C. pen. italian.

S-a arătat că aceste fapte penale sunt incriminate și de legea penală română, respectiv infracțiunile de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 210 alin. (1), lit. a) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), sclavia, prev. și ped. de art. 209 din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi) și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a reținut că, începând cu data de 20 iunie 2012, pe o perioadă de timp, numitul A. a participat la constituirea unei grupări infracționale (acționând împreună cu membrii grupării, în mod organizat și specializat), săvârșind infracțiuni de trafic de persoane și sclavie.

La termenul din data de 7 decembrie 2018, instanța a audiat persoana solicitată A., aceasta arătând că se prevalează de efectele regulii specialității prevăzută de art. 115 din Legea nr. 302/2004 dar nu consimte la predarea sa către autoritățile italiene pentru executarea mandatului european de arestare, potrivit art. 103 alin. (3), (5) din Legea nr. 302/2004.

Instanța de fond a reținut că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată este cetățean român, iar aceasta nu și-a dat acordul pentru a fi predată autorităților judiciare italiene în vederea executării pedepsei.

S-a reținut că persoana solicitată a invocat aspecte care reprezintă motive facultative de refuz al executării mandatului european de arestare și nu există pentru instanță obligativitate în acest sens

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea a constatat că, în ultimii 5 ani, persoana solicitată nu a locuit efectiv la adresa din România. Dimpotrivă, din fișa de cazier judiciar reiese că, în perioada 2013 - 2018, numitul A. a săvârșit multiple infracțiuni pe teritoriul Italiei, pentru care s-au pronunțat condamnări, iar alte dosare sunt în curs de cercetare, a executat o pedeapsă de 6 luni și în Germania, astfel că nu poate susține că în intervalul menționat a păstrat legăturile cu familia sa. De altfel, astfel cum a rezultat din verificările efectuate și din declarația persoanei solicitate, aceasta a revenit în România cu doar câteva zile înainte de reținerea sa din prezenta cauză, iar din declarația sa de la termenul din data de 7 decembrie 2018 a rezultat că mama sa și alte rude, execută pedepse pe teritoriul Italiei.

Așadar, evaluând oportunitatea predării către autoritățile italiene, instanța a apreciat că nu se poate susține că, prin executarea pedepsei închisorii pe teritoriu Italiei, ar fi afectate legăturile de familie ale persoanei solicitate sau viața sa socială sub alte aspecte, motiv pentru care solicitarea vizând recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare a fost apreciată ca nejustificată.

Instanța de fond a constatat că, sub aspectul condițiilor de formă, mandatul european de arestare emis față de persoana solicitată A., cuprinde toate mențiunile obligatorii prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, din examinarea dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 nu a rezultat existența unor motive obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare și nu au fost formulate obiecții privind identitatea persoanei solicitate.

Împotriva Sentinței penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, persoana solicitată A. a declarat contestație.

Atât în motivarea scrisă a contestație, cât și oral cu prilejul dezbaterilor numitul A. a solicitat, prin apărător ales, admiterea contestației, desființarea sentinței și, pe fond, în rejudecare, recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare pronunțată de Tribunalul din Milano și respingerea cererii de extrădare și executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.

Totodată, a fost invocată și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, apreciind că se impune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate.

I. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, formulată de contestatorul persoană solicitată A., prin apărător, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată și republicată), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

La termenul de judecată din data de 18 decembrie 2018, cu ocazia soluționării contestației împotriva Sentinței penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, persoana solicitată A., prin apărător ales, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Autorul excepției a susținut că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, potrivit cu care:

"autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent" sunt neconstituționale, în raport, cu dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din Constituția României.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei;

- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

În ceea ce privește admisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocate, autorul excepției a arătat că textul are legătură cu prezenta cauză, întrucât instanța de fond a făcut aplicarea acestor dispoziții și a considerat că sintagma "poate" creează oportunitatea pentru instanță de a analiza dacă în România s-ar întruni anumite condiții pentru ca persoana condamnată să poată rămâne în executarea pedepsei pe teritoriul României. Totodată, excepția este ridicată în fața unei instanțe și este vorba de un text legal aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituțional anterior.

Înalta Curte reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916 din 16 decembrie 2014).

Potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată:

"autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent"

Potrivit art. 19 alin. (1) din Constituția României:"cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România".

Art. 2 prevede că:"prin derogare de la prevederile alin. (1), cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate".

Autorul excepției susține că sintagma "poate refuza executarea" ar fi trebuit să fie cuprinsă în enumerarea motivelor de refuz obligatoriu, așa cum au fost instituite la art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și doar prin excepție cetățeanul român să fie extrădat.

Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege.

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci în realitate se tinde la modificarea și completarea legii, în sensul ca prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 să facă parte din motivele de refuz expres prevăzute de alin. (1) al art. 98 din Legea nr. 302/2004, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Dacă s-ar proceda potrivit solicitării autorului excepției, Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv, ceea ce este vădit inadmisibil.

Pentru considerentele expuse Înalta Curte va respinge cererea formulată de persoana solicitată A., prin apărător ales, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

II. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, atât potrivit susținerilor apărătorului ales, cât și în raport cu actele și lucrările din dosar constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Înalta Curte constată că față de persoana solicitată a fost emis, la data de 15 ianuarie 2018, mandatul european de arestare de către procurorul din cadrul Parchetului din Milano, Italia, (Dosar nr. x/2017 SIEP) în vederea executării pedepsei aplicate printr-o Sentință penală definitivă (nr. 3084/2015 (G.I.P.) - 13/2017 (CA).

S-a reținut că, prin sentința penală pronunțată de Judecătorul de Primă Instanță din cadrul Tribunalului din Milano, în data de 11 septembrie 2017 s-a dispus pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani, 11 luni și 12 zile față de persoana solicitată. Perioada rămasă de executat, stabilită de către autoritățile judiciare italiene, conform mențiunilor cuprinse în mandat, este de 3 ani 11 luni 12 zile închisoare.

S-a reținut că persoana solicitată a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și sclavie, prev. și ped. de art. 416 p 1-2-3-6, art. 600, art. 601 din C. pen. italian.

Înalta Curte constată că aceste fapte penale sunt incriminate și de legea penală română, respectiv infracțiunile de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 210 alin. (1), lit. a) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), sclavia, prev. și ped. de art. 209 din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi) și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În speță, se constată că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată este cetățean român, iar aceasta nu și-a dat acordul pentru a fi predată autorităților judiciare italiene în vederea executării pedepsei.

Atât în fața instanței de fond, cât și în fața Înalte Curți apărătorul ales al persoanei solicitate a susținut că în speță sunt incidente dispozițiile 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, apreciind că sunt îndeplinite condițiile facultative de refuz a executării mandatului european de arestare.

Contrar susținerilor apărării în ultimii 5 ani, persoana solicitată nu a locuit efectiv la adresa din România.

Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a reieșit că, în perioada 2013 - 2018, numitul A. a săvârșit multiple infracțiuni pe teritoriul Italiei, pentru care s-au pronunțat condamnări, iar alte dosare sunt în curs de cercetare, a executat o pedeapsă de 6 luni și în Germania, astfel că nu poate susține că în intervalul menționat a păstrat legăturile cu familia sa.

Totodată, din declarația persoanei solicitate, a rezultat că aceasta a revenit în România cu doar câteva zile înainte de reținerea sa din prezenta cauză, iar din declarația sa te la termenul din data de 7 decembrie 2018 a mai rezultat că mama sa și alte rude, execută pedepse pe teritoriul Italiei.

Înalta Curte reamintește că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Nu poate fi reținută nici critica apărării referitoare la încălcarea art. 19 din Constituția României, deoarece predarea în baza unui mandat european de arestare, pe de o parte, și extrădare, pe de altă parte, sunt prevăzute de legislația în vigoare ca fiind forme distincte de cooperarea judiciară în materie penală.

Așa fiind, judecătorul român hotărăște asupra arestării persoanei solicitate în temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, și nicidecum nu se pronunță cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunității arestării. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale.

Totodată, este de semnalat că nu poate fi pus semnul egalității între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare și cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român în condițiile C. proc. pen.

Măsura arestării provizorii dispusă în vederea predării către un stat membru al Uniunii Europene constituie o măsură privativă de libertate temporară în acord cu art. 23 alin. (2) din Constituția României, care satisface pe deplin exigențele constituționale prevăzute de art. 21 din același act normativ.

Circumstanțele personale invocate de persoana solicitată - copii minori în întreținere, faptul că se află într-o relație similară celei de căsătorie cu numita E. și domiciliu stabil - nu pot susține că prin executarea pedepsei închisorii pe teritoriul Italiei ar fi afectate legăturile de familiei sau viața socială sub toate aspectele.

Înalta Curte constată că, în speță, sub aspectul condițiilor de formă, mandatul european de arestare emis față de persoana solicitată A., cuprinde toate mențiunile obligatorii prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, din examinarea dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 nu rezultă existența unor motive obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare și nu au fost formulate obiecții privind identitatea persoanei solicitate.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004, nefiind incident niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. în temeiul art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Se va lua act că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată preventiv începând cu data de 23 noiembrie 2018 la zi.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul persoană extrădabilă va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoană solicitată, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de persoana solicitată A., prin apărător ales, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

Constată că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată preventiv începând cu data de 23 noiembrie 2018 la zi.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM