ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra sesizării formulate de Tribunalul Călărași, secția penală, privind întreruperea cursului justiției, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Călărași, secția penală, a constat că prin încheierea pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 25.03.2021 în Dosarul nr. x/2020 și prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București la 01.04.2021 în Dosarul nr. x/2020 s-a întrerupt cursul justiției în prezenta cauză, întrucât nu se poate constitui un complet de judecată care să judece pe fond.
În baza art. 40 alin. (4) C. proc. pen. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa cazul de întrerupere a cursului justiției incident.
Tribunalul Călărași, secția penală, a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași emis la data de 30.07.2020 în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2020 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "tentativă de omor" prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. și "tulburarea ordinii și liniștii publice" prevăzută de art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași la 21.07.2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de judecată FCP1. Primul termen de judecată pe fondul cauzei a fost la 07.09.2020, după care au fost acordate în cauză 7 termene de judecată pentru diverse motive. Prin Hotărârea secției pentru Judecători a CSM nr. 250 din 25.02.2021 s-a admis cererea de pensionare judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar prin decretul nr. 226 din 22 martie 2021 emis de Președintele României publicat în Monitorul Oficial nr. 286/22.03.2021 s-a dispus eliberarea din funcție ca urmare a pensionării.
La termenul de judecată pe fond din 25.03.2021, Tribunalul Călărași a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 68 alin. (91) C. proc. pen., motiv pentru care a dispus scoaterea cauzei de pe rol și sesizarea Curții de Apel București, în vederea desemnării unei instanțe egale în grad cu Tribunalul Călărași, care să procedeze la judecarea pe fond a cauzei privind pe inculpatul A..
Prin încheierea din 01.04.2021 Curtea de Apel București a respins sesizarea privind desemnarea unei instanțe egale în grad cu Tribunalul Călărași, pentru următoarele considerente:
Curtea de apel a constatat că nu există în realitate situația premisă reglementată de art. 68 alin. (91) C. proc. pen., întrucât situația ce a determinat înaintarea solicitării nu a apărut în urma admiterii mai multor cereri de recuzare și abținere, ci prin efectul unor acte administrative emise de Colegiul de conducere al instanței solicitante.
Astfel, a reținut că din înscrisurile depuse la Dosarul nr. x/2020 al Tribunalul Călărași rezultă că la secția penală a acestei instanțe ar mai funcționa doar 2 judecători, iar aceștia au devenit incompatibili ca urmare a admiterii cererilor de abținere.
Curtea a constatat însă că această situație a fost creată artificial prin hotărâri succesive ale colegiului de conduce a instanței solicitante, întrucât un judecător care funcționa încă în secția penală a Tribunalului Călărași la începutul lunii martie 2021, care nu a formulat declarație de abținere și nu a fost recuzat, a fost mutat la secția civilă doar ca urmare a simplei exprimări a acordului său, în condițiile în care judecătorul respectiv era și membru al colegiului de conducere. Mai mult, după mutarea în condițiile arătate al judecătorului compatibil de la secția penală la secția civilă a instanței, prin altă hotărâre de colegiu acesta a fost desemnat să conducă ședința de judecată din data de 10.03.2021 chiar în prezenta cauză, ca judecător conform planificării de permanență.
Totodată, s-a reținut că din adresa Tribunalului Călărași, aflată la Dosarul nr. x/2020, precum și din copiile hotărârilor colegiului de conducere, rezultă cu certitudine că 2 judecători din cadrul secției civile au fost desemnați să judece la secția penală în complete de contestații și recurs, neexistând nicio explicație rezonabilă pentru care unul dintre aceștia nu a fost desemnat să judece și cauza ce face obiectul dosarului (în situații excepționale colegiul de conducere putând dispune ca un judecător să funcționeze la o anumită secție indiferent de împrejurarea că acesta nu-și exprimă acordul sub acest aspect).
Pe cale de consecință, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 68 alin. (91) teza I C. proc. pen., întrucât se poate desemna un judecător de la secția penală a Tribunalului Călărași să judece pe fond prezenta cauză, în condițiile în care există 2 judecători desemnați să judece cauze penale, în afara celor 2 judecători deveniți incompatibili în urma admiterii cererilor de abținere.
Dosarul nr. x/2020 a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Călărași și s-a acordat termen la 08.04.2021 cu citarea părților, termen la care instanța a constatat că la nivelul Tribunalului Călărași nu se poate constitui un complet de judecată pentru judecarea cauzei în fond, astfel că s-a întrerupt cursul justiției, motiv pentru care a pus în discuția părților sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru ca, în temeiul competenței conferite acesteia de dispozițiilor art. 40 alin. (4) C. proc. pen., să stabilească modul de rezolvare a situației excepționale de întrerupere a cursului justiției intervenit în cauză ca urmare a pronunțării încheierii din 25.03.2021 a Tribunalul Călărași și încheierii din 01.04.2021 a Curții de Apel București în Dosarul nr. x/2020.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva soluțiilor dispuse de Tribunalul Călărași și Curtea de Apel București prin încheierile menționate, s-au reținut ca relevante următoarele aspecte care atestă că la acest moment nu se poate constitui legal un complet care să judece pe fond prezenta cauză:
În cauza de față, relativ la modul în care s-a ajuns la imposibilitatea constituirii unui complet de judecată în cadrul Tribunalului Călărași, secția penală, s-a reținut că, urmare faptului că prin Hotărârea secției pentru Judecători a CSM nr. 250 din 25.02.2021 s-a admis cererea judecătorului-învestit cu soluționarea dosarului și s-a dispus înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție prin pensionare, Colegiul de Conducere al Tribunalului Călărași, prin Hotărârea nr. 12 din 09.03.2021, a decis excluderea de la repartizare a completurilor din care făcea parte judecătorul în cauză.
Prin aceeași hotărâre s-a decis ca, începând cu 10.03.2021 și până la publicarea în Monitorul Oficial a decretului de eliberare din funcție la ședințele în care urma să fie planificat judecătorul respectiv, să participe judecătorul desemnat prin planificarea de permanență. S-a luat această decizie pentru ca judecătorul să-și finalizeze lucrările și pentru a preveni situația ca acest judecător să intre în ședințe de judecată și să ia decizii după publicarea decretului de eliberare din funcție în Monitorul Oficial, având în vedere că nu se putea stabili în prealabil la ce dată va avea loc acest eveniment.
În baza acestei hotărâri a colegiului de conducere și a planificării de permanență la nivelul secției Penale, la termenul de judecată din 10.03.2021 din compunerea completului de judecată a făcut parte alt judecător, respectiv președintele Tribunalului Călărași. De menționat în acest context că președintele Tribunalului Călărași a făcut parte din secția penală cu acordul său pe o perioadă limitată, începând cu 01.01.2021, având în vedere situația dificilă de personal la nivelul secției penale apărută în urma pensionării unui alt judecător. În perioada în care s-a aflat în secția penală judecătorul respectiv, cu acordul său, a continuat să judece și dosare de fond în cadrul secției civile, fiind desemnat în acest sens de Colegiul de conducere al Tribunalului Călărași prin Hotărârea nr. 2 din 11.01.2021.
Din cauza deteriorării grave a situației personalului la nivelul secției civile intervenită după data de 01.01.2021 (eliberarea din funcție iminentă prin pensionare a 2 judecători, suspendarea în procedura disciplinară a unui judecător, eliberarea din funcție prin demisie a unui alt judecător, toți din secția civilă), prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 11 din 08.03.2021 s-a hotărât, cu acordul său, trecerea judecătorului înapoi la secția civilă începând cu data de 15.03.2021. Corelativ cu trecerea judecătorului înapoi în secția civilă (măsură la care s-a avut în vedere și faptul că un număr de 3 judecători în cadrul secției penale este oricum insuficient pentru constituirea a minim două completuri formate din judecători compatibili să soluționeze contestațiile în materia măsurilor preventive în faza de urmărire penală, și, ulterior, în faza de cameră preliminară și fond), prin Hotărârea nr. 12 din 09.03.2021 s-a luat decizia ca cei doi judecători rămași în secția penală să constituie completuri colegiale de soluționare a contestațiilor de competența judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară și instanței de fond împreună cu 2 judecători desemnați cu acordul lor din secția civilă. În urma exprimării acordului expres și limitat al judecătorilor cu privire la acest aspect, Colegiul a dispus desemnarea unor judecători să între în compunerea completurilor de soluționare a contestațiilor de competența judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară și instanței de fond pe o perioadă limitată, începând cu data de 15.03.2021 până la 31.03.2021. Această dispoziție a fost menținută, cu acordul judecătorilor, prin hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului Călărași nr. 13 din 26.03.2021 (pct. 8,9 și 10), acordul urmând să expire la data de 30.04.2021.
Această soluție excepțională a fost adoptată de Colegiul de conducere al Tribunalului Călărași după ce a solicitat un punct de vedere Colegiului de conducere al Curții de Apel București, care, prin Hotărârea nr. 45 din 18.02.2021 dată în interpretarea dispozițiilor art. 101 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a recomandat Tribunalului Călărași ca "în ipoteza în care vor rămâne doi judecători pe secția penală, în situația în care aceștia devin incompatibili, urmare a admiterii unor incidente precum abținerea sau recuzarea, au aplicabilitate dispozițiile art. 68 alin. (91) din C. proc. pen., însă, în alte situații excepționale (concedii de odihnă, concedii medicale, etc) au aplicabilitate dispozițiile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, sens în care, prin Hotărâre a Colegiului de conducere urmează să se suplinească completul de judecată respectiv cu judecători din secția civilă.
Soluția de compunere a completurilor de judecată colegiale cu judecători din secția civilă, astfel încât completurile colegiale să fie compuse dintr-unul din cei doi judecători din secția penală și judecători din secția civilă desemnați special în acest sens, cu acordul lor, a fost impusă de situația excepțională în care se află în prezent Tribunalul Călărași, situație care nu prezintă nicio perspectivă reală de îmbunătățire, de necesitatea respectării principiului specializării judecătorului, dar și de limitările în decizia colegiului de conducere al Tribunalului Călărași pe care le impune hotărârea intermediară nr. 14/2020 pronunțată la 19.05.2020 de Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia civilă nr. 480/2020 pronunțată la 07.07.2020, prin care s-a dispus suspendarea Hotărârii nr. 3/10.02.2020 a Tribunalului Călărași - Colegiul de Conducere până la pronunțarea instanței de fond. Cum dosarul de fond nr. x/2020 în care a fost pronunțată această hotărâre, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Vrancea, nu a fost încă soluționat, iar Colegiul de conducere este parte în acest dosar, soluția provizorie din hotărârea de suspendare a actului administrativ reprezentat de Hotărârii nr. 3/10.02.2020 a Tribunalului Călărași - Colegiul de Conducere se impune ca obligatorie și în prezent pentru orice măsură cu conținut identic sau similar pe care ar urma să o ia Colegiul de conducere al Tribunalului Călărași.
Tot prin Hotărârea Colegului de conducere nr. 12 din 09.03.2021, întrucât un judecător de la o altă instanță și-a exprimat disponibilitatea de a accepta delegarea/detașarea pe o perioadă limitată la Tribunalul Călărași, secția penală, și un judecător pensionat din cadrul secției Penale a Tribunalului Călărași și-a exprimat disponibilitatea de a reveni în activitate pe postul ocupat anterior pensionării, s-a decis ca judecata cauzelor aflate pe rolul completurilor din care făcea parte judecătorul pensionat să fie efectuată în continuare de judecătorii din planificarea de permanență.
Urmare eliberării din funcție a judecătorului de la Tribunalul Călărași și a faptului că niciuna dintre solicitările de delegare/detașare sau reîncadrare a unor judecători la secția penală a Tribunalului Călărași nu se mai putea materializa în timp util, Colegiul de Conducere al Tribunalului Călărași, prin Hotărârea nr. 13 din 26.03.2021 (pct. 7) a dispus desființarea completurilor din care făcea parte judecătorul pensionat și repartizarea ciclică a cauzelor aflate pe rolurile acestor completuri.
Prezentul dosar a primit termen de judecată la data de 25.03.2021, dată la care în secția penală a Tribunalului Călărași mai funcționau doar 2 judecători. Conform planificării de permanență, în compunerea completului de judecată trebuia să intre un judecător, care, verificând lucrările dosarului, a constat că se află într-o situație de incompatibilitate întrucât a soluționat în cauză, în timpul urmăririi penale, cereri de competența judecătorului de drepturi și libertăți, motiv pentru care a formulat cerere de abținere la 24.03.2021. Această cerere de abținere a fost soluționată și admisă prin încheierea din 24.03.2021.
Ca urmare a admiterii a acestei cereri de abținere și a regulilor stabilite de Colegiul de conducere al Tribunalului Călărași, la termenul din 25.03.2021, în compunerea completului de judecată urma să intre alt judecător, care, verificând lucrările dosarului, a constat că se află într-o situație de incompatibilitate similară întrucât a soluționat în cauză, în timpul urmăririi penale, cereri de competența judecătorului de drepturi și libertăți, motiv pentru care a formulat cerere de abținere la 24.03.2021. Cererea de abținere a fost soluționată și admisă pentru aceleași motive prin încheierea din 25.03.2021.
Față de aceste aspecte, prin încheierea din 25.04.2021, s-a constatat că nu se putea constitui un complet de judecată în fond în prezenta cauză, motiv pentru care s-a dispus sesizarea Curții de Apel București pentru a desemna o instanță egală în grad cu Tribunalul Călărași care să judece prezenta cauză.
S-a menționat în acest context că tot la data de 25.03.2021, prin încheierea pronunțată într-un alt dosar, Dosarul nr. x/2020, s-a constatat existența unei situații similare de incompatibilitate a ambilor judecători din secția penală a Tribunalului Călărași și a fost sesizată Curtea de Apel București pentru a stabili o altă instanță care să judece fondul cauzei. Soluția dată de Curtea de Apel București în această sesizare a fost diametral opusă celei din prezenta cauză, în condițiile în care prin încheierea din 29.03.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus desemnarea Tribunalului Teleorman în vederea soluționării dosarului.
Urmare încheierii Curții de Apel a fost sesizat Colegiul de conducere al Tribunalului Călărași care, prin Hotărârea nr. 15 din 02.04.2021, a desemnat în mod excepțional un judecător din secția civilă, cu acordul expres al acestuia, să soluționeze verificarea măsurii preventive sub care se află inculpatul din prezenta cauză în dosarul versionat nr. x/2020, întrucât exista pericolul iminent al expirării măsurii preventive și punerii în libertate a acestuia.
În aceeași ședință a colegiului de conducere, analizându-se posibilitățile existente la acest moment s-a constatat că, urmare hotărârii intermediare nr. 14/2020 pronunțată la 19.05.2020 de Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia civilă nr. 480/2020 pronunțată la 07.07.2020, prin care s-a dispus suspendarea Hotărârii nr. 3/10.02.2020 a Tribunalului Călărași - Colegiul de Conducere până la pronunțarea instanței de fond, nu se poate dispune prin hotărâre a Colegiului de conducere desemnarea, fără acordul expres, a unui sau mai multor judecători ai secției Civile care să intre în compunerea unui complet care să judece cauze penale în fond, o eventuală hotărâre identică sau similară ca efecte cu Hotărârea nr. 3/10.02.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Călărași urmând a fi suspendată de drept, conform regulilor instituite prin art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Colegiul de conducere al Tribunalului Călărași a analizat posibilitatea aplicării dispozițiilor legale și din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești de a trece unul sau mai mulți judecători din secția civilă în secția penală, chiar și fără acordul acestora, ocazie cu care s-a constatat că volumul de activitate al secției civile la acest moment raportat la numărul de judecători care funcționează în această secție nu permite la acest moment o astfel de acțiune.
S-a mai constatat în acest context că la momentul analizei în secția civilă funcționau 9 judecători, dintre care 2 au formulat cereri de pensionare (una fiind deja admisă de secția pentru judecători a CSM), unul este detașat în cadrul CSM, iar un alt judecător este suspendat în procedura disciplinară începând cu 22.02.2021, astfel că printr-o eventuală mutare a unui judecător din secția civilă în secția penală ar rămâne în cadrul acestei secții doar 4 judecători, număr evident insuficient pentru volumul de activitate existent în toate materiile de competența secției civile (civil, contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă, comercial, etc), dar și pentru constituirea a cel puțin două completuri de judecată în căile de atac (apel soluționat în completuri de 3 judecători și recurs).
Ulterior, la data de 07.04.2021, având în vedere necesitatea prevenirii unor situații de același tip cu cea din cauza de față, dar și formularea a două noi cereri de pensionare de către judecători din cadrul instanței (unul din secția penală și unul din secția civilă) Colegiul de conducere al Tribunalului Călărași a decis să solicite un punct de vedere CSM și Colegiului de conducere al C.A.B. cu privire la restructurarea secțiilor Tribunalului începând cu 01.05.2021.
Față de situația de fapt expusă pe larg anterior, în condițiile în care Colegiul de conducere este împiedicat de o decizie a Tribunalului Galați dată într-un proces în care este parte, să emită o hotărâre similară celei a cărei executare a fost suspendată prin care să desemneze un judecător din secția civilă, contrar voinței acestuia, să judece pe fond prezenta cauză penală, și nu i se poate impune Colegiului de conducere printr-o hotărâre a unei instanțe penale, dată în conformitate cu disp. art. 68 alin. (91) C. proc. pen., să ia sau să nu ia anumite hotărâri și să emită sau să nu emită anumite acte administrative, iar potrivit dispozițiilor legale existente și a regulilor instituite de Colegiul de conducere al Tribunalului Călărași, în cauza de față nu poate fi constituit un complet de judecată format dintr-un judecător din secției Penale a Tribunalului Călărași care să fie compatibil să judece prezenta cauză, instanța a constatat că prin efectul coroborat al încheierii pronunțate de Tribunalul Călărași la data de 25.03.2021 în Dosarul nr. x/2020 și încheierii pronunțate de Curtea de Apel București la 01.04.2021 în Dosarul nr. x/2020 în cauza de față cursul justiției este întrerupt, neexistând o regulă prevăzută de lege prin aplicarea căreia să se poată constitui legal un complet de judecată la nivelul Tribunalului Călărași.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind fixat termen de judecată, în mod aleatoriu, la data de 20 aprilie 2021, Completul C7.
În dezbateri, reprezentantul Ministerului Public și apărarea, au apreciat, deopotrivă, că este întrerupt cursul justiției și au solicitat Înaltei Curți desemnarea unei alte instanțe din cadrul Curții de Apel sau din cadrul unei Curți de Apel învecinate pentru a judeca Dosarul nr. x/2020 privind inculpatul A..
Examinând sesizarea formulată de Tribunalul Călărași privind întreruperea cursului justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență în cazurile în care este instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiției este întrerupt, cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în cazurile prevăzute de lege.
Făcând un examen doctrinar, dar jurisprudențial, s-a constatat că se ivește un caz de întrerupere a cursului justiției dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) există o încălcare a normelor referitoare la competența funcțională a instanței judecătorești fie ca urmare a unei erori judiciare, fie ca urmare a unei erori de interpretare;
b) încălcarea a fost realizată de către o instanță de judecată sesizată cu soluționarea unei cauze;
c) încălcarea normelor procedural penale conduce la o sesizare nelegală a unei alte instanțe sau chiar a instanței care a încălcat norma procedural penală respectivă;
d) rezultatul nerespectării normelor de procedură penală este imposibilitatea soluționării cauzei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin inaplicabilitatea vreunei alte dispoziții legale referitoare la declinarea competenței, conflictul de competență.
În doctrina juridică s-a menționat că întreruperea cursului justiției este o situație excepțională care constituie o împiedicare a desfășurării normale a procesului penal; de exemplu, o astfel de situație excepțională se produce în cazul desesizării organului judiciar, fără pronunțarea unei soluții legale și fără ca dosarul să fie preluat de un alt organ, sesizat în acest scop (Încheierea nr. 98 din data de 17 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020).
În speța de față sunt incidente dispozițiile art. 68 alin. (9) C. proc. pen., potrivit cărora la instanțele care nu sunt organizate pe secții, în cazul în care se admite abținerea sau recuzarea și nu se poate desemna un judecător de la instanța competentă pentru soluționarea cauzei, judecătorul de la instanța ierarhic superioară desemnează o altă instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate.
Alin. (91) al aceluiași text de lege arată că, în cazul în care se admite abținerea sau recuzarea, dacă instanța competentă pentru soluționarea cauzei este organizată pe secții și nu se poate desemna un judecător de la secția corespunzătoare a acestei instanțe, soluționarea cauzei se realizează de o altă secție a aceleiași instanțe, care are aceeași specializare. Dacă nu există o secție cu aceeași specializare, judecătorul de la instanța ierarhic superioară desemnează o altă instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau din circumscripția unei curți de apel învecinate.
Sintetizând istoricul cauzei, se constată că prin încheierea pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 25.03.2021 în Dosarul nr. x/2020 s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 68 alin. (91) C. proc. pen., motiv pentru care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și sesizarea Curții de Apel București, în vederea desemnării unei instanțe egale în grad cu Tribunalul Călărași, care să procedeze la judecarea pe fond a cauzei privind pe inculpatul A..
Prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București la data de 01.04.2021 în Dosarul nr. x/2020 s-a respins sesizarea privind desemnarea unei instanțe egale în grad cu Tribunalul Călărași.
Dosarul nr. x/2020 a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Călărași, iar la termenul de judecată din data de 08.04.2021 s-a constatat că prin încheierea pronunțată de Tribunalul Călărași la data de 25.03.2021 în dosarul x/2020 și prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București la 01.04.2021 în Dosarul nr. x/2020 s-a întrerupt cursul justiției în prezenta cauză întrucât nu se poate constitui un complet de judecată care să judece pe fond.
În baza art. 40 alin. (4) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a soluționa cazul de întrerupere a cursului justiției incident.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că ambii judecători din cadrul secției penale a Tribunalului Călărași care au fost învestiți să judece Dosarul nr. x/2020 privind inculpatul A. au formulat cereri de abținere, motivând că sunt incompatibili să soluționeze cauza având în vedere că, în timpul urmăririi penale, au soluționat cereri de competența judecătorului de drepturi și libertăți. Cererile de abținere au fost soluționate și admise prin încheierea din data de 24.03.2021 și prin încheierea din data de 25.03.2021.
Înalta Curte constată că în mod greșit Curtea de Apel București a apreciat în sensul că dispozițiile art. 68 alin. (91) C. proc. pen. constituie însă ultima ratio în materie de competență teritorială, urmând a fi aplicate numai în situații temeinic justificate, dintre cele indicate în textul legal. Mai exact, textul se aplică doar dacă în urma admiterii mai multor cereri de recuzare și abținere, nu se poate (în mod absolut) desemna să judece cauza nici un judecător de la secția corespunzătoare a instanței solicitante ori de la altă secție cu aceeași specializare.
Se apreciază că dispozițiile art. 68 alin. (91) C. proc. pen. sunt de strictă interpretare, cauza de față putând fi judecată doar dacă Tribunalul Călărași ar fi fost organizat pe secții și, dacă nu se putea desemna un judecător de la secția corespunzătoare a acestei instanțe, soluționarea se putea realiza de o altă secție a aceleiași instanțe, care are aceeași specializare.
Cum nu există o secție cu aceeași specializare la Tribunalul Călărași din care să poată fi desemnat un judecător, astfel cum prevăd dispozițiile art. 68 alin. (91) C. proc. pen., în cadrul acestei instanțe nu poate fi constituit un complet de judecată care să soluționeze Dosarul nr. x/2020 privind inculpatul A., fiind incidente dispozițiile art. 68 alin. (9) C. proc. pen.
Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 40 alin. (4) C. proc. pen., va constata întrerupt cursul justiției în Dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalul Călărași, secția penală, privind inculpatul A..
Conform art. 68 C. proc. pen., va trimite cauza în vederea soluționării Tribunalului Ialomița, secția penală.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului și se vor suporta din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Constată întrerupt cursul justiției în Dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalul Călărași, secția penală, privind inculpatul A..
Trimite cauza în vederea soluționării Tribunalului Ialomița, secția penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze rămân în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2021.