ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 30 iulie 2020 a Curții de Apel Galați în dosarul nr. x/2019/a6.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, prin Decizia penală nr. 175 din 30 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2019/a6 a fost admisă contestația declarată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva Încheierii din 28 iulie 2020 a Tribunalului Galați, dosar nr. x/2019/a6 privind pe inculpatul A..

A fost desființată în totalitate, încheierea contestată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, respectiv Tribunalul Galați.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Galați a avut în vedere că, prin Încheierea din 28 iulie 2020 a Tribunalului Galați, în temeiul art. 208 și art. 362 din C. proc. pen., s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive dispuse în privința inculpatului A..

S-a reținut că, prin Rechizitoriul nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prevăzută și pedepsită de art. 195 alin. (1) C. pen. și tulburare a ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispuse în cauză, Tribunalul a reținut, în esență, că se mențin în continuare temeiurile prevăzute de lege pentru luarea și respectiv menținerea măsurii arestării preventive.

Împotriva încheierii menționate a formulat contestație Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, arătând în esență că, judecătorul care a participat la verificarea măsurii preventive din 28 iulie 2020, a avut anterior calitatea de judecător de drepturi și libertăți în soluționarea contestației inculpatului A., fiind un caz de nulitate absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în referire la art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

Contestația parchetului a fost apreciată ca fiind fondată.

Curtea a reținut că, potrivit art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa, în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac, fiind vorba de un caz de incompatibilitate a judecătorului.

S-a mai reținut că, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., un caz de nulitate absolută este reprezentat de încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată.

Prin urmare, s-a apreciat că situația de incompatibilitate menționată vizează compunerea completului de judecată și atrage nulitatea absolută a încheierii de ședință contestate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva Deciziei penale nr. 175 din 30 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2019/a6, inculpatul A. a formulat contestație în anulare.

Curtea a reținut ca fiind inadmisibilă contestația în anulare formulată de inculpatul A..

În acest sens, s-a reținut că art. 426 C. proc. pen. impune, pentru a se putea exercita o asemenea cale de atac, să fie vorba despre o hotărâre judecătorească definitivă, care să fie susceptibilă de executare, respectiv să se fi pronunțat o soluție ce privește fondul cauzei (condamnare, achitare etc.).

Curtea a apreciat că hotărârea judecătorească atacată cu contestație în anulare de către inculpat, deși definitivă, nu întrunește cerința amintită și anume aceea de a fi soluționat fondul unei cauze, ci se referă la o activitate cu caracter incidental ivit în timpul judecății, și anume menținerea ori înlocuirea unei măsuri, în speță a arestării preventive.

Neîndeplinind cerințele referitoare la caracterul definitiv, s-a apreciat că o astfel de hotărâre este relativă, deoarece, ulterior, în timpul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, aspectele legate de măsurile preventive se pot schimba în sensul că se poate constata că menținerea acestora nu se mai impune din cvasi motive, fără însă a se putea invoca existența autorității de lucru judecat, ca în cazul hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.

În consecință, Curtea a reținut că hotărârea judecătorească rămasă definitivă prin care s-a judecat o contestație ce privește o măsură preventivă nu este susceptibilă a fi atacată pe calea unei căi de atac extraordinare, iar în cazul în care aceasta a fost uzitată, soluția ce se impune este respingerea ei ca inadmisibilă.

Într-o altă ordine de idei, Curtea a menționat că, potrivit art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestația - calea de atac ordinară în materia măsurilor preventive - "se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac". Ca urmare, despre exercitarea căii de atac a contestației în anulare în materia măsurilor preventive nu s-ar putea discuta referitor la încheierile definitive pronunțate în urma exercitării căii de atac a contestației.

Totodată, în ceea ce privește cazurile prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a), c), d), e), f), g) și h) C. proc. pen., dată fiind referirea explicită la calea de atac a apelului din cuprinsul acestui text (judecata în apel, hotărârea din apel, instanța de apel, ședința de judecată în apel), în opinia Curții, nu se pune problema declarării contestației în anulare în materia măsurilor preventive.

Mai mult decât atât, Curtea a reținut că, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința prin care se soluționează contestația în anulare este supusă apelului, regulă dificil de conciliat cu specificul materiei măsurilor preventive.

Nemulțumit fiind de soluție, inculpatul A. a formulat apel împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Motivele de apel formulate în scris de către inculpatul A. au fost susținute oral de către apărătorul acestuia cu prilejul dezbaterilor în cauză și redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea apelului exercitat de contestatorul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu prevăzută de art. 431 din C. proc. pen., Curtea de Apel Galați a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de același inculpat împotriva Deciziei penale nr. 175 din 30 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2019/a6.

Așadar, Înalta Curte notează că, pe calea apelului formulat de către contestatorul inculpat A., se atacă decizia penală prin care s-a soluționat procedura admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Astfel, prin considerentele Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a constatat că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu.

În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere și Decizia nr. 5/2015, publicată în M. Of. nr. 248/10.04.2015, obligatorie pentru instanțe de la data publicării, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care a statuat că "hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului."

Astfel, din interpretarea dată dispozițiilor art. 431 C. proc. pen. rezultă, cu evidență, că hotărârea prin care se constată inadmisibilitatea în principiu a contestației în anulare, este definitivă.

În același sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât și anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge în principiu contestația în anulare.

Totodată, în sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul acestora.

Astfel, dacă s-ar recunoaște exercitarea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, s-ar produce o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

De asemenea, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În consecință, indiferent de soluția dispusă, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații, respectiv când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speță, apelul formulat de contestatorul inculpat A. nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Înalta Curte constată că decizia supusă controlului judiciar este definitivă astfel că demersul inițiat de către contestatorul inculpat A. este inadmisibil și, prin urmare, acestuia nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speță, contestatorul inculpat A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2020.

GGC - CL