ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6159/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6159/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, la data de 16 august 2011, sub nr. 1095/33/2011 reclamanții M.V., B.M.,

M.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.A.I. - I.G.P.R.,– Comisia de soluționare

a contestațiilor și M.A.I. – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, pronunțarea

unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) anularea deciziei

de imputare din 14 aprilie 2011 emisă de I.G.P.R., a hotărârii din 07 iunie 2011

emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R., precum și

a hotărârii din 27 iulie 2011 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din

cadrul M.A.I.;

(ii) obligarea pârâților

la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că, prin decizia de imputare din 14 aprilie 2011 emisă de

I.G.P.R. s-a reținut în mod eronat răspunderea acestora pentru neefectuarea cercetării

administrative în termenul legal de 60 de zile, în cazul determinării persoanelor

responsabile și a cuantumului pagubei produsă I.P.J. Maramureș de către slt.(r)

V.A.L. prin nerespectarea angajamentului încheiat la începutul cursurilor la Academia

de Poliție.

Reclamanții au mai arătat

că această reținere eronată are la bază faptul că data de la care începe să curgă

termenul legal de 60 de zile a fost considerată 27 ianuarie 2010, când șeful unității

a luat sau a avut cunoștință de producerea pagubei. La această dată, reclamantul

M.V. a întocmit și semnat adresa din 27 ianuarie 2010 prin care a solicitat Academiei

de Poliție A.I.C. comunicarea cuantumului cheltuielilor de întreținere pe timpul

școlarizării ale slt.(r) V.A.L.

În continuare, au menționat

că abia după sosirea răspunsului de la Academia de Poliție, înregistrat din 18

februarie 2010, șeful unității a constituit comisia de cercetare administrativă

din care au făcut parte aceștia, respectiv la data de 24 februarie 2010, prin dispoziția

șefului inspectoratului din 24 februarie 2010, astfel că nu pot fi răspunzători

de nerespectarea termenului legal de cercetare administrativă, cu atât mai mult

cu cât au finalizat cercetarea administrativă prin înregistrarea procesului verbal

din 06 aprilie 2010, mai devreme de termenul legal de 60 de zile și de cel menționat

în dispoziția de numire.

Reclamanții au susținut

că, în ceea ce îi privește, termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 23 din

O.G. nr. 121/1998 a curs de la data de 24 februarie 2010, când au fost numiți în

comisia de cercetare administrativă și că, dacă momentul de la care se calculează

termenul de 60 de zile este data de 27 ianuarie 2010, când șeful unității a cunoscut

producerea pagubei, atunci acesta este în culpă pentru neconstituirea în termenul

legal a comisie de cercetare administrativă.

În final, au precizat

că toate motivele de nelegalitate invocate pe calea contestației la decizia de imputare

au fost respinse prin hotărârile din 07 iunie 2011 și din 27 iulie 2011, fără a

fi motivate în mod temeinic, în raport de dispozițiile legale invocate și de atribuțiile

specifice de serviciu.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul I.G.P.R. a solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată,

arătând că, din verificările efectuate și analiza documentelor cuprinse în dosarul

de cercetare administrativă constituit la nivelul I.P.J. Maramureș a rezultat că

termenul stabilit prin dispoziția șefului inspectoratului din 24 februarie 2010

a fost calculat eronat, depășind termenul legal de 60 de zile, iar răspunzători

pentru neefectuarea cercetării administrative în cele 60 de zile de la data de 27

ianuarie 2010 sunt membrii comisiei de cercetare administrativă din cadrul I.J.P.

Maramureș, respectiv: comisar șef de poliție M.V., comisar șef de poliție B.M. și

agent șef de poliție M.F.

În aceste condiții, pârâtul

a apreciat că devin incidente prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, prin care

se dispune că:

„După expirarea termenelor

prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4), paguba se impută

celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei

de imputare, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen”.

Prin urmare, în mod legal

au fost emise actele administrative contestate, astfel că susținerile reclamanților

sunt neîntemeiate.

Pârâtul M.A.I. a solicitat,

prin întâmpinarea formulată la data de 25 ianuarie 2012, respingerea cererii reclamanților

ca neîntemeiată și recunoașterea actelor administrative contestate ca fiind legale

și temeinice, invocând, în esență, apărări similare celor formulate de pârâtul I.G.P.R.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 109 din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă

de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanții

M.V., B.M., M.F., în contradictoriu cu pârâții M.A.I. - I.G.P.R.- Comisia de soluționare

a contestațiilor și M.A.I. – Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, s-a dispus anularea

deciziei de imputare din 14 aprilie 2011 emisă de I.G.P.R., a hotărârii din 07

iunie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul I.G.P.R.

și a hotărârii din 27 iulie 2011 emisă Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din

cadrul M.A.I., precum și obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 1.500

RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest

sens, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

La data de 18

ianuarie 2010, I.P.J. Maramureș a primit ordinul M.A.I din 31 decembrie 2010, prin

care s-a solicitat sistarea oricăror plăți către subinspectorul de poliție V.A.L.,

ca urmare a încetării raporturilor de serviciu cu M.A.I.

Ulterior, la data de 27

ianuarie 2010, reclamantul comisar șef de poliție M.V. a întocmit și semnat adresa

din 27 ianuarie 2010, prin care a solicitat Academiei de Poliție A.I.C. să comunice

cuantumul cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării ale slt.(r) V.A.L.

După sosirea răspunsului

de la Academia de Poliție, înregistrat din 8 februarie 2010, șeful unității a constituit

comisia de cercetare administrativă prin dispoziția din 24 februarie 2010, din care

au făcut parte reclamanții. Prin această dispoziție s-a stabilit la pct. 3 că toate

„constatările și concluziile comisiei să fie înaintate inspectoratului până la data

de 20 aprilie 2010”.

Reclamanții au finalizat

cercetarea administrativă prin înregistrarea procesului verbal din 06 aprilie 2010,

anterior împlinirii termenului legal de 60 de zile și, respectiv, a termenului menționat

în dispoziția de numire. Prin urmare, în ceea ce îi privește pe reclamanți, termenul

legal de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998 a curs de la data

de 24 februarie 2010, data la care au fost numiți în comisia de cercetare administrativă.

Prin decizia de imputare

din 14 aprilie 2011 emisă de I.G.P.R., reclamanților li s-a imputat suma de 22.243,98

RON, reținându-se incidența art. 34 din O.G. nr. 121/1998, respectiv „tardivitatea

finalizării cercetării administrative”.

Împotriva deciziei de

imputare s-a formulat contestație, care a fost respinsă prin hotărârea din 07

iunie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor. Împotriva acestei hotărâri

a fost formulată plângere, care a fost respinsă prin hotărârea din 27 iulie 2011

emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor.

În cauză, depășirea termenului

de 60 de zile calculat de la data la care comandantul a luat cunoștință despre pagubă

nu le este imputabilă reclamanților. Aceștia au respectat termenul de 60 de zile

impus prin adresa din 24 februarie 2010, iar posibilitatea cunoașterii prin alte

mijloace a momentului la care comandantul a luat cunoștință despre existența pagubei

nu poate fi opusă reclamanților, chiar dacă această împrejurare ar fi fost dovedită

în cauză. În lipsa culpei nu sunt întrunite condițiile răspunderii administrative

și, prin urmare, aceasta nu poate fi angajată.

Față de considerentele

expuse, instanța de fond a constatat că cererea reclamanților este întemeiată și

a dispus admiterea acesteia, în temeiul art. 43 din O.G. nr. 121/1998, raportat

la art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 274 C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile

nr. 109 din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă

de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs, în termen legal, pârâții

I.G.P.R. și M.A.I., susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât în mod eronat

s-a dispus admiterea cererii reclamanților și anularea actelor administrative contestate.

În motivarea celor două

recursuri, hotărârea instanței de fond a fost criticată prin raportare la următoarele

aspecte de nelegalitate și netemeinicie:

Prin hotărârea din 20

iulie 2010, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din M.A.I. a admis plângerea formulată

de numitul V.A.L., a dispus desființarea hotărârii din 03 iunie 2010 a Comisiei

de soluționare a contestațiilor din cadrul I.P.J. Maramureș și, implicit, anularea

deciziei de imputare din 08 aprilie 2010, prin care numitul V.A.L. a fost obligat

la plata sumei de 22.244 RON reprezentând contravaloarea pagubei create prin nerespectarea

angajamentului din 11 octombrie 2002 încheiat la Academia de Poliție A.I.C.

Totodată, la pct. 4 din

dispozitivul hotărârii din 20 iulie 2010 s-a prevăzut „efectuarea în cauză a unei

cercetări administrative sub aspectul dispozițiilor prevăzute de pct. 165 din I.M.I

nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse,

cu modificările și completările ulterioare, și implicit al recuperării pagubei”.

Prin hotărârea din 20

iulie 2010 s-a reținut faptul că cercetarea administrativă a numitului V.A.L. la

nivelul I.P.J. Maramureș a depășit termenul de 60 de zile stabilit de art. 23

alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, că data luării la cunoștință de producerea pagubei

este 18 ianuarie 2010, atunci când la Serviciul Financiar al I.P.J. Maramureș a

fost primit și înregistrat ordinul M.A.I. din 31 decembrie 2009.

Din verificările comisiei

de cercetare administrativă la nivelul I.G.P.R. a rezultat că data constatării existenței

pagubei este 27 ianuarie 2010, data când I.P.J. Maramureș a înaintat către Academia

de Poliție adresa prin care a solicitat cuantumul cheltuielilor de școlarizare pentru

slt.(r) V.A.L.

De asemenea, a rezultat

că președintele comisiei de cercetare administrativă, comisar șef de poliție M.V.,

a considerat că data luării la cunoștință de către șeful inspectoratului de producerea

pagubei este 22 februarie 2010, data când a fost înregistrată adresa din 18

februarie 2010 a Academiei de Poliție privind transmiterea cheltuielilor de școlarizare

pentru cei patru ani de studii academice a slt.(r) V.A.L. Aceasta a condus la stabilirea,

prin dispoziția șefului I.P.J. Maramureș, a unui termen calculat eronat (20

aprilie 2010) pentru efectuarea cercetării administrative, depășind termenul legal

prevăzut de actele normative incidente în domeniul angajării răspunderii materiale.

Conform dispozițiilor

art. 23 din O.U.G. nr. 121/1998, coroborate cu cele ale pct. 87 din I.M.I nr. 831/1999,

termenul pentru efectuarea cercetării administrative începe să curgă de la data

când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea

pagubei , și nu de cuantumul acesteia.

Având în vedere data de

înregistrare a procesului-verbal de cercetare administrativă – 06 aprilie 2010,

precum și data de 27 ianuarie 2010 (adresa către Academia de Poliție pentru solicitarea

cheltuielilor de școlarizare), raportat la termenul de efectuare a cercetării administrative

de 60 de zile, calculat de la data producerii pagubei, prevăzut de art. 23 din O.G.

nr. 121/1998, rezultă tardivitatea finalizării cercetării administrative. Devin

astfel aplicabile prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998 prin care se dispune

că: ”După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art.

25 alin. (4), paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative

sau de neemiterea deciziei de impunere, cu excepția situațiilor în care s-a dispus

repunerea în termen”.

Totodată, în conformitate

cu art. 34 din O.G. nr. 121/1998, coroborat cu pct. 176 din I.M.I nr. 830/1999,

nerespectarea termenului de efectuare a cercetării administrative, care este un

termen de prescripție, „duce la pierderea dreptului de stabilire a răspunderii materiale

în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei, iar la alin. (2) al aceluiași

pct. se arată că: „pentru repararea pagubei, urmează a se stabili răspunderi materiale

în sarcina persoanelor care nu au luat măsurile necesare pentru efectuarea cercetării

administrative sau pentru emiterea deciziei de imputare, dacă nu s-a obținut repunerea

în termen”.

Din verificările efectuate

și analiza documentelor cuprinse în dosarul de cercetare administrativă constituit

la nivelul I.P.J Maramureș a rezultat că termenul stabilit prin dispoziția șefului

inspectoratului din 24 februarie 2010 a fost calculat eronat, depășind termenul

legal prevăzut de actele normative, iar răspunzători pentru neefectuarea cercetării

administrative în cele 60 de zile de la data de 27 octombrie 2011 sunt membrii comisiei

de cercetare administrativă din cadrul I.P.J Maramureș, respectiv comisar șef de

poliție M.V., comisar șef de poliție B.M. și agent șef de poliție M.F.

Data la care comandantul

unității a luat cunoștință de existența unei pagube și de la care curge termenul

de efectuare a cercetării administrative era cunoscut de membrii comisiei, toate

documentele din care rezultă acest fapt, inclusiv adresa din 27 ianuarie 2010, aflându-se

la dosarul cercetării administrative.

În concluzie, pentru motivele

expuse, recurenții I.G.P.R. și M.A.I. au solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., admiterea recursurilor și, rejudecând pe fond

cauza, să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

de intimații M.V., B.M. și M.F.

Prin întâmpinare, intimații

au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței civile

nr. 109/2012 a Curții de Apel Cluj, susținând, în esență, că în mod legal instanța

de fond a reținut lipsa vinovăției lor pentru nerespectarea termenului legal de

60 de zile prevăzut pentru efectuarea cercetării administrative, atât timp cât au

respectat termenul de 60 de zile impus prin adresa din 24 februarie 2010, iar cu

ocazia constituirii comisiei de disciplină nu le-a fost adusă la cunoștință data

la care comandantul a luat cunoștință despre pagubă.

Intimații au apreciat

că, în ipoteza în care termenul de 60 de zile se calculează de la data de 27

ianuarie 2010, când șeful unității a cunoscut producerea pagubei, acesta este în

culpă pentru neconstituirea în termenul legal a comisiei de disciplină și nicidecum

reclamanți care, nici nu puteau finaliza cercetarea administrativă decât după ce

au fost numiți în comisie.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, precum și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

1.Argumente de fapt și

de drept relevante

Soluția primei instanțe,

în sensul admiterii cererii reclamanților și anulării deciziei de imputare și a

hotărârilor pronunțate în procedura administrativ jurisdicțională, se bazează pe

interpretarea corectă atât a probei cu înscrisuri administrată în cauză, cât și

a dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, în raport de prevederile

art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor,

termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de

cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității

a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei.

Potrivit art. 34 din același

act normativ, după expirarea termenului prevăzut la art. 23 alin. (1), paguba se

impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea

deciziei de imputare, cu excepția situațiilor în care s-a dispus repunerea în termen.

Reclamanții au fost desemnați

în comisia de cercetare administrativă prin dispoziția șefului inspectoratului

din 24 februarie 2010, stabilindu-se prin această dispoziție ca toate constatările

și concluziile comisiei să fie înaintate inspectoratului până la data de 20 aprilie

2010.

Rezultă că, în cazul reclamanților,

termenul de finalizare a cercetării administrative a fost stabilit pentru data de

20 aprilie 2010, termen care a fost respectat prin înregistrarea procesului verbal

de finalizare a cercetării administrative din 06 aprilie 2010.

Reclamanții nu au beneficiat

de fapt de termenul de 60 de zile calculat de la data de 27 ianuarie 2010, când

comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei,

întrucât nu au fost abilitați să îndeplinească acte de cercetare administrativă

începând cu 27 ianuarie 2010, ci numai de la data de 24 februarie 2010, când au

fost desemnați în comisia de cercetare administrativă.

În aceste circumstanțe,

în mod legal, instanța de fond a reținut lipsa vinovăției reclamanților pentru nerespectarea

termenului legal de efectuare a cercetării administrative și, pe cale de consecință,

nelegalitatea deciziei de angajare a răspunderii lor materiale pentru prejudiciul

în valoare de 22.243,98 RON produs I.P.J. Maramureș.

2.Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile de față

ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de M.A.I. și I.G.P.R. împotriva sentinței nr. 109 din 10 februarie 2012 a Curții

de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2013.