ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 374/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 17.01.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) prin Direcția Ordine Publică, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș și B. a solicitat că prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună:

a) anularea Dispoziției nr. x din 24.10. 2018 emisă de Directorul Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române;

b) suspendarea executării Dispoziției nr. x/24.10.2018 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;

c) obligarea pârâților la plata, în solidar, de daune morale și despăgubiri a căror valoare se va preciza până la primul termen de judecată.

d) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta susține că actul administrativ contestat a fost emis de Directorul Direcției de Ordine Publică din I.G.P.R. care și-a întemeiat decizia pe Referatul nr. x/24.10.2018 și pe documentația elaborată și întocmită de B., înaintată I.G.P.R.-ului cu adresa nr. x/15.10.2018.

Prin sentința civilă nr. 339/07.03.2019, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată de către pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

A declinat în favoarea Curții de Apel Cluj competența de soluționare a cererii formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș și B..

Prin încheierea din 29 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare a executării dispoziției nr. x/24.10.2018 a directorului Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș și B..

A dispus suspendarea executării dispoziției nr. x/24.10.2018 a directorului Direcției de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., până la soluționarea definitivă a cauzei.

A dispus repunerea cauzei pe rol cu privire la restul capetelor de cerere.

Împotriva încheierii din 29 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal recurate a formulat recurs Inspectoratul General al Poliției Române, criticând-o pentru nelegalitate . A invocat cazul de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurentul că în mod eronat instanța de fond a reținut că între procesul-verbal de contravenție nr. x/23.10.2018 și Dispoziția nr. x/24.10.2018 există o relație de interdepenedență. În concret însă, Dispoziția nr. x/24.10.2018 este un act de sine stătător, astfel încât efectul suspendării executării prin formularea plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție indicat nu se extinde și asupra Dispoziției, care este un act independent.

A mai arătat recurentul că nu sunt îndeplinite cele două condiții prev. de art. 14 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (2) lit. t) și art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta nu a făcut dovada, cel puțin aparent, de lezare a unui drept subiectiv, care în cazul executării actului ar produce efecte iremediabile.

De asemenea, a susținut recurentul că în mod greșit a apreciat instanța de fond că este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat motivat de faptul că plângerea contravențională suspendă executarea, fără însă ca această suspendare a executării procesului-verbal să aibă vreun efect asupra Dispoziției nr. x/24.10.2018 de anulare a licenței de funcționare nr. 2710/P din 17.11.2015 și fără ca această suspendare să conducă la o îndoială puternică evidentă asupra prezumției de legalitate a Dispoziției.

Dispoziția nr. x/24.10.2018 de anulare a licenței de funcționare nr. 2710/P/17.11.2015 are ca temei art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, lege care prevede în mod expres cazurile de anulare a licenței de funcționare, respectiv la săvârșirea uneia dintre contravențiile menționate, în speță contravenția prev. de art. 58 lit. l).

De asemenea, a susținut recurentul că trebuie să se ia act că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie. Or, atâta vreme cât procesul-verbal nu a fost anulat, arată recurentul că măsura luată este temeinică și legală, neexistând niciun caz care să justifice suspendarea.

Cu privire la cea de-a doua condiție, respectiv existența unei pagube iminente, a susținut recurentul că se impune aprecierea condiției dintr-o dublă perspectivă, anume paguba trebuie să fie certă, actuală și exigibilă, iar caracterul acesteia trebuie să fie iminent .

A arătat recurentul că reclamanta nu a făcut nicio precizare cu privire la certitudinea și întinderea pagubei, descriind-o doar sumar.

În ceea ce privește caracterul iminent, recurentul a arătat că recomandarea nr. R(89) 8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, suspendarea măsurii anulării impune cerința ca executarea actului administrativ să fie de natură să producă pagube grave, dificil de reparat, pe când în cazul de față nu se mai poate pune problema unei astfel de situații, întrucât potrivit art. 60 alin. (6) din Legea nr. 333/2003, măsura anulării licenței de funcționare poate fi atacată în justiție, potrivit legii de către societatea sancționată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești nu se aplică prevederile referitoare la rezilierea contractelor cu beneficiarii.

Astfel, a apreciat recurentul că nu este îndeplinită nici condiția prevenirii producerii unei pagube iminente.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului în sensul respingerii cererii de suspendare a efectelor Dispoziției nr. x/24.10.2018, ca neîntemeiate.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului ca fiind nemotivat și a solicitat constatarea nulității lui. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Înainte de a se pronunța pe fondul recursului, Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., se va pronunța pe excepțiile invocate de pârâtă.

Cu privire la excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că cererea de recurs cuprinde mențiunile prevăzute de art. 486 C. proc. civ., motivul de recurs se circumscrie criticilor de casare invocate, astfel încât nu există motive care să atragă nulitatea, excepția invocată de intimată fiind neîntemeiată.

Analizând criticile invocate în cererea de recurs raportat la probatoriul administrat la dosarul cauzei și la soluția sentinței instanței de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, instanța de fond făcând, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Obiectul cauzei îl constituie suspendarea executării dispoziției nr. x/24.10.2018 a directorului Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

În cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, în cadrul cererii de suspendare instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actelor administrative, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anularea actelor administrative.

a). Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului, sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut suficiente argumente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Referitor la cazul bine justificat, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului în sensul că au fost interpretate eronat dispozițiile legale ale art. 14 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (2) lit. t) și art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a reținut corect că între procesul-verbal de contravenție nr. x/23.10.2018 și Dispoziția nr. x/24.10.2018 există o relație de interdependență.

De asemenea, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului potrivit căreia Dispoziția nr. x/24.10.2018 este un act de sine stătător, astfel încât efectul suspendării executării prin formularea plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție indicat nu se extinde și asupra Dispoziției, care este un act independent.

Prin referatul nr. x din 24.10.2018, Inspectoratul General al Poliției Române a propus anularea licenței de funcționare nr. 2710/P/17.11.2015 deținută de societatea A. S.R.L..

Prin Dispoziția nr. x/24.10.2018 a directorului Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, s-a anulat licența de funcționare nr. 2710/P/17.11.2015 deținută de societatea A. S.R.L. .

Prin procesul-verbal de contravenție nr. x încheiat la data de 23.10.2018, I.P.J. Maramureș - Serviciul de Ordine Publică a dispus sancționarea contravențională a persoanei juridice A. S.R.L. conform art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 333/2003, "constituie contravenții la prezenta lege următoarele fapte:l) executarea, în fapt, a atribuțiilor de organizare și funcționare a activității societăților specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție".

Potrivit art. 59 din Legea nr. 333/2003 "(1) Contravențiile prevăzute la art. 58 se sancționează după cum urmează: a) cu amendă de la 5.000 RON la 10.000 RON, contravențiile prevăzute la lit. g)-m)".

Potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 "Licența de funcționare se anulează în următoarele cazuri:a) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 58 lit. i) -k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societății care are ca obiect de activitate paza și/sau protecția, precum și a contravențiilor prevăzute la art. 58 lit. l) și m);"

Potrivit art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 "anularea licenței de funcționare se dispune de către Inspectoratul General al Poliției Române sau, după caz, de către instanța de judecată și se comunică oficiului registrului comerțului pe raza căruia funcționează societatea specializată de pază și protecție, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenție sau a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție."

La data de 12 noiembrie 2018 (f 23-25 dosar fond), reclamanta a formulat plângere la Judecătoria Baia Mare împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x încheiat la data de 23.10.2018.

Din concluziile scrise formulate de intimata-reclamantă în fața instanței de control judiciar, rezultă că plângerea reclamantei împotriva procesului-verbal de contravenție a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub nr. x/2018 având termen de judecată la data de 04.02.2020.

Analizând dispozițiile Legii nr. 333/2003 arătate Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispoziția de anulare a licenței a fost emisă la data de 24.10.2018, înainte de soluționarea definitivă a procesului-verbal de contravenție și există îndoiala cu privire la legalitatea ei.

Prin urmare dispoziția de anulare a licenței prev. de art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 intervine doar în situația în care procesul-verbal de contravenție a rămas definitiv și nu doar prin simpla aplicare a sancțiunii prevăzute în acest act.

Or, atâta vreme cât actul constatator al contravenției, respectiv procesul-verbal nr. x încheiat la data de 23.10.2018, nu este definitiv, de acest aspect depinzând anularea licenței de funcționare, tocmai această împrejurare atrage incertitudinea legalității dispoziției de anulare a licenței.

Astfel, plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției fiind încă pe rolul Judecătoriei Baia Mare cu termen de judecată la data de 04.02.2020, efectele acestuia fiind suspendate, cu atât mai mult operează un caz bine justificat de suspendare a actului administrativ contestat în cauza prezentă.

Prin urmare, atâta timp cât anularea licenței de funcționare este consecința încheierii procesului-verbal de contravenție rezultă că actul secundar urmează situația juridică a actului principal, astfel încât sancțiunea nu poate fi pusă în executare atâta timp cât actul care a stat la baza aplicării sancțiunii este suspendat și nu produce niciun efect în prezent.

Prin urmare, în analizarea condiției prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, asupra actului administrativ a cărui suspendare se solicită, rezultă că există indicii vădite care să conducă la aparența unei nelegalități a acestuia.

b).De asemenea, instanța de control judiciar constată că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt astfel cum a fost constatată de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube care pot avea consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Reclamanta a justificat iminența producerii unei pagube determinate de lipsa de venituri prin limitarea accesului la procedurile de achiziții (publice sau private) de contractare de servicii de pază, situație intervenită și prin intenția unor parteneri actuali ai reclamantei de încetare a relațiilor contractuale de pază indicând ca motiv înscrierea reclamantei pe site-ul IGPR în lista societăților de pază cu licența de funcționare anulată, respectiv adresa emisă de C. cu nr. 01/15.02.2019 fiind atașat și contractul de prestări servicii (f 59, 63-64).

Situația similară rezultă și din adresa nrx/12.02.2019 emisă de S.C. D. S.R.L., depunând în acest sens și contractul de prestări servicii nr. x/01.12.2018 (f 57-58 ds fond).

De asemenea, situația este asemănătoare și în ceea ce privește societatea AMI S.A. prin care se precizează că nu poate încheia niciun contract de pază umană, în valoare de 15.000 RON/lună la sediul acestei societăți, întrucât din consultarea site -ului Poliției Române rezultă că reclamantei i-a fost anulată licența de pază astfel încât reclamanta nu poate presta servici de pază în condiții legale (f 56 ds fond).

În acord cu instanța de fond, instanța de recurs nu poate primi critica recurentului în sensul că paguba nu este certă, actuală, exigibilă, atâta timp cât din înscrisurile probatorii evidențiate rezultă contrariul susținerilor recurentei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române reprezentat prin Direcția Juridică împotriva încheierii din 29 mai 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.