ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4320/2019

HOTĂRÂRE
27.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4320/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8269 din 11 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții Sindicatul National al Politiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY. ZZ., AAA. toți prin Sindicatul National al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ si Fiscal.

Învestit prin declinare, Tribunalul Maramureș, secția contencios administrativ si Fiscal, prin sentința civilă nr. 642 din 25 aprilie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș, a declinat competența teritorială pentru soluționarea cererii formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual de M.A.I., în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza regulatorului de competență Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au domiciliul în județul Maramureș și aceștia au calitatea de funcționari publici cu statut special, fiind angajați ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.

Înalta Curte are în vedere faptul că contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. 1și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Dat fiind că acțiunea în contencios administrativ are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, competența de soluționare a cauzei este stabilită de art. 109 din Legea nr. 188/1999.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Dispozițiile legale menționate nu stabilesc care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 (3) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018, reclamantul, persoana fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

De asemenea art. 10 alin. (4) din aceeași lege, stabilește că se va respecta competența de soluționare a cauzei și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia în proces.

Având în vedere faptul că sindicatul are calitatea de reprezentat și nu de reclamant, iar reclamanții își au domiciliu în județul Maramureș, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Botoșani, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L.,M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., toți prin reprezentant Sindicatul National al Politiștilor si personalului contractual din M.A.I. și pârâtul Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetul Marmației în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1022/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 08 mai 2018 pe rolul Tribunalul
ÎCCJ 2019-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5513/2019
arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritoria
ÎCCJ 2019-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4106/2019
lat cu dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul stabilind o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat, dar
ÎCCJ 2017-06-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2127/2017
mației al Poliției de Frontieră din județul Maramureș ce are calitatea de pârât în prezenta cauză, astfel că este competent în soluționarea litigiului Tribunalul Maramureș, secția de contencios administrativ. 2.2. Prin sentința civilă nr. 1
ÎCCJ 2019-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1106/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 7524 din 15 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a adm
Sursă