ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7028/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 522 din 3 decembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul F.S. împotriva pârâților M.A.I. - C.J.I. București și I.P.J. Maramureș și, în consecință, a dispus anularea Hotărârii nr. 91 din 26 octombrie 2010 a C.J.I. București din cadrul M.A.I., a dispus anularea Deciziei de imputare nr. 39847 din 17 august 2010 a I.P.J. Maramureș și a Hotărârii nr. 40101 din 23 septembrie 2010 a C.S.C. din cadrul I.P.J. Maramureș și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.618,55 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că starea de fapt evidențiată, confirmată și de probele testimoniale administrate în cauză, relevă că în fapt nu poate fi reținută culpa în producerea prejudiciului în sarcina reclamantului care chiar dacă, din eroare a alimentat cu un alt tip de combustibil, în fapt a acționat în conformitate cu clauzele convenite de pârâți cu reprezentanții agentului economic astfel că nu poate fi reținută culpa în sarcina sa. Pârâții fiind cei care au căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ. au fost obligați la plata sumei de 1.618,55 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport justificate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții I.P.J. Maramureș și M.A.I.-C.J.I. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. M.A.I. - C.J.I. în recursul formulat arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere faptul că prin Decizia de imputare nr. 39847 din 17 august 2010 reclamantului F.S., în calitate de angajat al I.P.J. Maramureș i s-a imputat suma de 244.93 lei reprezentând contravaloarea carburantului alimentat accidental în data de 20 martie 2010. Întrucât aceste cantități suplimentare de carburant furnizate de operatorul economic prin alimentările accidentale ale polițiștilor ar fi generat și alte cheltuieli decât cele pentru care au fost alocate fonduri de a bugetul de stat - preluare, distribuție și alimentare a autovehiculelor aflate în asigurarea logistică a unităților de poliție cu combustibil repartizat I.G.P.R.

de către A.N.R.S., în vederea protejării instituțiilor publice pe parcursul derulării contractului de o eventuală blocare a alimentărilor autovehiculelor P.R. (lucru ce ar fi produs un major deficit de imagine al instituției și grave sincope în munca operativă) și pentru respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinul M.F.P.

nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare, s-a hotărât introducerea unui model de angajament de plată în cuprinsul anexelor contractului, angajament ce urma să centralizeze toate alimentările accidentale de pe parcursul unei luni calendaristice și să fie semnat de către părți numai dacă puteau fi identificate fondurile necesare în bugetul instituției. Având în vedere că prestațiile accidentale și suplimentare achitate de I.G.P.R. s-au produs din cauza reclamantului C.C.A a constatat că, în situația de față, se află în prezența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii ce declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat prestatorului.

În considerarea celor expuse, s-a apreciat că se impune imputarea întregii cantități de carburant alimentat ca urmare a prestației accidentale efectuată de Agentul șef principal de poliția F.S., utilizator de card P., pentru nerespectarea instructajelor precise și a prevederilor contractuale, cantitate rezultată din avizul de însoțire a mărfii. Raportat la cele prezentate, recurentul consideră că în mod greșit instanța de fond a motivat că în cazul reclamantului, urmare a probatoriului administrat lipsește vinovăția fără a indica exact care sunt aceste probe. II. I.P.J. Maramureș prin motivele de recurs formulate susține că în baza H.G. nr. 649/2009 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de combustibil care vor fi acordate cu titlu gratuit M.A.I.

a fost încheiat cu SC O.M.V. P. SA contractul de prestări servicii din 11 martie 2010 - „Preluare distribuție și alimentare a autovehiculelor aliate în asigurarea logistică a unităților de poliție, e combustibil repartizat I.G.P.R, de către A.N.R.S., pe bază de cârduri", instrumente care pot fi utilizai doar la stațiile P. și doar pentru a alimenta cu motorină „E.D." Totodată, conform O.U.G. nr. 67/2009, T.V.A. devine exigibilă la data încasării sale de către A.N.R.S. de la M.A.I., iar termenul de plată al accizelor a fost amânat până la data de 30 iunie 2010, și ulterior prorogat până la data de 30 iunie 2011 (conform dispozițiilor O.G. nr. 10/2010). Cu toate acestea, anticipând riscul unor alimentări accidentale pe parcursul derulării contractului, cu un alt carburant decât cel primit de la A.N.R.S., respectiv carburant „proprietate" a SC O.M.V.

P. SA sau din alte stații care nu sunt menționate în anexa contractului și luând în considerare imposibilitatea tehnică de blocare a cardurilor astfel încât acestea să poată fi folosite doar pentru alimentarea la pompă cu tipul de carburant repartizat de A.N.R.S. sau numai de la stațiile care au regim de antrepozit fiscal, reprezentanții operatorului economic au insistat asupra introducerii unor clauze care să prevadă modalitatea de plată a acestor cantități suplimentare de carburant, într-un anumit termen pentru a nu le fi afectată activitatea comercială. Având în vedere aceste clauze, la data de 27 aprilie 2010, cu O.P. nr. 886, I.G.P.R., unitate în subordinea căreia se află I.P.J.

Maramureș, în cadrul căruia își desfășoară activitatea intimatul- reclamant, a achitat suma de 10.846,58 lei, reprezentând prestații accidentale aferente cantității de carburant alimentate de unitățile de poliție în perioada 14 martie 2010 - 31 martie 2010. În aceste condiții, luând în considerare faptul că pentru alimentările accidentale cu carburant tip sau de la alte stații decât cele precizate în contractul de servicii anterior menționat, carburanții sunt facturați la preț întreg, este evident prejudiciul creat prin aceste alimentări și, implicit temeinicia deciziei de imputare emisă de I.P.J.

Maramureș pe numele intimatului-reclamant, acesta fiind instruit cu privire la modul de utilizare a cardurilor P. și a tipului de carburant care poate fi alimentat în momentul în care i-a fost înmânat cardul respectiv, ocazie cu care a fost întocmit procesul-verbal de predare-primire din 14 octombrie 2009. Recurentul mai susține că hotărârea instanței de fond este criticabilă și sub aspectul stabilirii în sarcina instituției a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.618,55 lei, pe care le apreciază excesive, mai ales în contextul tuturor aspectelor anterior menționate. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Cu toate că pârâții au formulat motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza împreună. Prin Decizia de imputare nr. 39487 din 17 august 2010 i s-a imputat reclamantului F.S. suma de 244,93 lei reprezentând contravaloarea carburantului alimentat accidental în data de 20 martie 2010. Prin Hotărârea nr. 40101 din 23 septembrie 2010 a I.P.J. Maramureș s-a respins contestația și s-a menținut decizia de imputare, reținându-se că reclamantul a produs un prejudiciu prin aceea că a alimentat autovehiculul aparținând M.A.I. cu motorină T.N.D.

în loc de motorină E.D. Prin Hotărârea nr. 91 din 26 octombrie 2010 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul M.A.I. s-a respins plângerea formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 40101/2010. În sarcina sa s-a reținut faptul că în data de 20 martie 2010 a alimentat autospeciala aparținând S.I.R. cu cantitatea de 56,96 litri carburant Auto „M.T.N.D.” în valoare de 244,93 lei, plata fiind efectuată cu cardul P. dat în folosința reclamantului pentru alimentare doar cu motorină E.D. Decizia de imputare a fost emisă în temeiul prevederilor cuprinse în O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. Potrivit art. 6 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 121/1998 „militarii nu răspund material pentru pagubele produse din cauze care nu puteau fi prevăzute și înlăturate”.

Curtea de Apel a reținut că din declarația martorului audiat a rezultat că reclamantul a alimentat de la pompa pe care scria E.D., dar de fapt în pompă se afla motorină T.N.D., astfel că nu poate reține vina reclamantului, acesta având convingerea fermă că la pompa respectivă după cum era inscripționarea se află motorină utilizată potrivit cardului. Din prevederile Ordonanței nr. 121/1998 se deduce că răspunderea se antrenează atunci când se produce o pagubă, ori în cauză motorina a fost utilizată în interesul angajatorului, deci în interes de serviciu. Prin utilizarea combustibilului cu care s-a alimentat, chiar dacă acesta era altul decât cel folosit uzual în interes de serviciu, nu s-a produs nici o pagubă angajatorului.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținută culpa în producerea prejudiciului în sarcina reclamantului care chiar dacă, din eroare a alimentat cu un alt tip de combustibil, în fapt a acționat în conformitate cu clauzele convenite de părți cu reprezentanții agentului economic astfel că nu poate fi reținută culpa în sarcina sa. Fapta reținută în sarcina reclamantului nu poate constitui cauză a răspunderii în lipsa condițiilor instituite de lege. Chiar pârâții au anticipat riscul unor alimentări accidentale, inserând în contractul de prestări servicii de ,,Preluare distribuție și alimentare a autovehiculelor aflate în asigurarea logistică unităților de poliție, cu combustibil repartizat I.G.P.R.

de către A.N.R.S. pe bază de carduri" clauze care să prevadă modalitatea de plată a cantităților suplimentare de carburant într-un anumit termen. Potrivit art. 6 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 121/1998, militarii nu răspund material pentru pagubele produse din cauze care nu puteau fi prevăzute și înlăturate. Astfel că, această pagubă dacă o putem denumi așa, a fost produsă dintr-o cauză neprevăzută și care nu putea fi înlăturată. Din probele administrate în cauză, rezultă fără niciun dubiu că reclamantul a respectat întocmai instrucțiunile pe care le-a primit la preluarea cardului P., dar pompa de la care a alimentat în data de 20 martie 2010 avea inscripționat greșit „E.D.", iar în pompă era de fapt combustibil „T.N.D." În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecară, Înalta Curte constată că, în cauză, instanța de fond, în mod corect, a admis a cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca temeinică și legală, dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. fiind aplicate în mod corect. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a tăcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății. Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond. Înalta Curte constată că textul de lege a fost interpretat corect, fiind respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili. Dispozițiile art. 274 C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată). În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul. Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență.

În jurisprudența C.E.D.O. s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudența C.E.D.O. a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real și caracterul necesar. Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența C.E.D.O. sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții M.A.I. - C.J.I. și I.P.J. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 522 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2013.