ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6004/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova a fost sesizată cu

excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr.

894/2011 emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, excepție invocată de

petentul B.L.J. în Dosarul nr. 4253/63/2012 al Tribunalului Dolj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Petentul a arătat că

Ordinul nr. 894/2011 a fost emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în

vederea aplicării prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011.

Art. XI alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 30/2011 prevede că „pentru obligațiile fiscale restante la

31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează, dacă obligațiile

principale și dobânzile aferente acestora se strâng prin plată voluntară sau

compensare până la 31 decembrie 2011.

Petentul a mai

susținut că art. XI din O.G. nr. 30/2011 nu definește sintagma „obligațiile

fiscale restante”.

Prin sentința civilă

nr. 911 din 3 octombrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția formulată de petentul B.L.J. în

contradictoriu cu intimatele Casa de Asigurări de Sănătate Dolj și Casa

Națională de Asigurări de Sănătate, și, pe cale de consecință, a constatat

nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011, emis de

Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, că dispozițiile art. 3 alin. (1)

din Ordin conțin o prevedere restrictivă și care adaugă la legea cadrul O.G.

nr. 30/2011 în sensul că definesc obligațiile de plată restante la data de 31

august 2011 ca fiind doar acelea care sunt constatate printru-un înscris emis

de contribuabil sau de organul fiscal până la data de 31 august 2011.

Curtea de Apel a reținut

că o obligație restantă este o obligație exigibilă, ce a ajuns la scadență și nu

a fost plătită creditorului. Din acest punct de vedere trebuie subliniat că existența

condiției documentelor constatatoare a creanței nu a fost cerută de art. XI din

O.G. nr. 30/2011, astfel că nici prin actul administrativ de punere în aplicarea

a ordonanței nu trebuia stabilită o astfel de condiție.

Ordinul președintelui

C.N.A.S. nr. 894/2011 reprezintă un act administrativ cu caracter normativ și un

act normativ de rang inferior în raport cu O.G. nr. 30/2011. Din acest punct de

vedere adăugarea la lege reprezintă o procedură nelegală, deoarece potrivit

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor

sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

În acest sens, instanța

de fond a reținut că dacă organul fiscal ar constata existența creanței înainte

de data de 31 august 2011 contribuabilul ar beneficia de facilitatea fiscală privind

anularea penalităților. Însă dacă organul fiscal ar emite decizia de impunere după

data de 31 august 2011, oricând în termenul de prescripție fiscală de 5 ani, pentru

datorii fiscale scadente înainte de 31 august 2011, dispozițiile de la art. XI din

O.G. nr. 30/2011 privind anularea penalităților ar fi eludate și nu s-ar mai aplica.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs pârâta C.A.S. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că prevederile ordinului contestat, prin explicitarea sintagmei „obligații

de plată principale restante...", nu fac decât să trimită la prevederile

art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., care enumeră actele

prin care se stabilesc și se individualizează creanțele fiscale, respectiv decizia

de impunere lit. a) și declarația fiscală lit. b).

Prevederile Ordinului

nr. 894 din 1 noiembrie 2011 nu modifică prevederile O.G. nr. 30/2011, ci le completează

prin explicitarea unor termeni, nefiind în contradicție cu nici o dispoziție legală

menționată în cuprinsul actului normativ principal. O.G. nr. 92/2003 este un act

normativ de același rang ca și O.G. nr. 30/2011 terminologia utilizată în acest

din urmă act normativ fiind extrasă din C. fisc. și C. proc. fisc. De altfel, pentru

explicitarea sintagmei „obligații fiscale" nici nu este necesară lecturarea

Ordinului nr. 894/2011, întrucât prevederile art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003

cu modificările și completările ulterioare sunt suficient de clare în acest sens.

Recurenta mai consideră

că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii întrucât face referire,

în mod repetat, la dispozițiile O.G. nr. 30/2011 și la dispozițiile Ordinului nr.

894/2011, deși speța supusă judecății analizează dispozițiile O.G. nr. 30/2011 respectiv

dispozițiile Ordinului nr. 894/2011. Este drept că, din contextul motivării hotărârii

rezultă că intenția judecătorului este aceea de a se referi la dispozițiile celor

din urmă acte menționate, însă este necesar ca instanța să se pronunțe asupra legalității

actului administrativ contestat prin prisma unui cadru legal corect stabilit.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Ordinul nr. 894/2011 privind

aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri

financiar-fiscale a fost emis pe baza și în executarea art. XI din O.G. nr. 30/2011.

Potrivit

art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative: „Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se

limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au

fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora”.

În cuprinsul dispozițiilor

art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003

privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale se

prevede că „(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august

2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel: a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale

și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până

la 31 decembrie 2011; b) penalitățile de întârziere se reduc

cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin

plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. (2)

Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate

după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până

la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial,

chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative

fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii

aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1). (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și

pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate

a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare”.

Analizându-se dispozițiile

legale menționate anterior, se reține că pentru a se acorda facilitățile fiscale

prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. XI alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011,

se impune îndeplinirea următoarelor condiții: obligațiile fiscale să fie restante

la 31 august 2011 și obligațiile fiscale principale și dobânzile aferente acestora

să fie plătite voluntar sau prin compensare până la 31 decembrie 2011.

Conform

art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI

din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind

C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: „Prin obligații

de plată principale restante la data de 31 august 2011 se înțelege obligațiile de

plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului depuse până la

data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului

până la această dată de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1

alin. (2)”.

După cum se constată,

aceste dispoziții explicitează ce se înțelege prin obligații de plată principale

restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare prevăzută în cuprinsul

art. menționat nu poate conține soluții care să contravină prevederilor cuprinse

în O.G. nr. 30/2011 pe baza și în executarea cărora a fost emis Ordinul nr. 894/2011.

În raport cu dispozițiile

art. 78 din Legea nr. 24/2000, cât și cu cele reținute anterior, instanța de recurs

apreciază că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 prin care stabilește

ce se înțelege prin obligații de plată principale restante la data de 31 august

2011, sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligații fiscale,

care erau restante la data de 31 august 2011 și care au fost achitate până la data

de 31 decembrie 2011, întrucât modul de individualizare și de constatare a acestora

nu trebuie să restrângă/ limiteze condiția ca obligațiile fiscale să fie restante

la data de 31 august 2011.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări

de Sănătate Dolj împotriva sentinței nr. 911 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie

2013.