ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6004/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova a fost sesizată cu excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, excepție invocată de petentul B.L.J. în Dosarul nr. 4253/63/2012 al Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal. Petentul a arătat că Ordinul nr. 894/2011 a fost emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea aplicării prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011. Art. XI alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 30/2011 prevede că „pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează, dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se strâng prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011. Petentul a mai susținut că art. XI din O.G.

nr. 30/2011 nu definește sintagma „obligațiile fiscale restante”. Prin sentința civilă nr. 911 din 3 octombrie 2012 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția formulată de petentul B.L.J. în contradictoriu cu intimatele Casa de Asigurări de Sănătate Dolj și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și, pe cale de consecință, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011, emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordin conțin o prevedere restrictivă și care adaugă la legea cadrul O.G.

nr. 30/2011 în sensul că definesc obligațiile de plată restante la data de 31 august 2011 ca fiind doar acelea care sunt constatate printru-un înscris emis de contribuabil sau de organul fiscal până la data de 31 august 2011. Curtea de Apel a reținut că o obligație restantă este o obligație exigibilă, ce a ajuns la scadență și nu a fost plătită creditorului. Din acest punct de vedere trebuie subliniat că existența condiției documentelor constatatoare a creanței nu a fost cerută de art. XI din O.G. nr. 30/2011, astfel că nici prin actul administrativ de punere în aplicarea a ordonanței nu trebuia stabilită o astfel de condiție. Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 894/2011 reprezintă un act administrativ cu caracter normativ și un act normativ de rang inferior în raport cu O.G.

nr. 30/2011. Din acest punct de vedere adăugarea la lege reprezintă o procedură nelegală, deoarece potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. În acest sens, instanța de fond a reținut că dacă organul fiscal ar constata existența creanței înainte de data de 31 august 2011 contribuabilul ar beneficia de facilitatea fiscală privind anularea penalităților. Însă dacă organul fiscal ar emite decizia de impunere după data de 31 august 2011, oricând în termenul de prescripție fiscală de 5 ani, pentru datorii fiscale scadente înainte de 31 august 2011, dispozițiile de la art. XI din O.G.

nr. 30/2011 privind anularea penalităților ar fi eludate și nu s-ar mai aplica. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta C.A.S. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că prevederile ordinului contestat, prin explicitarea sintagmei „obligații de plată principale restante...", nu fac decât să trimită la prevederile art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., care enumeră actele prin care se stabilesc și se individualizează creanțele fiscale, respectiv decizia de impunere lit. a) și declarația fiscală lit. b). Prevederile Ordinului nr. 894 din 1 noiembrie 2011 nu modifică prevederile O.G. nr. 30/2011, ci le completează prin explicitarea unor termeni, nefiind în contradicție cu nici o dispoziție legală menționată în cuprinsul actului normativ principal.

O.G. nr. 92/2003 este un act normativ de același rang ca și O.G. nr. 30/2011 terminologia utilizată în acest din urmă act normativ fiind extrasă din C. fisc. și C. proc. fisc. De altfel, pentru explicitarea sintagmei „obligații fiscale" nici nu este necesară lecturarea Ordinului nr. 894/2011, întrucât prevederile art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare sunt suficient de clare în acest sens. Recurenta mai consideră că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii întrucât face referire, în mod repetat, la dispozițiile O.G. nr. 30/2011 și la dispozițiile Ordinului nr. 894/2011, deși speța supusă judecății analizează dispozițiile O.G. nr. 30/2011 respectiv dispozițiile Ordinului nr. 894/2011.

Este drept că, din contextul motivării hotărârii rezultă că intenția judecătorului este aceea de a se referi la dispozițiile celor din urmă acte menționate, însă este necesar ca instanța să se pronunțe asupra legalității actului administrativ contestat prin prisma unui cadru legal corect stabilit. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G.

nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost emis pe baza și în executarea art. XI din O.G. nr. 30/2011. Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora”. În cuprinsul dispozițiilor art. XI din O.G.

nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale se prevede că „(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel: a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011; b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. (2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1). (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare”. Analizându-se dispozițiile legale menționate anterior, se reține că pentru a se acorda facilitățile fiscale prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. XI alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 30/2011, se impune îndeplinirea următoarelor condiții: obligațiile fiscale să fie restante la 31 august 2011 și obligațiile fiscale principale și dobânzile aferente acestora să fie plătite voluntar sau prin compensare până la 31 decembrie 2011. Conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: „Prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011 se înțelege obligațiile de plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1 alin. (2)”.

După cum se constată, aceste dispoziții explicitează ce se înțelege prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare prevăzută în cuprinsul art. menționat nu poate conține soluții care să contravină prevederilor cuprinse în O.G. nr. 30/2011 pe baza și în executarea cărora a fost emis Ordinul nr. 894/2011.

În raport cu dispozițiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, cât și cu cele reținute anterior, instanța de recurs apreciază că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 prin care stabilește ce se înțelege prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011, sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligații fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 și care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011, întrucât modul de individualizare și de constatare a acestora nu trebuie să restrângă/ limiteze condiția ca obligațiile fiscale să fie restante la data de 31 august 2011. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj împotriva sentinței nr. 911 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie 2013.