ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3977/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul F.I. a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureș la data de 18 februarie 2013, cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate invocată din oficiu la data de 05 decembrie 2012, de Tribunalul Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 847/102/2012, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Mureș.

Prin Sentința civilă nr. 239 din 16 mai 2013 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și, pe cale de consecință, a constatat nelegal art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în ce privește condiția comunicării deciziei de impunere contribuabilului până la data de 31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prevederile art. 3 alin. (1) teza finală din Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 894/2011 au ca efect restrângerea sferei beneficiarilor facilităților fiscale menționate de art. XI alin. (1) din O.G.

nr. 30/2011, impunând condiția ca decizia de impunere emisă până la data de 31 august 2011 să fie și comunicată contribuabilului anterior datei de referință menționată. Or, titlul de creanță ce stabilește obligațiile fiscale ale contribuabilului este reprezentat, conform art. 85 din O.G. nr. 92/2003, de decizia de impunere, fără ca momentul comunicării acesteia să prezinte relevanță sub aspectul existenței obligației fiscale, cu atât mai mult cu cât, în speță, contribuabilul nu înțelege să conteste decizia de impunere. Împotriva hotărârii instanței de fond, C.A.S. Mureș a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că teza finală a art. 3 alin. (1) din Ordinul Președintelui CNAS nr. 894/2011 se referă în mod expres și limitativ la acele decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la data de 31 august 2011. Deci este vorba despre două condiții cumulative: deciziile de impunere trebuie să fie emise dar și comunicate până la această dată. Prin această condiție s-au avut în vedere și s-au respectat întocmai prevederile art. 45 alin. (1) C. proc. fisc., privind opozabilitatea actului administrativ fiscal: "Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii". Este o concluzie logică aceea că actul administrativ produce efecte din momentul comunicării, adică al luării la cunoștință de către contribuabil.

În caz contrar, dacă am avea în vedere doar data emiterii acestuia, ar putea exista decalaje relativ mari de timp între data emiterii și cea a comunicării actului administrativ. Facilitățile fiscale au avut o anumită limitare în ce privește sfera de aplicare și anume, s-au acordat pentru obligațiile de plată principale restante la date de 31 august 2011 și o anumită limitare în timp, așa cum a fost stipulată la art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din Ordinul 894/2011. Pentru ca actul administrativ să fie opozabil, trebuie ca acesta să fie comunicat contribuabilului. Nu este suficient ca actul administrativ să fie doar emis.

Recurenta consideră că instanța de fond în mod greșit a apreciat că: "condiționarea existenței obligației fiscale de momentul comunicării deciziei de impunere contribuabilului reprezintă o adăugare nepermisă la lege, care limitează facilitățile fiscale acordate de autoritatea legiuitoare". În opinia recurentei existența obligației fiscale nu este condiționată de momentul comunicării actului administrativ, însă data limită a comunicării actului, datorită opozabilității de la această dată, s-a avut în vedere la obținerea facilităților fiscale, fără ca prin aceasta să se restrângă sfera beneficiarilor facilităților fiscale acordate. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G. nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost emis pe baza și în executarea art. XI din O.G. nr. 30/2011. Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: "Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora". În cuprinsul dispozițiilor art. XI din O.G.

nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale se prevede că: "(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel: a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011; b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. (2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1). (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare". Înalta Curte, analizându-se dispozițiile legale menționate anterior, reține că pentru a se acorda facilitățile fiscale prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. XI alin. (1) lit. a) din O.G.

nr. 30/2011, se impune îndeplinirea următoarelor condiții: obligațiile fiscale să fie restante la 31 august 2011 și obligațiile fiscale principale și dobânzile aferente acestora să fie plătite voluntar sau prin compensare până la 31 decembrie 2011. Pe de altă parte, conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din O.G.

nr. 30/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale: "Prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011 se înțelege obligațiile de plată care sunt individualizate în declarațiile contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 și/sau decizii de impunere emise și comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele competente prevăzute la art. 1 alin. (2)". Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziții legale rezultă, fără putință de tăgadă, ce se înțelege prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011, însă, această individualizare prevăzută în cuprinsul articolului menționat nu poate conține soluții care să contravină prevederilor cuprinse în O.G.

nr. 30/2011 pe baza și în executarea cărora a fost emis Ordinul nr. 894/2011. Înalta Curte, în raport cu dispozițiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, cât și cu cele reținute anterior, apreciază că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 894/2011 care stabilesc ce se înțelege prin obligații de plată principale restante la data de 31 august 2011, sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligații fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 și care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011, deoarece modul de individualizare și de constatare a acestora nu trebuie să restrângă sau să limiteze condiția ca obligațiile fiscale să fie restante la data de 31 august 2011. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.A.S. Mureș împotriva Sentinței nr. 239 din 16 mai 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN