ÎCCJ, Decizia nr. 28/2021

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 239/A din data de 11 iulie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că prin decizia nr. 239/A din data de 11 iulie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală admis apelul declarat, printre alții, de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 142/F din 29 iulie 2016 și a încheierii de îndreptare de eroare materială din 7 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2014.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în totalitate, încheierea din data de 7 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală și, rejudecând, în fond:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor și sporul de 3 ani închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și a infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A înlăturat din conținutul pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I din C. pen. din 1969.

A redus durata pedepselor principale și complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:

- 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.

- 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.

- 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 8 ani închisoare și 5 ani închisoare astfel reduse cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 387 din 28.10.2015 a Tribunalului Constanța, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 768 din 29.06.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., și aplică pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care o sporește cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (2) și (3) din C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b9 și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) din C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea

Instanța a mai reținut că în motivarea cererii contestatorul a invocat, în esență, faptul că prin decizia atacată a fost judecat, în apel, de un complet de judecată care nu a fost compus potrivit legii, invocând ca temei de drept cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Asupra admisibilității contestației în anulare, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 431 din C. proc. pen., instanța verifică admisibilitatea în principiu a cererii înainte de a proceda la orice alte cercetări pe fondul contestației formulate. În acest sens, instanța atunci când constată că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Cât privește cazul de contestație în anulare invocat s-a constatat că argumentele prezentate în susținerea acestuia sunt similare cu cele invocate și analizate prin decizia nr. 142 din 5 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală în cuprinsul căreia, după ce s-a trecut de etapa admisibilității în principiu, în considerentele acesteia s-au menționat, printre altele, următoarele: modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu se circumscrie cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I din C. proc. pen., invocat de către contestatori, întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza și în temeiul legii, ceea ce s-a și întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități înseamnă că întreaga compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.

În același timp, Înalta Curte a apreciat că nu este suficientă menționarea formală a unuia dintre cazurile de la art. 426 din C. proc. pen., ci este necesară și depunerea de dovezi sau invocarea unor dovezi care există în dosar, condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea contestației în anulare, de altfel, trebuind îndeplinite în mod cumulativ, simpla trimitere la un caz de contestație în anulare, dintre cele prevăzute de lege, fără indicarea de argumente faptice pertinente și invocarea de pretinse dovezi corelative, nu satisface exigențele dispozițiilor legale și nu justifică admiterea în principiu a acestei căi extraordinare de atac.

În acest sens s-a constatat că, în cauză, nu au fost depuse dovezi sau invocate dovezi care există în dosar.

Totodată, s-a apreciat că, pe calea contestației în anulare, intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale, în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din C. proc. pen.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei nr. 239/A din data de 11 iulie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală s-a constatat că a rămas fără obiect, urmare soluționării contestației în anulare.

II. Împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020 a formulat contestație petentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 13 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, fiind stabilit prim termen la data de 25 ianuarie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatorul condamnat, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În speță, condamnatul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestator.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. coroborat cu art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., decizia dată în apel este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, formularea unei căi de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare constituie un aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.