ÎCCJ, Secția penală, decizia din 03.02.2026 — cale de atac împotriva sentinței nr. 552/2022 a Tribunalului București

Ședința publică din data de 03 februarie 2026 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1010/A din data de 29.05.2023 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 552 din 24.05.2022 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală cu privire la inculpatul A. a hotărât următoarele: 1) În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de art. 48 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2) În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare a banilor în formă continuată, faptă prevăzută de art. 48 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii pronunțate durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu de la data de 14 martie 2016 până la data de 29 iulie 2016, inclusiv. În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului în cauza dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care prin sentința penală nr. 23/F din data de 15.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 353/A din data de 18.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, cu privire la care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 97 alin. (1) din C. proc. pen. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 23/F din data de 15.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353/A din data de 18.11.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală. În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare la care a adăugat un spor de 1 (un) an reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen.

s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, printre alții, și inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 1010/A din data de 29.05.2023, Curtea de Apel București - secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) și b) din C. proc.

pen., a admis, printre altele, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 552/F/24.05.2022 pronunțate de Tribunalul București-Secția I Penală, în dosarul nr. x/2018, a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând: În baza art. 67 alin. (2) și art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pe lângă pedeapsa principală aplicată în cauză și apoi pe lângă pedeapsa rezultantă aplicată în cauză pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăți comerciale și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. art. 65 alin. (1) și art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală aplicată în cauză și apoi pe lângă pedeapsa rezultantă aplicată în cauză pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a fi administrator, fondator sau reprezentant legal al unei societăți comerciale și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 1357 din C. civ., a menținut soluția de admitere a acțiunii civile formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat, în solidar, inculpații și părțile responsabile civilmente la repararea prejudiciului. De asemenea, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A., împotriva aceleiași sentințe penale. Decizia din apel a fost comunicată inculpatului la data de 09.06.2023, astfel că acesta avea posibilitatea să formuleze recurs în casație până la data de 10.07.2023. La data de 18.11.2025, inculpatul A., prin avocat ales B. (fără împuternicire avocațială), invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.

pen., reconfigurat prin decizia nr. 50/2025 a Curții Constituționale, a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1010/A din data de 29.05.2023, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, solicitând încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, cu privire la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală. De asemenea, inculpatul a formulat și o cerere de suspendare a executării hotărârii de condamnare, potrivit art. 441 alin. (1) C. proc. pen., cu respectarea măsurilor prevăzute de art. 215 C. proc. pen., neaducând nici un argument cu privire la această solicitare. Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc.

pen., nu au fost depuse concluzii scrise. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15.01.2026, la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită. La data 27.01.2026 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent. Examinând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A., conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele: În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc.

pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație. Așadar, se constată că recursul în casație a fost promovat, în temeiul art. 436 și urm. C. proc. pen., de recurentul inculpat A. împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, respectiv decizia penală nr. 1010/A din data de 29.05.2023 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

Cu toate acestea, aspectul care ar conduce la inadmisibilitatea căii de atac privește faptul că recurentul inculpat a mai formulat un recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale, fiind respins prin decizia penală nr. 717/RC din 01.11.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția penală, în dosarul nr. x/2018, fiind incidente dispozițiile art. 438 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat. Este adevărat că, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8) C. proc.

pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, însă acest aspect nu echivalează cu posibilitatea de a declara un nou recurs în casație invocând un alt caz de casație ori cu repunerea în termenul de recurs în casație. Se are în vedere faptul că prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale nu este de natură să schimbe această constatare, atâta timp cât în considerentele acesteia nu sunt prevăzute dispoziții privind nașterea unui nou drept de a formula recurs în casație, având în vedere că deciziile instanței de contencios constituțional produc efecte general obligatorii pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, după cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența acesteia.

În acest sens, prin Decizia nr. 656 din 17 octombrie 2019 (paragraful 20), Curtea Constituțională, referitor la o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 435 C. proc. pen., a statuat că "declararea, în mod condiționat, a recursului în casație, cale extraordinară de atac, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive.

Cu alte cuvinte, instituirea unui termen pentru formularea recursului în casație, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive...". De asemenea, deosebit de importante sunt considerentele Deciziei nr. 220/2019, prin care Curtea Constituțională a statuat că "în ceea ce privește efectele prezentei decizii, Curtea constată că aceasta nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, se aplică de la data publicării sale atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casație aflate în curs de judecată, adică celor de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și celor în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare, precum și în toate cauzele în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având același obiect până la data publicării în Monitorul oficial al României a prezentei decizii". (paragraful 53). În egală măsură, sunt avute în vedere Decizia nr. 68/27.02.2017 (paragraful 124),

prin care Curtea Constituțională a reținut că "potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.

Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională", și Decizia nr. 126/2016 (paragraful 27), prin care s-a statuat de instanța de contencios constituțională că "în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată.

Curtea reține că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive". În raport cu soluția care urmează a fi dispusă, instanța supremă constată că cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte nu va mai proceda la analiza celorlalte condiții de formă prevăzute de lege, motiv pentru care, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1010/A din data de 29.05.2023 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1010/A din data de 29.05.2023 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 februarie 2026.