ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 213/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 august 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat anularea Deciziei nr. 7603 din 17.07.2017, cu consecința admiterii cererii de plată cu privire la suma de 77.98,61 RON, reprezentând despăgubire pentru prejudiciul material suferit ca urmare a avarierii motocicletei marca x, cu nr. de înmatriculare x, serie șasiu x.

1.2. Prin cererea precizatoare depusă la data de 12 martie 2018, reclamanta a solicitat anularea deciziei contestate și obligarea pârâtului să emită o nouă decizie, care să țină cont de concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, în sensul aprobării la plată a creanței în sumă de 23.247 Euro, contravaloarea în RON la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7394,64 RON.

Prin sentința civilă nr. 1261 din 19 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

În privința cererii precizatoare, instanța de fond a reținut că nu este posibilă majorarea pretențiilor solicitate de la Fondul de Garantare a Asiguraților în procedura administrativă, astfel încât a procedat la examinarea acțiunii în forma care a făcut obiectul învestirii inițiale a instanței de contencios administrativ.

Împotriva sentinței civile nr. 1261 din 19 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 51 alin. (1), (2), (3), (9) și (10) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 52 alin. (1) și (2) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 1357 alin. (1) și art. 2225 C. civ.

A apreciat recurenta că este nerelevantă argumentația instanței de fond referitoare la faptul că FGA nu este răspunzător de producerea pagubei și nici succesor în drepturi al asigurătorului, atât timp cât reclamanta nu a susținut o astfel de ipoteză. Raportul juridic de asigurare este guvernat de Norma ASF nr. 23/2014, iar în raport de prevederile art. 51 și art. 52 din această Normă, instanța de fond nu a stabilit corect valoarea de piață a motociclului, raportându-se la o evaluare estimativă emis de FGA în sistemul DAT, pentru un alt model de motocicletă, mai ieftin, cu alte caracteristici tehnice. Valoarea motociclului este probată prin lista de prețuri emisă de producător, precum și de expertiza tehnică auto efectuată în cauză, ale cărei concluzii au fost înlăturate în mod nelegal de prima instanță.

Se consideră de către recurentă că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014, folosirea programului B. și a valorii medii de piață nefiind legală, întrucât motociclul avea doar 63 de km parcurși, fiind nou, neimpunându-se stabilirea unei valori de piață. Norma ASF prevede că raportarea la prețuri medii se face doar în măsura în care nu există o modalitate mai sigură de determinare a valorii vehiculului la data accidentului. Sistemul de evaluare este conceput doar pentru autovehiculele rulate, nu și pentru cele noi, la care legiuitorul prezumă că se va avea în vedere prețul de achiziție.

A mai arătat recurenta că, deși a contestat raportarea pârâtului la sistemul de evaluare B. pentru determinarea valorii de piață a motociclului, prima instanță nu a arătat motivul pentru care această critică este nefondată. De asemenea, nu a avut în vedere că pârâtul s-a raportat la un alt model de motociclu decât cel achiziționat de reclamantă.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A apreciat intimatul-pârât că instanța de fond a reținut corect imposibilitatea majorării pretențiilor pe cale judiciară, dacă acestea nu au făcut obiectul solicitării lor în procedura administrativă, indicând în acest sens prevederile legale care reglementează activitatea Fondului de Garantare a Asiguraților.

Cât privește motivul de recurs referitor la încălcarea prevederilor art. 51 și 52 din Norma ASF nr. 23/2014, intimatul-pârât FGA a susținut, în esență, că a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții la emiterea deciziei contestate, calculând valoarea reală de piață a motociclului la data producerii accidentului, în condițiile în care petenta nu a depus în formă lizibilă factura de achiziție a vehiculului.

La stabilirea valorii de piață s-a utilizat sistemul DAT, cu luare în considerare a dotărilor și a factorilor de influență a valorii. Referitor la argumentul recurentei, în sensul că s-a avut în vedere un alt model de motocicletă decât cel achiziționat, a arătat intimatul că în sistemul DAT a fost introdusă seria de șasiu a motociclului avariat, iar sistemul a generat automat caracteristicile acestuia.

Referitor la faptul că motociclul nu avea decât 63 de kilometri parcurși, această împrejurare nu poate conduce la concluzia că valoarea de piață este valoarea de achiziție, întrucât, astfel cum rezultă din analizele de specialitate efectuate în domeniu, deprecierea valorii intervine imediat după vânzare, prețul celor mai multe vehicule scăzând cu 30% imediat după vânzare. Prin urmare, în mod corect a stabilit instanța de fond că valoarea de piață a motocicletei nu putea fi aceeași cu valoarea de achiziție, iar la stabilirea valorii de piață sistemul DAT a avut în vedere numărul de kilometri parcurși, aplicând o corecție pozitivă de 1000 de Euro.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea litigioasă asupra căreia este chemată să se pronunțe instanța de control judiciar este aceea a valorii reale a vehiculului aparținând recurentei-reclamante, la data producerii evenimentului asigurat, în raport de care se stabilește despăgubirea achitată din fondurile FGA. Recurenta-reclamantă a susținut că, întrucât motociclul a fost achiziționat cu puțin timp anterior accidentului, având doar 63 de kilometri parcurși, valoarea acestuia coincide cu valoarea de achiziție, pe când pârâtul a susținut că trebuie avută în vedere valoarea de circulație, pe care a calculat-o cu ajutorul sistemului de evaluare DAT, prin raportare la vehicule similare, de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile.

Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto având ca obiectiv stabilirea valorii motocicletei la data accidentului, dar a înlăturat concluziile acestei expertize, apreciind că nu sunt fundamentate științific. Prin urmare, la stabilirea valorii motociclului, prima instanță a luat în considerare evaluarea realizată de autoritatea pârâtă, reținând că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei o dovadă lizibilă a facturii de achiziție, care să poată fi valorificată în condițiile art. 52 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014.

Pentru a răspunde criticilor formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că, potrivit art. 2217 C. civ.:

"Despăgubirea se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată.", iar potrivit art. 51 alin. (9) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014 (în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate):

"Despăgubirile nu pot depăși: b) cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale."

Așadar, dispozițiile legale incidente prevăd că despăgubirea cuvenită reclamantului se raportează la valoarea reală a vehiculului de la data producerii riscului asigurat (16.04.2016), care poate coincide sau nu cu suma asigurată, respectiv cu valoarea de achiziție, în condițiile în care evenimentul a survenit la scurt timp de la cumpărarea vehiculului. Or, prin probele administrate în fața instanței de fond nu s-a lămurit dacă valoarea reală a motociclului avariat este cea calculată de intimatul-pârât FGA potrivit sistemului DAT (iar nu B., cum în mod eronat a susținut reclamanta prin cererea de recurs - dosar fond) ori cea menționată în cuprinsul facturii de achiziție nr. x din 28.03.2016, emisă de C. S.R.L. .

Potrivit art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014:

"(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pa baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile. (2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit."

Așadar, utilizarea unor sisteme de evaluare este de bază, dar nu exclusivă, la stabilirea valorii de piață urmând a fi avute în vedere orice alte dovezi și documente prezentate de solicitant, pentru a stabili valoarea reală a bunului avariat. Înalta Curte constată că, în recurs, reclamanta a depus o copie lizibilă a facturii de achiziție a motociclului, din care rezultă prețul achitat la data de 28.03.2016 - 90.604,38 RON, iar în dosarul instanței de fond a depus lista prețurilor producătorului x, din care rezultă că pentru un motociclu model D., prețul de achiziție este, în anul 2016, de 23.247 Euro.

Pe de altă parte, conform evaluării realizate de pârâtul FGA prin utilizarea sistemului DAT, valoarea vehiculului a fost stabilită la suma de 13.575 Euro, la data de 12.07.2016, iar modelul avut în vedere a fost motociclul x Diavel Dark ABS.

Înalta Curte constată că pârâtul a realizat evaluarea la o dată diferită de cea la care s-a produs evenimentul asigurat, cu trei luni mai târziu, iar între valoarea de achiziție a motociclului și cea rezultată din evaluarea realizată conform DAT subzistă o diferență consistentă, valoarea stabilită de pârât fiind de aproximativ 56% din prețul de cumpărare. În pofida susținerilor pârâtului în sensul că la evaluarea motociclului a avut în vedere caracteristicile acestuia, Înalta Curte constată că modelul achiziționat de reclamantă, astfel cum este menționat în cuprinsul facturii și a cărții de identitate - x D., nu corespunde cu modelul cuprins în fișa de evaluare generată de sistemul DAT, care pare a privi un model cu caracteristici tehnice inferioare celui în litigiu.

În susținerea corectitudinii evaluării realizate, intimatul-pârât a invocat analizele de specialitate efectuate în domeniu, potrivit cărora deprecierea valorii intervine imediat după vânzare, prețul celor mai multe vehicule scăzând cu 30% încă de la vânzare. Or, aceste susțineri nu sunt confirmate de niciuna din piesele dosarului, pârâtul neprezentând vreuna din aceste analize de specialitate.

În acest context, instanța de recurs constată că înscrisurile depuse de părțile cauzei în dosarul instanței de fond nu sunt lămuritoare în privința stabilirii valorii motociclului la data producerii accidentului, nefiind apte să susțină soluția pronunțată în cauză.

În ceea ce privește expertiza tehnică specialitatea auto dispusă în cauză, Înalta Curte reține că, deși a încuviințat administrarea probei, prima instanță a înlăturat concluziile acesteia, apreciind că nu sunt fundamentate științific, întrucât expertul tehnic nu a răspuns obiectivelor stabilite, ci a procedat la interpretarea normelor legale incidente cauzei, intrând în atributele instanței de judecată. Or, atât timp cât a considerat necesară administrarea probei pentru lămurirea aspectelor deduse judecății și a constatat că expertiza a fost realizată într-o manieră defectuoasă, instanța de fond putea dispune efectuarea unei noi expertize, conform art. 338 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu sunt lămuritoare în privința valorii de piață a autoturismului avariat.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a depus suficiente diligențe pentru a stabili valoarea reală a vehiculului de la data producerii accidentului, stabilind despăgubirea cuvenită reclamantului în funcție de evaluarea realizată de pârât, fără ca această valoare să fie susținută de o evaluare independentă, realizată pe baza unui raport de expertiză tehnică judiciară specialitatea auto, criticile recurentei-reclamante fiind întemeiate sub acest aspect. Instanța de fond a înlăturat din ansamblul probator expertiza tehnică realizată în cauză și nu a pus în discuția părților necesitatea refacerii probei, întemeindu-și soluția pe înscrisurile depuse de pârât, care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă și care converg spre concluzia nerezonabilă a stabilirii valorii vehiculului la 56% din valoarea de achiziție, în condițiile în care între data cumpărării și data accidentului au trecut mai puțin de trei săptămâni și înregistra numai 63 de kilometri parcurși. Chiar dacă vehiculul ar fi suferit o depreciere a valorii în această perioadă, reducerea aplicată de pârâtul FGA pare a fi excesivă, iar pentru confirmarea corectitudinii modului de calcul este necesară administrarea unui mijloc de probă obiectiv - expertiza tehnică judiciară auto.

Prin urmare, întrucât lămurirea cauzei necesită administrarea probei cu expertiză de specialitate, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., apreciază că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, în raport de dispozițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de fond urmează să dispună administrarea probei cu expertiză tehnică specialitatea auto, precum și orice alte probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluționarea cauzei, în vederea stabilirii valorii de piață a motociclului avariat, la data producerii accidentului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1261 din 19 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.