ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1219/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.08.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 2031 EV2/22.04.2016, anularea deciziei nr. 824. EV2/00.02.2016, obligarea autorității fiscale la plata sumei de 9.118.798 RON cu titlu de dobânzi aferente rambursării cu întârziere a TVA în cuantum total de 191.888.048 RON, solicitat la rambursare și aprobat de către autoritățile fiscale competente prin decizie de rambursare/nemodificare a bazei de impunere, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 1135 din 30 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea de majorare a onorariului de expert și, ca atare, a fost majorat onorariu de expert cu suma de 500 RON, sumă ce urmează a fi achitată de către reclamantă.

Instanța a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă ca neîntemeiată și a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Au fost anulate deciziile nr. 2931 EV2/22.04.2016 și nr. 824EV2/09.02.2016 emise de pârâtă și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9.118.798 RON, reprezentând dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă și până la data restituirii efective a TVA.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.050 RON, din care suma de 50 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, suma de 1.500 RON reprezintă onorariu expert, iar suma de 2.500 RON reprezintă onorariu de avocat redus conform art. 451 C. proc. civ.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond, arătând că în mod eronat instanța a apreciat că reclamanta are dreptul la dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă și până la data restiturii efective a TVA, deoarece în opinia recurentei cererile reclamantei au fost soluționate cu respectarea termenelor de soluționare, iar durata de desfășurare a inspecțiilor fiscale la unele cereri de rambursare a TVA a fost depășită numai din culpa societății.

Recurenta a arătat că potrivit dispozițiilor legale contribuabilii au dreptul la dobânzi în situația nerestituirii în termen a sumelor datorate contribuabililor, ca urmare a unor cereri de restituire formulate de către aceștia. S-a susținut că ceea ce se sancționează este depășirea termenului de soluționare a cererilor formulate de contribuabil și nu modul de soluționare a acestor cereri, în sensul că soluția dată nu ar corespunde așteptărilor contribuabililor.

S-a arătat că cererile formulate de reclamantă au fost soluționate cu respectarea termenelor de soluționare, astfel încât intimata-reclamantă nu avea dreptul la acordarea de dobânzi, sens în care a fost dată și decizia nr. 824EV2/09.02.2016.

S-a susținut că în mod vădit eronat instanța de fond a reținut că cererile de rambursare TVA aferente lunii august 2010, martie 2012, aprilie 2012, mai 2012, decembrie 2012, iunie 2013 și ianuarie 2014 au fost soluționate cu întârziere de către organul fiscal, întrucât soluționarea deconturilor de TVA depuse de intimata-reclamantă a fost făcută în cadrul termenului legal prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, situație în care în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 și dispozițiile pct. 1 și 2 Cap. 2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004, intimata-reclamantă neputând solicita și beneficia de acordarea de dobânzi.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond și din punctul de vedere al cuantumului de 9.118.798 RON reprezentând dobânzi de întârziere, arătând că dobânda se calculează de organul fiscal competent, astfel că momentul de început al cursului dobânzii, zilele de întârziere cât și cuantumul exact urmează a fi determinate de organul fiscal.

De asemenea, recurenta a criticat și obligarea autorității pârâte la acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât recurenta nu se află în culpă procesuală față de intimata-reclamantă, nu a dat dovadă de rea-credință ori de comportament neglijent, ci a respectat și aplicat dispozițiile legale în materie.

1.4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea căii de atac.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă având în vedere următoarele:

Prin cererea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar deciziile emise de pârâtă și obligarea acesteia la plata sumei de 9.118.798 RON, cu titlu de dobânzi aferente rambursării cu întârziere a TVA, în cuantum total de 191.888.048 RON, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că reclamanta a formulat cereri de decont de TVA înregistrate la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/01.10.2010 (pentru august 2010), nr. x/25.04.2012 (pentru martie 2012), nr. x/25.05.2012 (pentru aprilie 2012), nr. x/25.06.2012 (pentru mai 2012), nr. x/24.01.2013 (pentru decembrie 2012), nr. x/25.07.2013 (pentru iunie 2013) și nr. x/25.02.2014 (pentru ianuarie 2014), solicitând rambursarea taxei pe valoare adăugată în suma totală de 155.888.048 RON.

În vederea verificării sumei solicitate a fi rambursate cu titlu de TVA, intimata a desfășurat inspecții fiscale în urma cărora a emis rapoarte de inspecții fiscale și decizii de nemodificare a bazei de impunere prin care au fost admise la plată sumele solicitate cu titlu de TVA de rambursat.

Instanța de fond a reținut că TVA în valoare de 10.255.109 RON, aferentă decontului de TVA nr. x/01.10.2010 cu termen de soluționare la data de 17.11.2010, a fost efectiv rambursată societății la data de 25.01.2011; TVA în valoare de 48.176.519 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.04.2012 cu termen de soluționare la data de 11.06.2012, a fost efectiv rambursată societății la data de 10.09.2012; TVA în valoare de 2.557.390 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.05.2012 cu termen de soluționare la data de 12.07.2012 și respectiv TVA în valoare de 1.006.744 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.06.2012 cu termen de soluționare la data de 10.08.2012, au fost efectiv rambursate societății la data de 10.10.2012; TVA în valoare de 40.631.503 RON aferentă decontului de TVA nr. x/24.01.2013 cu termen de soluționare la data de 11.03.2012, a fost efectiv rambursată societății la data de 30.04.2013; TVA în valoare de 22.105.669 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.07.2013 cu termen de soluționare la data de 09.09.2013, a fost efectiv rambursată Societății la data de 07.01.2014; iar TVA în valoare de 67.155.114 RON aferentă decontului de TVA nr. x/25.02.2014 cu termen de soluționare la data de 14.04.2014, a fost efectiv rambursată societății la data de 16.12.2014.

Având în vedere datele plăților efective, reclamanta a solicitat pârâtei plata de dobânzi fiscale prin cererea înregistrată sub nr. x/22.12.2015, ce a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 824EV2/09.02.2016, iar împotriva acesteia reclamanta a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 2931EV2/22.04.2016.

Instanța de primă jurisdicție a admis cererea reclamantei, în raport de dispozițiile legislației naționale, precum și a jurisprudenței CJUE, constatând că reclamanta este îndreptățită a primi dobânzi de întârziere de la data expirării termenului de 45 de zile și până la data restituirii efective a sumelor.

Cu privire la cuantumul dobânzilor, instanța de fond a reținut că potrivit art. 120 alin. (7) Codul de procedură fiscală "Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale, iar în cauza de față a fost întocmit un raport de expertiză contabilă, prin care expertul contabil a concluzionat că pârâta are obligația achitării către reclamantă, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului, a sumei de 9.118.798 RON.

Înalta Curte reține că nu poate fi primită critica formulată de recurentă cu privire la faptul că instanța de fond a obligat autoritatea pârâtă la plata dobânzilor de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă și până la data restiturii efective a TVA, întrucât instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale, iar susținerea recurentei în sensul că cererile reclamantei au fost soluționate cu respectarea termenelor de soluționare nu poate fi primită de instanța de control judicar.

Înalta Curte reține că intimata-reclamantă este îndreptățită a primi dobânzi de întârziere de la data expirării termenului de 45 de zile prevăzut de lege și până la data restituirii efective a sumelor, întrucât din actele dosarului rezultă cu certitudine data cererii intimatei-reclamante de decont de TVA și data soluționării acesteia de către organul fiscal, rezultând că rambursarea s-a realizat cu întârzieri cuprinse între 51 și 249 de zile.

Înalta Curte reține, cu privire la natura termenului legal de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, că termenul prevăzut de lege nu este un termen de recomandare, ci este termenul înăuntrul căruia autoritatea fiscală are obligația de a soluționa cererea depusă de contribuabil, indiferent de constatările necesare și suplimentare dispuse de organul de control.

Așa cum prevăd dispozițiile art. 117 și 124 Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de lege.

De asemenea, Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurentă în sensul că termenul legal de soluționare prevăzut de art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală a fost prelungit conform alin. (2), întrucât din actele dosarului nu rezultă această situație de fapt, întrucât pentru a opera această prelungire a termenului de 45 de zile, autoritatea care efectuează controlul trebuie să solicite informațiile sau să demareze procedurile de control în interiorul termenului de 45 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul dedus judecății.

Înalta Curte a statuat în practica sa constantă cu privire la problema acordării dobânzilor că, în raport cu aceste dispozițiile legale și cu jurisprudența CJUE în materie, "motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță, neexistând vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească".

În speță, cererea de rambursare de TVA a fost soluționată de organul fiscal cu depășirea termenului de 45 de zile prevăzut de legislația națională, astfel că organul fiscal datorează dobânzi de întârziere.

Nici critica ce vizează cuantumul de 9.118.798 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, stabilit de instanța de fond nu poate fi primită de instanța de control judiciar, având în vedere faptul că în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu expertiză judiciară, care a avut ca obiectiv stabilirea cuantumului dobânzilor de întârziere datorat de autoritatea fiscală pentru rambursarea cu întârziere a TVA, fapt ce nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale, ci o prerogativă a instanței pe care aceasta o poate exercita în cadrul și limitele controlului judiciar efectiv realizat de autoritatea judecătorească.

Înalta Curte are în vedere faptul că o asemenea soluție se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, fără a putea fi calificată drept o ingerință a instanței de judecată în atribuțiile administrației publice, iar interpretarea contrară pe care recurenta o promovează, în sensul că această prerogativă de calculare a dobânzilor datorate aparține exclusiv organului fiscal nu poate fi primită de instanța de control judiciar.

Cu privire la critica ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, Înalta Curte reține că dispozițiile legale nu condiționează obligarea la plata cheltuielilor de judecată de existența relei-credințe ori a comportamentului neglijent. Dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. dispun faptul că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", or constatând că recurenta-pârâtă s-a aflat în culpă procesuală, în mod corect instanța de fond, la cererea părții a acordat cheltuieli de judecată.

Având în vedere soluția dată cererii de recurs, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac formulată, instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, cheltuieli care au fost reduse având în vedere stadiul de soluționare al cauzei, înscrisurile redactate și munca efectiv desfășurată de avocat în formularea apărărilor în cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței civile nr. 1135 din 30 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 2500 RON către intimata A. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2020.