ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5595/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. Hunedoara S.A. a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând anularea în tot a Deciziei de soluționare a contestației nr. 66 din data de 21.06.2017 și, pe cale de consecință, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/29.07.2016 și constatarea nelegalității Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.07.2016 în ceea ce privește negarea dreptului său la rambursarea TVA în valoare totală de 2.902.359 RON solicitată la rambursare prin Decontul cu sume negative de TVA și cu opțiune de rambursare nr. x/25.01.2016 aferent perioadei 01.07.2015 - 31.12.2015 și prin Decontul cu sume negative de TVA și cu opțiune de rambursare nr. x/22.04.2016 aferent perioadei 01.01.2016 - 31.03.2016; rambursarea efectivă către Societate a sumei de 2.902.359 RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 01.02.2018, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

La data de 12.02.2018, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus întâmpinare, însoțită de un set de înscrisuri, prin care a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind rambursarea sumei de 2.902.359 RON reprezentând TVA, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 24.04.2018, instanța de fond a luat act de modificarea acțiunii și, implicit, de restrângerea cadrului procesual, în sensul chemării în judecată în calitate de pârâtă doar a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Totodată, la termenul de judecată din data de 24.04.2018, Curtea a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 05.06.2018, Curtea a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba cu expertiză contabilă în specialitatea fiscalitate, cu obiectivele menționate în nota de probe. La data de 22.03.2019, expertul a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă. Prin încheierea de ședință din data de 03.09.2019, Curtea a admis obiecțiunile pârâtei la raportul de expertiză în parte și a dispus comunicarea către expert a obiecțiunilor formulate de pârâtă la răspunsurile la obiectivul nr. 2 lit. a), b) și d). La data de 04.11.2019, expertul a depus la dosarul cauzei răspunsul la obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză contabilă.

Prin sentința civilă nr. 52 din 11 februarie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, în parte, formulată de reclamanta A. Hunedoara S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a anulat Decizia nr. 66/21.06.2017 de soluționare a contestației și, pe cale de consecință: a anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x/29.07.2016 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/29.07.2016, în ceea ce privește negarea dreptului reclamantei la rambursarea TVA în valoare de 2.902.359 RON; a obligat pârâta să ramburseze reclamantei în condițiile legii suma de 2.902.359 RON; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 39.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 25.000 RON onorariu de avocat (prin aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.), 14.500 de RON onorariu de expert, respectiv 200 RON taxă de timbru.

Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (instanța a cărei hotărâre se atacă a emis considerente contradictorii și nu prezintă - aplicat și coerent - argumentele pe care si-a întemeiat soluția).

Motivarea instanței de fond nu se bazează pe un raționament logic care să pună în aplicare, în cauza de față, cadrul normativ evocat, respectiv să trateze motivele de nelegalitate invocate prin apărările de la fond.

Pentru a putea rambursa efectiv către societate suma de 2.902.359 RON, este necesar ca Decizia de impunere nr. x/29.07.2016, în urma căreia au fost stabilite obligații fiscale suplimentare, să fie anulată definitiv. Or, este mai mult decât evident faptul că nu se află în această situație.

Conform art. 168 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispozițiile prevăzute de O. M. F. P. nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate, cu depășirea termenului legal, legiuitorul a reglementat o procedură specială. În baza acestei proceduri, organul fiscal competent al unui contribuabil poate restitui și rambursa sume de la bugetul general consolidat al statului în baza unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate de organele judiciare și a documentației complete depuse de către contribuabili conform dispozițiilor O. M. F. P. nr. 1.899/2004.

În consecință, având în vedere reglementarea expresă a Codului de procedura fiscală, cât și prevederile OMFP nr. 1899/2004, rezultă fără echivoc faptul că soluția ce poate fi dispusă de instanța de judecata este aceea de a stabili dacă sumele stabilite prin actele administrative fiscale sunt sau nu datorate de către contribuabil. În caz contrar, organele fiscale vor fi ținute de hotărârea instanței de judecată prin care se dispune restituirea, fiind lipsită, în acest fel, de posibilitatea compensării sumelor, iar întreaga procedură reglementată de art. 168 din Legea nr. 207/2015 și OMFP nr. 1899/2004 ar rămâne fără finalitate în această situație.

Prin urmare, în condițiile în care actele administrative sunt anulate de către instanța competentă, restituirea sumelor se poate face doar în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 si a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget. Textele legale invocate anterior reglementează o procedură administrativă specială, restituirea putând fi dispusă ca urmare a cererii formulate de către reclamantă la organul fiscal în raza căreia își are sediul, în condițiile în care prin hotărâri judecătorești sau prin hotărârea organelor administrative s-a constatat faptul că sumele stabilite în sarcina societății nu sunt datorate.

În atare condiții, reclamanta putea solicita instanței de judecata cel mult exonerarea acesteia de la plata acestor sume sau constatarea faptului că sumele nu sunt datorate bugetului de stat ca o consecința a anulării de către instanță a actelor administrative atacate. Ulterior soluționării definitive a cauzei, reclamanta va putea solicita restituirea sumelor în temeiul acelorași prevederi, respectiv in temeiul art. 168 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Restituirea sumelor de la bugetul de stat nu poate fi făcută decât după ce organul fiscal va efectua compensarea sumelor a căror restituire se solicita cu cele pe care contribuabilii le datorează bugetului de stat.

În acest sens sunt și prevederile art. 168 alin. (8) din Legea nr. 27/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora în cazul în care debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod. În soluționarea cererii de restituire, conform pct. 6 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, organul fiscal va întocmi o decizie de restituire, conform modelului prezentat în anexa ordinului, care se aprobă de către conducătorul unității.

Mat mult, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că în situația în care reclamanta se consideră vătămată prin emiterea deciziei de restituire sau prin compensările efectuate, aceasta poate formula contestație administrativa in temeiul art. 268-281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și apoi după soluționare se poate adresa instanței de contencios administrativ. Astfel, în raport de prevederile legale menționate mai sus, care stabilesc o procedura administrativă specială pentru care se pot restitui sumele de la bugetul de stat, sentința atacată este nelegală.

3.2. Hotărârea instanței de fond este nelegala in parte, fiind data cu aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor art. 160, art. 145 alin. (2) lit. a) si art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal si ale art. 331 pct. 109 din Normele Metodologice.

In speță, instanța de fond in mod eronat a dispus admiterea acțiunii în ceea ce privește negarea dreptului societății la rambursarea TVA în valoare totală de 2.902.359 RON, interpretând eronat normele juridice aplicabile spetei.

3.2.1. În ceea ce privește achiția de "rebuturi. Materiale reciclabile" in valoare de 2.879.900,29 RON de la Societatea A. S.A., din care TVA in suma de 599.184 RON, pentru care societatea verificata nu a aplicat "taxarea inversa", instanța de fond a aplicat eronat dispozițiile art. 160 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborat cu prevederile punctului 82 alin. (1)-(7) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004 privind Codul fiscal.

În raport de această situație, în mod nelegal a apreciat prima instanță că mențiunea "deșeuri" în cuprinsul facturilor emise nu schimbă datele problemei, reținând fără temei ca aceasta este doar rezultatul unei erori terminologice, fără legătură cu substanța economică a tranzacției. În acest context, motivarea înstanței care a enumerat o seamă de considerente teoretice referitoare la definirea neregulii, raportat la cadrul normativ european și național aplicabil și a prezentat pe scurt situația de fapt face ca hotărârea pronunțată ia fond. să fie nelegală.

Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pentru vânzarea/achiziția de deșeuri feroase și neferoase, rebuturi feroase și neferoase, reziduuri de materiale reciclabile alcătuite din metale feroase și neferoase, atât furnizorii, cât sf beneficiarii au obligația aplicării măsurilor de simplificare (taxarea inversă), respectiv beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenția în decontul de TVA, atât că taxă colectată, cât si ca taxă deductibilă. Or, Curtea și-a însușit argumentele reclamantei și s-a limitat la a reține nefondat că persoana obligată la plata TVA este persoana impozabilă care efectuază livrarea și nu beneficiarul.

Din analiza dispozițiilor legale sus menționate reiese fără echivoc faptul că pentru achizițiile de deșeuri feroase și neferoase, rebuturi feroase și neferoase, reziduuri de materiale reciclabile, atât furnizorii, cât și cumpărătorii care sunt înregistrați în scopuri de TVA au obligația să aplice măsurile de simplificare, situație în care pe facturile emise furnizorii trebuie să înscrie mențiunea "taxare inversă", fără să înscrie taxa pe valoarea adăugată aferentă, iar beneficiarii, pentru facturile-primite, vor înscrie taxa pe valoarea adăugata aferentă în decontul de TVA, evidențiind-o atât ca taxă pe valoarea adăugată colectată cât și ca taxă pe valoarea adăugată deductibilă, respectiv pentru operațiunile supuse măsurilor de simplificare nu se face plată TVA între furnizor și beneficiar.

Totodată, legea fiscală prevede expres că în cazul neaplicării măsurilor de simplificare pentru tranzacțiile cu deșeuri feroase și neferoase, rebuturi feroase și neferoase, reziduuri de materiale reciclabile, în cadrul inspecției fiscale efectuată la beneficiarii operațiunilor, organele de inspecție fiscală trebuie sa aibă în vedere faptul că acesta avea obligația colectării TVA, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere. Deșeul reprezintă orice substanță sau orice produs din categoria grupelor de deșeuri industriale reciclabile în care intră deșeurile metalice feroase și deseurile metalice neferoase, pe care deținătorul nu îl mai utilizează sau pe care are intenția ori obligația să nu îl mai utilizeze.

Prin urmare, Curtea nu a analizat și nu a aplicat corect prevederile legale privind taxarea inversă, care stabilesc faptul că începând cu data de 01.01.2012 se aplică taxarea inversă pentru livrarea de deșeuri metalice feroase și neferoase și materii prime secundare rezultate din valorificarea acestora.

A. S.A. avea obligația emiterii de facturi fără TVA în care sa înscrie o mențiune referitoare la faptul ca a aplicat "taxarea inversă", iar AM Hunedoara S.A. avea obligația de a calcula TVA și de a înscrie taxa în factură și în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât că taxă colectată, la momentul exigibilității operațiunii, cât și ca taxă deductibilă prin decontul de TVA.

Așadar, AM Hunedoara S.A. în calitate de beneficiar avea obligația de a calcula TVA și de a înscrie taxa în factură și în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă, iar din punct de vedere contabil, avea obligația să înregistreze în cursul perioadei verificate: 4426 "TVA deductibilă" = 4427 TVA colectată" cu suma taxei aferente, respectiv avea obligația să colecteze TVA la momentul exigibilității operațiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere.

Potrivit legislației în vigoare pe perioada derulării tranzacțiilor efectuate, furnizorii emit facturi fără taxă, pe care trebuie să înscrie mențiunea că a aplicat "taxare inversă", iar taxa se calculează de către beneficiar și se.înscrie în facturi și în jurnalul pentru cumpărâri, fiind preluată atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxa, colectarea TVA la nivelul taxei deductibile fiind asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator.

Pentru TVA în sumă de 41.784 RON sunt aplicabile prevederile art. 331 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 aplicabil în anul 2016 coroborat cu cele ale. pct. 109 din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora, pentru achizițiile de deșeuri feroase și neferoase, rebuturi feroase și neferoase, reziduuri de materiale reciclabile, se aplică taxarea inversă, pentru operațiunile supuse măsurilor de simplificare nu se face plata TVA între furnizor și beneficiar, acesta din urmă datorând, pentru operațiunile efectuate, taxa aferentă intrărilor și având posibilitatea, în principiu, să deduca respectiva taxă. Această modalitate de simplificare a plății taxei se realizează prin emiterea de facturi în care furnizorul/prestatorul nu înscrie taxa aferentă, inclusiv pentru avansuri, aceasta fiind calculată de beneficiar și înregistrată atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Furnizorul/prestatorul are obligația să înscrie pe factura mențiunea "taxare inversă". Colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plată taxei către furnizor/prestator.

Totodată, legea fiscală prevede expres ca în cazul neaplicării "taxării inverse" pentru tranzacțiile cu deșeuri feroase și neferoase, rebuturi feroase și neferoase, reziduuri de materiale reciclabile, respectiv în situația în care furnizorul/prestatorul emite o factură cu TVA pentru operațiunile prevăzute la art. 331 alin. (2) din Codul fiscal și nu înscrie mențiunea "taxare inversă" în respectiva factură, iar beneficiarul deduce taxa înscrisă în factura, acesta își pierde dreptul de deducere pentru achiziția respectivă de bunuri său servicii, deoarece condițiile de fond privind taxarea inversă nu au fost respectate și factura a fost întocmita în mod eronat.

Așadar, tratamentul fiscal din perspectiva TVA aplicabil în cazul relațiilor comerciale dintre AM Hunedoara și A. pentru livrările/achizițiile de țagle-țevi nu este cel de taxare în regim normal de TVA, cum în mod eronat a reținut instanța, întrucât A. S.A. a utilizat țaglele/țevi livrate de AM Hunedoara S.A. ca materie primă în procesul de producție al produsului finit "bare de oțel/țevi" iar pe cele neconforme calitativ le-a returnat AM Hunedoara S.A. ca deșeuri fier vechi, urmând că ulterior acestea să fie folosite ca materii prime in procesul de producție al societății (adică producerea de țagle) și deci trebuia aplicată "taxarea inversă" în materie de TVA.

De asemenea, instanța de fond nu a luat în considerare faptul ca același tratament fiscal a fost aplicat într-o speță similară, prin Decizia de soluționare a contestației nr. 332/30.12.2016

:

emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF, în cazul contestației parțiale formuiată de AM Hunedoara împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția- fiscală pentru persoane juridice nr. x/29.07.2016 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili în paza Raportului de inspecție fiscală nr. x/29.07.2016, referitor la TVA colectată în sumă de 4875754 RON aferentă rebuturilor materiale reciclabile achiziționate de contestatară de la A. S.A., în perioada ianuarie 2012- iunie 2015, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF s-a pronunțat în sensul că AM Hunedoara S.A. avea obligația colectării TVA aferentă achizițiilor respective la nivelul taxei deduse, în condițiile în care obiectul tranzacțiilor l-au constituit rebuturi materiale reciclabile, care se încadrează în categoria rebuturilor feroase și neferoase pentru care se aplică taxarea inversă, drept pentru care a fost respinsă contestația pentru suma de 4.875.754 RON reprezentând TVA contestata.

Pe cale de consecință, în mod nelegal, instanța de fond a admis acțiunea în ceea ce privește TVA solicitată la rambursare în sumă de 599.184 Iei.

3.2.2. Motivul de recurs referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003, cu privire la TVA în valoare de 2 303 175 RON respinsă la rambursare aferentă serviciilor prestate de către B. către AM Hunedoara.

În acest context, pentru deducerea taxei TVA trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă unei achiziții intracomunitare de servicii, dacă achizițiile efectuate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile și dacă deține o factură și înregistrează taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naștere exigibilitatea, îndeplinirea parțială a acestor condiții având drept consecința pierderea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Conform prevederilor art. 150 alin. (2) și art. 157 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003, în vigoare la momentul controlului, instanța de fond nu a avut în vedere faptul ca persoana impozabilă înregistrata în scopuri de TVA care efectuează achiziții intracomunitare de bunuri taxabile este obligată la plata taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziții, având totodată, și drept de deducere, însă în limitele și în condițiile stabilite la art. 145-147 indice 1 din Codul fiscal, prin aplicarea mecanismului de taxare inversă, respectiv prin evidențierea în decontul de TVA atât a taxei colectate, cât și a taxei deductibile. Totodată, deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor intracomunitare de bunuri, este condiționată de îndeplinirea cerințelor stabilite la art. 145-147

indice 1 din Codul fiscal, respectiv a cerințelor de fond si de formă.

Cerința de fond presupune realizarea de către persoana impozabilă a unei achiziții prezente sau viitoare, care să fie destinată utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, fiind reglementată la art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Contrar reținerii instanței de fond însușite din raportul de expertiză, conform căreia au fost identificate un număr semnificativ de alte documente sau materiale apte să ateste prestarea efectivă a serviciilor de franciză aferente anului 2015, din analiza documentelor prezentate organelor fiscale la momentul verificării, reclamanta nu a făcut, pe baza unor documente necesare, justificarea prestării efective a serviciilor si ca urmare nu s-a acordat dreptul la deducere a TVA in suma de 2.303.175 RON.

Deși instanța de fond a reținut faptul ca pentru deducerea TVA, cerințele de fond și formă trebuie îndeplinite în mod cumulativ, și anume orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă unei achiziții intracomunitare de servicii, dacă achizițiile efectuate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile și dacă deține o factură și înregistrează taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naștere exigibilitatea, nu a avut în

-

vedere faptul că, prin raportare în mod expres la speță, îndeplinirea parțială a acestor condiții are drept consecință pierderea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Existenta unui contract de prestări servicii încheiat între părți și deținerea unei facturi nu sunt suficiente pentru a beneficia de deductibilitatea cheltuielilor și a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă, contribuabilul trebuie să justifice cu documente prestarea efectivă a serviciilor de către prestator, necesitatea achiziționării acestora și măsura în care sunt aferente realizării veniturilor și operațiunilor sale taxabile.

Din punct de vedere contabil, evidenta brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale, precum si a altor drepturi si active similare achiziționate sunt recunoscute ca imobilizări necorporale, ca urmare societatea avea obligația de a conduce evidenta contabila a acestor imobilizări necorporale denumite de societate "Cheltuieli IFA

"

in suma de 9.596.563,61 RON, in contul 205 "Concesiuni, brevete/licente, mărci comerciale si alte drepturi si valori similare", concomitent cu amortizarea lunara prin contul "Amortizarea imobilizărilor necorporale", respectiv aceasta suma trebuia sa fie capitalizata de societate, pentru a nu influenta rezultatul brut/net al societății.

Intimata - reclamantă a înregistrat, în schimb, valoarea facturii de prestări servicii întocmita de A. S.A. Luxembourg in luna decembrie 2015, respectiv suma de 9.596.563,61 RON in evidenta contabila la contul 628.1 Cheltuieli IFA, majorând cu aceasta cheltuiala (considerata de societate deductibila fiscal) pierderea contabila calculata pentru anul 2015 la valoarea de 15.489.436 RON, conform bilanțului depus pentru anul 2015 și pierderea fiscala privind impozitul pe profit bare este in suma de 100.843.754 RON (cumulata cu pierderea anilor precedenți) conform Declarației privind impozitul pe profit depusa pentru anul 2015.

Din documentele existente la dosarul cauzei nu a rezultat dacă "livrarea de bunuri sau prestarea de servicii este efectuata pe teritoriul României", deoarece, după cum s-a precizat mai sus pentru a permite utilizarea "Inteligentei A. in Afaceri", Francizorul a oferit Francizatului acces la pagina WEB unde exista Manualul de Funcționare a Francizei si principalele elemente ale Documentației, in ultima lor versiune, care au fost puse la dispoziția Francizatului de către Francizor la data intrării in vigoare a contractului, împreuna cu inteligenta A. in Afaceri obținută de la alți Franczați.

Factura de prestări servicii întocmita de A. S.A. Luxembourg in luna decembrie 2015 nu a fost întocmită in baza unor documente necesare justificării prestării efective a serviciilor respectiv: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, studii de piață, sau orice alte materiale corespunzătoare, pentru care contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate și ca urmare drept pentru care nu sva acordat dreptul la deducere a TVA in suma de 2.303.175 Iei.

Intimata reclamantă nu a prezentat nici în timpul inspecției fiscale și nici în fața instanței documente care să justifice prestarea serviciilor, în măsura în care acestea au fost efectuate în scopul realizării de operațiuni taxabile, documente prin care să combată constatările organelor de inspecție fiscala și din care să rezulte o situație contrară față de cea constatată de acestea, respectiv faptul că obiectivele contractului prezentat au fost îndeplinite pe perioada de desfășurare a acestuia în corelație cu factură prezentata.

Mai mult, deși prin încheierea de ședința din data de 03.09.2019, Curtea a admis obiecțiunile DGAMC la raportul de expertiza, a admis acțiunea reclamantei pe baza concluziilor expertizei. Or, instanța de fond a considerat ca reclamanta a probat prestarea efectiva a serviciilor fara a avea in vedere faptul ca la efectuarea expertizei contabile judiciare AM Hunedoara a prezentat un CD conținând 5.311 pagini de documente în limba engleză si traduse în limba română, grupate în 6 secțiuni, așa cum s-a prezentat anterior la Anexa 2 a contractului de franciză industrială, analizate de experții contabili în perioada 23.10.2018-26.03.2019 (deci o perioadă de 5 luni), documente ce nu au fost prezentate și analizate de organele de inspecție, fiscale și pentru care nici organul de soluționare nu se poate investi să le analizeze (neputându-se substitui organelor de inspecție fiscală), nefiind invocate în procedura prealabilă de soluționare a contestatei și atașate la dosarul cauzei la momentul soluționării contestației.

Referitor la contractul de franciză industrială, instanța de fond și-a însușit în totalitate susținerea experților contabili; pe cale de consecința, instanța nu a cuantificat printr-un raționament propriu influența serviciilor prestate de B..

Contrar expertizei și contrar aprecierilor primei instanțe, față de prevederile contractului de franciza, contractul de franciza industrială din cauză nu este unul de tip abonament, așa cum în mod eronat a reținut instanța, întrucât serviciile suport prestate de B. nu sunt plătite printr-o taxa anuală de franciza stabilită sub forma unei remunerații forfetare de 2 % din vânzările anuale ajustate ale francizatului (numai din vânzările de produse din oțel, produse care nu sunt din otel și lucrările închiriate, exclusiv achizițiile provenite de la alți francizati), plătibilă independent de volumul și de natura serviciilor efectiv furnizate în perioada la care se raportează această remunerație.

În concluzie, întrucât serviciile înscrise în factură nu au fost justificate cu documentele prevăzute de lege care să ateste că acestea au fost destinate în beneficiul operațiunilor economice, iar valoarea acesteia a fost estimată fără a avea la bază un mod de calcul, organele de inspecție fiscală în mod legal au stabilit că societatea nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA pentru suma de 2.303.175 RON, reprezentând TVA aferentă facturii de prestări servicii emisa de A. S.A. Luxemburg și au respins la rambursare respectiva sumă de TVA contestată.

Mai mult decât atât, pentru aplicarea unui tratament fiscal corect in ce privește TVA în situația emiterii unei facturi de prestări servicii către un client din UE daca serviciul este prestat pe teritoriul României, dar beneficiarul este din afara României, s-a analizat ce informații trebuie prevăzute in contract sau ce informații trebuie primite de la client astfel încât sa se poată decide daca factura se va emite cu sau fara TVA.

Analiza oricărei activități economice ce presupune o livrare de bunuri/prestare de servicii se va analiza întotdeauna prin cele 4 condiții cumulative stabilite de art. 126 alin. (1) din Codul fiscal. In cazul prestărilor de servicii, definitorie este analiza locului prestării de servicii, conform art. 133 din Codul fiscal unde exista doua reglementari cu caracter general, regăsite la art. 133 alin. (2) si alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Godul fiscal, respectiv alin. (4) - alin. (8), aceste reglementari stabilesc locul prestării de servicii prin efectul legii într-un anumit stat, chiar daca serviciile sunt prestate fizic intr-un alt stat. Din documentele puse la dispoziția organelor de inspecție fiscala nu s-a putut analiza daca livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, este efectuata pe teritoriul României, deoarece pentru a permite utilizarea "Inteligentei A. în Afaceri", Francizorul a oferit Francizatului acces la pagina WEB unde exista Manualul de Funcționare a Francizei și principalele elemente ale Documentației in ultima lor versiune, care au fost puse la dispoziția Francizatului de către Francizor la data intrării in vigoare a contractului, împreuna cu Inteligenta A. in Afaceri obținută de la alți Francizati.

In condițiile in care serviciile înscrise in facturi nu au fost justificate cu documentele prevăzute de lege, valoarea acestora fiind estimata fara a avea la baza nici un calcul, rezulta ca Societatea nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA prevăzuta de lege pentru suma de 2.303.175 RON.

Așadar, Curtea nu a observat ca operațiunile înscrise in factura emisa de A. S.A. Luxemburg înregistrata in contabilitatea Societății nu este in folosul operațiunilor economice astfel cum acestea sunt definite la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Livrările de bunuri și prestările de servicii realizate de fiecare membru al grupului sunt supuse regimului normal de impozitare prevăzut de titlul VI din Codul fiscal, indiferent dacă sunt realizate către terți sau către ceilalți membri ai grupului fiscal, fiecare membru al grupului fiind considerat o persoană impozabilă separată.

In conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aceste operațiuni nu reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere al TVA, întrucât nu îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. a) - d). din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Conform art. 72 și art. 73 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și conform art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și pct. 44 din H.G. nr. 44/2004 coroborat cu art. 6 alin. (1) și (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 republicata, organul fiscal este îndreptățit sa aprecieze, in limitele atribuțiilor si competentelor ce ii revin, relevanta stărilor de fapt fiscale si sa adopte soluția admisă de lege, întemeiata pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare in cauza raportat Ia momentul luării unei decizii.

In virtutea rolului său activ, organul fiscal este de asemenea îndreptățit, conform art, 7 din Codul de procedură fiscală, sa examineze starea de fapt in mod obiectiv, sa obtina si sa utilizeze toate informațiile si documentele necesare pentru determinarea corecta a situației fiscale a contribuabilului.

In analiza efectuata, organul fiscal va identifica și va avea in vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz in parte. Documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe, la stabilirea bazei de impunere; contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal.

In scopul de a spori competitivitatea in condiții economice nefavorabile generale si specifice, Grupul A. a anunțat o revizuire a structurii sale organizatorice, care a fost pusa in aplicare in 1 ianuarie 2015; coroborat cu noua structura organizatorica, s-a decis implementarea unui model de franciza industriala in cadrul grupului A..

Din Bilanțul contabil si Declarația privind impozitul pe profit depuse de societate pentru anul fiscal 2015 rezulta ca implementarea noului model de franciza industriala la Societate in fapt a contribuit la majorarea pierderii contabile si fiscale prin înregistrarea unei cheltuieli cu prestări de servicii in contul 628,1 "Cheltuieli IFA

"

în suma de 9.596.563,61 RON, echivalent a 2.332.490 USD (considerate de societate deductibile fiscal), rezultând o pierdere contabila calculata pentru anul 2015 in valoare de 15.499.430 RON. Conform bilanțului depus pentru anul 2015, pierderea fiscala preluata din anii precedenți si pierderea fiscala calculata pentru anul 2015 din Declarația privind impozitul pe profit cod 101, este in suma totala de 106.843.754 RON.

Or, pentru a constitui activitate economica, bunurile corporale sau necorporale (in speța: brevete, licențe, mărci comerciale, precum si a altor drepturi și active similare, recunoscute ca imobilizări necorpprale - cont 205) trebuie exploatate in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate. - art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru care orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achizițiilor, daca acestea sunt destinate utilizării in folosul operațiunilor taxabile conform art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Având in vedere cele de mai sus, instanța de fond nu a luat în considerare faptul ca locul prestării serviciilor este acolo unde beneficiarul isi are stabilit sediul activității economice, respectiv in România, astfel ca persoana obligata la plata taxei este societatea reclamantă; taxa s-ar fi autolichidat numai in situația in care ar fi fost îndeplinite condițiile stabilite la art, 145 - Î47 indice 1 din Codul fiscal.

Documentele listate de reclamanta din baza de date a societăților din Grup sau corespondente, e-mailuri între salariații societății verificate si salariații din cadrul firmelor membre ale Grupului A. care, din punctul de vedere al-societății, erau asimilate "furnizărilor de servicii", nu au putut fi identificate de către organele de inspecție fiscala cu un serviciu anume, determinabil, prestat de către A. S.A. Luxemburg, fiind vorba in general de activități realizate de anumiți angajați al acestei firme din grup.

Prin urmare actele/documentele in format electronic nu pot fi luate in considerare ca documente justificative ale necesitații prestărilor respective (nici ca forma, nici ca fond), deoarece acestea nu corespund prevederilor legale în materie și nu constituie un probatoriu adecvat care sa dovedească ca acestea au fost efectiv prestate.

In ceea ce privește contractele de tip abonament, se invocă și jurisprudența ICCJ, care intr-o serie de decizii a stabilit faptul ca in cazul acestui tip de contract, respectiv contract de consultanta, având in vedere diversitatea de moduri prin care se poate realiza, pentrua se dovedi prestarea efectiva a serviciilor este necesar a se prezenta documente adecvate din care sa rezulte cu certitudine prestarea serviciilor.

Mai mult, potrivit practicii CJUE exprimata la par. 23 si 24 din cauză C-110/94 (INZO), respectiv in paragraful 24 din cauza C- 268/83 Rompelman, s-a stabilit ca este obligația persoanei care solicita deducerea TVA sa demonstreze ca sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea deducerii. Mai mult, in cauză sunt aplicabile considerențele CJUE în cauza C- 255/02 care au statuat ca existenta unor practici abuzive poate fi reținută atunci când operațiunile in cauza,

;

in pofida aplicării formale a condițiilor prevăzute de dispozițiile relevante din a șasea directiva și din legislația naționala de transpunere a acestei directive, au ca rezultat obținerea unui avantaj fiscal, a cărui acordare ar fi contrara obiectivului urmarit prin aceste dispozitii si potrivit unui ansamblu de elemente obiective, scopul esențial al operațiunilor in cauza este obținerea unui avantaj fiscal.

Fata de toate aceste motive, s-au subliniat caracterul pur artificial al operațiunilor, precum si raportările de natura juridica, economica si/sau personala intre operatorii in cauza.

Nu în ultimul rând, este contestată măsura obligării sale la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39700 RON, cât timp organul fiscal nu a făcut altceva decât sa aplice dispozițiile legale in materie la speța in cauza, motiv pentru care nu poate fi sanctionat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul recurentei-pârâte DGAMC, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

4.1. Caracterul nefondat al criticilor DGAMC la pretinsa nemotivare a sentinței recurate prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aceste critici referitoare la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu vizează dezlegările primei instanțe cu privire la fondul cauzei deduse judecății, ci doar chestiunea dezlegării excepției inadmisibilității capătului de cerere prin care Societatea a solicitat rambursarea efectivă a sumei de 2.902.359 RON reprezentând TVA solicitată la rambursare prin Deconturile de TVA și refuzată de organele fiscale.

În privința acestui capăt de cerere de obligare la rambursare formulat de Societate pe calea acțiunii introductive, DGAMC a invocat excepția inadmisibilității pe calea întâmpinării din fața instanței de fond, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de ședință din data de 24.04.2018, iar mai apoi judecătorul fondului a admis în fond cererea de obligare a DGAMC la rambursare prin Sentința recurată.

Astfel, în realitate, DGAMC critică soluția primei instanțe de respingere a excepției inadmisibilității invocate de organele fiscale pe calea întâmpinării depuse în fața instanței fondului, reiterând poziția autorității fiscale că o astfel de solicitare adresată instanțelor de către contribuabili nu ar fi admisibilă, întrucât ar priva DGAMC de dreptul de a mai face compensări, cu pretinsa încălcare a art. 168 Codul de procedură fiscală și OMFP nr. 1899/2004.

Or, problematica de mai sus a fost tranșată de prima instanță la termenul de judecată din 24.04.2018, care nu putea fi atacată de DGAMC decât odată cu fondul, iar ulterior, pe fondul capătului de cerere al Societății, pe calea sentinței recurate, fără a reitera deja cele statuate. Or, dacă nu era de acord cu soluția instanței cu privire la admisibilitatea acestui capăt de cerere, DGAMC era obligată să conteste și să se raporteze la raționamentul instanței din încheierea din 24.04.2018 prin care a fost tranșată problematica finelor de neprimire ale solicitării de obligare la rambursare, iar nu să invoce o pretinsă nemotivare a instanței în această privință în cuprinsul sentinței recurate, cu atât mai mult cu cât aceasta făcea trimitere expresă la încheierea interlocutorie din data de 24.04.2018.

Drept urmare, contrar afirmațiilor sumare ale DGAMC, instanța fondului a tranșat într-o manieră fundamentată problematica rambursării TVA, raționamentul său nefiind nici contradictoriu și nici lipsit de o dezlegare logico-juridică, poziția clară a judecătorului fondului fiind trasată pe calea încheierii de ședință și a sentinței recurate. În concluzie, prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu sunt incidente în speță, fiind în mod eronat invocate de organele fiscale.

În al doilea rând, soluția instanței de fond referitoare la obligarea DGAMC să ramburseze TVA refuzat în mod nelegal la rambursare (prin raportare la admiterea celorlalte două capete de cerere și la invalidarea refuzului nejustificat al DGAMC de a da curs Deconturilor de TVA) este corectă întrucât obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, verificarea legalității soluției de respingere a cererilor de rambursare a TVA în valoare de 2.902.359 RON formulate de Societate pe calea Deconturilor de TVA care a fost materializată pe calea Deciziei de impunere, validată de Decizia de soluționare.

Drept urmare, în contextul constatării nelegalității deciziei DGAMC de a refuza la rambursare TVA solicitată, soluția instanței de fond de a obliga DGAMC să ramburseze TVA este firească și legală prin raportare la art. 169 Codul de procedură fiscală, art. 147 alin. (6) Legea 571/2003 privind Codul fiscal ("vechiul Codul fiscal") și art. 303 alin. (7) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal ("Noul Codul fiscal").

Sub un al treilea aspect, incidente în această procedură sunt prevederile art. 147 alin. (6) vechiul Codul fiscal și art. 303 alin. (7) noul Codul fiscal, pct. 9 din Ordinul nr. 1899/2004 coroborate cu art. 88 alin. (1) lit. a) și art. 117

1

din Codul de procedură fiscală potrivit cărora calea procedurală de urmat pentru rambursarea TVA este depunerea unui decont de TVA ce reprezintă o cerere de rambursare a sumelor "de rambursat de la bugetul de stat" care este soluționată prin emiterea unui titlu de creanță ce atestă dreptul contribuabilului la rambursarea TVA. Acest titlu de creanță poate fi (i) decizia de rambursare ce este, potrivit legii, asimilată unei decizii de impunere sau (ii) o hotărâre judecătorească prin care Societății să-i fie recunoscut dreptul la rambursarea TVA și să oblige ANAF la rambursarea taxei.

Referirile reiterate de DGAMC pe calea recursului cu privire la procedura prevăzută de Ordinul nr. 1899/2004 nu au nicio relevanță și nu sunt de natură să modifice specificul procedurii și litigiului dedus judecății -soluționarea unei cereri de rambursare. Pe de o parte, ca și în cazul admiterii la rambursare a sumelor printr-o decizie de rambursare, acest titlu de creanță cu privire la rambursarea TVA nu ar împiedica în niciun fel organele fiscale să procedeze la compensarea TVA cu alte debite datorate de Societate conform art. 167 Codul de procedură fiscală, tot astfel și în cazul admiterii cererii printr-o hotărâre judecătorească definitivă, organele fiscale vor fi obligate la plata TVA, însă restituirea efectivă nu se va face decât după compensarea cu eventuale alte obligații fiscale ale AM Hunedoara, care va opera tocmai în baza titlului de creanță al Societății - hotărârea judecătorească. Pe de altă parte, procedura de restituire efectivă a TVA pe care organele fiscale ar fi obligate să o ramburseze va respecta, în egală măsură, și prevederile Ordinului nr. 1899/2004 - Societatea fiind obligată să depună la organul fiscal o copie legalizată a hotărârii instanței de judecată, fiind evident că prevederile Ordinului nr. 1899/2004 nu interferează în niciun fel cu soluția instanței de obligare a organelor fiscale la rambursarea TVA.

Sub un al patrulea aspect, este lipsit de relevanță și argumentul organelor fiscale potrivit căruia instanța de fond nu a avut în vedere faptul că în situația în care reclamanta se consideră vătămată prin emiterea deciziei de restituire sau prin compensările efectuate, aceasta poate formula contestație în temeiul ort. 268-281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și apoi, după soluționare, se poate adresa instanței de contencios administrativ, întrucât nu aceasta este situația din speță, întrucât DGAMC nu a emis o decizie de rambursare, ci o soluție de respingere, prin Decizia de impunere. În plus, o eventuală contestare a compensărilor pe care le va opera DGAMC în baza hotărârii instanței nu face obiectul prezentei cauze, fiind prematură invocarea acestor aspecte, cât timp problematica legalității efectuării unei compensări vizează analizarea acestei proceduri de stingere demarate între două creanțe, iar nu verificarea legalității titlului de creanță în sine.

Nu în ultimul rând, soluția instanței de fond este în concordanță cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul cenzurării unor refuzuri nejustificate similare.

4.2. Caracterul nefondat al criticilor în privința aplicării normelor de drept material prin sentința recurată prin raportare la modul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Legalitatea sentinței recurate

4.2.1. Legalitatea sentinței recurate în privința cenzurării măsurii diminuării TVA de rambursat cu suma de 599.184 RON aferentă retururilor de materiale reciclabile achiziționate de AM Hunedoara de la AM Roman

Instanța fondului a analizat prevederile legale incidente, apărările Societății și pe cele ale DGAMC, reținând în esență că problema dedusă judecății este de a determina dacă produsele returnate reprezintă deșeuri supuse taxării inverse (după cum reține DGAMC) sau bunuri achiziționate pentru desfășurarea operațiunilor taxabile supuse regimului normal de taxare (după cum a procedat Societatea). În acest sens, instanța fondului a conchis în baza probatoriului administrat, că bunurile achiziționate de Societate nu reprezintă deșeuri întrucât au fost procurate și introduse în procesul de producție al AM Hunedoara, motiv pentru care a cenzurat constatările DGAMC referitoare la incidența mecanismului taxării inverse și a anulat impunerea realizată.

Întreaga linie de apărare a DGAMC nu surprinde în niciun fel problematica dezlegată de instanța de fond, argumentele organelor fiscale fiind formulate într-o manieră simplistă și în paralel cu raționamentul judecătorului fondului. Aceasta întrucât, pe calea recursului formulat, autoritatea fiscală critică soluția instanței de fond întrucât aceasta nu ar fi aplicat prevederile legale care reglementează taxarea inversă în cazul tranzacțiilor cu deșeuri feroase, deși judecătorul fondului a conchis, în baza probatoriului administrat și a prevederilor legale analizate, că bunurile care au făcut obiectul tranzacțiilor comerciale dintre părți nu reprezintă deșeuri feroase întrucât reprezintă produse introduse în procesul de producție și, deci, măsurile de simplificare la care face referire DGAMC nu sunt aplicabile în speță.

Or, DGAMC nu aduce nicio critică în combaterea acestei calificări juridice realizate de instanța de fond prin sentința recurată, pornind în mod mecanic de la premisa că bunurile ar fi deșeuri, fără însă a arata în concret care ar fi argumentele pentru care aceste bunuri cu defecte supuse returului de la A. ar trebui catalogate ca deșeuri. Instanța fondului a realizat o analiza detaliată a constatărilor DGAMC din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală, prezentând pe larg, la rândul ei, propriul raționament pentru care le-a invalidat în sentința recurată - care, însă, nu a fost în niciun fel analizat sau combătut în concret de autoritatea fiscală.

În al doilea rând, trecând peste constatările de substanță realizate de instanța fondului în privința calificării corectă a produselor returnate, DGAMC reiterează abordarea formalistă avută și în timpul inspecției fiscale, criticând raționamentul instanței fondului de determinare a regimului de taxare corespunzător prin raportare la substanța operațiunilor realizate, invocând în acest sens argumentul formalist că mecanismul taxării inverse ar fi trebuit aplicat față de mențiunile din facturi - "rebut material recunoscut". Or, această abordare a organelor fiscale este una profund simplistă și contravine rolului pe care îl are un organ de inspecție fiscală - stabilirea situației de fapt reale cu luarea în considerare a tuturor împrejurărilor relevante (art. 7 Codul de procedură fiscală), dar și prevederilor art. 14 Codul de procedură fiscală, conform cărora organele fiscale aveau obligația să dea prevalentă economicului asupra juridicului și substanței asupra formei. Cum toate probele administrate dovedeau existența unei operațiuni economice de retur de bunuri neconforme care reprezentau, în realitate, materii prime pentru AM Hunedoara, regimul fiscal al operațiunii este cel de taxare normală, iar nu aplicarea sistemului simplificat de taxare inversă. Aceasta întrucât această mențiune formală nu afectează în niciun fel substanța economică a tranzacției care dovedește că situația de fapt reală relevă existența unui retur de bunuri cu defecte rezultat în urma parcurgerii unui ciclul industrial, iar nu o achiziție de deșeuri materiale feroase.

În al treilea rând, chiar DGAMC indică pe calea recursului o definiție a deșeului; dacă ar fi aplicat acest raționament asupra probatoriului administrat, această critică adusă de DGAMC dovedește, în realitate, legalitatea și temeinicia soluției instanței fondului care, din moment ce a constatat că Societatea a reintrodus în procesul de producție aceste retururi de produse defecte, în mod corect a conchis că susținerile în sensul că produsele returnate reprezintă deșeuri, nu pot fi primite.

În al patrulea rând, dincolo de criticile nefondate ale DGAMC, se invocă faptul că legalitatea raționamentului instanței fondului rezultă din probatoriul administrat în cauză și care relevă fără echivoc că, în speță nu suntem în prezența unei achiziții de rebuturi, ci a unui retur de bucuri defecte care nu pot fi asimilate rebuturilor.

Cum aceste produse finite defecte reprezintă bunuri care au fost inițial livrate de AM Hunedoara către AM Roman și facturate cu TVA, dar în privința cărora au fost identificate defecte și care au fost returnate către AM Hunedoara în calitate de furnizor de materie primă care a generat aceste defecte în regim normal de TVA, rezultă că acestor tranzacții le este aplicabil regimul normal de taxare din punct de vedere TVA astfel cum în mod corect conchide instanța prin raportare la prevederile art. 150 alin. (1) vechiul Codul fiscal, respectiv art. 307 alin. (1) lit. a) Noul Codul fiscal, iar nu măsurile simplificate aplicate de organele fiscale. De altfel, circuitul produselor feroase și documentația mai sus precizată a fost analizată de doamna expert C. desemnată în prezenta cauză să întocmească Raportul de expertiză în specialitatea fiscalitate. În continuare, și faptul că bu