ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1111/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1111/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea în parte a Notificării beneficiarului cu privire la plată nr. x/21.08.2017 și modificarea acesteia prin autorizarea la plată a întregii sume solicitate, respectiv a sumei de 694.548,86 RON, acordarea dobânzii legale pentru fiecare zi de întârziere după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 6.2 din Ordinul 1763/2014 pentru recepția finală și până la data plății efective a diferenței de sumă rămasă neachitată.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 195 din 12 decembrie 2018, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat în parte Notificarea beneficiarului cu privire la plată nr. x/21.08.2017 în ceea ce privește refuzul pârâtului de acordare a sprijinului financiar pentru suprafața de 7,42 ha plantată cu soiul Fetească Albă.
Totodată, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumelor reprezentând sprijin financiar pentru suprafața de 7,42 ha plantată cu soiul Fetească Albă și a dobânzii legale asupra sumei reprezentând sprijin financiar pentru suprafața de 7,42 ha plantată cu soiul Fetească Albă de la data de 17.08.2017 și până la data plății efective, respingând ca nefondate celelalte pretenții.
De asemenea, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .
Recurenta-pârâtă, raportat la cele reținute de prima instanță în privința efectelor Hotărârii nr. 3276/02.06.2016 a Comisiei de aprobare a planurilor individuale din cadrul Direcției pentru Agricultură Satu Mare prin care s-a aprobat modificarea planului individual pentru programul reconversia soiurilor, conform solicitării reclamantei și a proceselor-verbale de recepție cantitativă și calitativă nr. x; nr. 6655 și nr. 6656, încheiate în data de 09.09.2016, arată că atribuțiile Comisiei constau numai în verificarea documentară a planurilor individuale și a condițiilor de eligibilitate pentru care se solicită sprijin financiar.
Comisia nu are atribuții de control la fața locului pentru a verifica soiurile de viță de vie pentru care a fost depusă cererea de sprijin.
Autoritatea care acordă sprijin financiar, care verifică și efectuează controlul la fața locului, pentru a constata dacă beneficiarul a înțeles să planteze exact soiul solicitat în cerere și dacă soiul respectiv face parte din soiurile acceptate, este recurenta-pârâtă, prin structurile de specialitate, chiar dacă și-a delegat o parte din aceste atribuții și altor entități publice.
Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că și prima instanță a reținut că, în temeiul art. 8.1 și 8.3 din Anexa la Ordinul MADR nr. 1763/2014, Inspecția de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol din cadrul MADR, în calitate de organism delegat al APIA, verifică respectarea tehnologiei aplicate plantațiilor de către solicitanții de restructurare/reconversie în baza acordului de delegare de competențe pentru activitatea de verificare a modului de respectare a tehnologiei de cultivare a viței de vie, ulterior recepțiilor finale ale măsurilor de sprijin, în plantațiile viticole înființate prin restructurare/reconversie.
Recurenta-pârâtă critică soluția primei instanțe și în ceea ce privește obligația de plată a dobânzii, arătând că sumele ce reprezintă sprijin financiar care se acordă fermierilor nu sunt purtătoare de dobânzi.
Mai susține recurenta-pârâtă că dobânda acordată de prima instanță are caracter penalizator, or aceasta reprezintă dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației la scadență.
În speță, dobânda penalizatoare are funcția de a sancționa neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații asumate la scadență, conform C. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
Analiza motivelor de casare
Înalta Curte reține că, în speță, deși nu s-a arătat expres, recurentul-pârât critică interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Ordinului nr. 1763/2014 pentru punerea în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole.
Ordinul nr. 1763/2014, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a avut în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 17.12.2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comun, Regulamentul (CE) nr. 555/2008 al Comisiei din 27.06.2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 479/2008 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole, O.U.G. nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile în domeniul agricol, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009 și art. 7 din H.G. nr. 578/2014 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea UE pentru producătorii din sectorul vitivinicol.
OMADR nr. 1763/2014 a stabilit astfel condițiile în care se aprobă cererile de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole.
Din actele dosarului, reiese că intimata-reclamantă a depus planul individual pentru măsura de sprijin în discuție, în conformitate cu disp. art. 4 din ordin, iar acesta a fost aprobat de Direcția pentru Agricultură a județului Satu-Mare, în data de 15.07.2015.
După ce a fost aprobat planul individual, s-a depus cererea de sprijin nr. x/31.08.2015 prin care se solicită înființarea unei plantații viticole pe o suprafață de 21,90 ha, iar beneficiarul se obligă să planteze anumite soiuri de viță de vie.
Procedura de control, în vederea declanșării eligibilității dosarului, s-a inițiat prin adresa nr. x/07.10.2015, efectuându-se controale administrative și la fața locului, rezultatul materializându-se prin aprobarea acestuia.
Intimata-reclamantă a depus Notificarea nr. x/23.05.2016, prin care a arătat că s-au început lucrările de plantare.
În data de 25.05.2016, intimata-reclamantă a solicitat schimbarea soiului Fetească Regală cu Fetească Albă, întrucât nu a reușit să achiziționeze soiul deja aprobat.
Solicitarea de înlocuire a soiurilor a fost aprobată prin Hotărârea Comisiei de aprobare de modificare a planului individual nr. 3276/02.06.2016, ce funcționează în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Satu Mare, totodată s-a emis și autorizația de plantare nr. x/04.05.2016.
Potrivit dispozițiilor OMADR nr. 1763/2014, după plantare s-a efectuat recepția fiscală a lucrării din punct de vedere calitativ, de către inspectorii de la Compartimentul Inspecția APIA Cluj - Satu Mare.
Se mai reține că Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole a înregistrat parcelele cu soiurile de viță de vie plantate și a alocat coduri CNPV.
Înalta Curte reține că aceeași entitate - Centrul județean APIA Satu Mare a realizat ulterior o verificare administrativă a procesului-verbal de plantare nr. x/09.09.2016, în urma căreia a constatat că pe suprafața de 7,42 ha, unde a fost plantat soiul Fetească Albă, acesta este neeligibil datorată zonei unde s-a înființat plantația.
Aceeași entitate APIA Cluj - Satu Mare a emis Nota de constatare nr. x/07.10.2016, prin care beneficiarul a fost înștiințat despre neeligibilitatea soiului plantat.
Din cuprinsul actelor de la dosar, Înalta Curte reține că, anterior emiterii notei de constatare și a notificării de neeligibilitate, procedura prevăzută de OMADR nr. 1763/2014 a fost parcursă în totalitate, iar controlul planurilor individuale finanțate, prevăzut la capitolul VI din ordin, are în vedere derularea ulterioară a măsurii sau a modului de respectare a tehnologiei.
De asemenea, între recurenta-pârâtă și celelalte autorități/entități implicate în procedură s-a încheiat acord de delegare a competenței.
Prin urmare, Comisia de aprobare a planurilor individuale din cadrul Direcției pentru Agricultură Satu-Mare care deține această competență, în temeiul acordului de delegare încheiat cu APIA și care a aprobat și modificarea planului individual prin schimbarea soiului Fetească Regală și Fetească Albă, a acționat în numele recurentei-pârâte.
Se mai constată că această comisie are atribuții clare de verificare a tuturor aspectelor necesare aprobării sau modificării planurilor individuale.
În discuție nu este verificarea ulterioară în scopul depistării dacă beneficiarii au plantat un soi de viță de vie neaprobat, pentru a se efectua un control la fața locului, deoarece însăși autoritatea competentă a aprobat modificarea planului și implicit modificarea soiului.
Față de acestea, susținerile recurentei-pârâte sunt nefondate, actele emise de Comisie producând efecte juridice și nu mai puteau fi revocate de o altă entitate, astfel cum a apreciat prima instanță.
În ceea ce privește critica adusă petitului de obligare a recurentei-pârâte la plata dobânzii legale asupra sumelor neplătite, Înalta Curte observă că partea a arătat doar că nu se datorează dobânda legală, fără a dezvolta în niciun mod aspectele de interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material.
Cu privire la felul dobânzii, remuneratorii sau penalizatoare, se constată că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici, aspectele arătate ținând de executarea sentinței sau de o eventuală cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii atacate.
În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul, formulat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 195 din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.