ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 972/2019

HOTĂRÂRE

16.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 972/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.09.2018, sub nr. x/2018, pe rolul secției contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dolj, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea actului juridic administrativ al Agenției Naționale de Integritate nr. 8707/26.06.2018, comunicat la data de 2.07.2018, precum și revocarea răspunsului sus-menționatei instituții publice, prin care se opinează că, deținerea calității de funcționar public, simultan cu exercitarea funcției de consilier juridic în cadrul unei asociații înființate în baza O.G. nr. 26/2000, generează o situație de incompatibilitate, fiind încălcate prevederile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Reclamantul a indicat ca temei juridic al cererii sale dispozițiile art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 2493/07.12.2018 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reținându-se în motivarea acestei soluții dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Prin Sentința nr. 12/11.01.2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar, conform art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului, ori la instanța de la sediul pârâtului.

Prin urmare, legea stabilește o plenitudine de competență în materie civilă în favoarea tribunalului. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. În cauză, temeiul de drept al acțiunii, stabilit de reclamant, în baza principiului disponibilității nu îl mai constituie dispozițiile Legii nr 554/2004, în temeiul căreia competența se stabilește în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci dispozițiile art. 1324, 1325 și 1207 C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 219/29.03.2019 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea cauzei spre competentă soluționare către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Craiova, reținându-se în motivarea acestei soluții următoarele considerente:

Cauza dedusă judecății este un litigiu de contencios administrativ atipic, și nu un conflict judiciar de drepturi subiective civile (nici tipic, nici atipic) specific jurisdicției instanțelor civile.

Plenitudinea de jurisdicție a instanțelor civile nu este o regulă care să conducă la asimilarea, la absorbția jurisdicțională a tuturor litigiilor pentru care nu există o normă expresă de atribuire a competenței materiale unei alte instanțe, independent de specializarea judecătorului și de încadrarea litigiului într-o anumită ramură de drept; obținerea unui verdict judiciar din partea unei instanțe specializate este o garanție a dreptului la un proces echitabil, iar plenitudinea de jurisdicție este incidentă doar atunci când nu există o justificare pentru soluționarea cauzei de instanța specializată (cu titlu exemplificativ, amintim cazurile în care titlul executoriu este latura civilă a unei hotărâri penale și există incidente în executarea silită a acesteia). De altfel, o perspectivă de ansamblu asupra dreptului pozitiv reflectă faptul că numărul de norme de competență materială procesuală este limitat și nu poate cuprinde numărul infinit de litigii și de situații jurisprudențiale care reclamă stabilirea unor reguli de competență din partea instanțelor de judecată.

În speță, raportul juridic este unul de drept administrativ, pentru că el este caracterizat de exercitarea dreptului de petiționare și este stabilit între o persoană fizică, un cetățean, și o autoritate administrativă centrală.

Nu a fost incidentă metoda de reglementare specifică dreptului civil, caracterizată prin poziția de egalitate juridică a părților în cadrul raportului juridic de drept substanțial.

Actul contestat, chiar dacă nu e un act administrativ în accepțiunea consacrată, ci o adresă prin care se exprimă un punct de vedere al autorității administrative, nu este nici un act juridic civil intervenit în dinamica circuitului juridic civil, iar problematica pe care o atinge acest răspuns este specifică litigiilor de contencios administrativ referitoare la regimul incompatibilităților și al conflictului de interese.

Temeiul de drept invocat de parte nu leagă instanța, fiind incidente dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. și nu schimbă natura juridică a litigiului.

Sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, reține următoarele:

Prin acțiunea cu care a învestit instanța în cauza dedusă judecății, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea actului nr. 8707/26.06.2018 emis de aceasta.

În fapt, petentul A. a înaintat Agenției Naționale de Integritate o petiție, înregistrată la 10.04.2018, prin care a solicitat un punct de vedere cu privire la o situație de incompatibilitate generată de deținerea calității de funcționar public cu statut special, simultan cu exercitarea funcției de consilier juridic în domeniul privat.

Agenția Națională de Integritate a formulat răspuns acestei petiții, ce a fost contestat în prezenta cauză.

Problema care a generat desesizarea instanțelor aflate în conflict îl constituie interpretarea diferită a naturii juridice a litigiului, respectiv civilă sau de contencios administrativ.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că instanței de contencios administrativ și fiscal nu îi revine o competență de drept comun în soluționarea oricărui litigiu în care una dintre părți este o instituție publică.

Numai determinarea naturii juridice a litigiului ca fiind de contencios administrativ atrage competența instanțelor de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 se definește contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept ori un interes legitim".

Din interpretarea textului legal citat se constată că, pentru a fi în prezența contenciosului administrativ, este necesar a fi întrunite în mod cumulativ două condiții: în primul rând, una dintre părți să fie o autoritate publică și, în al doilea rând, litigiul, conflictul, să fie rezultatul unui act administrativ tipic sau al unuia asimilat (nesoluționarea în termenul legal ori refuzul nejustificat de a rezolva o cerere).

Noțiunea de "act administrativ" este definită în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, text care face referire la "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Sesizarea instanței de contencios administrativ are, așadar, ca premisă vătămarea reclamantului, care se produce fie prin actul administrativ al autorității publice, fie prin nesoluționarea de către aceasta, în termenul legal, a unei cereri.

În acest sens, art. 8 din Legea nr. 554/2004 prevede la alin. (1) că: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Prin urmare, de esența contenciosului administrativ este, fie existența unui act administrativ, a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluționarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, prin care subiectul care poate sesiza instanța de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim.

În cauza dedusă judecății, actul juridic contestat nu constituie un act administrativ, întrucât acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge un raport juridic, în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, ci constituie un răspuns la petiția formulată de petent, în baza dispozițiilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, care nu produce efecte juridice.

De altfel, chiar reclamantul a invocat ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, iar apoi, prin precizarea depusă la dosar la 6.12.2018, a modificat acest temei de drept, invocând prevederile art. 1324, art. 1325 și art. 1207 C. civ.

Textele legale invocate de reclamant ca temei de drept reglementează actul juridic unilateral, ca formă a contractului, precum și eroarea, ca viciu de consimțământ, instituții specifice dreptului civil, cu consecințe asupra competenței instanței.

Așa fiind, în raport de considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului Dolj.