ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4516/2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1051 din 20 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis recursul formulat de reclamanta Asociația Agent A. împotriva încheierii din 4 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal; a casat încheierea recurată și, în rejudecare: a admis cererea și a dispus suspendarea Ordinului nr. 317/2018 emis de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Mehedinți și Ocolului Silvic Baia de Aramă, precum și a Amenajamentului silvic aprobat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR "ROMSILVA" - DIRECȚIA SILVICĂ MEHEDINȚI, solicitând admiterea revizuirii, așa cum a fost formulată, și modificarea hotărârii criticate, în sensul respingerii recursului formulat de către reclamanta- recurentă Asociația Agent A..

În susținerea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe prevederile pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., revizuenta a invocat, în esență, următoarele motive:

În fapt, prin decizia criticată Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea Ordinului nr. 317/2018 emis de către Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Mehedinți, iar, pe cale de consecință, a dispus și suspendarea Amenajamentului Silvic aprobat prin Ordinul suspendat. În prezentul dosar, nr. x/2019, s-a judecat cererea de suspendare formulată de către Asociația Agent A. împotriva Ministerului Apelor și Pădurilor, Direcției Silvice Mehedinți și a Ocolului Silvic Baia de Aramă.

Pe de altă parte, a arătat revizuenta, anterior pronunțării hotărârii atacate, Asociația Agent A. a mai formulat împotriva acelorași părți o cerere de suspendare a aceluiași Ordin nr. 317/2018 al Ministerului Apelor și Pădurilor, ce a fost judecată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București.

În urma judecării prezentei cauze, Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr. 4622 din 13.11.2018, prin care, apreciind faptul că motivele invocate de către reclamant nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului (Ordinului Ministrului nr. 317/2018), motiv pentru care a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 317/2018.

Dispozițiile sentinței civile nr. 4622/2018 a Curții de Apel București au fost controlate judiciar de însăși Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului promovat de aceeași parte, Asociația Agent A., încuviințând la legalitatea și temeinicia acestora prin Hotărârea nr. 5003 pronunțată în data de 24.10.2019.

În același timp, mai arată revizuenta, prin hotărârea civilă a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat a soluție contrară celei dispuse în dosarul nr. x/2018, în consecință suspendând Ordinul Ministrului nr. 317/2018 și, în aceste condiții, apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea având menirea de a sancționa tocmai încălcarea autorității de lucru judecat.

În aceste condiții, revizuenta a susținut că, conform art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele, și în contra lor în aceeași calitate, sub aspectul elementelor autorității de lucru judecat rezultând că, pentru existența ei este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Analizând actele și lucrările cauzei, revizuenta apreciază că se poate reține faptul că pe calea prezentei acțiuni Asociația Agent A. a solicitat suspendarea Ordinului Ministrului nr. 317/2018, în contradictoriu cu Ministerul Apelor și Pădurilor, Direcția Silvică Mehedinți și Ocolul Silvic Baia de Aramă, invocând ca temei dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Cert este, mai arată revizuenta, că printr-o altă cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel București, judecată în dosarul nr. x/2018, aceeași reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică Mehedinți, suspendarea Ordinului Ministrului Apelor și Pădurilor nr. 317/2018 iar, în urma probelor administrate, prin sentința civilă nr. 4622/2018, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată.

În fine, revizuenta a arătat că, din cuprinsul celor expuse anterior, rezultă că atât în prezentul dosar, cât și în dosarul nr. x/2018 figurează aceleași părți, obiectul acțiunii este același- suspendarea Ordinului nr. 317/2018, cauza acțiunii fiind reprezentată în ambele dosare de Legea nr. 554/2004 și, prin urmare, în condițiile în care există tripla identitate cerută de lege, rezultă că, în speță, a intervenit autoritatea de lucru judecat.

În dosar, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de revizuire și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 18 martie 2020, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata cererii de revizuire, în data de 18.09.2020, cu citarea părților, în condițiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în ședință publică.

Analizând prezenta cerere de revizuire, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege, iar potrivit disp. art. 513 alin. (3) C. proc. civ., "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, iar, potrivit pct. 8. al art. 509 alin. (1) C. proc. civ.., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

"există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că, în lumina dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol, se poate formula cerere de revizuire atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire în atare circumstanțe este, însă, necesar, ca hotărârea ulterioară să nesocotească autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri cu privire la fondul cauzei sau la o altă chestiune litigioasă tranșată de instanță prin cea dintâi hotărâre.

În acest sens, dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ.. statuează că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Ceea ce urmărește legiuitorul prin reglementarea instituției autorității de lucru judecat este împiedicarea părții să procedeze la repunerea în discuție a unei chestiuni litigioase, tranșate definitiv într-un litigiu anterior, dând astfel eficiență principiului securității raporturilor juridice, astfel că autoritatea de lucru judecat este specifică numai cauzelor în care se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană.

Așadar, este esențial, în cadrul discuției privind chestiunea litigioasă, obiectul cu care instanța a fost învestită, și nu soluția pronunțată de instanță, în concret.

Rațiunea reglementării menționate o instituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceeași cauză, obiect și aceleași părți. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile textului de lege mai sus- citat din perspectiva admisibilității cererii de revizuire, întrucât nu există tripla identitate de obiect și cauză:

Prima hotărâre indicată în susținerea revizuirii - Decizia nr. 1051 din 20 februarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost pronunțată, în recurs, într-o cauză ce avea ca obiect cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 14.01.2019, sub nr. x/2019.

Prin această acțiune, Asociația Agent A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apelor și Pădurilor, Ocolul Silvic Baia de Aramă și Direcția Silvică Mehedinți, anularea Ordinului nr. 317/2018 emis de Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Mehedinți și a Ocolului Silvic Baia de Aramă. S-a solicitat, totodată, și suspendarea acestui Ordin, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Cea de-a doua hotărâre indicată este sentința civilă nr. 4622 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Această hotărâre a fost pronunțată într-un litigiu cea avea ca obiect cererea formulată de aceeași reclamantă, Asociația Agent A., în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor, Direcția Silvică Mehedinți și Ocolul Silvic Baia de Aramă, de suspendarea Ordinului nr. 317/2018, emis de Ministerul Apelor și Pădurilor în beneficiul Direcției Silvice Mehedinți și Ocolului Silvic Baia de Aramă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, se observă că temeiul juridic, cauza, celor două dosare sunt diferite, pornind de la premise diferite și cu efecte juridice diferite, inclusiv, sub aspectul întinderii acestora.

Suspendarea executării actului administrativ prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o întrerupere cu caracter temporar și excepțional a efectelor unui act administrativ care poate fi dispusă la cerere sau din oficiu, atunci când actul administrativ vizat cuprinde dispoziții care dacă ar fi executate ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care actul administrativ ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.

Suspendarea judiciară reglementată de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 se poate dispune: - când petentul a formulat plângere prealabilă (art. 14), și, - când petentul a introdus acțiune în anulare (art. 15); și sunt îndeplinite în mod cumulativ cazul bine justificat (împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ) și paguba iminentă (prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public).

Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie reguli procedurale în legătură cu suspendarea executării actului administrativ, inclusiv în ceea ce privește termenul pentru introducerea acțiunii în anularea actului administrativ.

"(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.".

Pe când, art. 15 alin. (1) din aceeași lege, care reglementează Solicitarea suspendării prin acțiunea principală, prevede următoarele:" (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.".

Înalta Curte constată, așadar, că nu este îndeplinită în cauză, cerința triplei identități referitoare la obiectul și cauza dosarelor în care au fost pronunțate pretinsele hotărâri potrivnice; cauza nr. x/2019 a avut ca obiect acțiunea în anulare a Ordinului nr. 317/2018 și cererea de suspendare a executării acestuia, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, în timp ce cauza nr. x/2018 a avut ca obiect doar cererea de suspendare a executării Ordinului, dar formulată în temeiul art. 14 din aceeași lege.

Față de acestea, obiectul și cauza analizate succesiv de către instanțele de judecată nu sunt identice, întrucât cererile de suspendare a Ordinului nr. 317/2018 au un conținut diferit, iar fundamentul legal este implicit diferit. Soluțiile astfel pronunțate nu sunt contrare unele altora, întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze diferite, cu obiect și temei diferit.

Referitor la obiectul material al celor două dosare, respectiv, suspendarea executării actului administrativ Ordinul nr. 317/2018, Înalta Curte constată că nu se mai impune cercetarea identității sale, de vreme ce în speță nu se verifică identitatea de obiect juridic și cauză, cerințe care justifică respingerea de plano a revizuirii.

Înalta Curte constată, de fapt, că revizuenta circumscrie noțiunii de contrarietate, așa cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., modalitatea procedurală diferită de soluționare a două cauze diferite, din perspectiva cererilor de suspendare a actului administrativ, întemeiate pe temeiuri juridice diferite și cu motivări diferite, deci, în dosare având obiect și cauză diferite.

Or, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate la adresa Deciziei nr. 1051 din 20 februarie 2020, vizând modul în care instanța de recurs a apreciat cu privire la cererea de suspendare a Ordinului nr. 317/2018, transformându-se astfel într-un "recurs’’.

Or, Înalta Curte, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, și nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalității în care o altă instanță s-a pronunțat cu privire la chestiunea dedusă judecății.

Analizând cererea de revizuire și din perspectiva dreptului de acces la o instanță, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că legea fundamentală nu interzice stabilirea, prin lege, a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2): "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție sau exercitarea căilor de atac, ordinare sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în M. Of. nr. 69/16.03.1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.

Prin Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 725/22.08.2018, Curtea Constituțională a reținut că principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 parag. 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, parag. 37 și 38). Prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, parag. 36, publicată în M. Of. nr. 588/7.07.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.

Așadar, pentru toate aceste considerente, cererea de revizuire astfel formulată, nu poate fi primită, atât din perspectiva îndeplinirii cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și în raport de rațiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea textului legal, aceea de a evita pronunțarea de hotărâri între aceleași părți, în aceeași cauză cu același obiect, în dosare diferite, care bucurându-se ambele de autoritate de lucru judecat, dar având dispozitive contradictorii, să nu poată fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite- ceea ce nu este cazul în speță, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată revizuenta să plătească intimatei Asociația Agent A. suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, conform documentelor justificative de la filele x și 65.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR "ROMSILVA" - DIRECȚIA SILVICĂ MEHEDINȚI împotriva Deciziei nr. 1051 din 20 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Obligă revizuenta să plătească intimatei ASOCIAȚIA AGENT A. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2020.