ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele relevante ale cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12.02.2019 revizuienta A. a solicitat repunerea cauzei pe rol a cauzei.

Prin rezoluția din data de 22.02.2019 s-a pus în vedere revizuientei A. să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 RON și timbru judiciar în valoare de 1,5 RON, sub sancțiunea anulării.

Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2019, petenta A. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina sa.

În cadrul cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru petenta a invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 18 alin. (1) și (2), parțial (3), art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, precizând că textele atacate sunt neconstituționale încălcând mai mule dispoziții și principii din Constituție.

Prin încheierea de ședință din 20 martie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, invocată de petenta A. și a respins cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol în dosarul nr. x/2017, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii de ședință din 20 martie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs A. care a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a încheierii, reținerea cauzei spre rejudecare și, în urma rejudecării, admiterea cererii de reexaminare și sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile invocate și motivate.

Recurenta a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică pentru, în esență, următoarele argumente:

(i) A fost încălcat dreptul persoanei de a sesiza Curtea Constituțională prin respingerea cererii sale ca inadmisibilă, pe motiv că această instanță a pronunțat decizia nr. 194/2016;

(ii) taxa de timbru solicită îi încalcă dreptul la acces la justiție, cu atât mai mult cu cât a fost solicitată într-un proces scutit de la plata taxei de timbru;

(iii) Hotărârea este netemeinică, nemotivată și nu s-a aplicat instituția juridică a revirimentului, în sensul înaintării cererii sale către instanța constituțională pentru a se pronunța asupra solicitării sale.

În drept a invocat prevederile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992.

La data de 14 mai 2019 recurenta a solicita să fie sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu 3 întrebări preliminarii, care să o lămurească dacă este prevăzut în legislația europeană obligarea justițiabilului de a achita, în avans, taxe judiciare de timbru.

A menționat că, de 12 ani este hărțuită de justiția de contencios administrativ cu impunerea achitării unor taxe de timbru în căile de atac. Menționează că nu trebuie să achite aceste taxe, întrucât cererea de chemare în judecată principală a avut ca obiect executare silită și a fost scutită prin lege de plata taxelor.

Astfel solicită a fi întrebată Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă dreptul Uniunii Europene, însemnând Tratatul de la Lisabona privind accesul real la justiție al cetățeanului, protecția drepturilor fundamentale și dreptul la bună guvernare reglementat de Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, se interpretează în sensul că în statele membre creditorii unei instituții de stat să fie sau nu supuși la taxe către stat în procedurile de executare silită a statului.

În același timp, solicită să fie sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene în sensul de a preciza dacă dreptul Uniunii Europene permite ca, atunci când o instanță de justiție îi impune părții în proces, creditorul statului, o taxă, instanța nu trebuie să motiveze și să arate temeiul de drept al respingerii cererii de scutire de la plata respectivei taxe de timbru.

Invocă dispozițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 146/1996, conform cărora instanțele pot impune taxe, oferind iluzoriu o cale de atac, dar încheierea nemotivată nu se comunică și, prin urmare, apreciază că apare o contradicție cu articolul privind dreptul la o bună guvernare din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, respectiv obligativitatea statului de a-și motiva deciziile mai ales în domeniul fiscal.

De asemenea, menționează că o altă întrebare privește dreptul Uniunii Europene, în sensul de a preciza dacă se interpretează, în cazul în care partea în proces se luptă să dovedească că nu sunt aplicabile speței lui, taxele nefiind achitate, măsura aplicabilă este de anularea cererii în căile de atac, lipsind partea de accesul la justiție.

Totodată susține, că în alte țări, statul își execută singur obligațiile pe care justiția le-a dispus în favoarea unui cetățean. Prin urmare, consideră că este necesar ca să se dea o interpretare uniformă pentru toate statele membre de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, arătând că România este paralelă cu aceste cerințe și exigențe prevăzute în tratate și în Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

5..Procedura prealabilă soluționării cererii de recurs

La data de 10 decembrie 2019, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de recuzare a întregii Secții de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2019, Înalta Curte a pus în vedere recurentei-reclamante A. să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 RON pentru fiecare judecător recuzat.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recuzare, petenta A. a formulat cerere de reexaminare, depusă la data de 18.12.2019, înregistrată sub nr. de dosar x/2017

Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2020, a respins cererea de reexaminare formulată de petenta A. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente cererii de recuzare formulate în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

În ședința publică din data de 28 ianuarie 2020, recurenta-reclamantă a formulat cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție în momentul în care i s-a solicitat să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 RON pentru soluționarea cererii de recuzare a secției de contencios administrativ din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Completului pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept și a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de reclamanta A. împotriva întregii Secții de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și asupra recursului

a) În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța urmează a o respinge întrucât întrebările formulate de recurentă nu vizează chestiunile care pot face obiectul unei cereri cu privire la care Curtea de Justiție are competența de a se pronunța cu titlu preliminar.

Prin cererea formulată la data de 14 mai 2019, reclamanta A. a solicitat instanței sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Solicitarea a fost formulată în procedura de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 20 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și are ca obiect 3 întrebări preliminare, vizând obligația de a achita anticipat taxe judiciare de timbru prin aceasta fiindu-i încălcat dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil.

Examinând cererea formulată, în raport de dispozițiile legale aplicabile și de punctul de vedere prezentat de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte reține următoarele:

Procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între CJUE și instanțele naționale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunțe.

Solicitarea de adresare a întrebării preliminare a fost justificată de către titulara cererii pe necesitatea unei dezlegări din partea instanței europene cu privire obligarea sa de a achita anticipat taxa de timbru în cauzele pe care le are pe rolul instanțelor din România. În acest sens, a subliniat recurenta-reclamantă că, în aplicarea principiului efectivității, CJUE a stabilit, în practica sa, că, în absența unei reglementări europene centralizate cu privire taxele de timbru, este supusă constant unor abuzuri din partea instanțelor de judecată care îi blochează accesul la justiție.

În susținerea caracterului necesar al sesizării CJUE s-a reclamat o insuficientă protecție a drepturilor cetățeanului, rezultată din împrejurarea că norma națională impune achitarea unei taxe anticipat fără o motivare, astfel rezultând o imposibilitate de valorificare completă a dreptului în fața instanței naționale.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii și cu privire la validitatea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Așadar, rolul Curții de Justiție este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunța asupra validității acestuia, iar nu de a aplica acest drept la situația de fapt dedusă judecății.

Or, în speța de față, recurenta-reclamantă solicită instanței europene să stabilească dacă taxa judiciară de timbru achitată anticipat este conformă cu principiile proporționalității, egalității și nediscriminării, securității juridice și protecției încrederii legitime și transparenței recunoscute la nivelul jurisprudenței CJUE.

Înalta Curte apreciază că întrebările preliminare înfățișate nu întrunesc cerinta de a pune în discuție interpretarea dreptului Uniunii, recurenta nu a demonstrat utilitatea acestor întrebări, nefiind indicat dubiul de interpretare care să rezulte în mod evident din modul de formulare a reglementărilor dreptului Uniunii.

Se constată că, prin întrebările formulate, recurenta - reclamantă încearcă, pe de o parte, să obțină o "decizie de îndrumare" în ceea ce privește soluționarea în concret a cauzei, fapt care excede competențelor instanței unionale și pe de altă parte, se încearcă să se propună o anumită interpretare a modului de achitare a taxelor de timbru, a aplicării dispozițiilor Legii nr. 146/1997, competență care aparține instanței de recurs care analizează legalitatea încheierii atacate în raport de criticile invocate în cererea de recurs.

Prin urmare, fata de toate argumentele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebarea preliminară formulată de recurenta - reclamantă A..

b). Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurenta-reclamantă și având în vedere condițiile cumulative reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru admisibilitatea unei excepții de neconstituționalitate a unei dispoziții dintr-o lege, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, în raport de data sesizării instanței, în cauză sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. din 1865.

Prin recursul promovat recurenta-reclamantă a susținut că în mod eronat s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) și (2), parțial (3), art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești ... privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Înalta Curte constată că susținerile recurentei în cuprinsul cererii de recurs nu au un suport real, iar prima instanță în mod legal și temeinic a constatat că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În cauză trebuie verificat dacă petenta a mai solicitat în cadrul aceluiași dosar sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) și (2), parțial (3), art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997.

Înalta Curte reține că această cerere a fost formulată și în dosarul nr. x/2013, iar prin Decizia nr. 194 din 7 aprilie 2016 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-14 și art. 18-20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de A., constatând că prevederile criticate sunt constituționale.

Se poate observa totodată că anterior, prin deciziile nr. 1152/2008 și 15/2013, Curtea Constituțională și-a expus punctul de vedere asupra prevederilor art. 18 alin. (3), art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în dosarul nr. x/2007 al Curții de Apel Brașov.

Dosarele nr. x/2013 și y/2007 privesc aceeași cauză în care s-a format și dosarul nr. x/2014 în vederea soluționării cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2017 care, la rândul său, s-a constituit în vederea soluționării cererii de revizuire formulată de petentă împotriva deciziei nr. 3870 din 3 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/2013.

În acest context, în mod legal Înalta Curte prin încheierea recurată a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât această instanță s-a pronunțat deja asupra prevederilor de lege ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție invocate de recurentă și în prezenta cauză, într-o etapă procesuală anterioară.

Din cele prezentate anterior rezultă că recurenta reclamantă nu i-a fost niciodată interzis accesul la instanța de contencios constituțional, Curtea Constituțională statuând deja că partea care a ridicat o excepție nu o poate reitera în același dosar.

În consecință Înalta Curte apreciază că solicitarea recurentei de sesizare a Curții Constituționale nu îndeplinește cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de norma legală menționată anterior.

Se impune a fi precizat și că, restricția financiară impusă recurentei pentru ca pretențiile sale să fie efectiv examinate de instanța de recurs este modică, doar 5 RON și timbru judiciar în cuantum de 1,5 RON, aferentă cererii de repunere pe rol în dosarul nr. x/2017, așa încât nu poate fi vorba de o încălcare a dreptului reclamantei de a avea acces la justiție, drept înscris în Constituția României, în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primate și, prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din data de 20 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.