ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3587/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 2559/09.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale pasive, lipsei procedurii prealabile, tardivității ca neîntemeiate.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie și Ministerul Justiției, Ministrul Justiției ambii, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 4721/04.11.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respins recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate.

La data de 22.07.2019, reclamanta A., in temeiul art. 509, alin. (1), pct. 5 din Noul C. proc. civ., (anterior - art. 322, pct. 5 din vechiul C. proc. civ.), a formulat cerere de revizuire împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2011, în prima instanța, hotărâre care evoca fondul, și a solicitat admiterea cererii de revizuire și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 591 din 14 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX - contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamanta A. împotriva hotărârii nr. 2559/09.04.2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Președintele Autorității Naționale Pentru Cetățenie, Ministerul Justiției Și Ministrul Justiției, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că instanța a săvârșit un exces de putere în sensul că nu s-a pronunțat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra cererii formulate în timpul ședinței de judecată din 14.10.2019, de a încuviința proba cu înscrisuri, de a emite o adresă către pârâte pentru a depune la dosarul cauzei actele administrative care au stat la baza concursului organizat de Ministerul Justiției - Autoritatea Națională pentru Cetățenie în perioada iunie - august 2010 pentru ocuparea a 16 posturi vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

A mai menționat că hotărârea recurată nu este semnată de președintele completului de judecată, iar semnarea hotărârii de președintele completului reprezintă o cerință reglementată printr-o normă imperativă, neîndeplinirea acestei cerințe atrăgând nulitatea hotărârii, în cazul în care lipsa semnăturii nu a fost suplinită potrivit dispozițiilor legale.

Totodată, a mai arătat recurenta că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de fond interpretând greșit prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură de la 1865, cu referire la soluțiile care se impune în cazul revizuirii, întrucât nu s-a pronunțat asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire, respingând cererea de revizuire ca nefondată, deși din considerentele sentinței rezultă că nu au mai fost analizate și celelalte cerințe legale, întrucât a apreciat instanța de fond că înscrisul nou invocat de reclamantă nu poate îndeplini condiția de înscris nou, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial partea a III-a nr. 167/31.05.2011, situație în care după analizarea admisibilității în principiu a cererii, instanța ar fi trebuit să aprecieze asupra respectării sau nerespectării termenului de introducere a cererii de revizuire și a momentului de la care termenul a început să curgă, cu consecințe asupra soluției pronunțate.

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că, față de motivul de revizuire invocat în cauză, respectiv cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., proba privind emiterea unei adrese către cele două pârâte pentru a se depune la dosarul cauzei actele administrative contestate nu este pertinentă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin sentința atacată a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamanta A. împotriva hotărârii nr. 2559/09.04.2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că instanța de fond a comis exces de putere atunci când nu s-a pronunțat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra cererii formulate de recurentă în timpul ședinței de judecată din 14.10.2019, de a încuviința proba cu înscrisuri.

Se reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este întemeiat pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Lecturând practicaua sentinței nr. 591/14.10.2019, constată că o astfel de solicitare din partea reclamantei, privind încuviințarea probei cu emiterea unor adrese către cele două pârâte pentru a depune la dosarul cauzei actele administrative contestate nu a fost consemnată, recurenta nefăcând nicio dovadă în acest sens. Este adevărat că la dosarul instanței de fond există o cerere din partea acesteia privind eliberarea unei copii electronice a înregistrării ședinței din 14.10.2019, dar partea nu a făcut în continuare demersuri pentru obținerea acesteia și nu a formulat o eventuală cerere de îndreptare a erorilor materiale.

În ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că hotărârea recurată nu este semnată de președintele completului de judecată, susțineri ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată vădita lipsă de fundament a acestora, în condițiile în care exemplarul hotărârii aflat la dosar poartă semnătura judecătorului care a soluționat cauza . În privința semnării copiei hotărârii comunicate părților se reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 426 alin. (6) din C. proc. civ., dispoziții care stabilesc:, Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței. " Așadar, contrar susținerilor recurentei, în cazul copiei hotărârii comunicate părților nu este necesară semnarea acesteia de către judecător.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă în sensul că instanța de fond ar fi interpretat greșit prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură de la 1865, cu referire la soluțiile care se impun în cazul revizuirii, întrucât nu s-a pronunțat asupra admisibilității cererii de revizuire, respingând cererea de revizuire ca nefondată, Înalta Curte constată că această omisiune nu este în măsură să atragă modificarea ori casarea sentinței civile recurate. Pe de o parte, recurentei nu i s-a produs nicio vătămare prin această omisiune, iar pe de altă parte, în mod implicit, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția admisibilității cererii; astfel, cererea de revizuire a fost analizată pe fond de către prima instanță, care a considerat că înscrisul invocat nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a atrage revizuirea sentinței civile.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelate, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul (…) se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prima ipoteza a art. 322 alin. (1) pct. 5) teza I din C. proc. civ. se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedește existenta unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, recurenta susține existenta unui înscris nou, de natură a atrage revizuirea hotărârii, respectiv Raportul anual de activitate al Ministerului Justiției pe anul 2010, Capitolul. 14-Activitati de audit public intern derulate in perioada 01.01.2010 - 01.12.2010, Activitatea instituțiilor aflate in subordinea/coordonarea Ministerului Justiției, punctul 3 - Autoritatea Naționala pentru Cetățenie.

Înalta Curte reține că, pentru a fi incidente dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I din C. proc. civ., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată sa prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanței sa-l administreze din oficiu; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă și să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; de asemenea, înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacata, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Din interpretarea literală a art. 322 alin. (1) pct. 5) teza I și a art. 324 pct. 4 din C. proc. civ., care se referă la "descoperirea înscrisului", mai rezultă că este necesar ca revizuentul să nu fi cunoscut faptul reținerii înscrisului de către adversar în momentul judecării fondului, deoarece, în caz contrar, el ar fi putut uza de prevederile art. 172 din C. proc. civ.. În ceea ce privește împrejurarea mai presus de voința părții, aceasta urmează a fi apreciată de instanța de revizuire, însă partea interesată trebuie să o dovedească.

Din cele mai sus-arătate, rezultă caracterul legal al sentinței pronunțate de instanța de fond care a reținut că, deși înscrisul a existat la data judecății, partea era în situația de a-l putea procura și înfățișa în cadrul procedurii judiciare desfășurate, în măsura în care îi consideră relevant pentru obținerea de consecințe juridice, nefiind făcută nicio probă în sensul existenței vreunei împrejurări care să o împiedice să efectueze diligentele necesare pentru a-l depune la data judecării dosarului, respectiv să se intereseze sau să acceseze site-ul Ministerului Justiției mai devreme de 17.06.2019. Raportul invocat de parte ca fiind înscris nou a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 167/31.05.2011, fiind un document public prezentat pentru consultare pe site-ul Ministerului Justiției.

Totodată, se constată că lipsește și condiția imposibilității depunerii respectivului înscris ce ar fi fost deținut, cu rea-credință, de intimată.

Prin urmare, în mod corect a constatat instanța de fond că înscrisul la care face referire revizuenta nu poate fi considerat nou, în sensul art. 322 pct. alin. (1) pct. 5 teza I din C. proc. civ. și că această împrejurare face de prisos cercetarea celorlalte condiții anterior menționate care privesc forța probantă a înscrisului invocat pentru soluționarea acțiunii finalizate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât acestea trebuie îndeplinite cumulativ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 591 din 14 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX - contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 591 din 14 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX - contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.