ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3060/2020

Ședința publică din data de 1 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013 și, ca urmare a casării sentinței civile nr. 3362/04.11.2013 și trimiterii spre rejudecare aceleiași instanțe, sub nr. x/2013*, reclamanta A. a contestat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, Rezoluția de clasare a sesizării nr. x/2013 din data de 12.06.2013.

Prin sentința civilă nr. 936 din 21 martie 2016 și a sentinței nr. 1606 din 16 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrative, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu pentru lipsa cadrului procesual pasiv complet și s-a respins în consecință acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 936 din 21 martie 2016 și a sentinței nr. 1606 din 16 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, reclamanta a formulat cereri de recurs reclamanta A., criticând hotărârile pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursurilor, casarea sentințelor atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a ignorat în totalitate solicitările acesteia, refuzând astfel să soluționeze cauza.

Astfel, hotărârea nr. 936/201 s-a dat fără citarea CSM, instanța contestând dispozițiile legislației specifice, nesocotind, totodată și principiul contradictorialității, al publicității pronunțării hotărârii în ședință publică, al dreptului la apărare, iar aplicarea greșită a textelor de lege, în opinia sa, atrage nulitatea absolute a sentinței recurate, critici care au fost formulate și cu privier la sentința nr. 1606/16.505.2016 privind lămurirea/completarea dispozitivului sentinței nr. 936/2016.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7, 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2019.

Prin încheierea din data de 20 februarie 2019 s-a dispus suspendarea judecății, ca urmare a intervenirii decesului recurentei-reclamante, cauza fiind repusă pe rol la cererea moștenitorului recurentei-reclamante decedate.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității de folosință a recurentului-reclamant invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

Amintește Înalta Curte că excepția lipsei capacității procesuale de folosință, este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac".

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință.

Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum se statuează de art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.

Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că recurenta-reclamantă a decedat la data de 28 mai 2018, conform certificatului de deces aflat la fila x, astfel încât la data judecării recursului era decedată.

Prin urmare, la data judecării recursului, reclamanta este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudindea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ.

Faptul că în cauză, în stadiul procesual al recursului, a fost introdus soțul reclamantei, în calitate de moștenitor legal nu poate acoperi lipsa capacității de folosință a persoanei decedate, în condițiile în care, având în vedere obiectul prezentului demers judiciar, respectiv contestarea Rezoluției Inspecției Judiciare, de clasare a sesizării nr. x/2013 din data de 12.06.2013, dreptul pretins de reclamantă este un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acestuia.

Având în vedere că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte va respinge recursul.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității de folosință și va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. pentru lipsa capacitatii procesuale de folosință survenită pe parcursul judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității de folosință.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 936 din 21 martie 2016 și a sentinței nr. 1606 din 16 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru lipsa capacitatii procesuale de folosință survenită pe parcursul judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.