ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2448/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2448/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 4 mai 2022
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2016, reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 936 din 21 martie 2016 și a sentinței nr. 1606 din 16 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Prin decizia nr. 3060 din 1 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei capacității de folosință și a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 936 din 21 martie 2016 și a sentinței nr. 1606 din 16 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru lipsa capacitatii procesuale de folosință survenită pe parcursul judecății.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare B. (moștenitor al defunctei A.), înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 24 august 2020 sub nr. x/2020.
Prin încheierea din 2 iunie 2021, judecata contestației în anulare a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
În baza referatului întocmit la data de 18.01.2022, Înalta Curte a repus cauza pe rol și a fixat termen de judecată la data de 04.05.2022, cu citarea părților, în vederea discutării excepției de perimare, întrucât cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni
Examinând excepția perimării contestației în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."
De asemenea, potrivit art. 417 C. proc. civ. "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."
În conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate."
Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din culpa părților.
Încheierea de ședință din 2 iunie 2021, prin care s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 2 decembrie 2021.
În cauză, se constată că părțile interesate în continuarea judecății nu au formulat înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. (1) C. proc. civ. și nu au făcut dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
Ca atare, constatând că de la data de 2 iunie 2021, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părților, fără să se mai îndeplinească niciun act de procedură în vederea judecării cererii, care să întrerupă termenul de perimare, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata, din oficiu, perimarea contestației în anulare formulate de contestatorul B. (moștenitor al defunctei A.).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul B. (moștenitor al defunctei A.) împotriva Deciziei nr. 3060 din 1 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2022.