ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2633/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.11.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 7/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în sensul de a admite contestațiile înregistrate sub nr. x/2019, y/2018, z/2018, w/2018, t/2018, s/2018, q/2018, r/2018, u/2018 și v/2018, formulate împotriva deciziei nr. 125/05.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de a modifica în parte această decizie și de a stabili drepturile salariale ale specialiștilor IT cu luarea în considerare a vechimii în funcție;

- obligarea pârâților la calcularea și plata salariilor cuvenite cu luarea în considerare a vechimii în funcție pentru fiecare reclamant la încadrarea în grila de salarizare începând cu data de 23.07.2018

- obligarea pârâților la plata diferențelor dintre sumele acordate cu titlu de drepturi salariale și sumele cuvenite începând cu data de 23.07.2018 și până la data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la scadență și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 2065 din data de 21.06.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis cererea de anulare a hotărârii nr. 7/19.10.2018 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în cauza de contencios administrativ privind pe reclamanții: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., și a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova să emită un nou act administrativ prin care să realizeze încadrarea reclamanților, începând cu data de 23.07.2018, având în vedere vechimea în funcție prin luarea în considerare ca astfel de vechime, prin asimilare, a vechimii în funcția de specialist IT, cu respectarea celorlalte limite stabilite prin lege respectiv interdicția de a nu fi depășit nivelul stabilit pentru anul 2022; a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova să achite reclamanților A. și B. diferențele dintre sumele acordate cu titlu de drepturi salariale și sumele rezultate în urma noii încadrări, începând cu data de 23.0.2018 până la data pronunțării prezentei hotărâri, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în ceea ce privește cererea reclamanților C., D., E., F., G., H., I. și J. de obligare la plata diferențelor salariale și a respins cererea acestora ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Prin încheierea de ședință din data de 20.09.2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de înlăturare a omisiunii vădite formulată de reclamanți, în cauza privind pe reclamanții: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâții: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție și a dispus înlăturarea omisiunii din cuprinsul dispozitivului sentinței nr. 2065 din 21.06.2019 în sensul că data de la care pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este obligat emită un nou act administrativ prin care să realizeze încadrarea reclamanților și să achite acestora diferențele salariale este data de 23.07.2018.

A admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul I. și a dispus îndreptarea erorii materiale existente în cuprinsul sentinței nr. 2065 din 21.06.2019 în sensul că numele reclamantului este "I." și nu "I." astfel cum s-a consemnat ca urmare a indicării greșite a numelui în cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 2065 din data de 21.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material respectiv art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Instanța de fond a constatat că stabilirea drepturilor salariale prin act administrativ potrivit anexei V, Cap. 1, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 a fost corectă însă a apreciat că la stabilirea drepturilor salariale trebuia avut în vedere art. 22 alin. (2) din anexă referitor la salariile de baza pentru specialiștii din cadrul "Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție inclusiv al DNA și al DIICOT și al celorlalte parchete, care, prin excepție, beneficiază de elementele salariale care compun salariul de salariului de bază stabilit în anexa V, Cap. I, lit. B), nr. crt. 4 și, implicit de vechimea în funcția de specialist, care se dobândește astfel prin asimilarea vechimii în funcția de procuror, în sensul notei de subsol la anexă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din anexa V la Legea nr. 153/2017, capitolului VIII reglementează salarizarea și celelalte drepturi salariale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea (lit. c), specialiștilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale (lit. e).

Astfel, este greșită soluția instanței de fond referitoare la încadrarea reclamanților în categoria specialiștilor prevăzuți la art. 22 întrucât aceștia nu au calitatea de funcționari publici în sensul arătat supra ci de specialiști IT, categorie de funcții ce alcătuiește, alături de grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari și grefieri registratori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, așa cum este definită această categorie la ART. 3 din Legea nr. 567/2004.

Prin cea de-a doua critică se arată că, hotărârea instanței de fond încalcă principiul neretroactivității legii întrucât specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor beneficiază de aceleași drepturi salariate ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice după intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 12/2019 din 5 martie 2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției nu și pentru perioadele anteriore.

În cadrul plângerii prealabile s-a solicitat revocarea în parte a deciziei nr. 125 emisă la data de 5.09.2018 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și emiterea altei decizii care să cuprindă același cuantum al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate, avut anterior emiterii deciziei contestate, asimilarea vechimii în funcția de procuror cu cea de specialist 1T. Alți contestatori au solicitat recalcularea salariilor considerându-se discriminați față de categoria de specialiști prevăzută de alin. (5) al art. 116 din Legea nr. 304/2004 care au calitatea de funcționari publici.

Soluționând cauza numai prin prisma art. 22 alin. (2) din anexa la Legea nr. 153/2017 _aplicabilă altei categorii de personal decât specialiștilor IT, instanța de fond nu a mai verificat dacă reîncadrarea personalului printr-un act administrativ s-a făcut cu respectarea art. 38 alin. (3) și (6) din legea cadru de salarizări ("Aplicarea legi"") ce reglementează modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare ale specialiștilor IT și dacă s-a respectat principiul nediscriminării în privința salarizării personalului reîncadrat pe funcția de specialist IT începând cu 23.07.2018, având în vedere dispozițiile art. 120 alin. (6) introdus prin Legea nr. 207/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost abrogat prin O.U.G. nr. 7/12.02.2019.

În preambulul O.U.G. nr. 12/2019 se menționează importanța procesului de informatizare a sistemului judiciar pentru realizarea unui act de justiție de calitate, astfel că acest proces nu se poate realiza fără asigurarea resursei umane înalt calificate în domeniu și luarea unor măsuri legislative în regim de urgență pentru salarizarea corespunzătoare a specialiștilor IT din acest sistem, sens în care se propune revenirea la soluția legislativă anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2019, în materia salarizării specialiștilor IT din sistemul judiciar, astfel cum aceasta era cuprinsă în Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, soluție care asigură totodată și un regim uniform de salarizare a acestora.

Prin cea de-a treia critică se arată că într-o acțiune în realizare, așa cum este prezenta, sarcina probei revine reclamantului care este îndrituit a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ și a face dovada contrară mențiunilor din decizia de salarizare.

Analizând Anexa la decizia nr. 125/2018 se poate observa că drepturile salariale ale specialiștilor IT au fost stabilite cu respectarea prevederilor legale referitoare la categoria de personal căreia i-a fost asimilat din punctul de vedere al salarizării, respectiv: Capitolul I - art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 7 lit. a) și g), Cap. II- art. 10 alin. (1), (4), și 7, Capitolul IV - art. 38 alin. (3) lit. a) și lit. i), alin. (6) și alin. (7) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, Cap I, lit. B), nr. crt. 4 și Cap. VIII - art. 1 lit. c), art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1) art. 22 alin. (1) din Anexa nr. V a aceleiași legi; art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 567/2004 . La emiterea deciziei contestate s-au avut în vedere funcțiile similare aflate în plată la nivelul ordonatorului de credite stabilite prin grilele emise de secția de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ca practică unitară la nivelul Ministerului Public, care sunt obligatoriu de adus la îndeplinire de către ordonatorii din subordine, potrivit art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, art. 70 alin. (1) și alin. (4) coroborat cu art. 72, art. 93, art. 125 și art. 131 alin. (3) din Legea nr. 304/2004-republicată, privind organizarea judecătorească.

În calitate de ordonator secundar de credite, procurorul general este ținut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare Ia salarizarea personalului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și din cadrul parchetelor subordonate și să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu, așa cum dispune art. 3 alin. (4) din Legea nr. 153/2017- Lege - cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a stabilit cuantumul drepturilor salariale în mod unitar și nediscriminatoriu față de un specialist IT aflat în condiții identice de funcții, grade/trepte și gradații, vechime în muncă și în specialitate, precum și de grad al unității de parchet. Drepturile salariale ce se cuvin specialiștilor IT începând cu 23 iulie 2018 au fost stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, respectă principiul sustenabilității financiare, care presupune stabilirea nivelului de salarizare pentru personalul bugetar astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, ordonatorii de credite fiind obligați să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.

Stabilirea drepturilor salariale ale specialiștilor IT într-o altă modalitate decât cea stabilită de ordonatorul de credite ar încălca art. 157 alin. . 2 din Codul muncii, potrivit căruia:

"Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege ...". Actul administrativ contestat nu aduce atingere Protocolului nr. 1 al CEDO, în Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 s-a apreciat că:

"(...) este Ia latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare . . . . . . . . . ." (par. 23).

Prin ultima critică se arată că, în mod greșit instanța de fond consideră că s-a încălcat principiul nediscriminării în privința salarizării.

În speță, nu se invocă discriminarea petenților prin raportare Ia ceilalți salariați ai angajatorului care îndeplinesc aceleași condiții de muncă, același grad profesional sau aceeași vechime în muncă cu petenții, ci se compară cu situația altor categorii de specialiști din cadrul Ministerului Public care îndeplinesc alte funcții, sau cu alți salariați din sistemul judiciar cu care nu au în comun nici măcar angajatorul (ex. Curtea de Apel București).

Se poate considera că în speță tratamentul diferențiat aplicat reclamanților ar fi criteriul acordării unor drepturi salariale egale pentru muncă egală.

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000) vizează în special asigurarea transpunerii în dreptul intern a Directivelor 2000/43 și 2000/78 Curții Europene a drepturilor omului. Potrivit articolului 1 alin. (2) literele (e) și (i) din Ordonanța nr. 137/2000:

"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: [...] (e) drepturile economice, sociale și culturale, în special: (i) dreptul la muncă, Ia libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare." Articolul 2 alin. (1) din ordonanța menționată prevede:

"Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."Articolul 27 alin. (1) din Ordonanța nr. 137/2000 prevede:

"Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. [...]". Cauza se judecă în contradictoriu cu CNCD.

Prin Deciziile nr. 818 - 820 din 3 iulie 2008, nr. 1325 din 4 decembrie 2008 și nr. 146 din 25 februarie 2010, Curtea Constituțională a declarat că diverse dispoziții din Ordonanța nr. 137/2000 printre care figurează articolul 27 din aceasta trebuie considerate neconstituționale în măsura în care din dispozițiile menționate ar rezulta că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Astfel, se consideră că instanțele de judecată nu pot cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. S-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.

Așadar, instanța de judecată nu este în măsură să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative sub imperiul cărora apelanta-reclamantă nu a îndeplinit condițiile prevăzute de acestea pentru a-i fi aplicabile, acte în raport cu care apelanta-reclamantă se consideră discriminată.

Este atributul legiuitorului de a stabili cuantumul creșterilor salariale pentru flecare categorie de personal, iar admiterea prezentei acțiuni ar echivala cu unificarea sistemelor de salarizare pentru toate categoriile de personal.

Majorările salariale astfel cum au fost reglementate prin legi bugetare nu sunt aplicabile egal pentru tot personalul bugetar după cum, pentru asemenea categorii socio-profesionale, legiuitorul a prevăzut prin legi speciale drepturi salariale și majorări periodice aplicabile acestora, fapt ce nu atrage existența unei discriminării și nu afectează principiul egalității în drepturi.

Astfel, în mod greșit reclamanții consideră că presupusul prejudiciu a fost produs printr-o faptă discriminatorie a angajatorului în privința salarizării, prin raportare, nu la specialiștii IT care îndeplineau aceleași condiții de muncă, au același grad profesional sau aceeași vechime în muncă cu reclamanții, ci cu alte categorii de funcții.

Intimații-reclamanți a depus întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului și în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 9 ianuarie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Controlul jurisdicțional declanșat de către intimații-reclamanți are ca obiect anularea Hotărârii nr. 7/19.10.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în sensul de a admite contestațiile înregistrate sub nr. x/2019, y/2018, z/2018, w/2018, t/2018, s/2018, q/2018, r/2018, u/2018 și v/2018, formulate împotriva deciziei nr. 125/05.09.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de a modifica în parte această decizie și de a stabili drepturile salariale ale specialiștilor IT cu luarea în considerare a vechimii în funcție; obligarea pârâților la calcularea și plata salariilor cuvenite cu luarea în considerare a vechimii în funcție pentru fiecare reclamant la încadrarea în grila de salarizare începând cu data de 23.07.2018, precum și la plata diferențelor dintre sumele acordate cu titlu de drepturi salariale și sumele cuvenite începând cu data de 23.07.2018 și până la data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la scadență și până la plata efectivă.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a reținut că încadrarea reclamanților trebuie făcută prin luarea în considerare a vechimii în funcție, respectiv prin asimilare a vechimii în funcția de specialist IT, cu respectarea celorlalte limite stabilite prin lege respectiv interdicția de a nu fi depășit nivelul stabilit pentru anul 2022.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect se constată că, prin întâmpinarea formulată, intimații-reclamanți au invocat excepția nulității recursului având în vedere că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Cu privire la această excepție, Înalta Curte constată că din expunerea motivelor invocate rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care permit reformarea unei hotărâri în recurs pentru motive de nelegalitate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor art. 120 alin. (6) și (7) din Legea nr. 207/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, este corectă.

Potrivit noii reglementări a Legii nr. 304/2004, la art. 120, după alin. (5), se introduc două noi alineate, alin. (6)-(7), cu următorul conținut:

"(6) Specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiției și al Inspecției Judiciare beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiștii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege".

Având în vedere că Legea nr. 207 din 20 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018, Înalta Curte constată că de la intrarea în vigoare această lege produce efecte juridice.

La data emiterii actului administrativ contestat erau în vigoare dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora: (1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4. (2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepția elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.

În cuprinsul cap. I lit. B) nr. crt. 4 se regăsesc drepturile salariale ale procurorilor cu grad de judecătorie, în raport de vechimea în specialitate și în muncă, iar drepturile salariale ale acestora sunt stabilite în funcție de gradație și vechime în funcție. La pct. 1 al notei din partea finală a capitolului se stabilește că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție.

În cazul intimaților-reclamanți le-a fost acordat salariul aferent gradației, însă, pentru vechimea în funcție s-a avut în vedere nivelul de bază de 0-3 ani.

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că, în cazul specialiștilor IT în privința cărora legiuitorul a înțeles să utilizeze o salarizare similară procurorilor cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, prin "vechime în funcție" se înțelege "vechimea în funcția de specialist IT".

Sub acest aspect în mod corect a reținut instanța de fond că, dispozițiile Cap. I lit. B) nr. crt. 4 reglementează salarizarea procurorului cu grad de judecătorie stabilind nivelul salarial pentru anul 2022 în raport de gradație (vechime totală în muncă) și vechime în funcție (5 niveluri aferente perioadelor 0-3-5-10-15-20 și peste 20 de ani vechime în funcție), iar drepturile salariale ale intimaților-reclamanți au fost stabilite în mod eronat prin raportare la a doua componentă avându-se în vedere exclusiv nivelul de bază al vechimii în funcție, acela de 0-3 ani.

Având în vedere că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 fac trimitere la cap. I lit. B) nr. crt. 4. fără a face vreo altă distincție, în cazul intimaților-reclamanți trebuia să fie aplicată în întregime modalitatea de stabilire a drepturilor salariale pentru procurorul cu grad de judecătorie, atât în raport de gradația aferentă vechimii în muncă dar și în raport de vechimea în funcție.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva încheierii din data de 24 mai 2019 și a sentinței nr. 2065 din 21 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.