ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2623/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 septembrie 2017, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 8639/22.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin sentința civilă nr. 1034 din data de 7 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat Decizia nr. 8639/22.08.2017 și a obligat pârâtul să soluționeze pe fond cererea reclamantului.

Împotriva sentinței civile nr. 1034 din data de 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs se invocă încălcarea principiului contradictorialității corelativ cu încălcarea dreptului la apărare motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub acest aspect se arată că pe parcursul soluționării procesului, nu s-a invocat și nici nu s-a pus în discuția contradictorie a părților o eventuală cerere de repunere în termen formulată de reclamant sau formulată din oficiu în beneficiul reclamantului, pentru a se reține în considerentele sentinței întrunirea condițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. și pe cale de consecință, neavând posibilitatea de a formula apărări, implicit a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil prevăzut de art. 13 C. proc. civ. și art. 6 CEDO.

Câtă vreme instanța și-a întemeiat hotărârea pe motive de fapt și de drept, care nu au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, recurentul-pârât consideră că nu au fost respectate dispozițiile art. 14 și art. 23 din Legea nr. 503/2004, iar hotărârea pronunțată este nulă de drept, fiind incidente dispozițiile art. 179 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens arată că, Fondul de Garantare a Asiguraților nu are calitate de asigurător deoarece între instituția recurentă și asigurătorul în faliment nu există nici un raport juridic sau o obligație comună, stabilită prin lege sau în mod convențional.

Faptul că recurentul-pârât nu este "succesorul" asigurătorului în faliment, rezultă și din disp. art. 9 din Norma nr. 16/2015." (1) Fondul are ca destinație plata indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, cu societatea de asigurare față de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment dar numai și numai potrivit condițiilor de asigurare și în limita plafonului de garantare stabilit de Legea nr. 213/2015. (2) Fondul nu preia funcțiile unui asigurător.."

Prin urmare, consideră că sunt contradictorii considerentele instanței câtă vreme pe de o parte reține că este nevoie de investirea formală a FGA cu o cerere de plată, ca apoi să rețină implicit că există identitate de persoană între recurentul-pârât și asigurator (căci avea obligația de a face dovada că asigurătorul (și nu FGA) a notificat creditorul de asigurări), respectiv în final să se rețină că nici măcar nu este necesară efectiv o cerere de plată, căci orice cerere poate fi asimilată unei cereri de plată, chiar și cererea de deschidere a unui dosar de daună.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens arată că, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a asiguraților, "In vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților menționează în mod expres că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări . . . . . . . . . ."

Prin sentința civilă nr. 9661/3.12.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva asigurătorului Societatea B. S.A., hotărâre rămasă definitivă prin Decizia din data de 28.04.2016 a Curții de Apel București.

Societatea de B. S.A. notifică creditorii despre deschiderea procedurii insolvenței prin publicarea Notificării nr. x/08.12.2015 în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 21307/09.12.2015.

Hotărârea de deschidere a falimentului C. este totodată publicata în BPI nr. 1348/21.01.2016.

Evenimentul rutier reclamat s-a produs la data de 03.11.2015 și fiind vorba de o creanță născută anterior deschiderii procedurii insolventei, termenul de depunere a cererii de plata la FGA, conform prevederilor mai sus menționate, s-a împlinit în a 90-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii deschiderii falimentului asigurătorului - 28.07.2016.

Astfel, se poate observa faptul că petentul a depus cererea de plată în data de 15.02.2017 (data transmiterii pe e-mail), ulterior datei de 28.07.2016, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune cererea de plată pentru Societatea B. S.A.

În justificarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a susținut că în mod greșit s-ar fi respins cererea de plată ca fiind tardiv formulată întrucât se poate asimila cererea de deschidere a dosarului de daună - transmisă prin fax la 03.11.2015 cu cererea de plată transmisă la data de 15.02.2017 și că, nu există o culpă a sa în formularea tardivă a cererii de plată întrucât a așteptat și continuat să aștepte instrucțiuni de la FGA. Instanța de fond a reținut ca atare aspectele învederate de reclamant.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care, în principal, a invocat nulitatea recursului, deoarece motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 06 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 17 iunie 2020.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8639/22.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a anulat Decizia nr. 8639/22.08.2017 și a obligat pârâtul să soluționeze pe fond cererea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit legii, esențial este ca manifestarea de voință a creditorului de asigurare să fie clar exprimată, printr-o cerere motivată, iar referirile la "cererea-tip de plată" sau la "modelul prevăzut în anexa nr. 6" a Normei nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților trebuie interpretate astfel încât să nu se transforme într-o piedică în exercitarea drepturilor creditorilor de asigurare, printr-un formalism excesiv. De asemenea, s-a reținut că atât cererea de deschidere a dosarului de daună în 4 noiembrie 2015 înregistrată la FGA, cât și documentul de introducere în reparație a vehiculului, datând din 10.12.2015 au fost formulate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, iar corespondența purtată nemijlocit cu FGA a fost de natură a întări convingerea intimatului-reclamant cu privire la demersurile necesare analizării cererii de plată.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere în cazul în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că pentru soluționarea cauzei, instanța de fond deși nu a fost învestită în mod expres cu o cerere de repunere în termen formulată de reclamant, era datoare să procedeze la verificarea respectării termenului de 90 de zile impus de art. 22 din Legea nr. 503/2004, potrivit cărora "în maximum de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, persoana care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să formuleze o cerere de plată", având în vedere că Fondul de Garantare a Asiguraților a respins, ca tardivă, cererea de plată formulată de petentul A..

Față de aceste considerente, motivul de recurs invocat va fi respins ca nefondat.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Faptul că instanța de fond a reținut pe de o parte că este nevoie de investirea formală a FGA cu o cerere de plată, apoi a reținut că cererea de deschidere a dosarului de daună - transmisă prin fax la 03.11.2015 poate fi asimilată cu cererea de plată transmisă la data de 15.02.2017 și că, nu există o culpă a intimatului-reclamant în formularea tardivă a cererii de plată, motivat de conținutul corespondenței purtate cu FGA, nu reprezintă o motivare contradictorie sau întemeiată pe motive străine de natura cauzei.

În acest context, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca nefondat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, omițând sau adăugând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Acest motiv de recurs nu este întemeiat și va fi respins.

Astfel, nu poate fi primită critica recurentului-pârât conform căreia, prima instanță a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Într-adevăr, aceste dispoziții menționează în mod expres că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări . . . . . . . . . ."

Nu poate fi contestat faptul că, evenimentul rutier reclamat s-a produs la data de 03.11.2015 și că este vorba de o creanță născută anterior deschiderii procedurii insolventei, iar termenul de depunere a cererii de plata la FGA a început să curgă de la pronunțarea Deciziei din data de 28.04.2016 a Curții de Apel București și s-a împlinit în a 90-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii deschiderii falimentului asigurătorului - 28.07.2016.

Însă, în speța de față, prima instanță a constatat în mod corect că acest termen a fost respectat de către intimatul-reclamant, iar Fondul de Garantare a Asiguraților i-a eliberat intimatului-reclamant la data de 10.12.2015 "document de introducere în reparație a vehiculului" din care rezultă că "eliberarea prezentului document nu constituie notă tehnică finală de constatare a daunelor și nici obligație de plată a Fondului de garantare a asiguraților. Fondul de garantare a asiguraților poate efectua plăți din disponibilitățile sale doar după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești împotriva asigurătorului potrivit art. 266 din Legea nr. 85/2014 privind prevenirea procedurilor de insolvență și de insolvență și numai către creditorii de asigurări prevăzuți la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților".

În acest context, în mod corect a reținut prima instanță faptul că nu s-a făcut dovada respectării față de intimatul-reclamant a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări potrivit cărora:

"De la data comunicării deciziei de aprobare a planului de redresare financiară, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să îndeplinească în mod corespunzător măsurile cuprinse în plan, la termenele și în condițiile stabilite, astfel cum acestea au fost dispuse și aprobate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. De asemenea, societatea de asigurare/reasigurare este obligată să aducă la cunoștința tuturor creditorilor de asigurări cunoscuți, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii deciziei, măsurile și dispozițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară", precum și a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora:

"În termen de 30 de zile de la data publicării deciziei de închidere a procedurii de redresare financiară, societatea de asigurare/reasigurare pentru care au fost constatate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară indiciile existenței stării de insolvență este obligată să predea Fondului de garantare evidența contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară, evidența completă a dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestor contracte și dosare, în vederea publicării listei potențialilor creditori de asigurări, beneficiari ai sumelor cuvenite de la Fondul de garantare".

Or, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, aceste obligații constituie garanții față de caracterul potențial imprevizibil al momentului de la care curge termenul, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în condițiile în care creditorii de asigurări nu sunt parte în procesul de deschidere a procedurii de insolvență, ci sunt părți în alte procese pentru realizarea drepturilor lor de creanță, având convingerea că interesele lor legitime sunt protejate prin intermediul căii legale alese.

De asemenea, în mod corect s-au reținut ca "motive temeinic justificate" împrejurările invocate de reclamant, respectiv conținutul corespondenței purtată nemijlocit cu FGA, de natură a-i întări convingerea urmării demersurilor necesare, având în vedere că atât cererea de deschidere a dosarului de daună din data de 4 noiembrie 2015 înregistrată la FGA, cât și documentul de introducere în reparație a vehiculului, datând din 10.12.2015 au fost formulate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, precum și faptul că formularul intitulat "Document de introducere în reparație a vehiculului" este de natură a induce în eroare eventualii creditori de asigurare, prin nemenționarea cererii de plată formale însoțită de toate documentele aferente, printre cerințele menționate expressis verbis, astfel: "Fondul de garantare a asiguraților poate efectua plăți din disponibilitățile sale doar după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești împotriva asigurătorului potrivit art. 266 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și numai către creditorii de asigurări prevăzuți la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a Asiguraților".

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și vor fi respinse.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, împotriva sentinței nr. 1034 din 07 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.