ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2479/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

La data de 11 martie 2015, Agenția Națională de Integritate a sesizat Curtea de Apel București - Comisia de cercetare a averilor, în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 176/2010, pentru a constata că numitul A., consilier local în cadrul Consiliului local Drăgănești Vlașca, pe perioada exercitării funcției publice a dobândit o avere care depășește veniturile realizate.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1082 din 28.03.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții A. și B. și s-a dispus confiscarea de la persoanele evaluate A. și B. a sumei de 720.533,01 RON.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții A. și B., criticând hotărârea atacată ca nelegală, din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Anul 2008

Instanța de fond, neținând cont de depozițiile martorilor audiați atât în fața comisiei cât și în fața instanței, argumentează a apreciat că aceste probe nu conduc la concluzia că situația materiala de care dispunea C. îi permitea să doneze suma de 100.000 Euro nepotului său pentru a dezvolta o afacere, însă aceasta constatare reprezintă o interpretare și greșită aplicare a normelor de drept material privitoare la valoarea probatorie atribuită fiecărui mijloc de proba recunoscut de lege.

Persoanele evaluate au probat însă faptul că suma de 40.000 Euro au împrumutat-o de la martorul D., care confirmă că i-a dat această sumă lui A. pentru a dezvolta afacerea. Acesta face dovada că a lucrat împreună cu soția în Spania, că a economisit suma de 60.000 Euro (a obținut venituri în cuantum de 60.000 euro și în urma vânzării mai multor bijuterii a obținut suma de 26.590 Euro).

De asemenea, persoanele evaluate au susținut, suplimentar de probele administrate la comisie, că în anul 2008 au primit cu titlu de împrumut suma de 125.000 Euro de la numitul E., sumă care i-a fost restituită în cursul anilor 2013-2014. Martorul E. audiat în fața instanței de fond, confirmă acordarea acestei sume de bani cu titlu de împrumut numitului A., confirmă că i s-a restituit această sumă și face dovada cu înscrisuri (contracte de vânzare-cumpărare din 26.07.2006 și 16.05.2008 de unde rezultă că a încasat sumele de 95.000 Euro și 243.352 Euro.

Instanța de fond îndepărtează aceasta susținere considerând că a fost făcută în fața instanței de fond și nu în fața comisiei, ignorând prevederile art. 17 din Legea nr. 115/1996, deși instanța era obligată să afle adevărul, încuviințând probe în acest sens, fără a le putea înlătura argumentând că nu au fost administrate în fața comisiei, întrucât ordonanța comisiei nu este definitivă, fiind supusă controlului judecătoresc.

Tot printr-o apreciere greșită instanța a apreciat că martorul nu mai avea suma de bani necesară pentru cheltuielile zilnice sau pentru achitarea altor datorii, deși în anul 2008, martorul a încasat din vânzări suma de 338.352 Euro, dând împrumut suma de 125.000 euro, rămânându-i suma de 213.352 Euro, care înseamnă pana în anul 2013, 2014 aproximativ 3.855,87 Euro/lună.

Anul 2009

Instanța de fond a îndepărtat toate argumentele reținute de către comisie ca fiind, parțial, pertinente finalizate cu excluderea de la cheltuieli a sumei de 18.500 RON (cu referire la terenurile în suprafață de 1,4481 ha, 0,50 ha, 5.5228 ha, la soldurile bancare); și, mai mult a înlăturat duma de 50.000 Euro, întrucât nu s-ar fi făcut dovada că părinții pârâtului au fost crescători de animale și că, deci, nu se poate face dovada unor asemenea venituri.

Anul 2010

Agenția a arătat că la nivelul anului 2010 nu există o diferență semnificativă în sensul legii, deoarece veniturile 117.484,26 RON sunt mai mari decât cheltuielile 98.310,26 RON și, de asemenea, în cursul acestui an persoana evaluată A. a dobândit de la tatăl sau un teren, la un preț convențional în cuantum de 12.684 RON, care însă nu a fost achitat în mod real (aspect dovedit de raporturile existente între A. și părinții acestuia, si de faptul că locuiesc și gospodăresc împreună)

Se impunea însă să se dea eficienta raporturilor obligaționale reale dintre părți și nu actului public simulat, mai ales că în cauza este vorba despre o înstrăinare cu titlul oneros către un descendent. Totodată, prevederea contractuală privind plata prețului nu rezultă a fi rezultatul percepției proprii de către notar ci, dimpotrivă, consemnarea s-a făcut pe baza declarațiilor pârtilor. Consideră că în mod greșit această suma a fost inclusă la cheltuieli, întrucât aceasta, care ar reprezenta prețul vânzării nu a fost achitată în mod real.

Anul 2011

Sumele de bani împrumutate și donate de familie au fost folosite în dezvoltarea unei afaceri în agricultură, societatea F. S.R.L. fiind inființată în anul 2001 pornind de la o cifra de afaceri de 53.793 RON și un capital social de 200 RON, în prezent cifra de afaceri fiind de 11.221.727 RON și un capital social de 1.021.200 RON (societatea lucrează o suprafață de 1.689,97 ha, având un efectiv de animale de 693 capete bovine).

Consideră că instanța nu a fost investită să verifice din punct de vedere formal legalitatea actelor încheiate de persoanele evaluate atât cu tatăl său, a înțelegerilor cu unchiul său, ori a împrumuturilor intervenite între martori și aceștia, ci realitatea acestor fapte, respectiv dacă aceste împrumuturi au avut sau nu loc; și cel mai important lucru, dacă aceste sume de bani provin din acțiuni ilicite sau din corupție.

De asemenea, astfel cum s-a reținut în jurisprudență, pentru dovedirea provenienței licite a averii se pot valorifica orice modalități de procurare a banilor, orice resurse materiale, fapte sau acte juridice reale și neinterzise de lege, care au servit la satisfacerea cheltuielilor de către persoanele cercetate, indiferent că au fost sau nu trecute în declarația de avere.

Astfel, prin cumularea surplusului anului 2008, ca urmare a sumelor primite și respectiv împrumutate de către persoanele evaluate, nu rezultă sume nejustificate care să reprezinte diferențe semnificative între cheltuieli și venituri neputându-se vorbi despre o avere nejustificată.

De asemenea, prin raportul de evaluare s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 656/2002 și de art. 326 C. pen. (dosar nr. x/2014), însă prin Ordonanța din 16 iulie 2017 s-a dispus clasarea în baza art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului formulat împotriva sentinței atacate, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la criticile recurentului privind neluarea în considerare a sumele de bani primite de la terțe persoane (100.000 Euro de la unchiul recurentului, 50.000 Euro de la tatăl lui, 125.000 Euro primiți de la E., 40.000 Euro primiți de la un prieten D.), la dosarul cauzei nu există nici un înscris (buletine de schimb valutar, extrase de cont, chitanțe etc) care poartă numele persoanelor de la care ar fi primit sume de bani, prin care să se dovedească că în anii invocați se aflau disponibili suma de 50.000 Euro, respectiv 100.000 Euro, sau înscrisuri să dovedească transferul vreunei sume de bani către persoana evaluată. De altfel, nici una din criticile recurentului nu este susținută și cu înscrisuri doveditoare în acest sens, deși este indubitabil că orice sumă de bani remisă de către o persoană rezultă dintr-o activitate producătoare de venit care pot fi dovedite cu înscrisuri.

De altfel, din analiza probelor reiese faptul că sumele de bani utilizate pentru achiziționarea de terenuri, conform înscrisurilor depuse, nu confirmă o astfel de situație materială, cea mai mare valoare plătită pentru o suprafață de teren fiind de 850 RON.

In aceasta ordine de idei, instanța de fond a interpretat declarațiile martorilor având în vedere și o atitudine a unei persoane obișnuite, cu minimă diligentă pentru veniturile sale care, în mod normal, nu împrumută bani fără termene clare de restituire si pentru perioade mari de timp (9 ani). Totodată, la dosarul cauzei nu au fost depuse vreun înscris în dovedirea calității membrilor familiei recurentului de crescători de animale/producători.

În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.07.2010 încheiat între recurentul A. și tatăl sau, se menționează în mod expres în interiorul acestui contract faptul că prețul s-a achitat la data încheierii contractului la notar. Deși recurentul a invocat existența simulației, având în vedere că actul public este o înstrăinare cu titlu oneros către un descendent; în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea art. 845 din C. civ. din 1864.

În ceea ce privește sumele de bani aflate în conturile bancare, temeinic instanța de fond a reținut că acestea au fost corect evidențiate de, astfel încât balanța veniturilor si cheltuielilor nu a fost afectată.

II. Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 mai 2020.

III. Soluția instanței de recurs

Prin ordonanța nr. 2/5.02.2016, Curtea de Apel București - Comisia de Cercetare a Averilor constituită în baza Legii nr. 176/2010, în temeiul art. 10

4

alin. (1) lit. a) din Legea 115/1996, modificată, a admis sesizarea Agenției Naționale de Integritate.

A dispus trimiterea sesizării la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea confiscării de la persoanele evaluate A. și B., a sumei de 720.533,01 RON.

Pentru a pronunța această ordonanță, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut următoarele:

Prin raportul de evaluare a fost menționată următoarea evoluție a veniturilor și cheltuielilor familiei A. și B., în anul 2008:

Agenția Națională de Integritate a reținut că persoanele evaluate au efectuat cheltuieli și au dobândit o avere în cuantum total de 541.190,89 RON, din care: au fost achiziționate imobile-terenuri în valoare de 19.029,60 RON; s-a majorat capitalul societății F. S.R.L. cu bani numerar în sumă de 442.800 RON; soldurile în conturile bancare la sfârșitul anului 2008 au fost de 53.565,89 RON.

Comisia a înlăturat, din totalul cheltuielilor, suma de 10.000 RON, reprezentând parte din prețul achitat pentru o suprafață de teren arabil de 3 ha, cumpărat la data de 10.10.2008, conform sentinței civile nr. 2493/2009 pronunțată de Judecătoria Alexandria.

De asemenea, Comisia a înlăturat suma de 2.786 RON, reprezentând parte a prețului achitat pentru o suprafață de teren de 1,3929 ha la data de 14.06.2007 și suma de 2.800 RON, reprezentând o parte a prețului achitat pentru o suprafață de teren la data de 18.07.2008.

Astfel cum a reținut Comisia, sumele de bani aflate în conturi au fost evidențiate de reclamanta Agenția Națională de Integritate și la "venituri" și la "cheltuieli", acestea anulându-se reciproc, astfel încât balanța veniturilor și cheltuielilor nu a fost afectată.

În urma excluderii sumelor reprezentând avansuri achitate pentru terenuri, menționate anterior, Comisia a stabilit la nivelul anului 2008 cheltuieli în cuantum de 525.604,89 RON și în consecință, a constatat, pentru anul 2008, o diferență între cheltuieli și veniturile realizate de persoanele evaluate, de 456.919,60 RON.

Prin punctul de vedere depus la Comisia de Cercetare a Averilor, persoana evaluată, A. a declarat că unchiul său i-a dat 100.000 Euro, bani pe care niciun moment nu i-a cerut sau condiționat în vreun fel, știind că va investi în afacere și că un foarte bun prieten, D., i-a dat în anul 2008 40.000 Euro, fără a-i impune un termen de restituire a împrumutului. A mai precizat că, ulterior a contractat și credite de la instituții bancare, care l-au ajutat în dezvoltarea și extinderea afacerii.

S-a reținut că nici înscrisurile justificate și nici declarațiile martorilor nu conduc însă la concluzia că situația materială de care dispunea C. îi permitea să doneze suma de 100.000 Euro nepotului său, sumele de bani utilizate pentru achiziționarea de terenuri, conform înscrisurilor depuse, nu confirmă o astfel de situație materială, cea mai mare valoare plătită pentru o suprafață de teren fiind de 850 RON.

Din analiza înscrisurilor depuse, rezultă că într-adevăr, G. i-ar fi înmânat tatălui său sume de bani, în baza unor convenții de mandat, în vederea achiziționării unor suprafețe de teren.

Aceste sume însă au fost încredințate mandatarului în scopul achiziției de terenuri, dar pe de altă parte, cuantumul acestor sume nu confirmă ipoteza că C. ar fi primit de la fiul său o sumă comparabilă cu cea despre care se afirmă că ar fi fost donată persoanei evaluate, A..

Prin raportare la cuantumul sumelor încasate, împrejurarea că C. obținea venituri din contracte de arendare nu confirmă susținerea că acesta deținea sume de bani care să-i confere posibilitatea de a dona suma de 100.000 Euro.

Din probele administrate rezultă că C. primea diverse sume de bani de la fiul său ca sprijin financiar sau în scopul achiziționării de terenuri, iar nu pentru a face donații.

Împrejurarea că G. a decedat în cursul anului 2008 nu este de natură să conducă la concluzia că C. ar fi dobândit, prin moștenire, sume importante de bani.

Este adevărat că, potrivit declarației martorului E., G. deținea o revistă, dar din probele administrate în cauză nu rezultă însă că C. ar fi devenit proprietarul unui grup de presă sau că ar fi dobândit alte bunuri după decesul fiului său, prin moștenire.

Aceste probe nu confirmă, astfel, nici valoarea masei succesorale nici calitatea de moștenitor a lui C. a cel puțin unei cote din masa succesorală rămasă de pe urma fiului său.

Audiat în fața Comisiei, martorul D. a declarat că i-a dat cu împrumut lui A. suma de 40.000 Euro pentru a-și dezvolta afacerea.

A menționat că nu i-au fost restituiți acești bani și că A. l-a întrebat dacă are nevoie de ei, dar i-a spus că nu are nevoie. A arătat că "a avut acești bani întrucât, din 1999 până în 2010 a lucrat cu soția sa în Spania, la o familie, fiind șofer, majordom, servea masa", că nu a încheiat nicio chitanță cu A. și că "banii i-a avut în casă, dar în România, iar în Spania în bancă."

Curtea a înlăturat afirmația martorului în sensul că i-ar fi acordat persoanei evaluate A. suma de 40.000 Euro, apreciind că aceasta nu este confirmată de ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Astfel, Curtea constată că, potrivit declarației martorului, acesta a lucrat în Spania, alături de soția sa, din anul 1999 până în anul 2010, reușind să economisească peste 60.000 Euro.

Având în vedere cuantumul sumei despre care se susține că a fost economisită în urma muncii prestate, bun comun dobândit în timpul căsătoriei, în decursul a aproximativ 10 ani, Curtea apreciază ca nefiind plauzibilă acordarea unui împrumut de 40.000 Euro, în anul 2008, fără a încheia un act scris și fără a solicita restituirea acestuia timp de 9 ani.

Astfel, suma despre care se susține că a fost împrumutată este mult prea mare în raport de suma economisită și de situația financiară prezentată de martor, pentru ca acesta, chiar în cadrul unei relații de prietenie, să nu solicite restituirea ei timp de 9 ani.

Deși au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri din care rezultă că D. ar fi înstrăinat, în timpul șederii în Spania, mai multe bijuterii/monede, în schimbul unor sume de bani, martorul nu a susținut că banii împrumutați ar fi provenit din aceste vânzări.

Astfel cum s-a menționat anterior, în fața instanței, persoanele evaluate au susținut, în plus față de apărările formulate la Comisie, primirea, în anul 2008, a unei sume de bani, cu titlu de împrumut, de la E. .

La termenul din 15.12.2016, persoanele evaluate, prin avocat, au afirmat că i-ar fi comunicat fostului apărător numele tuturor persoanelor de la care au primit împrumuturi, dar că aceste aspecte nu au fost menționate în nota de probe depusă în fața Comisiei de Cercetare.

La dosarul cauzei au fost depuse două contracte de vânzare-cumpărare, prin care martorul E. a înstrăinat două suprafețe de teren, pe datele de 26.07.2006 și 16.05.2008, în schimbul sumelor de 95.000 Euro și 243.352 Euro .

Audiat în cauză ca martor, E. a arătat că, în anul 2008 i-a dat lui A. suma de 125.000 Euro cu titlu de împrumut și că această sumă i-a fost restituită în perioada 2013-2014 și că, la momentul acordării împrumutului, deținea dublul acelei sume și că păstra acești bani în casă.

Împrejurarea că martorul E. și persoana evaluată, A. se aflau în relații de prietenie nu determină o imposibilitate absolută de preconstituire a unui înscris doveditor al împrumutului și în plus, Curtea reține că martorul nu a făcut dovada altor venituri în afara sumelor obținute din vânzarea terenurilor.

A precizat că a cheltuit suma restituită de A., arătând că "și-a cumpărat mașină, cheltuieli de zi cu zi" și că "a avut și datorii", dar pe de altă parte, a arătat că din banii restituiți a cumpărat o instalație agricolă.

În condițiile în care martorului îi era necesară suma de bani pentru cheltuielile zilnice sau pentru achitarea unor datorii, ori pentru o investiție, susținerea acestuia în sensul că nu ar fi solicitat restituirea unui împrumut de 125.000 Euro, din anul 2008 până în 2013, 2014 nu poate fi reținută.

Prin raportul de evaluare s-a arătat că între veniturile anului 2009 (74.660,08 RON) și cheltuielile anului 2009 (327.344,33 RON), rezultă o diferență nejustificată de 252.684,25 RON, aproximativ 59.633 euro.

Persoanele evaluate au confirmat obținerea în anul 2009 a unor venituri în cuantum de 74.660,08 RON .

Au arătat că în mod greșit au fost incluse la cheltuieli soldurile bancare de la H.. și I.., deoarece aceste sume existau înainte de perioada evaluată.

Au solicitat excluderea unor sume reprezentând contravaloarea unor terenuri.

Nefiind contestate nici ca existență, nici ca întindere celelalte categorii de cheltuieli (aport societate, cheltuieli din conturi bancare), Comisia a reținut o diferență între cheltuieli și venituri de 234.184,25 RON la nivelul anului 2009 (308.844,33 RON - 74.660,08 RON).

Persoanele evaluate nu au contestat aceste cheltuieli nici în concluziile formulate în fața instanței.

Astfel cum s-a menționat anterior, pârâtul A. a arătat că a primit în anul 2009 suma de 50.000 Euro de la tatăl său.

Pe de altă parte, susținerile persoanei evaluate A., în sensul primirii acestei sume de bani de la tatăl său în anul 2009, nu sunt confirmate de probele administrate în cauză.

Comisia nu a exclus suma reprezentând prețul terenului din categoria cheltuielilor, constatând că, în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.07.2010 încheiat între A. și tatăl său, se menționează în mod expres faptul că prețul s-a achitat la data încheierii contractului la notar și că, potrivit art. 1171 din C. civ. din 1864, în vigoare la data încheierii contractului, înscrisul autentic, din punct de vedere al forței sale probante, se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, revenindu-i celui care îl contestă sarcina probei contrare.

Curtea a reținut că, la data de 23.07.2010, între J., în calitate de vânzător și A., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a unui teren intravilan în suprafață de 1214 m.p. și a anexelor C2, C3, C4, C5, în suprafață totală de 131 m.p. .

Potrivit mențiunilor din cuprinsul contractului, prețul acestei vânzări este de 2.973 Euro, reprezentând echivalentul sumei de 12.684 RON la cursul B.N.R. din data autentificării actului, preț pe care vânzătorul a declarat că l-a primit integral de la cumpărător la data autentificării actului, declarația servind drept chitanță descărcătoare de primire a prețului.

Înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute ex propriis sensibus, celelalte mențiuni făcând dovada până la proba contrară.

Prin urmare, mențiunile referitoare la realitatea declarațiilor părților fac dovada până la proba contrară deoarece agentul instrumentator nu a avut decât posibilitatea de a lua act de aceste declarații, neputând verifica dacă ele corespund adevărului.

Persoanele evaluate au invocat existența simulației, având în vedere că actul public este o înstrăinare cu titlu oneros către un descendent și, prin urmare, aceștia au susținut că, în realitate, contractul este un act simulat, reprezentând o donație deghizată.

Curtea a reținut că, într-adevăr, textul art. 845 din C. civ. din 1864, sub imperiul căruia a fost încheiat actul în cauză, instituia prezumția că înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donație, dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere, iar deghizarea nu este invocată de un moștenitor în linie dreaptă care să fi consimțit la încheierea actului, consecința fiind aceea a aducerii bunului la masa succesorală.

În cauză însă nu se regăsește o astfel de situație, înstrăinarea nefiind făcută cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere și, în consecință, prezumția sus-menționată nu poate fi reținută.

Este adevărat că simulația poate fi dovedită, în principiu, de către părțile actului printr-un contraînscris, însă în cauză se poate aprecia, având în vedere relația de rudenie existentă între părți, că ar fi existat o imposibilitate morală de preconstituire a unui act secret materializat în formă scrisă.

Prin urmare, este admisibil orice mijloc de probă pentru a face dovada contrară mențiunii din cuprinsul actului autentic privind declarația vânzătorului K. referitoare la plata prețului; or, în cauză nu s-a făcut însă dovada contrară declarației vânzătorului.

Comisia a constatat că balanța anului 2010 a fost pozitivă, veniturile depășind cheltuielile, astfel că nu a sesizat instanța pentru a dispune confiscarea vreunei sume pentru acest an.

Prin raportul de evaluare s-a reținut că, la nivelul anului 2011 există o diferență semnificativă între venituri (192.061,45 RON) și cheltuieli (240.866,45 RON) de 48.805 RON, aproximativ 11.516 Euro.

La stabilirea veniturilor anului 2011, Comisia a cumulat cu veniturile familiei obținute în anul 2011 și excedentul anului 2010, anume suma de 19.355,84 RON.

În consecință, prin cumularea surplusului anului 2010, au rezultat venituri totale de 211.417,29 RON. În urma scăderii din aceste venituri a cheltuielilor anului 2011, a rezultat o diferență nejustificată de 29.449,16 RON.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin diferențe semnificative, în sensul acestei legi, între venituri și cheltuieli, "se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă."

Persoanele evaluate nu au justificat în total, pentru perioada examinată, o diferență între venituri și cheltuieli de 720.533,01 RON.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat de recurenți - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - Înalta Curte reține următoarele:

În esență, criticile recurenților sunt circumscrise raționamentului instanței de fond și modului de apreciere al materialului probator administrat în cauză, însă din conținutul recursului, având în vedere criticile formulate, este posibilă exercitarea controlului judiciar.

În opinia Înaltei Curți, însă, pe baza unor probe necesare, utile și concludente, prima instanță a stabilit în mod corect regimul juridic al unor sume de bani avute în vedere de recurenți, înlăturând astfel apărările acestora ca neîntemeiate.

În ceea ce privește suma de 100.000 Eur, donată de către C. recurentului A., Înalta Curte apreciază că, într-adevăr, numitul C. nu era în măsură să gratifice reclamantul cu această sumă, întrucât nici în timpul vieții fiului său - G. - nu s-a probat în cauză existența unor surse de venit ale acestuia sau a deținerii unor bunuri mobile/imobile de natură a-i permite o asemenea donație.

De altfel, concluzia primei instanțe, precum că numitul C. nu era în măsură să obțină venituri care să îi permită să economisească suma de 100.000 RON, a rezultat din aprecierea, în ansamblu a întregului material probator al cauzei.

În aceeași măsură, nu se poate susține cu suficient temei, că instanța de fond ar fi făcut o greșită interpretare a normelor de drept material privind valoarea probatorie atribuită fiecărui mijloc de probă recunoscut de lege; aceasta întrucât, din raționamentul instanței de fond, rezultă un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, obligația instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Mai mult, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt și a argumentelor cuprinse în actul de sesizare sau la argumentele vreuneia dintre părți.

Și, în fine, Înalta Curte apreciază vă instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că în cuprinsul sentinței atacate nu ar fost corect apreciate mijloacele de probă administrate în cauză.

Tot atât de adevărat este, însă, că în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate în litigii (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Van de Hurk c. Olandei, și hot. Perez c. Franței).

În aceste condiții, nu se poate reține că raționamentul primei instanțe ar fi eronat, dat fiind faptul că din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu rezultă nicio sursă considerabilă de venit care să îi permită numitului C. să efectueze o donație de 100.000 Eur. Astfel, chiar dacă martorii audiați în cauză au declarat că această persoană a dus o viață lipsită de probleme financiare, acest fapt, per se, nu este de natură să conducă la concluzia că suficiența mijloacelor materiale ar fi rezultatul deținerii unor lichidități bănești care să-i permită gratificarea nepotului său. De altfel, din același material probator se desprinde concluzia că fiul acestuia - G. - ar fi fost posesorul unor active financiare; și că, îl ajuta financiar pe tatăl său (deținătorul unei pensii) sau că îl mandata să achiziționeze terenuri în numele său.

După cum a reținut și prima instanță, relativ la persoana numitului C., nu a fost probat în cauză împrejurarea că valoarea masei succesorale după fiul său defunct și nici cota sa succesorală nu i-ar fi permis să doneze suma de 100.000 Eur.

Referitor la suma de 40.000 Eur, împrumutată de recurenți de la numitul D., sunt de remarcat, alăturat considerentelor de mai sus, următoarele:

În primul rând, deși s-a susținut în cuprinsul recursului că prima instanță ar fi reținut că suma de 40.000 Eur nu reprezintă venit pentru familia D., întrucât nu ar fi făcut dovada că aceasta provine din vânzarea de bijuterii, deși s-a probat realizarea de venituri din munca prestată în Spania; este de remarcat că prima instanță a reținut că "potrivit declarației martorului, acesta a lucrat în Spania, alături de soția sa, din anul 1999 până în anul 2010, reușind să economisească peste 60.000 Euro…Având în vedere cuantumul sumei despre care se susține că a fost economisită în urma muncii prestate, bun comun dobândit în timpul căsătoriei, în decursul a aproximativ 10 ani, Curtea apreciază ca nefiind plauzibilă acordarea unui împrumut de 40.000 Euro, în anul 2008, fără a încheia un act scris și fără a solicita restituirea acestuia timp de 9 ani…Astfel, suma despre care se susține că a fost împrumutată este mult prea mare în raport de suma economisită și de situația financiară prezentată de martor, pentru ca acesta, chiar în cadrul unei relații de prietenie, să nu solicite restituirea ei timp de 9 ani.". Relativ la contravaloarea bijuteriilor înstrăinate, s-a reținut de către prima instanță că "martorul nu a susținut că banii împrumutați ar fi provenit din aceste vânzări."; astfel că, în această privință susținerile recurenților sune nefondate.

În al doilea rând, Înalta Curte apreciază pertinent raționamentul relativ la starea de fapt prezentată de recurenți, prin prisma perioadei în care munca a fost prestată în Spania, suma economisită de L., situația financiara a acesteia și condițiile în care a fost acordat împrumutul - fără termen de restituire și fără întocmirea vreunui act scris, deși suma împrumutată avea un cuantum ridicat.

În ceea ce privește suma de 125.000 Eur, împrumutați de recurenți de la numitul E., este de precizat că prima instanță nu a nesocotit mijlocul de probă propus de recurenți pentru justificarea veniturilor aferente anului 2008 și nici nu a înlăturat, nejustificat, depoziția acestuia, în condițiile în care a indicat și justificat motivul pentru care a apreciat susținerile recurenților cu privire la această sumă ca neîntemeiate (alin. (5)-(13), fila x, sentință).

De altfel, recurenții critică raționamentul primei instanțe și, implicit pretinsa nelegală înlăturare a declarației martorului, fără a aduce argumente contrare celor reținute de instanța de fond, care în opinia Înaltei Curți sunt pertinente, cu privire la imposibilitatea numitului E. de a acorda un asemenea împrumut recurenților.

Înalta Curte observă că din depozițiile martorilor nu se poate desprinde concluzia evidentă a deținerii de către tatăl reclamantului a unei sume considerabile, de natura celei remise fiului său - 50.000 Eur - și, cu atât mai puțin predarea efectivă a acesteia. Fără a nega ajutorul dat de către tatăl recurentului, așa cum se desprinde din depozițiile martorilor audiați în cauză, nu poate fi contestată imposibilitatea de a justifica realizarea unei asemenea sume din veniturile părinților recurentului, pensie respectiv alte venituri rezultate din creșterea animalelor. De altfel, după cum a reținut și prima instanță, părinții recurentului nu au justificat calitatea de crescători de animale sau de producători agricoli, deși dețineau în proprietate o suprafață de teren de 2,50 ha.

Deși s-a susținut de către recurenți că se impunea să se dea eficiență raporturilor obligaționale reale dintre părți și nu actului public simulat, Înalta Curte apreciază că din ansamblul materialului probator nu a reieșit o altă manifestare de voință, contrară celei cuprinse în contractul oneros. Chiar dacă în cauza este vorba despre o înstrăinare cu titlul oneros către un descendent, recurenții nu au fost în măsură să probeze existența unui alt înscris, pentru a justifica o presupusă simulație, pe de o parte; și în raport de dispozițiile art. 845 C. civ., nu a fost probat că înstrăinarea s-a făcut cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct, pe de altă parte.

Deși recurenții au susținut că prevederea contractuală privind plata prețului nu rezultă a fi rezultatul percepției proprii de către notar ci, dimpotrivă, consemnarea s-a făcut pe baza declarațiilor pârtilor, nu trebuie omis că tranzacția părților este un act autentic, în sensul art. 1171 din C. civ. de la 1864 (în vigoare la data încheierii contractului), care, potrivit dispozițiilor art. 1173 din același act normativ, face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește mențiunile care fac parte din categoria constatărilor personale ale notarului. Este adevărat că mențiunile referitoare la realitatea declarațiilor părților fac dovada până la proba contrară; însă, aceste mențiuni nu au fost combătute în vreun fel de către recurenți, care nu au produs vreo probă contrară, care să justifice existența simulației, care, de altfel a fost afirmată de recurenți fără a fi probată. În alte cuvinte, recurenții nu au fost în măsură să facă dovada unei manifestări de voință în sensul celor susținute (privind simulația), care să răstoarne mențiunile din cuprinsul actului autentic referitoare la declarațiile părților relative la prețul prestat.

În consecință, relativ la modul de aplicare a normelor de drept material aplicabile cauzei deduse judecății, Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală, neimpunându-se reformarea acesteia, stării de fapt reținute de prima instanță fiindu-i aplicabilă ipoteza legală prevăzută de art. 18 din Legea nr. 176/2010 cu privire la "diferențe semnificative", așa cum sunt definite de legiuitor.

Față de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții - pârâți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1082 din 28 martie 2017, a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 iunie 2020.