ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5495/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 la Curtea de Apel Bacău, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate, obiectul cauzei fiind conflict de interese/incompatibilitate, constatat de pârâtă.

Prin prezenta sesizare, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate referitoare la art. 87 alin. (1) lit. "g" din Legea nr. 161/2003 și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Soluția instanței de fond

Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 22 iulie 2020 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, referitoare la art. 87 alin. (1) lit. "g" din Legea nr. 161/2003 și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, ca nefondată, în cauza în materia contenciosului administrativ și fiscal privind pe reclamantul A., reprezentat convențional de B., cu sediul în București, str. x, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Integritate, cu sediul în București, Bd. x, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, str. x, sector 5 și Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în București, având cod de identificare fiscală x.

II. Totodată, a respins și excepțiile de nelegalitate a - Protocoalelor de cooperare încheiate între A.N.I. - A.N.A.F. și A.N.I. - Oficiul Național al Registrului Comerțului, ca inadmisibile - pronunțare instanță prin încheierea din 24 martie 2020.

Cererea de recurs

Împotriva încheierii de ședință din data de 22 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., menționând în declarația de recurs că va motiva recursul după ce va lua la cunoștință de motivarea Încheierii, aceasta nefiind încă motivată.

Motivele de recurs au fost apoi transmise instanței de fond - Curtea de Apel Bacău - pe e-mail, de recurentul - reclamant A., în data de 16.10.2020 și înaintate de această instanță Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20.10.2020.

Deși nu a încadrat criticile sale, în mod expres, în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susținut în esență recurentul că, încheierea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, dat fiind că instanța de fond s-a pronunțat pe fondul excepției de neconstituționalitate, cu depășirea competențelor legale.

Față de conținutul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 singura instanță competentă care se poate pronunța cu privire la constituționalitatea unei prevederi cuprinse într-o lege este Curtea Constituțională a României, instanțele judecătorești nefiind competente să soluționeze astfel de cereri.

Curtea de Apel Bacău trebuia doar să analizeze îndeplinirea condițiilor ce se impun a fi îndeplinite pentru invocarea excepției de neconstituționalitate a unei prevederi legale și să se pronunțe în consecință exclusiv asupra sesizării Curții Constituționale, în nici un caz pe fondul excepției invocate.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, susține recurentul că, raportat la ipotezele reglementate de art. 29, toate cerințele de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate sunt întrunite, motiv pentru care instanța de fond trebuia să admită cererea privind sesizarea Curții Constituționale și să dispună sesizarea acesteia cu privire la neconstituționalitatea art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 și art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Mai mult decât atât, susține în continuare recurentul că motivarea instanței de fond din cuprinsul Încheierii este nelegală și de neînțeles și prin raportare la dispozițiile invocate în cuprinsul acesteia " instanța constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 504 C. proc. civ. și va respinge sesizarea, ca nefondată", în condițiile în care art. 504 C. proc. civ. reglementează condițiile de admisibilitate în materia contestației în anulare, instituție care nu este incidentă sub nicio formă în prezenta cauză.

Recurentul menționează că nu poate fi de acord cu raționamentul instanței de fond, care a apreciat în mod eronat/nejustificat că este competent să sooluționeze pe fond excepția de neconstituționalitate, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea Încheierii recurate și în rejudecare să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și pe cale de consecință, să se dispună sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituțonalitate, solicitând deopotrivă admiterea cererii de suspendare a judecății în prezenta cauză până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant au formulat întâmpinări ambii intimați-pârâți, solicitând în esență respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate de prima instanță, ca fiind temeinică și legală.

A susținut în esență intimatul-pârât Oficiul Național al Registrului Comerțului că Protocolul cu nr. 105.683 (alocat de Oficiul Național al Registrului Comerțului), respectiv cu nr. 18/SG (alocat de Agenția Națională de Integritate), ambele din data de 10.07.2008, având ca obiect asigurarea accesului gratuit al Agenției Naționale de Integritate la informațiile privind datele înregistrate în registrul comerțului computerizat, prin Serviciul RECOM online al Oficiului Național al Registrului Comerțului a fost încheiat în condiții de legalitate.

La rândul său, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate susține că, prin excepția invocată recurentul a urmărit a se stabili, după pronunțarea Curții Constituționale a României, dacă a desfășurat o activitate comercială care să-l facă incompatibil cu funcția publică îndeplinită.

Astfel, recurentul vizeaza obținerea unei decizii cu rezervă de interpretare. Din motivele pe care se întemeiază excepția se poate observa că acestea privesc aplicarea legii și nu o excepție de neconstituționalitate.

Practic, autorul așteaptă ca instanța de contencios constituțional să se substituie instanței de judecată, ceea ce este nepermis.

În continuare, intimata-pârâtă invocă practica constantă a Curții Constituționale, menționând că, sub aparența unor critici formulate cu titlu generic privind incompatibilitățile prevăzute pentru aleși locali, autorul excepției solicită, în fapt, interpretarea dispozițiilor legale privind aceste incompatibilități, aspect care excede competenței Curții Constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprundența Curții Constituționale, instanța de fond a considerat că, atât soluția cât și considerentele cuprinse își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În concluzie, solicită respingerea recursului, ca nefondat, constatându-se că soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate este temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 26 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție ia act de faptul că toate criticile formulate de recurent vizează doar soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul -reclamant, nu și soluția pronunțată prin aceeași încheiere, pe excepțiile de nelegalitate.

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant pe fondul recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 22 iulie 2020, Înalta Curte, va verifica mai întâi dacă a fost respectat termenul prevăzut la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în ceea ce privește motivarea recursului, urmând a fi avute în vedere și dispozițiile art. 470 alin. (5) C. proc. civ. la care fac trimitere prevederile art. 487 C. proc. civ.

Astfel, examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, o apreciază ca fiind întemeiată, sens în care urmează să anuleze recursul, ca tardiv motivat, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale:

"(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare . . . . . . . . . .", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Totodată, art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.", iar art. 470 alin. (5) arată că:

"În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentului obligația de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătorești într-un anumit termen, imperativ, prevăzut de lege, motivarea cererii după împlinirea termenului legal, atragând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

Analizând recursul formulat de reclamantul A., Înalta Curte constată că, raportat la data pronunțării Încheierii recurate, respectiv 22 iulie 2020, declararea recursului în data de 24 iulie 2020, pe fax (dosar), s-a făcut cu respectarea celor 48 de ore prevăzute de art. 5 teza a II-a din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a menționat expres prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, precizând că va motiva recursul după ce va lua la cunoștință de motivarea încheierii recurate, acest demers procedural fiind permis de prevederile art. 487 alin. (1) raportat la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., recurentul-reclamant beneficiind de același termen de 48 de ore, însă, calculat de la data comunicării încheierii recurate, pentru a formula și depune motivele recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare către părți a încheierii de ședință pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, recurentului-reclamant A. i-a fost comunicată încheierea atacată la data de 04.08.2020, astfel încât termenul de motivare a recursului începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 07.08.2020, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 182 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a depus motivele pe care se întemeiază recursul sau la data de 16 octombrie 2020, prin poșta electronică (e-mail), astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul instanței de recurs, peste termenul legal, ce s-a împlinit la data de 07.08.2020, aceasta fiind ultima zi de motivare a căii de atac.

Pe cale de consecință, având în vedere că recurentul-reclamant a depus motivele pe care se întemeiază calea de atac, după data de 07.08.2020, respectiv la data de 16.10.2020, Înalta Curte constată că recursul este motivat cu nerespectarea termenului legal prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte reține că, prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În cauză, astfel cum s-a constatat, recurentul a motivat recursul după împlinirea termenului legal și fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul- reclamant nici nu a solicitat repunerea sa în termen.

Astfel, instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd următoarele:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Pe cale de consecință, neexercitarea dreptului procesual - în speță, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este tardiv motivat, urmând a aplica sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 22 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca tardiv motivat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2020.