ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5325/2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 29.05.2017, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, anularea Deciziei nr. CRR_REG-2568/02.03.2017 emise de comisia constituită la nivelul DGRFP Craiova de soluționare a contestației sale formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJC_DEC-864/14.11.2016 emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 19 din 30 ianuarie 2018, Curtea a admis contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și a anulat Decizia CRR_REG-2568/02.03.2017 emisă de DGRFP Craiova și Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJC_REG-2568/02.03.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice-Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, într-o primă teză, reținerea cauzei spre rejudecare pe fond și respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, iar, într-o teză subsidiară, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

2.1. A susținut recurenta-pârâtă, în ceea ce privește teza rejudecării cauzei, că soluția pronunțată de prima instanță încalcă și lipsește de efect prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, referitor la răspunderea solidară a administratorilor care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

De asemenea, instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu ar fi fost probată reaua-credință a reclamantului pentru neplata obligațiilor fiscale.

Astfel, atât timp cât plata obligațiilor fiscale reprezintă un atribut și o acțiune exclusiv personală a administratorului și depinde astfel numai de voința acestuia, însăși neplata acestor obligații aflate la scadență reprezintă o dovadă a relei credințe.

În cauză există un prejudiciu adus bugetului general consolidat ce constă în imposibilitatea recuperării creanțelor fiscale scadente din cauza ajungerii debitorului S.C. B. S.R.L. în stare de insolvabilitate. Administratorul societății, prin faptele săvârșite, intră sub incidența prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, fiind dovedite atât nedeclararea corectă a obligațiilor fiscale, cât și neplata la scadență a obligațiilor fiscale, precum și reaua credință a acestuia.

2.2. Referitor la teza subsidiară, de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de fond nu a introdus în cauză Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, în calitate de pârâtă, în condițiile în care a anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x emisă de această instituție și Decizia nr. x de soluționare a contestației emisă de DGRFP Craiova.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Conform art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x a fost emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, organul de executare silită în sensul prevederilor Codului de procedură fiscal, care are capacitatea de a emite acte juridice civile.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat sub aspectul greșitei interpretări a dispozițiilor art. 78 C. proc. civ. și ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

4.1. Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de anularea Deciziei nr. CRR_REG-2568/02.03.2017 emise de comisia constituită la nivelul DGRFP Craiova prin care a fost soluționată contestația reclamantului A. formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJC_DEC-864/14.11.2016 emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova.

Prin hotărârea atacată, prima instanță a admis acțiunea și a anulat atât decizia de soluționare a contestației, cât și decizia de angajare a răspunderii solidare emisă de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, fără, însă, a dispune citarea acesteia în cauză.

4.2. Or, în litigiile din materia contenciosului administrativ, având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică, aceasta din urmă va fi citată conform art. 13 din Legea nr. 554/2004.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este principiul contradictorialității, în virtutea căruia toate elementele procesului trebuie puse în discuția contradictorie a acelor părți care se situează pe poziții diametral opuse, poziții conferite de calitatea pe care o au de subiecți ai raportului juridic dedus judecății.

Respectarea sa presupune în mod obligatoriu ca acești subiecți să aibă posibilitatea reală de a se exprima cu privire la chestiunile de fapt și de drept supuse judecății.

Acest principiu își găsește consacrarea și în prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și în temeiul cărora instanța, raportat și la prevederile art. 22 și art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., este îndrituită să pună în discuția părților citarea în proces a părților din administrativ atacat, respectând astfel și prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție, care consacră garantarea dreptului la apărare, și nu în ultimul rând, prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce vizează dreptul părților la un proces echitabil.

4.3. În cursul judecății fondului, deși pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a solicitat, prin cererea formulată pentru termenul din 21.11.2017, introducerea în cauză și a emitentului deciziei de angajare a răspunderii solidare, prima instanță a respins-o ca tardivă, reținând că nu a fost formulată în termenul pentru depunerea întâmpinării, potrivit art. 68 alin. (3) C. proc. civ.

Însă, nu erau incidente dispozițiile acestui articol, ci ale art. 78 C. proc. civ., potrivit cărora chiar și după reținerea cauzei în pronunțare, cu ocazia deliberării, pricina poate fi repusă pe rol pentru introducerea în cauză a persoanei care este parte a raportului juridic dedus judecății.

4.4. Înalta Curte reține că, într-adevăr, potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual dedus judecății atât sub aspectul obiectului, cât și al părților. Totuși, instanța nu poate statua în mod legal asupra conduitei unei autorități administrative, materializate în actul administrativ supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ, fără ca aceasta să fie parte în proces.

Astfel, în vederea respectării principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare în vederea garantării unui proces echitabil, instanța are obligația de a pune în discuția părților lămurirea cadrului procesual, în vederea asigurării respectării drepturilor procesuale și a opozabilității hotărârii pronunțate.

În raport cu cele reținute anterior, care fac de prisos analiza restul criticilor formulate de recurenta-pârâtă pe fondul actelor administrative contestate, Înalta Curte apreciază că sentința recurată este nelegală, impunându-se casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, instanța de fond va pune în discuția părților necesitatea stabilirii cadrul procesual subiectiv, sub aspectul părților, prin introducerea în cauză a Administrației pentru Contribuabili Mijlocii Craiova, ulterior pronunțându-se asupra obiectului cererii, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate în fața instanței de recurs.

Nu în ultimul rând, prima instanță va fi preocupată și de depunerea la dosar, de către emitentul deciziei de atragere a răspunderii solidare, a întregii documentații care a stat la baza emiterii acesteia, potrivit art. 13 din Legea nr. 554/2004.

4.5. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 498 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva sentinței civile nr. 19 din 30 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.