ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 476/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 12.12.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, Camera Deputaților și Senatul României, a solicitat obligarea pârâților la plata indemnizației lunare reprezentând echivalentul coeficientului de 1,10 aplicat la salariul mediu pe economie din luna anterioară celei în care se face plata, începând cu data de 01.01.2012 și până la data de 31.12.2014.

Prin sentința civilă nr. 2259 din data de 12.06.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Camera Deputaților și Senatul României, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 2259 din data de 12.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs recurentul-reclamant arată că procesul nu a fost echitabil deoarece s-au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului prevăzute de art. 6 C. proc. civ. rap. la art. 6 alin. (1) CEDO.

Imparțialitatea instanței este esențială pentru un proces echitabil, fiind impusă atât de reglementari internaționale, cât și de reglementari interne.

Din prima categorie menționează, cu titlu exemplificativ, în primul rând, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care, în art. 6 paragraful 1 prevede că:

"Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa".

În al doilea rând, art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că:

"Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege."

În al treilea rând, art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că:

"Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial care va hotărî asupra (...) temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa".

În al patrulea rând, art. 2 din Principiile de baza ale independentei sistemului judiciar, redactate de Națiunile Unite în 1985, prevede că "sistemul juridic va decide în problemele care îi sunt înaintate imparțial, pe baza faptelor și în conformitate cu legea, fără vreo restricție, influență incorectă, sugestie, presiune, amenințare sau interferență, directă sau indirectă, din orice parte și pentru orice motive". Art. 8 din același document prevede obligația judecătorilor de a se comporta întotdeauna de așa măsură încât să păstreze prestanța postului lor, imparțialitatea și independența sistemului judiciar.

Concluzionând, recurentul-reclamant arată că judecătorul fondului a încălcat legislația internă și internațională, nu a asigurat un proces echitabil și astfel activitatea sa poate fi considerată o faptă nelegală de natură să prejudicieze drepturile omului.

Referitor la calitatea procesuală pasivă se arată că, Guvernul este abilitat să aplice Legea nr. 341/2004 privind drepturile Luptătorilor cu merite deosebite pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989, respectiv, să includă în Bugetele anuale sumele de bani pentru plata acestor drepturi, având în subordinea sa Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, în acest sens invocă prevederile Legii nr. 90/2001 deoarece acesta este cel care întocmește proiectul bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat și le supune spre adoptare Parlamentului; Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor este în subordinea Guvernului și nu are posibilitatea de a emite acte normative, ci de a supune Guvernului spre aprobare actele normative cu privire la Revoluția și la revoluționarii din decembrie 1989, la luptătorii în rezistența anticomunistă, precum și la persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 și Valea Jiului - Lupeni - august 1977.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 90/2001 funcția de autoritate de stat, prin care se asigura urmărirea și controlul aplicării și respectării reglementarilor în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, precum și în domeniile economic și social și al funcționării instituțiilor și organismelor care își desfășoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.

Secțiunea a 3-a referitoare la Atribuțiile Guvernului menționează la art. 11 că, în realizarea funcțiilor sale Guvernul îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) exercită conducerea generală a administrației publice;

b) inițiază proiecte de lege și le supune spre adoptare Parlamentului;

c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanțe în temeiul unei legi speciale de abilitare și ordonanțe de urgență potrivit Constituției;

d) asigură executarea de către autoritățile "administrației publice a legilor și a celorlalte dispoziții normative date în aplicarea acestora;

e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat și le supune spre adoptare Parlamentului;

q) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare.

Conform art. 3 din Hotărârea nr. 760 din 3 iulie 2003 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, în realizarea obiectului său de activitate, în calitate de organ al administrației publice centrale, Secretariatul de Stat îndeplinește următoarele funcții: a) funcția de strategie și reglementare/implementare, prin care asigură fundamentarea, elaborarea și supunerea spre aprobare Guvernului a actelor normative cu privire la Revoluția și la revoluționarii din decembrie 1989, la luptătorii în rezistența anticomunistă, precum și la persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 și Valea Jiului - Lupeni - august 1977.

Revendicarea acestor sume prevăzute de lege de la Guvernul României nu are legătură cu controlul constituționalității lor în sensul prevăzut de art. 9 din Legea contenciosului administrativ, ci doar cu dreptul legal conferit de lege și, implicit, de a fi respectat, respectiv, ca indemnizația pentru toți cei trei ani să fie prevăzută de Legea bugetului și restituită beneficiarilor prevederilor Legii nr. 341/2004, fapt pe care Guvernul nu l-a făcut în cauză și refuză categoric să aplice prevederile legale, respectiv, să aplice Legea nr. 341/2004 până la modificarea condițiilor de acordare a indemnizației în cauză, situație motivată în drept pe dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ coroborat cu celelalte dispoziții menționate în cauză.

Prima instanță nu motivează excepția lipsei calității procesuale pasive a Parlamentului, respectiv a Camerei Deputaților și Senatului, astfel că există contradicție între dispozitivul hotărârii și practicaua acesteia.

Cu privire la repararea prejudiciului prima instanță a apreciat că cererea ar fi de competența Parlamentului României și că în această situație cererea dedusă judecății ar fi admisibilă, iar recurentul-reclamant ar fi trebuit să se îndrepte asupra acestei entități.

Instanța, din rea credință, nu observă că, în speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă și împotriva Parlamentului României, dar nu la modul general, ci respectând Constituția, respectiv, împotriva instituțiilor care îi corespund: Senatul și Camera Deputaților.

În toți acești ani a funcționat Comisia parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

Prin urmare, există încă o justificare legală, respectiv, că au existat acele pârghii legislative și instituționale pentru a se respecta drepturile revoluționarilor din decembrie 1989 și implicit, așa cum recunoaște și prima instanță, este o situație legală de a cere repararea prejudiciilor în cauză.

Intimata-pârâtă Camera Deputaților a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului în raport de condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 82 alin. (1) și art. 13 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., respectiv pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al persoanei fizice B. care a redactat în numele și pentru reclamantul A. cererea de recurs. Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Guvernul României a invocat excepția nulității recursului deoarece recurentul-reclamant nu a atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici nu cuprinde semnătura părții. Pe de altă parte, recurentul-reclamant nu indică și nici nu dezvoltă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, astfel cum sunt indicate la art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2020.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune respingerea cererii de recurs, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâților Guvernul României, Camera Deputaților și Senatul României la plata indemnizației lunare reprezentând echivalentul coeficientului de 1,10 aplicat la salariul mediu pe economie din luna anterioară celei în care se face plata, începând cu data de 01.01.2012 și până la data de 31.12.2014.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, reținând că acestora nu le incumbă obligația de plată a sumelor solicitate de reclamant, iar în măsura în care reclamantul a înțeles să critice maniera în care prin legea bugetului au fost luate măsuri cu privire al drepturile reglementate, demers soldat, în opinia reclamantului, cu prejudicierea sa, s-a reținut că emitentul legii este Parlamentul României, motiv pentru care, în măsura în care o astfel de acțiune ar fi admisibilă, aceasta ar fi trebuit îndreptată împotriva acestei entități.

De asemenea, prima instanță a reținut că în mecanismul instituit de art. 9 din Legea nr. 554/2004, Guvernul poate avea calitate procesuală pasivă în cadrul unei acțiuni în despăgubiri doar în ipoteza în care se solicită repararea prejudiciului produs prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale, situație care nu se regăsește în speță, de vreme ce reclamantul nu a indicat vreun act, adoptat în baza delegării legislative, care să îi fi produs vreun prejudiciu și care să care să fi fost declarat neconstituțional.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va avea în vedere, cu prioritate, dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect se constată că intimații-pârâți Camera Deputaților și Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, prin întâmpinările formulate, au invocat excepția nulității recursului pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al persoanei fizice B. care a redactat în numele și pentru reclamantul A. cererea de recurs, pentru lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru și a semnăturii părții, precum și pentru neindicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, astfel cum sunt indicate la art. 488 C. proc. civ.

Cu privire la lipsa dovezii calității de reprezentant, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei s-a depus procura specială autentificată sub nr. x din data de 09 ianuarie 2020 prin care se face dovada că domnul B. a fost împuternicit de către recurentul-reclamant A. să-l reprezinte în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel București, precum și exercitarea oricărei căi de atac, aspect față de care excepția nulității recursului din această perspectivă va fi respinsă.

Cu privire la lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că la dosarului de recurs se află chitanța nr. x emisă de Primăria Municipiului Slatina prin care se face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, aspect față de care excepția nulității recursului din această perspectivă va fi respinsă.

Cu privire la neindicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, astfel cum sunt indicate la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin motivele de recurs formulate s-au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., iar dezvoltarea criticilor pot fi încadrate în cazurile de casare indicate, aspect față de care excepția nulității recursului din această perspectivă va fi respinsă.

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte le constată ca fiind nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că deși prin cererea dedusă judecății s-a solicitat plata indemnizației lunare reprezentând echivalentul coeficientului de 1,10 aplicat la salariul mediu pe economie din luna anterioară celei în care se face plata, începând cu data de 01.01.2012 și până la data de 31.12.2014, Înalta Curte constată că în mod greșit recurentul-reclamant a considerat că această cerere poate fi îndreptată împotriva Guvernului României, Senatului și Camerei Deputaților.

De asemenea, Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs recurentul-reclamant a învederat faptul că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, în realizarea obiectului său de activitate, în calitate de organ al administrației publice centrale, îndeplinește următoarele funcții:

"a) funcția de strategie și reglementare/implementare, prin care asigură fundamentarea, elaborarea și supunerea spre aprobare Guvernului a actelor normative cu privire la Revoluția și la revoluționarii din decembrie 1989, la luptătorii în rezistența anticomunistă, precum și la persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 și Valea Jiului - Lupeni - august 1977", însă nu a observat că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 (S.S.P.R.) funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură și coordonează la nivel central aplicarea reglementărilor legale în vigoare referitoare la revoluționarii din decembrie 1989, având atribuții de "acordare a drepturilor bănești, gratuitățile și subvențiile prevăzute de lege pentru revoluționarii din decembrie 1989, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, urmărind și controlând modul de derulare a acestora".

De asemenea, recurentul-reclamant învederează că cererea de chemare în judecată a fost introdusă și împotriva Parlamentului României, dar nu la modul general, ci împotriva instituțiilor care îi corespund: Senatul și Camera Deputaților, menționând în mod expres că, în toți acești ani a funcționat Comisia parlamentară pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.

În vederea recunoașterii calității prevăzute de Legea nr. 42 din 18 decembrie 1990, pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, a eliberării certificatelor doveditoare și propunerii distincțiilor prevăzute la art. 1, 2, 3 și 4 din această lege s-a instituit Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, iar membrii comisiei sunt numiți prin hotărâre a Guvernului.

În raport de aceste atribuții, chiar dacă Guvernul României are rolul de a numi membrii Comisiei, precum și faptul că în subordinea sa funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989, Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă aparține acestor entități, respectiv Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 și Comisiei Parlamentare pentru controlul aplicării Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 2259 din 12 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.