ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4664/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Sibiu, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu, a solicitat bligarea pârâtului la acordarea drepturilor salariale cuvenite, defalcate pe fiecare lună, prin calcularea soldei funcției de bază și a sporurilor pentru perioada 25.02.2016- 01.04.2017, potrivit art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare, respectiv acordarea sporului de 20% (solda de merit) și actualizarea acestor sume cu rata inflației și dobânda legală.

2.1. Hotărârea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 748/CA/2019 din 18 noiembrie 2019 a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt incidente cauzei dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul persoanei fizice reclamante.

2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 412/2020 din 16 iulie 2020 a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, care stabilesc o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului.

Instanța a constatat că reclamantul are reședința stabilită în municipiul Sibiu, încă din decembrie 2001, situație în care a stabilit că locuința principală a reclamantului este în municipiul Sibiu, acolo unde are de altfel și locul de muncă, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Sibiu.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată în regulator de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect drepturi salariale.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) coroborate cu alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său sau sediul său".

Or, văzând dispozițiile mai sus arătate, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, Înalta Curte reține că în cauza dedusă judecății pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei, relevant este domiciliul reclamantului.

Analizând actele și lucrările cauzei, Înalta Curte constată că în mod corect Tribunalul Buzău a interpretat dispozițiile referitoare la domiciliul persoanei fizice și a dat relevanță reședinței actuale, astfel încât în mod corect a stabilit că instanța de la domiciliul reclamantului este în Sibiu.

În conformitate cu prevederile art. 87 din C. civ. "domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acela unde aceasta declară că își are locuința principală".

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevană prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziții legale la speța de față, Înalta Curte reține că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmărește să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înștiințarea corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii. Noțiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în cazul de față cu reședința reclamantului, iar în raport de locuința statornică a părții se stabilește atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speță, la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voința legiuitorului, care, prin prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanța de judecată aflată în circumscripția teritorială în care locuiește.

Constatând că domiciliul reclamantului este în județul Sibiu, în raza de competență a Tribunalului Sibiu, Înalta Curte va soluționa conflictul negativ de competență în acest sens.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2020.