ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4276/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. x/2016 din data de 28.03.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele DGRFP Galați și AJFP Galați, solicitând:

- Anularea Deciziei de impunere nr. x/30.09.2015 emisă de DGRFP Galați -AJFP Galați- Activitatea de Inspecție Fiscală;

- Anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.09.2015 încheiat de DGRFP Galați -AJFP Galați- Activitatea de Inspecție Fiscală;

- Anularea parțială a Deciziei de impunere x/09.11.2015 emisă de DGRFP Galați -AJFP Galați- Activitatea de Inspecție Fiscală;

- Anularea parțială a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.11.2015 încheiat de DGRFP Galați -AJFP Galați- Activitatea de Inspecție Fiscală;

- Anularea Procesului-verbal de inspecție parțială nr. x din 09.11.2015 încheiat de DGRFP Galați -AJFP Galați- Activitatea de Inspecție Fiscală;

- Anularea Deciziei nr. 1154/18.11.2015 emisă de DGRFP Galați - Serviciul Soluționare Contestații;

- Anularea Deciziei nr. 24/13.01.2016 emisă de DGRFP Galați - Serviciul Soluționare Contestații;

- Obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a unor despăgubiri egale cu dobânda fiscală aferentă sumei de 4 603 523 RON calculată de la data indisponibilizării sumei (14.12.2015) și până la data eliberării sumei, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat de pierderile suferite și câștigul nerealizat ca urmare a indisponibilizării acestei sume de bani drept garanție pentru plata sumelor stabilite prin actele administrative fiscale contestate prin prezenta acțiune.

- Obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 163/2016 din data de 23 iunie 2016, Curtea de Apel Galați a respins în integralitate acțiunea formulată în cauză, apreciind ca inadmisibile capetele de cerere 1-5, ca nefondat capătul al 7-lea de cerere privind obligarea pârâtelor DGRFP Galați și AJFP Galați, în solidar, la plata de despăgubiri, ca nefondat capătul de cerere (8) privind obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Este întemeiată excepția inadmisibilității solicitării de anulare a celor două decizii de impunere (capetele 1 și 3 din cerere), precum și a celorlalte acte contestate (capetele de cerere 2, 4 și 5 privind Rapoartele de inspecție fiscală și un proces-verbal de control), care nu sunt acte administrativ fiscale de sine stătătoare, ci acte premergătoare ce stau la baza emiterii unor decizii de impunere.

În privința capetelor 6 și 7 din cerere, referitoare la anularea deciziilor prin care DGRFP Galați a dispus suspendarea contestațiilor administrative până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, Curtea de apel a apreciat că nu este vorba de un abuz al autorității pârâte câtă vreme nu se poate statua asupra realității operațiunilor efectuate de reclamantă reflectate în înregistrările contabile în prezența suspiciunii săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prin evidențierea în contabilitate a unor operațiuni fictive cu scopul prejudicierii bugetului de stat.

De altfel, contrar celor susținute de reclamantă, Curtea de apel a apreciat că pârâtele au argumentat legătura dintre obiectul celor două contestații administrative și un presupus comportament infracțional grefat pe achizițiile intracomunitare efectuate de reclamantă.

Așa fiind, instanța de fond a respins ca nefondată solicitarea reclamantei privind anularea deciziilor nr. 1154/2015 și nr. 24/2016 emise de pârâta DGRFP Galați.

Instanța de fond a apreciat, de asemenea, nefondată, și solicitarea privind obligarea pârâtelor la despăgubiri egale cu dobânda fiscală aferentă sumei de 4603523 RON (capătul 8 din cerere) .

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de îndreptare eroare materială și completare dispozitiv, arătând că instanța de fond a săvârșit o eroare materială menționând greșit în dispozitivul sentinței nr. 163/2016 faptul că solicitarea de despăgubiri reprezintă capătul 7 de cerere în loc de capătul 8 de cerere, cum s-a menționat în petitul acțiunii.

Totodată, a mai precizat că instanța a omis să se pronunțe în privința capetelor 6-7 de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 1154/18.11.2015 și a Deciziei nr. 24/13.01.2016, deși le-a analizat în considerentele hotărârii.

Prin sentința nr. 180/2016 din 19 august 2016, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. și, în consecință, a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 163/23.06.2016 (dosar x/2016), în sensul precizării la alin. (3) a nr. 9 pentru capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată, la alin. (2) a nr. 8 pentru capătul de cerere privind solicitarea de despăgubiri. A completat aceeași sentință cu mențiunea respingerii capetelor 6 și 7 de cerere referitoare la anularea Deciziilor nr. 1154/18.11.2015 și nr. 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galați- Serviciul Soluționare Contestații.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 C. proc. civ.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că, față de obiectul capetelor de cerere nr. x, instanța avea obligația să analize legalitatea deciziilor nr. 1154/29015 și nr. 24/2016 emise de pârâta DGRFP Galați din perspectiva motivelor de fapt ce rezultă din materialul probator, pentru a se stabili dacă acestea corespund cerințelor de legalitate impuse de lege și pot produce efecte juridice în circuitul civil.

A mai susținut recurenta că instanța nu a analizat motivele de netemeinicie și nelegalitate ale deciziilor nr. 1154/29015 și nr. 24/2016 emise de pârâta DGRFP Galați prin care s-a dispus măsura suspendării contestațiilor administrative, în considerentele sentinței recurate (și sentinței inițiale nr. 163/2016/23.06.201) neregăsindu-se argumentele instanței cu privire la aceste motive și nici raționamentele juridice, principiile și regulile de drept substanțial și procesual.

Instanța nu a stabilit situația de fapt ce rezultă din materialul probator și nu a expus motivele pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantei cu privire la cele două capete de cerere menționate în cuprinsul acțiunii, în răspunsul la întâmpinare și în concluziile scrise, ceea ce demonstrează că instanța nu a analizat și judecat cererea supusă judecății și nici materialul probator.

A mai susținut recurenta că operațiunile comerciale suspectate de organele fiscale în sensul că ar fi operațiuni fictive nu sunt achiziții intracomunitare (cumpărări de bunuri) al căror caracter fictiv ar atrage incidența legii penale (art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 241/2009), așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci sunt livrări intracomunitare (vânzări de bunuri)- operațiuni necompatibile cu infracțiunea de evaziune fiscală întrucât înregistrarea în contabilitate a acestor operațiuni nu este aptă să producă vreun prejudiciu bugetului de stat, ba din contră vânzările de bunuri sporesc baza de impozitare și obligațiile către buget și nicidecum nu diminuează aceste obligații.

A mai susținut recurenta că la dosarul cauzei există dovezi din care rezultă că aceste livrări intracomunitare ale reclamantei către partenerul din Grecia Kiro Theodore Georges sunt reale și efective, însă instanța s-a rezumat să aprecieze că nu este vorba de un abuz al autorității câtă vreme nu se poate statua asupra realității operațiunilor efectuate de reclamantă, fără a face nicio vorbire despre dovezile aflate la dosar și fără a motiva de ce aceste dovezi nu au aptitudinea de a dovedi realitatea operațiunilor efectuate de reclamantă, instanța preluând apărările false ale pârâtelor.

Chiar dacă prin absurd s-ar accepta caracterul fictiv al livrărilor efectuate de reclamantă (ceea ce este de neacceptat), nici în această ipoteză nu poate subzista infracțiunea de evaziune fiscală, întrucât prin înregistrarea unor livrări fictive nu se diminuează sau se înlătură obligațiile de plată către bugetul de stat (așa cum se întâmplă în cazul achizițiilor fictive), întrucât livrările reprezintă venituri, iar înregistrarea lor are ca efect creșterea bazei de impozitare (chiar dacă operațiunile sunt fictive), prin urmare sporesc obligațiile către bugetul de stat, iar creșterea acestor obligații către bugetul de stat nu poate fi calificată drept evaziune fiscală decât în mod abuziv și absurd, așa cum au procedat organele fiscale când au sesizat organele de urmărire penală.

Rezultă că soluția pronunțată în aceste condiții de prima instanță nu este consecința unei activități efective de judecată, întrucât instanța nu a analizat motivele și susținerile părților, materialul probator și dispozițiile legale incidente, nu a prezentat situația de fapt pe care a reținut-o pe baza probelor și motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a capetelor de cerere nr. x din acțiunea reclamantei, instanța realizând doar o prezentare sumară a argumentelor nereale invocate de pârâte, ceea ce dovedește că nu s-a înfăptuit o activitate de judecată pentru rezolvarea fondului cauzei, ceea ce justifică casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru o nouă judecată a capetelor de cerere nr. x privind anularea deciziilor nr. 1154/2015 și nr. 24/2016 emise de pârâta DGRFP Galați.

A mai susținut recurenta că al doilea motiv de nelegalitate constă în aceea că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens instanța a încălcat principiul disponibilității în materie civilă prevăzut de art. 9 C. proc. civ., precum și principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului consacrat de art. 22 C. proc. civ.

În ceea ce privește principiul disponibilității, recurenta a arătat că instanța nu a analizat motivele cererii reclamantei, materialul probator și dispozițiile legale incidente, nu a arătat situația de fapt pe care a reținut-o pe baza probelor și nici motivele de fapt și de drept, întemeindu-și soluția de respingere a capetelor de cerere nr. x pe motive străine de natura cauzei.

Reținerea de către instanță a operațiunilor de achiziții intracomunitare pentru a justifica lipsa abuzului autorității și legătura dintre obiectul celor două contestații administrative și presupusul comportament infracțional al reclamantei constituie motive străine de natura cauzei care au condus la pronunțarea unei soluții nelegale.

În ceea ce privește încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, recurenta a arătat că instanța a încălcat acest principiu, respectiv art. 22 C. proc. civ., prin aceea că nu a analizat motivele cererii, nu a studiat materialul probator pentru aflarea adevărului din cauza dedusă judecății (dacă s-ar fi analizat materialul probator instanța ar fi constatat că în cauză nu se poate vorbi de achiziții intracomunitare, ci de alte operațiuni cu efect invers), pronunțând o soluție nelegală.

De asemenea, prima instanță nu a analizat dacă impedimentul administrativ invocat de pârâte constând în formularea unei sesizări penale formulate de către organul fiscal în motivarea legalității Deciziilor nr. 1154/2015 și nr. 24/2016, prin care s-a dispus măsura suspendării contestațiilor administrative, este rațional și are o justificare obiectivă.

Din examinarea sesizării penale formulată de organul fiscal față de administratorul S.C. A. S.R.L., se poate constata că argumentele organului fiscal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005 sunt lipsite de rațiune și realitate, fiind expresia abuzului de drept și a excesului de putere, care pot fi cenzurate de instanța de contencios administrativ.

Este irațională și neadevărată afirmația organului fiscal cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, care presupune ascunderea bunurilor, a bazei impozabile sau taxabile, atât timp cât însăși organele fiscale au constatat, în actele de inspecție fiscală, că această bază impozabilă a fost evidențiată în contabilitate cu ocazia înregistrării livrărilor intracomunitare și a fost declarată, în mod public, la organul fiscal, prin deconturile de TVA și declarațiile informative.

De asemenea, este lipsită de rațiune și de adevăr afirmația organului fiscal cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, care presupune evidențierea în actele contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale sau a altor operațiuni fictive asemănătoare de natură a prejudicia bugetul de stat, atât timp cât organele fiscale nu au constata evidențierea nor cheltuieli fictive, ci a unor livrări intracomunitare care reprezintă venturi (deci operațiuni noi opuse cheltuielilor), iar înregistrarea acestor operațiuni nu pot conduce la prejudicierea bugetului de stat (chiar dacă prin absurd s-ar presupune că acestea ar avea un caracter fictiv), ci la majorarea impozitelor și taxelor ca urmare a creșterii bazei de impozitare prin evidențierea veniturilor.

Prin urmare, a susținut recurenta, nu există nici un impediment real care să împiedice organul fiscal să soluționeze, pe fond, cele două contestații administrative formulate de reclamantă împotriva celor două decizii de impunere și a rapoartelor de inspecție fiscală ce au stat la baza acestor decizii, măsura suspendării fiind neîntemeiată și nelegală, cu efecte vădit păgubitoare în dauna reclamantei față de care s-au dispus măsuri asigurătorii și s-au impus garanții bănești care au avut ca efect indisponibilizarea unor bunuri și sume de bani ce depășesc de 2 ori valoarea obligațiilor fiscale (nejustificate) stabilite prin deciziile de impunere.

Prima instanță nu a analizat toate aceste împrejurări esențiale pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, actul de judecată fiind astfel grav afectat cu consecințele unei soluții vădit nelegale.

Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, trimiterea cauzei la prima instanță pentru o nouă judecată a capetelor de cerere nr. x privind anularea deciziilor nr. 1154/18.11.2015 și nr. 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galați.

Prin notele scrise transmise la dosarul cauzei în data de 20.09.2019, recurenta a arătat că în cererea de recurs a arătat că prima instanță nu a analizat dacă impedimentul administrativ invocat de pârâte, constând în formularea unei sesizări penale de către organul fiscal în motivarea legalității deciziilor nr. 1154/18.11.2015 și nr. 24/13.01.2016 prin care s-a dispus măsura suspendării contestațiilor administrative, este unul rațional și are o justificare obiectivă.

De asemenea, a arătat că din examinarea sesizării penale formulată de organul fiscal față de administratorul A. S.R.L. se poate lesne constata că argumentele organului fiscal cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005 sunt lipsite de rațiune și realitate, fiind expresia abuzului de drept și a excesului de putere, care pot fi cenzurate de instanța de contencios administrativ.

A mai arătat recurenta că de la momentul emiterii deciziilor de impunere nr. x/30.09.2015 și F-GL 462/09.11.2015 și a deciziilor nr. 1154/18.11.2015 și nr. 24/13.01.2016 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor împotriva acestor decizii de impunere și formularea plângerii penale (nr. 3040/10.11.2015) împotriva administratorului reclamantei și până în prezent au trecut patru ani în care cercetarea penală nu numai că nu a fost finalizată, dar nici măcar nu s-a solicitat din partea organului de urmărire penală nici un înscris și nicio declarație din partea administratorului sau vreo lămurire din parte reclamantei pentru stabilirea adevărului cu privire la împrejurările în care s-au efectuat livrările intracomunitare către cumpărătorul B. din Grecia, desi reclamanta a depus la organul de urmărire penală toate înscrisurile care dovedeau realitatea și legalitatea livrărilor intracomunitare și a formulat memorii prin care au arătat cum s-au desfășurat activitățile comerciale între părți.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs astfel cum a fost precizată, casarea sentinței recurate, rejudecarea în fond a capetelor de cerere nr. x privind anularea deciziilor nr. 1154/18.11.2015 și nr. 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galați, și anularea celor două decizii, și soluționarea pe fond a contestațiilor fiscale formulate de recurentă. A depus la dosar: cererile formulate de A. S.R.L. către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Galați; adresa de răspuns nr. x/2015 din 18.04.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați; adresele de răspuns nr. x/23.04.2018, nry/05.09.2019 emise de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Galați; declarația autemntică a reprezentantului legal al B. Grecia.

Intimatele-pârâte nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în cererea de, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite, va casa în parte sentința atacată și în rejudecare va anula deciziile nr. 1154/18.11.2015 și 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galați- Serviciul de Soluționare a Contestațiilor și va obliga pârâta la soluționarea contestațiilor administrativ fiscale, pentru următoarele argumente:

Criticile recurentei vizează soluția instanței de fond privind legalitatea deciziilor nr. 1154/18.11.2015 și nr. 24/13.01.2016 prin care s-a dispus măsura suspendării contestațiilor administrative.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, ca situație de fapt rezultă următoarele:

SC A. S.R.L. a fost înființată în anul 2005 și desfășoară activitatea de fabricare a articolelor de ambalaj din material plastic pe care le comercializează către clienți interni și externi, printre care și firma B. Grecia.

În cursul anului 2012, la sediul reclamantei au fost efectuate două inspecții fiscale de către DGRFP Galați -AJFP Galați- Activitatea de Inspecție Fiscală, fiind verificate perioadele 01.12.2009-30-11-2011 și 01.12.2011-31.12.2011, ocazie cu care au fost întocmite RIF F.GL.nr 49/30.01.2012 și F-GL- nr. 74/17.02.2012 pe baza cărora s-au emis deciziile de impunere xnr. 52/30.01.2012 și respectiv nr. 76/17.02.2012.

În cursul anului 2013 s-a efectuat o nouă inspecție fiscală pentru perioada 01.01.2012-28.02.2013, încheindu-se RIF F.GL nr. 190/18.04.2013 pe baza căruia s-a emis decizia de impunere xnr. 228/18.04.2013.

Cu ocazia acestor inspecții au fost verificate și livrările intracomunitare efectuate către B. Grecia, constatându-se că acestea au fost efectuate potrivit legii, iar reclamanta are dreptul să beneficieze de scutirea de TVA pentru aceste livrări.

În anul 2015 au fost efectuate două inspecții fiscale, fiind vizate perioadele 01.12.2009-28.02.2013, 01.03.2014-30.06.2015, precum și 01.12.2009-30.06.2015.

Astfel, prin Decizia nr. 2019 din 31.08.2015 a DGRFP Galați-AJFP Galați s-a dispus reverificarea obligațiilor fiscale ale reclamantei privind TVA, motivându-se că au apărut elemente suplimentare care nu au fost cunoscute de organele care au efectuat inspecțiile anterioare, constând în informațiile primite de la autoritățile elene în legătură cu firma B. Grecia din care rezultă că aceasta nu a declarat achiziții intracomunitare de la compania românească, iar comerciantul elen nu mai desfășoară activități la sediul social, ultimul decont de TVA fiind depus în anul 2004.

Prin urmare, activitatea S.C. A. S.R.L. a fost reverificată pentru perioada 01.12.2009-28.02.2013 prin inspecția fiscală desfășurată în perioada 21.09.2015-25.09.2015, ocazie cu care au fost reanalizate livrările intracomunitare către B. Grecia.

Astfel, prin decizia de impunere nr. x/30.09.2015 și RIF nr. x/30.09.2015 s-a stabilit în mod suplimentar o bază impozabilă de 4819675 RON, în funcție de care s-a calculat TVA suplimentar.

De asemenea, prin respectivele acte administrativ fiscale s-au stabilit și obligații accesorii suplimentare.

În motivarea în fapt a celor două acte administrative s-a arătat că un număr de 35 de operațiuni de livrări intracomunitare efectuate în perioada 08.10.2011-27.02.2013 către B. Grecia nu au conținut economic real.

După finalizarea acestei inspecții, s-au efectuat alte două inspecții în perioada 05.10.2015-06.11.2015, finalizate prin RIF. F-GL 410/09.11.2015 și Procesul-verbal de inspecție parțială nr. x din 09.11.2015, stabilindu-se suplimentar TVA de plată în valoare de 1365036 RON pentru perioada 01.03.2013-31.12.2013.

Pe baza constatărilor din RIF nr. x/09.11.2015, a fost emisă Decizia de impunere x/09.11.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare .

În motivarea în fapt a deciziei menționate s-a arătat că pentru perioada martie- decembrie 2013 un număr de 41 de facturi emise către partenerul grec B. Grecia vizează livrări intracomunitare ce nu au conținut economic real și nu reflectă practici economice obișnuite.

Față de toate aceste aspecte, organul fiscal a considerat că livrările intracomunitare, scutite de TVA cu drept de deducere, efectuate de S.C. A. S.R.L. către firma B. Grecia, sunt fictive.

Împotriva celor trei acte de inspecție fiscală și a celor două decizii de impunere S.C. A. S.R.L. a formulat contestație administrativă, în temeiul O.G. nr. 92/2003, solicitând anularea acestor acte apreciate ca nelegale și netemeinice.

Astfel, împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.09.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/30.09.2015 s-a formulat contestația înregistrată la DGRFP Galați sub nr. x/22.10.2015.

De asemenea, împotriva Deciziei de impunere x/09.11.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.11.2015 s-a formulat contestația înregistrată la DGRFP Galați sub nr. x/03.12.2015. Prin aceeași contestație a fost atacat și Procesul-verbal de inspecție parțială nr. x din 09.11.2015.

Soluționarea celor două contestații a fost suspendată de către DGRFP- Serviciul Soluționarea Contestații prin Decizia nr. 1154 din 18.11.2015 și prin Decizia nr. 24 din 13.01.2016, motivându-se că organul fiscal a formulat sesizarea penală nr. 3040/10.11.2015 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați cu privire la operațiunile realizate cu clientul extern B. Grecia.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 108 alin. (1) din Codul de procedură fiscal, în vigoare la data emiterii actelor administrative în cauză, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din același act normativ "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă;"

Măsura suspendării nu este una obligatorie, ci una facultativă, organul fiscal fiind chemat să aprecieze asupra oportunității acesteia.

Instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare. În caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că prima instanță a pornit de la premisa că, în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se dispune suspendarea soluționării contestației formulate pe cale administrativă împotriva actelor administrativ-fiscale, întrucât organul fiscal a constatat, motivat, că există indicii în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni,care ar avea, în cazul în care existența lor ar fi certă, o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă. De asemenea, organul fiscal a sesizat legal organele de urmărire penală în vederea cercetării faptelor cu privire la care a constatat existența unor indicii că ar putea constitui infracțiuni.

A mai reținut instanța de fond că există o legătură între constatarea și pedepsirea presupuselor infracțiuni menționate de către organul fiscal în actele de sesizare a organelor de urmărire penală, pe de o parte, și soluționarea contestației împotriva actelor administrativ-fiscale, pe de altă parte, având în vedere începerea efectuării de cercetări în ceea ce privește un prejudicu de 4.634.841 RON produs bugetului consolidat al statului, pecum și pentru că modul de soluționare a contestației administrative depinde de existența sau inexistența acestor infracțiuni .

Înalta Curte, în efectuarea controlului judiciar asupra argumentelor instanței de fond, în baza motivelor de recurs, are în vedere perioada de timp trecută de la momentul sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați în vederea constatării existenței sau inexistenței infracțiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, prin adresa nr. x/10.11.2015, cu privire la posibila săvârșire de către reclamantă a unor infracțiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, în conformitate cu art. 108 alin. (1) din Codul de procedură fiscal.

Ca urmare a corespondenței purtate de către recurentă cu organele de cercetare penală conform înscrisurilor depuse la dosar, rezultă următoarele: din adresa nr. x/05.09.2019 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române-Inspectoratul de Poliție Județean Galați - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice rezultă că în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38 C. pen. din adresa din 18.04.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați rezultă că dosarul nr. x/2015 a fost reunit la dosarul nr. x/2015, care se află în lucru la Inspectoratul de Poliție al Județului Galați- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice; din adresa nr. x/23.04.2018 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române-Inspectoratul de Poliție Județean Galați - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice rezultă că în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire fapta prev. și ped. de art. 8 din Legea nr. 241/2005 și la fapta prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 38 C. pen.

De la data sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați în vederea constatării existenței sau inexistenței infracțiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, prin adresa nr. x/10.11.2015, și până la momentul soluționării prezentului recurs, a trecut o perioadă de timp de aproape 4 ani de zile de când soluționarea contestațiilor reclamantei împotriva deciziilor de impunere este suspendată de către organele fiscale, ca urmare a sesizării organelor penale.

Față de toate aceste împrejurări, soluția instanței de fond cu privire la măsura administrativă dispusă de organele fiscale, de suspendare a soluționării contestațiilor, în temeiul art. 214 al (1) lit. a) C. proc. civ. fisc., este nelegală, prin raportare la cerințele privind respectarea termenului rezonabil, a proporționalității și a posibilității reclamantei de a-și valorifica dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil și dreptul de a-și face apărările în raport de obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa.

Pentru toate aceste considerente,în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și în rejudecare va anulază deciziile nr. 1154/18.11.2015 și 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galați- Serviciul de Soluționare a Contestațiilor și va obliga pârâta la soluționarea contestațiilor administrativ fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 180/2016 din 19 august 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și în rejudecare anulează deciziile nr. 1154/18.11.2015 și 24/13.01.2016 emise de DGRFP Galați- Serviciul de Soluționare a Contestațiilor și obligă pârâta la soluționarea contestațiilor administrativ fiscale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2019.