ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3192/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. "A." S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța -Activitatea de Inspecție Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Serviciul Soluționare Contestații, a solicitat instanței să dispună următoarele:

- anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/12.11.2015 emis de DGRFP Galați -AJFP Constanța-Activitatea de Inspecție Fiscală;

- anularea Deciziei de impunere cu nr. x/12.11.2015 și a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere cu nr. x/12.11.2015, ambele emise de DGRFP Galați - AJFP Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală;

- anularea Deciziei NR. 194/08.03.2016 emisa de DGRFP-Serviciul Soluționare Contestații II.

- în subsidiar, anularea parțială a actelor menționate, până la concurența sumei de 180.383 RON;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 9/30.01.2017 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați -Soluționare Contestații II, fiind anulată în parte Decizia nr. 194/08.03.2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Soluționare Contestații II și Decizia de impunere nr. x/12.11.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală în ceea ce privește următoarele sume: 144.710 RON reprezentând impozit pe profit; 90.339 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 26.114 RON reprezentând penalități de întârziere aferente impozitului pe profit; 605.143 RON reprezentând taxă pe valoare adăugată, 326.012 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată și 89.220 RON reprezentând penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată. A fost admisă cererea de majorare a onorariului formulată de către expert contabil B., a majorat onorariul cuvenit expertului contabil pentru expertiza efectuată în Dosar nr. x/2016 cu suma de 2.440 RON, reclamanta S.C. A. S.R.L., fiind obligată la plata către expert contabil B. a sumei de 2.440 RON, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați fiind obligate la plata către reclamantă, în solidar, a cheltuielilor de judecată în sumă de 4400 RON.

Restul pretențiilor solicitate au fost respinse ca nefondate.

Împotriva sentinței civile nr. 9/30.01.2017 a formulat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L. cât și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța-Serviciul de Soluționare Contestații.

II. Hotărârea Înaltei Curți asupra cererilor de recurs

Prin decizia nr. 3129 din 03 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal: - a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 9 din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat;

- a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 9 din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal;

- a casat în parte, sentința atacată;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L., ca neîntemeiată;

- a respins cererea privind obligarea pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

- a menținut dispozițiile sentinței privind onorariul de expert contabil.

III. Cererea de revizuire

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.R.L., solicitând în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a deciziei a cărei revizuire se solicită, în sensul respingerii cererii de recurs a intimatei.

În motivarea cererii de revizuire, revizuienta S.C. A. S.R.L. a susținut că decizia nr. 3129 din 03 octombrie 2018 a fost pronunțată cu încălcarea hotărârilor date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest sens revizuienta afirmă că s-au încălcat și au fost interpretate contrar hotărârile date în cauzele Mahageben C-80/11, David C-142/11, Gabalfrisa și alții, C 110/98, C 147/98, Kittel și Recolta Recycling, C 439/04 și C 440/04 precum și Hotărârea Comisia/Ungaria.

În dezvoltarea cererii de revizuire, revizuienta a invocat următoarele critici:

- potrivit jurisprudenței constante a CJUE, dreptul de deducere nu poate să fie negat contribuabililor care au avut activități cu agenți economic care au devenit inactivi după încetarea raporturilor juridice.

- în cauzele reunite Mahageben C-80/11, David C-142/111, Curtea statuează în mod clar următorul aspect:

"Astfel cum a subliniat Curtea în mod repetat, dreptul de deducere prevăzut la articolele 167 și următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA-ului și, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte. Problema de a ști dacă TVA-ul datorat pentru operațiuni de vânzare anterioare sau posterioare privind bunurile în cauză a fost sau nu a fost plătit către Trezorerie nu influențează dreptul persoanei impozabile de deducere a TVA-ului achitat în amonte. Astfel, TVA-ul se aplică asupra fiecărei operațiuni de producție sau de distribuție, cu deducerea taxei care a grevat în mod direct costul diverselor elemente constitutive ale prețului";

- instanța de recurs a dat o interpretare inversă a deciziei pronunțate în cauza C-463/13, decizie prin care Curtea a oferit interpretarea dispozițiilor art. 24 alin. (1), a art. 25 lit. (b), a art. 62 alin. (2), a art. 63 și a art. 64 alin. (1) Directivei nr. 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în sensul următor:

"(1) Articolul 24 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că noțiunea «prestare de servicii» cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanță unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială și financiară, în cadrul cărora prestatorul s-a pus la dispoziția beneficiarului pe durata contractului.

(2) în ceea ce privește contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanță precum cele în discuție în litigiul principal, articolul 62 alin. (2), articolul 63 și articolul 64 alin. (1) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că faptul generator al taxei și exigibilitatea acesteia intervin la expirarea perioadei pentru care s-a convenit piața, fără să prezinte importanță dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului";

- contractul intră sub incidența acestei decizii, fiind vorba despre o consultanță de natură comercială, iar contractul de prestări servicii este suficient pentru demonstrarea deductibilității.

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii:

"constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată".

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva acestui motiv de revizuire, constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă pentru următoarele motive:

În considerentele Deciziei nr. 45/12 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având ca obiect interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, s-a reținut:

În cauza dedusă judecății, instanța de recurs a analizat atât hotărârea pronunțată de CJUE în cauzele reunite Mahageben C-80/11, David C-142/111, cât și hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-463/13, dar a apreciat că aceste hotărâri nu sunt aplicabile în prezenta speță.

Cu privire la prima hotărâre, instanța de recurs a reținut că nu se poate recunoaște dreptul de deducere având în vedere neîndeplinirea condițiilor de fond și formă, realitatea achizițiilor neputând fi dovedită iar legiuitorul condiționând acordarea dreptului de deducere a TVA de îndeplinirea condițiilor de fond ce vizează însăși existența dreptului de deducere cât și a condițiilor de formă ce vizează exercitarea dreptului.

Instanța de control judiciar a mai reținut că, având în vedere lipsurile constatate din facturile emise în relația cu cei cinci furnizori față de care exista suspiciunea rezonabilă că au fost înființate pentru a genera circuite comerciale fictive, nefiind confirmată nici realitatea tranzacțiilor desfășurate de recurenta-reclamantă, în mod greșit s-a admis acțiunea formulată apreciindu-se că în mod nelegal organele fiscale au refuzat recurentei dreptul de deducere a TVA, cu consecințe și asupra impozitului pe profit.

Cu privire la a doua hotărâre, instanța de recurs a reținut că, atât timp cât recurenta-reclamantă nu a dovedit necesitatea prestării serviciilor de management în scopul operațiunilor taxabile ale societății, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea cu prezentarea trunchiată a jurisprudenței CJUE.

În ceea ce privește celelalte hotărâri pronunțate de CJUE și invocate de revizuientă în cererea formulată, Înalta Curte reține că aceasta nu a indicat în ce a costat încălcarea de către instanța de recurs a jurisprudenței stabilită prin hotărârile invocate.

Pentru aceste considerente, reținând că decizia nu a fost dată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 3129 din 3 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2019.