Decizia nr. 4220/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27 mai 2015, sub nr. x/2015, iar ulterior la data de 5 aprilie 2016, sub nr. x/2015 (ca urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei și a pronunțării regulatorului de competență) reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Comisia de soluționare a contestațiilor constituită prin Ordinul nr. 3879/22.12.2014 și Comisia de concurs constituită prin Ordinul nr. 3879/22.12.2014 și cu chemații în garanție Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat: - constatarea cadrului abuziv de derulare a concursului pentru postul de conducere de Secretar Comună Tigveni, județul Argeș, concurs publicat în Monitorul Oficial al României Partea a III-a nr. 44/16.01.2015 și a refuzului pârâților de a-l repune în situația anterioară datei de 06.02.2015; - să se constate daunele materiale și morale produse de pârâți, respectiv daune materiale în sumă de 1.080.144 RON, constând în drepturile salariale cuvenite pentru postul de Secretar Comună Tigveni și daune morale în valoare de 100.000 euro cursul BNR din data plății, ca urmare a încălcării drepturilor constituționale și legale. 1.

La data de 22 octombrie 2015, reclamantul a depus cerere modificatoare la acțiunea introductivă de instanță, prin care a arătat că acțiunea formulată este una în realizarea dreptului pretins, prin care se solicită: - constatarea cadrului abuziv de derulare a concursului pentru ocuparea postului de conducere de Secretar în Comuna Tigveni, județul Argeș, concurs publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 44/16.01.2015, precum și al refuzului pârâților de a-l repune în situația anterioară datei de 06.02.2015; - constatarea daunelor materiale și morale produse, după cum urmează: daune materiale în sumă de 1.080.144 RON, constând în drepturile salariale pentru postul de Secretar Comună Tigveni, conform Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unică; daune morale produse în urma încălcării drepturilor constituționale și legale în valoare de 100.000 euro, la cursul BNR din data plății; 1.

La termenul de judecată din data de 24 mai 2016, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a actelor emise de comisia de concurs în cadrul concursului anterior nominalizat, respectiv: rezultatul selecției de dosare afișat la sediul ANFP; procesul-verbal încheiat în data de 19.02.2015 cu privire la desfășurarea probei scrise; raportul final al concursului pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de Secretar al Comunei Tigveni, județul Argeș, fără dată de întocmire; adresa A.N.F.P. București nr. 6695/7541/7672 din 23.02.2015. 2. Hotărârea instanței de fond 2.1. Prin sentința civilă nr. 2579 din 13 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici și, în consecință, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamant, ca inadmisibilă; (ii) a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect a acțiunii, invocate de pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici și cererea de constatare a nulității cererilor de chemare în garanție; (iii) a respins, ca neîntemeiate, acțiunea modificată, formulată de reclamant și cererile de chemare în garanție a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerului Finanțelor Publice. 2.2. Prin încheierea de ședință 4 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în condica de ședință a completului 2 fond de la data de 13.09.2016, în sensul că soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015, așa cum este aceasta consemnată în minuta atașată la dosar, este următoarea: "Admite excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamant. Respinge excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect a acțiunii invocate de pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Respinge cererea de constatare a nulității cererilor de chemare în garanție. Respinge ca neîntemeiată acțiunea modificată formulată de reclamant. Respinge ca neîntemeiate cererile de chemare în garanție." 3. Calea de atac a recursului și soluția pronunțată de instanța de recurs 3.1. Împotriva sentinței nr. 2579/13.09.2016, precum și a încheierii de ședință din data de 04.10.2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 26 octombrie 2016. 3.2. Prin decizia nr. 5231 din 31 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 4 octombrie 2016 și sentinței civile nr. 2579 din 13 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 5231/31.10.201, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a formulat contestație în anulare A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19 februarie 2020, sub nr. x/2020. Prin contestația în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii recursului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a învederat că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, întrucât instanța de recurs, la fel ca instanța de fond, a calculat eronat termenul de 30 de zile, anterior datei desfășurării concursului organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție temporar vacante, stabilit pentru publicarea în Monitorul Oficial și într-un cotidian de largă circulație a anunțului privind desfășurarea concursului, conform art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. A susținut contestatorul că instanța de recurs nu a aplicat corect legea, conform ierarhiei normelor de tehnică legislativă. Astfel, prevederile art. 156 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008, avute în vedere de instanța de recurs, nu sunt aplicabile speței, întrucât sunt norme inferioare Legii nr. 188/1999 și C. proc. civ., astfel încât termenele procedurale în procesul de recrutare a secretarului de comună trebuie calculate conform art. 181 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., pe zile libere. Greșita aplicare a legii a condus, în opinia contestatorului, la încălcarea atribuțiilor judecătorilor, prevăzute de Legea nr. 303/2004, precum și la afectarea imparțialității și independenței acestora.

Apărările formulate în cauză La dosarul cauzei au fost depuse întâmpinări de către intimații Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Prin întâmpinare, intimata Agenția Națională a Funcționarilor Publici a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, pe care Înalta Curte a calificat-o drept apărare de fond la termenul de judecată din 9 septembrie 2020. II. Soluția asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată a fi nefondată contestația în anulare introdusă de contestatorul A., pentru următoarele considerente: Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că intimata Agenția Națională a Funcționarilor Publici a invocat apărări vizând inadmisibilitatea contestației în anulare, susținând, în esență, că motivele invocate de contestator în susținerea căii de atac nu corespund sintagmei de "eroare materială" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege: "(2)Hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale." Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerințele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac și anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanței de control judiciar, intervenită cu ocazia soluționării recursului. În cauza de față, aceste două cerințe sunt îndeplinite, iar aspectele invocate de intimat cu privire la inexistența erorii materiale sesizate de contestator vor fi analizate pe fondul contestației. Caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greșeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanța de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestației în anulare. Prin urmare, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestației în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte reține că reclamantul A. a formulat veritabile critici de netemeinicie și nelegalitate, atât la adresa hotărârii pronunțate de către instanța de recurs, cât și la adresa hotărârii instanței de fond. De asemenea, se constată că motivele contestației în anulare se suprapun, în mare măsură, cu motivele de recurs formulate de contestator în dosarul nr. x/2015 (a se vedea în acest sens punctul 2 din motivele de recurs - dosar recurs). Contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate a hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că eroarea materială invocată de contestator în prezenta cauză nu privește o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente din cuprinsul înscrisurilor aflate în dosarul cauzei, ci reprezintă un aspect de nelegalitate a hotărârii de fond, care a făcut obiectul criticilor expuse în calea de atac și pe care instanța de recurs l-a analizat cu prilejul soluționării recursului. În speță, contestatorul susține un caz de greșită aplicare a legii incidente cauzei, în raport de care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, contestatorul apreciind că acest termen trebuie calculat conform art. 181 din C. proc. civ., pe zile libere, iar nu potrivit art. 156 din H.G. nr. 611/2008, astfel cum au procedat instanța de fond și cea de recurs. În raport de aceste susțineri, Înalta Curte constată că motivele contestației în anulare nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul formulând critici cu privire la modul de aplicare și interpretare a legii de către instanța de recurs, ceea ce reprezintă un motiv de nelegalitate care corespunde unei erori de judecată, ipoteză care nu se înscrie în textul de lege anterior citat și care nu poate fi îndreptată pe calea prezentei contestații în anulare. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea cadrului normativ incident cauzei. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 5231 din 31 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015. PENTRU ACESTE MOTIVE,