ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4027/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 26.05.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Olt a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei M.D.R.A.P. nr. 112/13.04.2016 privind soluționarea contestației, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/22.02.2016 emise de Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P., restituirea de către M.D.R.A.P. către Unitatea Administrativ - Teritorială Județul Olt (U.A.T. Județul Olt) a sumei de 12.477,63 RON (10.119,25 RON + 2.358,38 RON T.V.A.) achitate cu O.P. nr. x/25.03.2016 și O.P. nr. x/25.03.2016, în urma stabilirii corecției financiare prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/22.02.2016 emise de M.D.R.A.P., precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3185 din 21 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Olt, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; a anulat Decizia MDRAP nr. 112 din 13.04.2016 și Nota de constatare nr. x din 22.02.2016 emisă de MDRAP - DGCSNFE; a obligat pârâtul la restituirea sumei de 12.477,63 RON achitate în temeiul Notei de constatare nr. x/22.02.2016; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiat.

Împotriva sentinței civile nr. 3185 din 21 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care solicită casarea hotărârii recurate și, în urma rejudecării fondului, respingerea acțiunii reclamantei.

Recurentul-pârât arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de fond a reținut în mod eronat inexistența neregulii stabilite prin actul de control contestat, susținând că pârâtul a încălcat principiul proporționalității și limitele marjelor de apreciere, situându-se în zona excesului de putere.

Precizează că, în urma verificării procedurii de achiziție, s-a constatat că autoritatea contractantă a impus, prin fișa de date a achiziției, anumite cerințe, cum ar fi aceea că societatea nu trebuie să înregistreze pierderi la datele menționate, ceea ce a condus la restricționarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire, intimata-reclamantă considerând în mod discreționar că doar operatorul care nu a înregistrat pierderi este în măsură să-și îndeplinească obligațiile contractuale, încălcând în acest mod prevederile art. 178 alin. (2), art. 179 și art. 185 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, consideră că intimata-reclamantă trebuia să țină cont și de prevederile art. 185 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru ipoteza în care, din motive obiective, justificate corespunzător, operatorul economic nu are posibilitatea de a prezenta documentele solicitate de autoritatea contractantă.

Susține că, astfel cum prevăd dispozițiile art. 8 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, ce nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ori sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului ce urmează să fie atribuit, iar atunci când se impun cerințe minime de calificare referitoare la situația economică financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, acestea trebuie să fie motivate, conform art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, printr-o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției.

În speță, arată că prin Nota justificativă nr. x/17.11.2009 această cerință nu a fost nici măcar enumerată.

Pe de altă parte, consideră că intimata-reclamantă a impus cerințe restrictive și în ceea ce privește personalul tehnic de specialitate, încălcând dispozițiile art. 187 și art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, precum și dispozițiile art. 2 din același act normativ, fără a exista o justificare a introducerii unor cerințe minime de calificare referitoare la capacitatea tehnică și profesională, astfel cum se prevede în art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Consideră că prin corecția de 10 % aplicată nu s-a încălcat principiul proporționalității și că prin neregula săvârșită s-au adus prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât și bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

Recurentul-pârât mai arată că, în condițiile în care s-ar impune autorităților cu atribuții de control să stabilească cuantumul concret al prejudiciului pentru nerespectarea legislației în materia achizițiilor publice, s-ar ajunge la o probatio diabolica, deoarece nu se poate previziona numărul ofertanților care ar fi depus o ofertă și nici diferența de preț în situația în care neregulile respective nu ar fi existat.

Astfel, arată că legiuitorul a stabilit abaterile în funcție de încălcările constatate, tocmai pentru ca autoritățile cu atribuții de control în utilizarea fondurilor europene să nu stabilească în fiecare caz prejudiciul concret, sens în care invocă și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin urmare, consideră că abaterile constatate sunt justificate și îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Olt a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, apreciind că prima instanță a pronunțat o soluție legală, ținând cont de starea de fapt dedusă judecății.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs, invocată de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul de față este nul, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, examinând cererea de recurs formulată de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse în primă instanță, de la filele x (primul paragraf) din dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel că aspectele invocate au făcut obiectul analizei instanței de fond.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

De altfel, criticile recurentului nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând doar înșiruirea unor aspecte de fapt ale cauzei și expunerea unor prevederi legale, care au făcut obiectul analizei instanței de fond și care, mai mult, nu pot face obiectul unei cereri de recurs în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate, care să evidențieze o eventuală nelegalitate a acesteia.

În plus, deși paragraful 1 de la pag. 2, paragraful ultim de la pag. 9 și paragrafele 1 și 2 de la pag. 10 din cererea de recurs nu se regăsesc în întâmpinarea depusă la fond, acestea nu conțin critici aduse hotărârii recurate, ci reprezintă un punct de vedere al recurentului sau invocarea unor hotărâri judecătorești cu titlu de jurisprudență, ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate, pentru a fi apte să conducă la casarea hotărârii recurate, în lipsa unor critici concrete de nelegalitate a sentinței atacate.

Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în prezent Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței civile nr. 3185 din 21 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în prezent Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației împotriva sentinței civile nr. 3185 din 21 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iulie 2020.