ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6950/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6950/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2020 pe rolul Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. Câmpulung Moldovenesc, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, anularea art. 4 alin. (1) din Hotararea nr. 46/19.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgenta Suceava, în ce privește Municipiul Câmpulung Moldovenesc.
De asemenea, a solicitat suspendarea art. 4 alin. (1) din Hotararea nr. 46/19.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgenta Suceava, in ce privește Municipiul Câmpulung Moldovenesc, pana la soluționarea pe fond a cauzei.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Hotărârea Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 700 Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârât, declinând competența de soluționare a acțiunii, având ca obiect "anulare act administrativ + suspendare executare act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Câmpulung Moldovenesc, în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului-Județul Suceava-Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, în favoarea Curții de Apel Suceava.
A reținut în esență Tribunalul Suceava că reclamanta a solicitat suspendarea și anularea art. 4 alin. (1) din Hotărârea nr. 46/19.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgenta Suceava, în ce privește Municipiul Câmpulung Moldovenesc.
Prin Hotărârea nr. 46/19.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, emisă în baza Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic și a Hotărârii nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15.10.2020, s-au dispus măsuri suplimentare pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic generat de virusul SAR-CoV-2 la nivelul județului Suceava, respectiv la nivelul unităților administrativ-teritoriale Câmpulung Moldovenesc, Solca, Adâncata și Sadova.
Potrivit prevederilor art. 15 alin. (5) și (6) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologie și biologic:
"(5) Acțiunea în anulare se formulează în scris și se depune la instanța judecătorească competentă.
(6) Instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare formulată împotriva actelor administrative este curtea de apel secția de contencios administrativ si fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorității emitente."
De asemenea, Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că " (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat".
În consecință, având în vedere prevederile art. 15 alin. (5) și (6) din Legea nr. 136/2020, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Curții de Apel Suceava.
Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat sub același număr la data de 30.10.2020 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Hotărârea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 106 din data de 04 noiembrie 2020 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competența de soluționare a cauzei.
Pentru a pronunța această sentință Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că, în cauză, în lipsa unor stipulații exprese, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, neexistând vreun temei de drept care să permită extrapolarea la prezenta cauză a reglementărilor speciale în materie de contestare a actelor, conținute de Legea nr. 136/2020 iar faptul că, în cuprinsul hotărârii atacate, se precizează că aceasta ar fi fost emisă în aplicarea amintitei legi nu poate duce la o altă concluzie, de vreme ce examinarea actului în discuție arată, cu evidență, faptul că amintita lege nu a servit drept temei al adoptării acestuia.
Pe de altă parte, a reținut Curtea de Apel Suceava, prevederile alin. (3) ale art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004, raportate la alin. (1) ale aceluiași articol, stabilesc faptul că hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, pot fi atacate în condițiile Legii nr. 554/2004. Cum hotărârea atacată în prezenta cauză este una ce intră în categoria anterior menționată, rezultă că regimul de contestare al acesteia este ocârmuit de dreptul comun.
Întrucât actul a fost emis de către o autoritate publică județeană, rezultă că revine Tribunalului Suceava competența de soluționare a contestației, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, drept pentru care excepția analizată va fi admisă, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea amintitei instanțe.
A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ pentru soluționarea conflictului.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în cauză.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, în regulator de competență, constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat atât anularea cât și suspendarea articolului 4 alin. (1) din Hotărârea nr. 46/19.2020 emisă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, în ceea ce privește Municipiul Câmpulung Moldovenesc, potrivit căruia "In aplicarea art. 6, pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 856/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare si consum al produselor alimentare si/sau băuturilor alcoolice si nealcoolice, de tipul restaurantelor si cafenelelor ori, in interiorul clădirilor este interzisa in următoarele unitati administrative - teritoriale din Județul Suceava: Municipiul Câmpulung Moldovenesc si comuna Sadova."
Astfel cum și Curtea de Apel Suceava în mod corect a reținut, actul contestat de reclamantă a fost adoptat în aplicarea unor dispoziții din H.G. nr. 856/2020, din 14 octombrie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, acest act normativ fiind emis la rândul său în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, această lege neconținând însă nici un fel de dispoziții de procedură referitoare la contestarea actelor emise în aplicarea sa.
Or, în condițiile în care Legea nr. 55/2020 nu prevede o competență specială de atacare a actelor administrative emise în aplicarea sa, Înalta Curte apreciază ca fiind aplicabile dispozițiile legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, inclusiv sub aspectul instanței competente să judece cauza și a modului de constituire a completului de judecată și, deși în preambulul hotărârii contestate este menționată, ca temei al emiterii actului administrativ, și Legea nr. 136/18.03.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic, articolul ce face obiectul acțiunii nu se referă la niciuna dintre măsurile care pot fi dispuse în temeiul acestei legi.
Astfel, chiar dacă articolele 15 - 17 din Legea nr. 136/2020 cuprind norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, cu privire la instanța competentă și compunerea completului de judecată, Înalta Curte constată că situația dedusă judecății nu poate fi subsumată acestor proceduri speciale. Hotărârea CJSU Suceava nr. 46/19.10.2020 nu se încadrează în ipoteza acestor texte de lege, întrucât, actul administrativ nu privește măsura instituirii carantinei zonale ori a izolării, dată de legiuitor în competența specială a secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel de la sediul autorității pârâte și judecată în complet compus din trei judecători.
Prin urmare, Înalta Curte, având în vedere că societatea reclamantă a contestat legalitatea măsurilor privind interzicerea temporară a activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, reține că, în speță nu sunt incidente prevederile Legii nr. 136/2020, ci acelea ale Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, nefiind vorba de o cauză având ca obiect acte normative referitoare la măsuri de izolare sau carantină dispuse în temeiul Legii nr. 136/2020.
Legea 136/2020 prevede o ipoteză specială, în care legiuitorul a înțeles să instituie o dispoziție derogatorie de la normele de drept comun specifice contenciosului administrativ și să confere competența de primă instanță curții de apel, în compunere de 3 judecători, însă, această dispoziție nu poate fi extinsă altor ipoteze, în lipsa unor norme derogatorii special prevăzute, astfel că, numai în situații reglementate în mod expres prin dispoziții derogatorii, cum sunt cele anterior menționate, legiuitorul a atribuit competența de soluționare în primă instanță a acțiunilor având ca obiect acte normative privind măsuri de carantină sau izolare în favoarea curților de apel, inclusiv norma privind compunerea completului de primă instanță fiind una derogatorie de la dreptul comun.
Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 42 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 21/2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, ce stabilesc faptul că hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, pot fi atacate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.
În condițiile în care, prin hotărârea atacată, s-a stabilit aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, aflat pe raza Județului Suceava, se constată că aceasta intră în categoria anterior menționată, astfel că, regimul său de contestare este reglementat de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv de Legea nr. 554/2004, act normativ care, la articolul 10, prevede următoarele: (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Cum actul administrativ contestat a fost emis de către o autoritate publică județeană, respectiv Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, Înalta Curte constată că, raportat la rangul autorității emitente a actului administrativ contestat, competența materială de solutionare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Suceava, acesta reprezentând regula consacrată de dispozițiile cu caracter general ale art. 10 din Legea 554/2004, în condițiile în care nu s-a prevăzut competența de primă instanță a curții de apel, printr-o normă cu caracter special care să se aplice prioritar, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator B. în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava din cadrul Instituției Prefectului Suceava în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 decembrie 2020 .