ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.01.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2021

HOTĂRÂRE
20.01.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 202/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 12.11.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 136/2020 raportat la prevederile art. 8 și 15 din Legea nr. 554/2014, suspendarea executării și anularea dispozițiilor art. 2 din Hotărârea nr. 63/06.11.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, în ceea ce privește municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Prin încheierea nr. 805 din data de 19 noiembrie 2020, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii, având ca obiect "anulare act administrativ și suspendare executare act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat că temeiul de drept indicat de reclamantă în cuprinsul acțiunii, respectiv art. 15 din Legea nr. 136/2020, raportat la art. 8 și 15 din Legea nr. 554/2004, determină incidența prevederilor art. 15 alin. (6) din Legea nr. 136/2020, potrivit cărora "Instanța competentă să soluționeze acțiunea în anulare formulată împotriva actelor administrative este curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul autorității emitente."

Prin sentința nr. 133 din 14 decembrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în complet specializat în materia judecării cauzelor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat soluționarea cauzei având ca obiect "anulare act administrativ și suspendare executare act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava și a înaintat cauza pentru soluționarea conflictului către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că actul contestat a fost adoptat în aplicarea unor dispoziții din H.G. nr. 856/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cum această hotărâre a fost emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, lege care nu conține niciun fel de dispoziții de procedură relativ la contestarea actelor emise în aplicarea sa, în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, neexistând vreun temei de drept care să permită extrapolarea la prezenta acțiune a reglementărilor speciale în materie de contestare a actelor, conținute de Legea nr. 136/2020.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului nr. 9 al secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, complet cu competență generală, iar prin încheierea nr. 123 din data de 14 ianuarie 2021 s-a dispus înaintarea cauzei spre repartizare aleatorie unui complet de 5 judecători specializat conform Legii nr. 136/2020.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este reprezentat de solicitarea acesteia de suspendare a executării, dar și de anulare a dispozițiilor art. 2 din Hotărârea nr. 63/06.11.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, în ceea ce privește municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în cauză.

Dispozițiile art. 2 din actul administrativ contestat stabilesc faptul că începând cu data de 08.11.2020, ora 00:00, pe o perioadă de 14 zile pentru unitățile administrativ teritoriale de pe raza județului Suceava, respectiv municipiile Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, orașul Siret, comunele Bălcăuți, Dorna Arini si Satu Mare, prevăzute în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3/1000 locuitori, se instituie o serie de măsuri printre care și cea prevăzută de art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 856/2020.

Art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 856/2020 prevede că "în condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri: activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00, în județele/localitațile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00-23:00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori."

Astfel cum se poate observa din preambulul actului contestat, acesta a fost adoptat în aplicarea unor dispoziții din H.G. nr. 856/2020 din 14 octombrie 2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, acest act normativ fiind emis, la rândul său, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, această ultimă lege neconținând, însă, nici un fel de dispoziții de procedură referitoare la contestarea actelor emise în aplicarea sa.

În același preambul, dar și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, este menționată și Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic, însă articolul ce face obiectul acțiunii nu se referă la niciuna dintre măsurile care pot fi dispuse în temeiul acestei legi.

Chiar dacă articolele 15-17 din Legea nr. 136/2020 cuprind norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, cu privire la instanța competentă și compunerea completului de judecată, Înalta Curte constată că situația dedusă judecății nu poate fi subsumată acestor texte de lege.

Hotărârea C.J.S.U. Suceava nr. 63/6.11.2020 nu se încadrează în ipoteza actului normativ special, întrucât aceasta nu vizează măsura instituirii carantinei zonale ori a izolării, dată de legiuitor în competența specială a secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel de la sediul autorității pârâte și judecată în complet compus din trei judecători.

Prin urmare, întrucât societatea reclamantă a contestat legalitatea măsurilor privind interzicerea temporară a activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și nu cele ale Legii nr. 136/2020, actul contestat nefiind un act normativ referitor la măsuri de izolare sau carantină dispuse în temeiul acestei legi.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 42 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 21/2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, care stabilesc faptul că hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, pot fi atacate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În condițiile în care, prin hotărârea atacată, s-a stabilit aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă în municipiul Câmpulung Moldovenesc, aflat pe raza Județului Suceava, se constată că aceasta intră în categoria actelor anterior menționate, iar regimul său de contestare este cel reglementat de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv de Legea nr. 554/2004, act normativ care, la articolul 10, prevede că "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Cum actul administrativ contestat a fost emis de către o autoritate publică județeană, respectiv Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, devine aplicabil criteriul rangului autorității emitente, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6950/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2020 pe rolul Tribunalului Suceava, secția co
ÎCCJ 2021-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 342/2021
S.A., în contradictoriu cu Municipiul Câmpulung Moldovenesc. Prin încheierea nr. 2 din 07.01.2019, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției de contencios
ÎCCJ 2021-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5710/2021
a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2021 din data de 27.07.2021. Prin sentința nr. 669
ÎCCJ 2022-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1578/2022
Verde. Prin sentința nr. 656 din data de 14 octombrie 2021, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "suspendare executare act administrativ", formulată d
ÎCCJ 2021-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2021
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
Sursă