ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 646/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I..Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2015 pe rolul Judecătoriei Râmnicu -Vâlcea, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S.C. Farmaceutica C. S.A., Ministerul Sănătății, Municipiul Rm. Vâlcea prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Rm. Vâlcea, a solicitat următoarele:

- să se constate nulitatea absolută a art. 12 din contractul nr. x/04.12.1008 privind cota parte indiviză teren în suprafață de 11,80 mp sub blocul de locuințe și parter comercial N2, situat în Rm. Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, în baza art. 1238 (2) C. civ.

- excepția de nelegalitate a actului administrativ individual, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x pentru societatea cu capital de stat înființată prin Hotărârea Guvernului nr. 15 din 10.01.1991 sub denumirea de S.C. C. S.A. - Farmacia nr. 18 Rm. Vâlcea, str. x lui X bl. N2 cu sediul în Pitești, str. x, jud. Argeș.

În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat că, potrivit H.G. nr. 834/1991, eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este condiționată de deținerea în folosință a spațiului în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat, în măsura în care îi este necesar desfășurării activității conform obiectului de activitate.

SC C. S.A., la 09.10.2000, data deliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pierduse dreptul de folosință a spațiului în suprafață de 45 mp, prin vânzarea acestuia către S.C. A. S.R.L., nemaidesfășurând activitate de la data încheierii Contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 04.12.1998, astfel încât nu erau îndeplinite condițiile pentru emiterea acestui certificat.

A mai susținut reclamanta că pârâta vânzătoare nu i-a comunicat până la data de 27.02.2015 certificatul de atestare a dreptului de proprietate obținut la 09.10.2000 asupra terenurilor, pentru că nu are anexa nr. 2 și planurile topografice cuprinse în anexele 4 și 5.

1.2. Hotărârile pronunțate in cauză

Prin sentința civilă nr. 4959 din 10 septembrie 2015, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 131 C. proc. civ., raportat la art. 554 același cod, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș.

Prin Sentința arbitrală parțială nr. 1/16.03.2016, instanța arbitrală, în baza art. 131 și 579 alin. (3) din C. proc. civ., a disjuns capătul de cerere privind excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Sănătății la data de 09 octombrie 2000 și a declinat competența de soluționare a acesteia către Curtea de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal.

La termenul din 19 mai 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale invocată de pârâtă, reținând că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În plus, au mai fost reținute și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, din care rezultă că soluționarea litigiilor de contencios administrativ revine în competența generală de soluționare a instanțelor judecătorești având această specializare. În consecință, Curtea de Apel Pitești a constatat că litigiul, având ca obiect excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Sănătății este de competența generală și materială a curții de apel, secția de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 128/F-CONT din 9 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., având ca obiect excepția de nelegalitate a actului administrativ reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/09.10.2000 emis de Ministerul Sănătății, dosar venit prin declinare de la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș.

1.4. Calea de atac excercitată

Împotriva sentinței nr. 128 din 09 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a promovat recurs, în condițiile art. 493 C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, cu depășirea de căte instanță a atribuțiilor puterii judecătorești precum și faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și invocând dispozițiile art. 488 alin. () pct. 3, pct. 4 și pct. 6 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Criticile formulate de recurentă au vizat, în esență, următoarele aspecte:

Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în opinia sa, instanța a soluționat excepția de necompetență teritorială invocată fără a ține cont de prevederile legale, potrivit cărora reclamantul are posibilitatea de a alege instanța, acesta solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București, unde își au sediile intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Sănătății, doar sediul uneia dintre părți fiind la Pitești.

Curtea de apel Pitești nu a fost investită cu soluționarea unui proces de fond în care să se fi invocat și excepția de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual.

Curtea de apel Pitești, în favoarea căreia organul de jurisdicție si-a declinat competența, nu este investită cu soluționarea fondului pricinii, deci nu este competentă material.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., precizează că instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile imperative legale, fiind astfel depășite atribuțiile puterii judecătorești.

În acest sens a arătat că S.C. C. S.A., la data de 9 octombrie 2000, data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, pierduse dreptul de folosință a spațiului de 45 mp prin vânzarea acestuia către S.C. A. S.R.L., nemaidesfașurând activitate de la data contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 4.12.1998. La data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului scria M13, nr. 0317/9.10.2000 emis de Ministerul Sănătății, recurenta nu mai îndeplinea cele două condiții pentru emiterea acestuia prevăzute de Legea 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, referitoare la folosirea spațiului de 45 mp și necesitatea desfășurării activității .Legiuitorul, prin legea 15/1990 și H.G. nr. 834/1991 nu a înțeles să îmbogățească societățile comerciale de stat, ci a înțeles să nu le împiedice activitatea economică.

Un ultim motiv de recurs invocat în cadrul cererii formulate este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că o hotărâre este nemotivată atunci când argumentele folosite de instanță sunt lapidare sau exprimate în termeni generali, aceasta fiind și situația din speță, întrucât hotărârea instanței de fond este nemotivată, fiind netemeinică și nelegală, deoarece nu prezintă în mod concret toate aspectele supuse soluționării.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Farmaceutica C. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Si intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La rândul său, recurenta-reclamantă a depus Răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlul preliminar, având în vedere că intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport cu acțiunea, iar nu cu cererea de recurs, dar fără a exercita calea recursului împotriva sentinței, Înalta Curte arată că această excepție nu poate face obiectul controlului judiciar al instanței de recurs.

2.1 Argumente de fapt și de drept relevante

Așa cum s-a menționat în practicaua prezentei decizii, prin cererea înregistrată la data de 16.03.2015 pe rolul Judecătoriei Râmnicu -Vâlcea, prin Sentința 4959/2015, Judecătoria Rm. Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș.

La rândul său, prin Sentința arbitrală parțială nr. 1/16.03.2016,instanța arbitrală, în baza art. 131 și 579 alin. (3) din C. proc. civ., a disjuns capătul de cerere privind excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Sănătății la data de 09.10.2000 și a declinat competența de soluționare a acesteia către Curtea de apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, excepție invocată de reclamantă.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța arbitrală a reținut că reclamanta cumpărătoare a invocat la cel de al doilea capăt de cerere excepția de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, raportate la prevederile art. 10 alin. (1) din același act normativ competența generală materială și teritorială soluționării acestei excepții îi revine instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitețști pentru a se pronunța asupra excepției de nelegalitate a actului administrativ emis de organul administrației publice centrale.

Astfel, Art. 4 ("Excepția de nelegalitate") din Legea nr. 554/2004

"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul."

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, supuse interpretării, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate". Ca atare, excepția de nelegalitate, după cum este reglementată de dispozițiile legale citate, în vigoare la data introducerii prezentei cereri, reprezintă un mijloc de apărare comun, această soluție rezultând chiar din cuprinsul textului de lege [(alin. (1)], care precizează că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces civil, știut fiind faptul că procesul civil începe cu introducerea cererii de chemare în judecată și se finalizează cu soluționarea ultimei căi de atac.

Criticile recurentei vizând încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, în sensul că instanța a soluționat excepția de necompetență teritorială invocată fără a ține cont de prevederile legale, potrivit cărora reclamantul are posibilitatea de a alege instanța, acesta solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București, unde își au sediile intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Sănătății, nu pot fi reținute.

Într-adevăr Curtea de apel Pitești nu a fost investită cu soluționarea unui proces de fond în care să se fi invocat și excepția de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual, având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma in vigoare la data începerii procesului care prevede competenta de solutionare a exceptiei de nelegalitate chiar de către instanta investita cu fondul litigiului și in fata căreia a fost invocata exceptia.

Aceste constatări nu împiedică, însă, instanta de contencios administrativ sesizată să-și verifice propria competenta de solutionare a excepției de nelegalitate, aspect care a fost pus în discuția părților, în raport de prevederile art. 131 C. proc. civ. și reținut prin încheierea data de 19 mai 2016 a Curții de Apel Pitești.

Mai mult, prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea 554/2004 stipulează că noțiunea de contencios administrativ este definită ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Așadar, reiese că că soluționarea litigiilor de contencios administrativ revine în competența generală de soluționare a instanțelor judecătorești având această specializare, astfel că în mod cotrect a reținut Curtea de apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, că prezenta cauză, având ca obiect excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Sănătății revine în competența generală și materială a curții de apel, secția de contencios administrativ.

Nici susținerea recurentei în sensul că instanța, în favoarea căreia organul de jurisdicție si-a declinat competența, nu este investită cu soluționarea fondului pricinii, nefiind competentă material, nu poate fi reținută, în condițiile în care chiar reclamanta în față tribunalului arbitral, în ședința din 16 martie 2016, a solicitat trimiterea excepției de nelegalitate, spre competentă soluționare, Curții de Apel Pitești.

Drept urmare, recurenta-reclamantă și-a exercitat dreptul de opțiune între instanțele deopotrivă competente teritorial, în raport de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004"reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

Invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este nefondată, întrucât acest motiv nu este incident în cauză.

Astfel, atât în doctrină, cât și în jurisprudența constantă a instanței supreme s-a arătat că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituție și de legile organice.

Prin urmare, o astfel de depășire a atribuțiilor are loc atunci când instanța de judecată săvârșește acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând unei alte puteri a statului de drept, ceea ce nu este cazul în speță.

O eventuală încălcare a unor dispoziții imperative ale legii poate fi circumscrisă, după natura respectivelor norme (de drept material sau procedurale) altor motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu celui reglementat la pct. 4.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este nici el fondat.

Într-adevăr, exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanta de recurs este un element esential, întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozitiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situatiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile in proces.

Astfel, în cazul în care instanta de fond nu a lămurit pe deplin situatia de fapt a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de menționat că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă:

- există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța;

- există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată;

- lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă;

- instanța de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de critică etc.

Recurenta-reclamantă invocă aspectul că sentința instanței de fond nu este motivată în drept, judecătorul fondului nu a motivat dacă la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ca urmare a vânzării construcției societatea comercială cu capital de stata mai avea dreptul să beneficieze de acest act normativ.

Trebuie menționat că dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de parte, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile reclamantei sau pârâtei.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei.

În speță, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Ca atare, toate criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

Nu se poate susține că nici hotărârea sa dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece din materialul probator administrat nu au rezultat motive de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/09.10.2000 emis de Ministerul Sănătății pentru neîndeplinirea celor două condiții pentru emiterea acestuia, prevăzute de Legea 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, referitoare la folosința spațiului în suprafață de 45 mp, respectiv necesitatea desfășurării activității.

Motivul principal al respingerii excepției de nelegalitate invocat este legalitatea emiterii actului administrativ în raport de prevederile Legii nr. 15/1991 și H.G. nr. 834/1991.

La dosar se află toate documentele cerute de cele două acte normative.

S-a făcut și dovada existenței terenului în patrimoniul S.C. C. S.A., (societate supusă reorganizării), la data înființării acesteia, iar nu în raport de data emiterii certificatului, 9 octombrie 2000.

Afirmația recurentei referitoare la o pierderea dreptului de folosință nu este susținută. Din documentația depusă la dosar rezultă că Legea 15/1990 a prevăzut reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.

Evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate pe această cale se fac în condițiile stabilite prin hotărâre a guvernului.

Conform art. 20 alin. (2) din Legea 15/1990 "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu."

Așadar legiuitorul a prevăzut, ca regula, trecerea in proprietatea societăților înființate prin aceasta lege a bunurilor aflate in inventarul acestora la momentul constituirii, drept ce urma sa constituie capitalul social al acesteia si, ca excepție dobândirea altor drepturi asupra unor categorii de bunuri.

Excepția principală de la aceasta regulă a fost tocmai dreptul de proprietate asupra terenului, care a primit o reglementare separata, prin H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 "Terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea administrativă publică județeană."

Din interpretarea acestui text de lege, coroborat cu art. 5 din același act normativ, rezultă ca societățile comerciale înființate în baza Legii 15/1990 nu dobândeau dreptul de proprietate asupra terenului in baza art. 20 alin. (2) din lege, ci numai după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991, prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate si exclusiv asupra terenului necesar desfășurării obiectului de activitate.

În concluzie, H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat a fost dată în aplicarea art. 19 și art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, care prevăd inventarierea patrimoniului unității economice de stat supuse transformării în unități comerciale, precum și evaluarea și stabilirea capitalului societăților comerciale înființate. Dispozițiile acestor articole de lege menționează că bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia.

În concluzie, se va constata că actul administrativ atacat prin excepția de nelegalitate permisă de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost emis în conformitate cu prevederile legale deja arătate, urmând a se dispune respingerea recursului ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 C. proc. civ. se va respinge recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 128 din 09 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 128 din 09 iunie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2019.