ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4251/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Programe Umane, Capital Uman a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, suspendarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.03.2017, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 4116 din 3 noiembrie 2017, a respins cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.03.2017, formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, în prezent Ministerul Muncii și Justiției Sociale (succesor în drepturile și obligațiile reclamantului), invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 prin raportare la situația de fapt a cauzei deduse judecății.

În ceea ce privește existența unui caz bine justificat, recurentul a susținut că este îndeplinită această condiție prin aparența de legalitate a derulării unui program operațional cu fonduri europene de către o autoritate publică centrală (minister) care a fost verificată constant și ale cărei cereri de rambursare au fost vizate de către Autoritatea de Management, astfel, singurul motiv generat de faptul că au fost emise două suspiciuni de nereguli, nu este nici necesar, nici suficient pentru emiterea actului administrativ atacat.

Referitor la prevenirea unei pagube iminente, a făcut trimitere la perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice centrale prin raportare la valoarea debitului și la un buget anual al debitorului diminuat pe parcursul anului 2017, respectiv la un buget pe anul 2018 din care 50% reprezintă drepturi salariale, așa încât a apreciat că este îndeplinită și această condiție.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, succesor în drepturile și obligațiile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a solicitat anularea recursului, pentru nemotivare, iar, în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.03.2017, până la soluționarea definitivă a cauzei privind anularea acestui act.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamantului legate de aspecte ce vizează istoricul raportului juridic creat cu partea pârâtă, până la momentul sesizării instanței de judecată.

Așadar, motivele circumscrise de recurentul-reclamant cazului bine justificat nu reprezintă împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care ar fi de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, cum corect a reținut și prima instanță.

Înalta Curte reține, totodată, că prin Sentința nr. 2982 din 22 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant privind anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/02.03.2017 și Deciziei nr. 25535/05.05.2017 privind soluționarea contestației, precum și cererea de suspendare a executării procesului-verbal menționat, ca inadmisibilă, ceea ce reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speță, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Muncii și Justiției Sociale (succesor în drepturile și obligațiile Ministerului Consultării și Dialogului) împotriva Sentinței nr. 4116 din 3 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 noiembrie 2018.

GGC - GV