ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6686/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6686/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. x/2017, la data de 10.11.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare și Ministerul Cercetării și Inovării, solicitând instanței să oblige pârâtele la supunerea raportului Comisiei de concurs prin care a fost declarat admis și clasat pe locul 1 în ierarhia candidaților la concursul organizat pentru ocuparea funcției de director general al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale ISIM Timișoara, aprobării conducătorului autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare; să oblige pârâtele ca în termen de maximum 45 de zile lucrătoare după aprobarea raportului comisiei de concurs, organul administrației publice centrale să emită ordinul de numire în funcția de director general al INCD- ISIM Timișoara al reclamantului; să oblige pârâtele la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 de euro, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor legale de către pârâte; cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, la data de 10.01.2018, pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării, succesorul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității formulării acțiunii și excepția tardivității formulării acțiunii.
Prin sentința nr. 480/20.03.2018, Tribunalul Timiș a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal competența materială de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării - succesorul Autoritatății Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 10.05.2018.
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la supunerea raportului Comisiei de concurs prin care a fost declarat admis și clasat pe locul 1 în ierarhia candidaților la concursul organizat pentru ocuparea funcției de director general al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Sudură și încercări de Materiale ISIM Timișoara, aprobării conducătorului autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare; să fie obligate pârâtele ca în termen de maximum 45 de zile lucrătoare după aprobarea raportului comisiei de concurs, organul administrației publice centrale să emită ordinul de numire în funcția de director general al INCD- ISIM Timișoara al reclamantului; obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 de euro, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor legale de către pârâte. A solicitat cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 190 din 03 iulie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea petitului referitor la plata daunelor morale, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării - Succesorul Autoritatății Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare.
Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a formulat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
Cererea de renunțare la judecată
Recurentul-reclamant a depus cerere de renunțare la judecata cererii, întemeiată pe art. 406 C. proc. civ.
Soluția instanței de recurs
Înalta Curte reține că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.,
"Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă".
Conform alin. (5) și (6) ale aceluiași articol,
"Când renunțare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."
Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Față de cererea recurentului-reclamant de renunțare la judecata cererii, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor legale anterior citate, constată că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a anula hotărârea recurată și a lua act de renunțarea reclamantului la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de cererea de renunțare la judecată.
Anulează sentința nr. 190 din 03 iulie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.