ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3285/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, înregistrată la data de 09.12.2016 pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/54/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

Prin sentința nr. 237/2017 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității cererii, precum și excepția lipsei obiectului, invocate de pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării prin întâmpinare;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării;

- a anulat Raportul secretariatului tehnic nr. x din 02 noiembrie 2016, Raportul comisiei de contestații nr. x din 09 noiembrie 2016, precum și în parte Raportul comisiei de concurs din data de 12.12.2016, în ceea ce îl privește pe reclamant;

- a obligat pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării la reluarea procedurii de concurs;

- a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.900 RON, taxă timbru și onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării.

Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 8 august 2017, intimatul -reclamant A. a depus o cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Examinând cererea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile incidente, Înalta Curte va lua act de renunțarea intimatului-reclamant la judecată și va dispune anularea în tot a sentinței recurate.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat de pârât, a luat act de faptul că la dosarul cauzei a fost depus de către intimatul-reclamant un înscris din care rezultă faptul că acesta înțelege să renunțe la judecata cererii sale, cu consecința anulării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 406 C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Constatând că, în speță, intimatul-reclamant a formulat cerere de renunțare la judecată, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora:

"Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere și poziția exprimată de recurentul-pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, prin care acesta a solicitat să se ia act de cererea de renunțare la judecată, să se admită această cerere astfel cum a fost formulată de către intimatul-reclamant și să se dispună anularea în tot a hotărârii recurate.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 406 alin. (1) și alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea intimatului-reclamant la judecată și, pe cale de consecință, va anula sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Cercetării și Inovării împotriva sentinței nr. 237/2017 din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ia act de renunțarea reclamantului A. la judecata acțiunii care face obiectul dosar nr. x/2016, conform art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Anulează sentința nr. 237/2017 din 11 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.