ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6482/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., a formulat contestație împotriva Deciziei 3525 din data de 30.01.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraților, prin care mi s-a admis cererea de plata nr. x/10.02.2016 pentru suma de 3574 RON, in baza art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, în contradictoriu cu pârâta Fondul de Garantare a Asiguraților.

A solicitat instanței ca prin hotărârea judecătoreasca ce o veti pronunța, sa dispună următoarele:

- anularea Deciziei nr. 3525 din 30.01.2017 emisa de intimata si obligarea intimatei la plata/sau acordarea către reclamant a daunelor stabilite inițial în dosarul de daune si anume 4000 Euro, in RON potrivit cursului BNR de la data plații, in baza actelor anexate in dosarul de daune x;

- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 3525 din 30.01.2017 emisa de intimata si obligarea intimatei la plata sau acordarea către reclamant a sumei de 3750 Euro, raportat la valoarea de piața a autovehiculului;

- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 3525 din 30.01.2017 emisa de intimata si obligarea intimatei la plata sau acordarea către reclamant a sumei de 1875 Euro, raportat la valoarea de piața a autovehiculului si la gradul de culpa a părtilor implicate in accident;

- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 3525 din 30.01.2017 emisa de intimata si obligarea intimatei la plata sau acordarea către reclamant a sumei de 7148,25 RON, raportat la imprejurarea ca acesta nu are o culpă în ce privește producerea accidentului;

Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 4348 din data de 14 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4348 din data de 14 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a arătat că nu este echitabilă suma acordată de FGA și validată de instanța de fond, în condițiile în care prin raportare la marca și modelul autoturismului în discuție, la caracteristicile tehnice și dotări, la anul fabricației și parcursul de kilometri, mașini similare au fost estimate pe piață la suma de 4000-5000 euro, în timp ce intimatul a estimat valoarea la 2000 euro.

A mai susținut recurentul că, în raport de scopul cu care a fost înființat și prevederile art. 12 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 213/2015, Fondului de garantare îi revine obligația de a respecta condițiile de asigurare astfel cum și-a asumat-o asiguratorul, întrucât asiguratul a plătit polița de asigurare.

În fine, a arătat că raportul dintre cetățeni și instituțiile care ar trebui să îi protejeze este de pe poziții inegale, construit în defavoarea cetățeanului/consumatorului, motiv pentru care și în speța de față, deși este evident că valoarea mașinii este mult peste cea estimată, intimatul persistă în a susține că ceea ce s-a acordat reprezintă o valoare convenabilă.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 09.11.2015, a avut loc un accident de circulație, din culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu polița RCA nr. x e emisă de S.A. B. S.A., fiind avariat auto cu nr. de înmatriculare x, aflat în proprietatea numitului A.. După avizarea daunei a fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin Decizia A.S.F. nr. 2034/27.08.2015 s-a decis închiderea procedurii de redresare a Societății B. S.A. și s-a constatat starea de insolvență a acestei societăți de asigurare.

Prin încheierea de ședință din data de 03.12.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a Civilă în dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului Societății B. S.A. și desemnarea lichidatorului judiciar C..

La data de 28.04.2016 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a Societății B. S.A.

Persoana fizică A. a formulat cerere de plată înregistrată la sediul Fondului de Garantare a Asiguraților cu nr. x din 10.02.2016, prin care a solicitat despăgubiri reprezentând contravaloarea reparației autovehiculului avariat.

După instrumentarea dosarului de daună și verificarea înscrisurilor depuse de reclamantă anexate la cererea de plată nr. x/10.02.2016, Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 3525/30.01.2017, prin care a admis în parte cererea pentru suma de 3.574 RON, fiind respinsă plata diferența dintre suma pretinsă și suma admisă motivat la plată.

În acest context, reclamantul A., a formulat contestație împotriva Deciziei 3525 din data de 30.01.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraților, înregistrată pe rolul instanței de contencios administrativ și fiscal, care a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința recurată.

Astfel, reclamantul a înțeles să formuleze critici privind suma acordată cu titlu de despăgubire reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate, prin raportare la o valoare de piață a autoturismului, prin comparație cu valoarea autoturismelor din aceeași categorie, precum și prin raportare la scopul FGA, care trebuie să preia obligația asiguratorului păgubitului, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte reține că în baza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, acestă instituție acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul și de aceea plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 .

Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, în vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare.

În cazul unui accident de circulație având ca urmare producerea unui prejudiciu material și/sau moral, așa cum este cazul în speță, răspunderea aparține asigurătorului, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto, fiind o răspundere contractuală.

Or, instituția pârâtă nu are calitatea de asigurător, și nu se subrogă în drepturile și obligațiile asigurătorului, iar între FGA și conducătorii autovehiculelor implicați în accidente de circulație rutieră nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă încheiat cu asigurătorul debitor.

FGA nu este parte într-un contract/poliță de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită și nu decurge nicio obligație pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, putând achita despăgubiri numai în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 și de Norma A.S.F. nr. 16/2015, criticile formulate de reclamant cu privire la faptul că FGA trebuie să preia obligația de plată astfel cum și-a asumat-o asiguratorul fiind nefondată.

Astfel, în condițiile în care FGA acordă despăgubiri nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește dovada prejudiciului. Ținând cont de particularitățile cauzei, în care reclamantul a solicitat plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor D. cu respectarea dispozițiilor art. 51 alin. (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 .

Procedând în această manieră, în mod correct judecătorul fondului a reținut că nu este vorba despre refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor materiale solicitate de reclamant, mai ales având în vedere rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor materiale nefiind susținute de un alt probatoriu decât cel constând în înscrisurile depuse în cadrul dosarului de daună și care nu fac dovada efectivă a cuantumului prejudiciului pretins de reclamant.

Evaluarea cuantumului pagubei a fost realizată de FGA cu luarea în calcul a prețurilor practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale cu ajutorul sistemului D. iar reclamantul nu a înteles să administreze probe din care să rezulte o altă situație de fapt

În urma calculării valorii de piață a autovehiculului avariat, aparținând reclamantului A., a rezultat că, ținând seama de data producerii accidentului - 09.11.2015; marca și modelul autovehiculului; caracteristicile tehnice și dotările autovehiculului în discuție - putere motor, capacitate cilindrică, cutie de viteze; anul de fabricație; parcursul în kilometri și o stare de întreținere comparabile, s-a stabilit în sistemul de specialitate D. că valoarea de piață a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat este de 9.531 RON.

Ținând seama de valoarea de piață calculată în mod corect în cadrul analizării dosarului de daună și ținând seama de prevederile art. 51 alin. (9) și (10) și art. 52 alin. (1) și (2) din Norma ASF nr. 23/2014 cu privire la calculul valorii despăgubirii în caz de daună totală, astfel cum este situația în fapt în dosarul de daună deschis la FGA cu privire la accidentul rutier din 09.11.2015, privind persoana fizică păgubită A., s-a calculat că valoarea despăgubirii care se poate acorda reclamantului este în cuantum de 7.148,25 RON, rezultată din operațiunea matematică: 9.531 RON (valoarea de piață a autovehiculului la data accidentului) x 0,75 = 7.148,25 RON.

Totodată, instanta de control judiciar constată că din procesul-verbal nr. x din 08.01.2016 emis de organele abilitate rezultă că incidentul s-a produs din culpa comună a persoanelor implicate, conducătorul auto vinovat neadaptând viteza la condițiile carosabilului, pierzând controlul volanului și intrând pe contrasens, din cauza unei pete de combustibil scursă din rezervorul spart al autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x.

În aceste condiții, în mod corect prima instanță a concluzionat că suma ce poate fi acordată este în cuantum de 3.574 RON rezultată din calculul matematic: 7.148,25 RON x 50%= 3.574 RON (fiind un caz de culpă comună a conducătorilor auto, situație reținută prin constatul amiabil act administrativ care se bucură de prezumpția de legalitate și de temenicie, în privința situației de fapt pe care o atestă, până la anularea acestuia de către instanța de judecată competentă).

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 4348 din data de 14 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2020.