ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1285/2015

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin Decizia nr. 462 din 12 februarie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SN G.N.R. SA - Sucursala de Î.S.G.N. Ploiești, împotriva Deciziei nr. 241/A din 5 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a moditicat~o în parte, în sensul că a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința nr. 1348/F din 19 martie 2013 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, și a stabilit în sarcina pârâtei obligația de plată la despăgubiri, începând cu data de 1 octombrie 2011, pe toată durata de existență a obiectivului Stația de uscare B 32 Urziceni. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivare, instanța de recurs a constatat că, deși cererea principală a avut ca obiect recunoașterea dreptului de uz în favoarea recurentei asupra terenului aferent obiectivului de investiții „Stația de uscare B 32 Urziceni", care nu a presupus în mod direct aplicarea art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, totuși atât prin hotărârea de primă instanță, cât și prin cea de recurs, atunci când au statuat asupra existenței dreptului, ambele instanțe au avut în vedere ca producătorul și concesionarul în domeniul gazelor naturale beneficiază de acest drept în virtutea legii, pe toată durata de viață a obiectivului de investiții, cu singura diferență ca dreptul a avut un caracter gratuit până la 1 octombrie 2011, dată după care titularul dreptului datorează despăgubiri.

Aceste dezlegări ale instanțelor, care au explicat totuși rațiunea recunoașterii dreptului de uz în favoarea recurentei pe toată durata de viață a obiectivului de investiții, chiar în condițiile abrogării la 1 octombrie 2011 a art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, se impun cu puterea lucrului judecat, ca prezumție legală absolută - art. 1200 pct. 4 C. civ. - și asupra soluției de adoptat în cazul cererii reconvenționale a intimatei-pârâte A.D.S., având ca obiect plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului grevat de existența și exercițiul dreptului de uz al recurentei, neputând fi contrazisă de maniera la care s-a realizat de instanțele de fond, cu ocazia reluării judecății cererii reconvenționale, prin obligarea recurentei la plata lipsei de folosință a terenului începând cu anul 2010, când, potrivit propriilor considerente ale acelorași instanțe, dreptul de uz avea un caracter legal și gratuit.

A arătat instanța de recurs și că această soluție ar contraveni conținutului normativ al art. 90 alin. (2) din Legea nr. 351/2004, ce instituia caracterul gratuit al drepturilor de uz și servitute prevăzute de art. 86 din același act normativ, text de lege care s-a aplicat până la 1 octombrie 2011 când potrivit explicațiilor anterioare, și-a încetat efectele ca urmare a abrogării sale exprese. Prin urmare, întrucât caracterul gratuit al dreptului de uz de care beneficiază recurenta a fost consacrat legal până la 1 octombrie 2011, aceasta nu putea fi obligată Ia plata de despăgubiri pentru folosința exercitată asupra terenului administrat de A.D.S., afectat de exercițiul dreptului de uz, mai înaintea datei de 1 octombrie 2011, astfel că, în aceste limite și sub acest aspect, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul a fost admis, iar decizia atacată modificată prin admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței de fond și stabilirii în sarcina reclamantei a obligației de plată a despăgubirilor începând cu 1 octombrie 2011, pe toată durata de existență a obiectivului „Stația de uscare B 32 Urziceni" Împotriva acestei decizii SC R. SA a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeiată, în drept, pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În motivare, revizuenta a arătat că la data de 3 martie 2015 a semnat cu intimata o convenție, ocazie cu care a aflat despre un alt teren, situat în aceeași tarla cu terenul care face obiectul prezentului dosar, care era închiriat la un preț mult mai mic, de 4.800 euro/ha/an.

Așadar, revizuenta apreciază că acest înscris întrunește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 și se impune schimbarea deciziei atacate, modificarea prețului de la 5.600 euro/ha/an la suma de 4.800 euro/ha/an. Analizând excepția inadmisibilitații cererii de revizuire, invocată de intimata A.D.S., Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art, 322 alin. (1) C. proc.

civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile date de instanța de recurs atunci când acestea evocă fondul Evocarea fondului de către instanța de recurs, ca expresie a uneia din condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care fusese reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dîn ipoteze urmând să se dea o alta dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment. Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, care este o cale de retractare, prin care se cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces sa revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Regula prevăzută de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s~a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât cea dată până la acel moment. Această condiție nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme în speță hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu a evocat fondul cauzei. Astfel, prin Decizia nr. 462 din 12 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a constatat caracterul gratuit al dreptului de uz de care beneficiază SN G.N.

R.G. SA până la data de 1 octombrie 2011. Ca o consecință, instanța a apreciat că, doar sub acest aspect, instanțele de fond au aplicat greșit prevederile legale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru care recursul a fost admis, iar decizia atacată modificată prin admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței de fond și stabilirii în sarcina reclamantei a obligației de plată a despăgubirilor începând cu 1 octombrie 2011, pe toată durata de existență a obiectivului „Stația de uscare B 32 Urziceni." Această apreciere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la neevocarea fondului de către decizia a cărei revizuire se solicită este și în concordanță cu jurisprudența constantă a C.E.D.O., unde se arată că cererile de redeschidere a unui proces încheiat printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, cum sunt căile extraordinare de atac, nu întră în sfera de aplicare a articolului 6. Având în vedere cele arătate mai sus, văzând dispozițiile art 322 pct. 1 C. proc.

civ. coroborat cu art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SN G.N. R.G. SA - Sucursala de Î.S.G.N. Ploiești împotriva Deciziei civile nr. 462 din 12 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2015.