ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 782/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 782/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 17 decembrie 2012, reclamanții P.I., G.E., F.A., I.D.,

F.E., A.C., M.I., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N., M.C., BD., R.I.L.,

L.E., C.M., C.I., V.C., S.I., C.I., M.D., B.A., A.L., N.R., F.I., G.O., M.I.,

B.V., V.L., S.C., B.C., C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în judecată pe pârâta

SC A.T.P.R. SA, pentru a se dispune cu privire la anularea grilelor de

salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor

de munca, grile prin care au fost stabilite drepturi salariale cu nerespectarea

prevederilor Contractului Colectiv de Munca și a valorii salariului minim

brut pe economie, obligarea la plata diferențelor salariale dintre drepturile

acordate potrivit statelor de plata si drepturile cuvenite, calculate potrivit

contractului colectiv de munca la nivel de unitate in raport de salariul minim

pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți in anexele și

actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioada în parte,

cu toate sporurile aferente, începând cu 01 ianuarie 2007 și până la încetarea raporturilor

de muncă, anularea documentelor prin care au fost stabilite sumele fixe și

salariile compensatorii pentru reclamanții care s-au înscris în schema de

plecări voluntare din cursul anului 2009 și obligarea la plata diferențelor pentru

salariile compensatorii și suma fixă dintre drepturile acordate potrivit

schemei de plecări voluntare și drepturile cuvenite, calculate potrivit

contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim

pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și

actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte,

cu toate sporurile aferente.

La termenul de

judecată din 13 martie 2013, instanța a dispus disjungerea cererii formulate

inițial, pentru o mai bună și ușoară administrare a cauzei dispunându-se

formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel

încât, în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant V.C.

Prin sentința civilă nr.

569/C din 24 aprilie 2013, Tribunalul Neamț, a admis excepția tardivității

asupra capătului de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare iar față de

celelalte capete de cerere, a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.

Prin Decizia civilă nr.

1764 din 09 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău a casat, în parte, sentința tribunalului,

în sensul că a respins excepția prescripției cu privire la capătul de cerere

privind plățile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre

rejudecare Tribunalului Neamț.

În rejudecare, prin

sentința civilă nr. 672 din 21 mai 2014, Tribunalul Neamț a admis acțiunea

precizată formulată de reclamantul V.C. în contradictoriu cu pârâta SC

A.M.T.P.R. SA și a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei

de 8.304 lei, reprezentând diferență dintre salariile compensatorii cuvenite și

salariile compensatorii efectiv plătite.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta.

În motivarea recursului

a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât au fost obligați la

plata diferențelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite calculate

potrivit claselor și coeficienților de salarizare prevăzuți de Anexa 1 la

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008, raportat la

salariul minim pe economie și salariile compensatorii efectiv plătite în

perioada decembrie 2009-septembrie 2011, iar reclamantul nu deține vreun titlu

în baza căruia să solicite o eventuală majorare a salariului de bază aflat în

plată la data încetării raporturilor de muncă. Pretențiile formulate prin

capătul 2 de cerere al acțiunii introductive s-a constatat definitiv și

irevocabil că sunt prescrise, instanța pronunțându-se implicit și fără a fi

investită și asupra modului de stabilire a salariului de bază. Astfel a apreciat

că a fost încălcat principiul disponibilității și al convenției părților

stabilit prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă, decizii ce nu au

fost contestate.

Prin Decizia civilă nr.

765 din 06 octombrie 2014, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de

pârâtă și a modificat în tot sentința civilă nr. 672 din 21 mai 2014 a

Tribunalului Neamț, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantului V.C.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:

Conform art. 94 alin.

(1) din C.C.M. la nivel de unitate pentru anii 2004-2008 prelungit până în luna

februarie 2011 - în cazul concedierii salariatului pentru motive ce nu țin de

persoana sa, acesta va beneficia de o compensație ce reprezintă 50% din

salariul de bază lunar din luna anterioară concedierii pentru fiecare an lucrat

în societate, dar nu mai puțin de 5 salarii de bază, în afara drepturilor

cuvenite la zi.

În raport de aceste

dispoziții s-a întocmit de către angajator scheme de plecări voluntare în care

se stabileau drepturile compensatorii cuvenite celor disponibilizați.

În analiza

îndreptățirii reclamantului la sumele solicitate, instanța de fond a pornit de

la verificare modului în care a fost stabilit salariul reclamantului, respectiv

sistemul de salarizare stabilit la nivelul SC A.M.T.P. SA în raport de

prevederile contractului-colectiv la nivel de unitate și a actelor adiționale

ulterioare.

Prin cererea inițială

însă reclamantul nu a solicitat a se stabili și a se verifica dacă drepturile

salariale au fost corect stabilite.

Cuantumul plăților

compensatorii a fost stabilit în raport de salariul brut aflat în plată la data

încetării contractului individual de muncă.

Or, cuantumul

salariului brut aflat în plată la data încetării raporturilor nu a fost

contestat de reclamant, acesta neavând niciun titlu în baza căruia să solicite

o modificare, în sensul creșterii salariului de bază ce a fost în plată la data

încetării raporturilor de muncă.

Mai mult, recurenta

prin schema de plecări voluntare a stabilit că sumele de bani ce vor fi

acordate cu titlu de plăți compensatorii vor fi calculate pornind de la

salariul de bază pe care fiecare salariat îl avea la data încetării raportului

de muncă, astfel încât salariații au avut cunoștință despre modul de calcul și

elementele de bază în raport de care urma să se stabilească cuantumul plăților

compensatorii. Cunoscând aceste aspecte reclamantul a acceptat oferta

angajatorului stabilită prin schema de plecări voluntare aplicabilă, formulând

cerere pentru retragere voluntară din activitate, dându-și astfel acordul

inclusiv cu privire la plățile compensatorii ce urmau a fi acordate.

De asemenea, se

constată că prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă avute cu

unitatea pentru fiecare salariat-reclamant în cauză, se menționează că acesta

urmează să beneficieze de drepturile bănești acordate de societate prevăzute în

schema de plecări voluntare oferită de recurentă, deciziile fiind semnate de

reclamant ca salariat al recurentei.

În raport de cele

reținute a apreciat că în mod greșit a fost admisă acțiunea formulată, instanța

apreciind în mod greșit că a fost investită să analizeze modul de determinare a

salariului de bază pentru reclamant în raport de prevederile Anexei 1 la Contractului

Colectiv de Muncă la nivel unitate.

La data de 06

noiembrie 2014, pe rolul Curții de Apel Bacău a fost înregistrată cererea de

revizuire formulată de reclamantul V.C. în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7

C. proc. civ., declinată spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație

și Justiție prin Decizia civilă nr. 5 din 12 ianuarie 2015.

În susținerea căii de

atac, revizuientul a susținut că Decizia Curții de Apel Bacău nr. 765 din 06

octombrie 2014 este contradictorie cu Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013

pronunțată de aceiași curte de apel. Astfel, prin Decizia civilă nr. 1764 din

09 decembrie 2013, Curtea de Apel a constatat că o parte din pretențiile

reclamantului cu privire la plățile compensatorii aferente perioadei ulterioare

datei de 17 decembrie 2009 nu sunt prescrise, dispunând trimiterea cauzei la

tribunal pentru determinarea cuantumului acestora, iar prin decizia ce face

obiectul prezentei căi de atac, aceiași curte de apel a admis recursul pârâtei

și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

La termenul de

judecată stabilit pentru 18 martie 2015, intimata SC A.T.P.R. SA a invocat

excepția tardivității și inadmisibilității asupra cărora Înalta Curte a rămas

în pronunțare.

Cu privire la

excepția tardivității, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele

considerente:

Astfel cum rezultă

din motivele cererii de revizuire, revizuientul a promovat această cale

extraordinară de atac de retractare în baza dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct.

7 C. proc. civ.

Art. 324 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti

: pct. 1 în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la

comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe

de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute

la punctul 7 alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri.

De asemenea,

dispozițiile art. 101 alin. (3) din C. proc. civ. stabilesc că “Termenele

statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau

săptămânii corespunzătoare zilei de plecare”. Totodată, art. 104 din același

cod, prevede că “Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor

judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat

la oficiul poștal înainte de împlinirea lui”.

Din economia celor

susținute de către revizuent prin motivele cererii de revizuire, Înalta Curte

reține că cererea de revizuire este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 765

din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei, revizuentul a transmis cererea de revizuire prin

poștă, plicul care a însoțit cererea purtând ștampila înregistrării sale la

oficiul poștal la data de 06 noiembrie 2014.

În aplicarea

dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art.

104 din același cod, Înalta Curte constată că acest termen nu a fost depășit.

Astfel, Decizia civilă

nr. 765 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă ,a fost pronunțată la data de 6

octombrie 2014, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 06

noiembrie 2014 (data poștei, așa cum rezultă din verso filei nr. 6 a dosarului

Curții de Apel Bacău - conform art. 104 C. proc. civ.), așadar fără depășirea

termenului legal imperativ și peremptoriu de o lună de la data pronunțării

hotărârii, termen care s-a împlinit în chiar ziua transmiterii prin poștă a

cererii, respectiv 06 noiembrie 2014.

În ceea

ce privește excepția inadmisibilității căii de atac, Înalta Curte o va admite

pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.,

revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de instanțe deosebite, în una

și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; totodată,

se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că - aceste dispoziții se

aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de

recurs. În cazul în care una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și

Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță.

Rezultă deci că

pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice

pentru existența lucrului judecat. Astfel, rațiunea reglementării revizuirii

prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește în

necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat,

când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același

obiect, cauză și părți, în atare situații executarea hotărârilor fiind

imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea

care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența

hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea

ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Prin urmare, prin

hotărâri potrivnice, se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare

separate, prin hotărârea celui de al doilea dosar încălcându-se autoritatea

lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar, scopul reglementării fiind

rezolvarea situațiilor în care, judecându-se separate două sau mai multe cauze

cu neobservarea existenței lucrului judecat, în cadrul aceluiași proces, se

ajunge la pronunțarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot

concilia.

În cadrul aceluiași proces,

însă, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în

diferite faze procesuale sau cicluri procesuale, soluțiile sunt diferite de

cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății. Deci,

textul invocat de revizuent nu este aplicabil dacă prin două hotărâri

judecătorești nu au fost soluționate două cereri de chemare în judecată

distincte, ci acestea au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, dar în

cicluri procesuale diferite.

În cauza de față

Înalta Curte reține că revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 765 din

6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, motivat de faptul că aceasta

ar fi contradictorie cu Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013 a aceleiași

curți de apel, hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași Dosar cu nr. 1645/103/2013,

în faze procesuale diferite.

Astfel, în primul

ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013, Curtea de

Apel Bacău a casat, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a respins

excepția prescripției cu privire la capătul de cerere privind plățile

compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare Tribunalului

Neamț.

În al doilea ciclu

procesual, prin Decizia civilă nr. 765 din 6 octombrie 2014, aceiași curte de

apel a admis recursul intimatei și a respins, acțiunea reclamantului V.C., ca

neîntemeiată.

Reiese deci că cele

două hotărâri judecătorești care se pretind a fi contradictorii au fost

pronunțate în soluționarea aceleiași cereri de chemare în judecată, formulată de

reclamantul V.C.

De asemenea, este

adevărat că prin cele două hotărâri judecătorești invocate ca fiind

contradictorii au fost pronunțate soluții contrare, însă numai una dintre

aceasta, respectiv ultima poate fi pusă în executare. Din această perspectivă,

nu este îndeplinită condiția referitoare la imposibilitatea punerii concomitent

în executare a celor două hotărâri judecătorești pretins a fi contradictorii.

Pentru argumentele

mai sus expuse, Înalta Curte va respinge excepția tardivității cererii de

revizuire invocate de intimata SC A.T.P.R. SA și va respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuientul V.C. împotriva Deciziei nr. 765

din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității cererii de revizuire invocate de intimata

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul V.C. împotriva Deciziei

nr. 765 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2015.