ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 782/2015

Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 decembrie 2012, reclamanții P.I., G.E., F.A., I.D., F.E., A.C., M.I., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N., M.C., BD., R.I.L., L.E., C.M., C.I., V.C., S.I., C.I., M.D., B.A., A.L., N.R., F.I., G.O., M.I., B.V., V.L., S.C., B.C., C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în judecată pe pârâta SC A.T.P.R.

SA, pentru a se dispune cu privire la anularea grilelor de salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de munca, grile prin care au fost stabilite drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Munca și a valorii salariului minim brut pe economie, obligarea la plata diferențelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plata si drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de munca la nivel de unitate in raport de salariul minim pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți in anexele și actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioada în parte, cu toate sporurile aferente, începând cu 01 ianuarie 2007 și până la încetarea raporturilor de muncă, anularea documentelor prin care au fost stabilite sumele fixe și salariile compensatorii pentru reclamanții care s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul anului 2009 și obligarea la plata diferențelor pentru salariile compensatorii și suma fixă dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare și drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele si coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte,

cu toate sporurile aferente. La termenul de judecată din 13 martie 2013, instanța a dispus disjungerea cererii formulate inițial, pentru o mai bună și ușoară administrare a cauzei dispunându-se formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel încât, în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant V.C. Prin sentința civilă nr. 569/C din 24 aprilie 2013, Tribunalul Neamț, a admis excepția tardivității asupra capătului de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare iar față de celelalte capete de cerere, a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă. Prin Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău a casat, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a respins excepția prescripției cu privire la capătul de cerere privind plățile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare Tribunalului Neamț.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 672 din 21 mai 2014, Tribunalul Neamț a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul V.C. în contradictoriu cu pârâta SC A.M.T.P.R. SA și a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 8.304 lei, reprezentând diferență dintre salariile compensatorii cuvenite și salariile compensatorii efectiv plătite. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta.

În motivarea recursului a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât au fost obligați la plata diferențelor dintre salariile compensatorii nete cuvenite calculate potrivit claselor și coeficienților de salarizare prevăzuți de Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008, raportat la salariul minim pe economie și salariile compensatorii efectiv plătite în perioada decembrie 2009-septembrie 2011, iar reclamantul nu deține vreun titlu în baza căruia să solicite o eventuală majorare a salariului de bază aflat în plată la data încetării raporturilor de muncă. Pretențiile formulate prin capătul 2 de cerere al acțiunii introductive s-a constatat definitiv și irevocabil că sunt prescrise, instanța pronunțându-se implicit și fără a fi investită și asupra modului de stabilire a salariului de bază.

Astfel a apreciat că a fost încălcat principiul disponibilității și al convenției părților stabilit prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă, decizii ce nu au fost contestate. Prin Decizia civilă nr. 765 din 06 octombrie 2014, Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de pârâtă și a modificat în tot sentința civilă nr. 672 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamț, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului V.C. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele: Conform art. 94 alin. (1) din C.C.M. la nivel de unitate pentru anii 2004-2008 prelungit până în luna februarie 2011 - în cazul concedierii salariatului pentru motive ce nu țin de persoana sa, acesta va beneficia de o compensație ce reprezintă 50% din salariul de bază lunar din luna anterioară concedierii pentru fiecare an lucrat în societate, dar nu mai puțin de 5 salarii de bază, în afara drepturilor cuvenite la zi.

În raport de aceste dispoziții s-a întocmit de către angajator scheme de plecări voluntare în care se stabileau drepturile compensatorii cuvenite celor disponibilizați. În analiza îndreptățirii reclamantului la sumele solicitate, instanța de fond a pornit de la verificare modului în care a fost stabilit salariul reclamantului, respectiv sistemul de salarizare stabilit la nivelul SC A.M.T.P. SA în raport de prevederile contractului-colectiv la nivel de unitate și a actelor adiționale ulterioare. Prin cererea inițială însă reclamantul nu a solicitat a se stabili și a se verifica dacă drepturile salariale au fost corect stabilite. Cuantumul plăților compensatorii a fost stabilit în raport de salariul brut aflat în plată la data încetării contractului individual de muncă.

Or, cuantumul salariului brut aflat în plată la data încetării raporturilor nu a fost contestat de reclamant, acesta neavând niciun titlu în baza căruia să solicite o modificare, în sensul creșterii salariului de bază ce a fost în plată la data încetării raporturilor de muncă. Mai mult, recurenta prin schema de plecări voluntare a stabilit că sumele de bani ce vor fi acordate cu titlu de plăți compensatorii vor fi calculate pornind de la salariul de bază pe care fiecare salariat îl avea la data încetării raportului de muncă, astfel încât salariații au avut cunoștință despre modul de calcul și elementele de bază în raport de care urma să se stabilească cuantumul plăților compensatorii. Cunoscând aceste aspecte reclamantul a acceptat oferta angajatorului stabilită prin schema de plecări voluntare aplicabilă, formulând cerere pentru retragere voluntară din activitate, dându-și astfel acordul inclusiv cu privire la plățile compensatorii ce urmau a fi acordate.

De asemenea, se constată că prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă avute cu unitatea pentru fiecare salariat-reclamant în cauză, se menționează că acesta urmează să beneficieze de drepturile bănești acordate de societate prevăzute în schema de plecări voluntare oferită de recurentă, deciziile fiind semnate de reclamant ca salariat al recurentei. În raport de cele reținute a apreciat că în mod greșit a fost admisă acțiunea formulată, instanța apreciind în mod greșit că a fost investită să analizeze modul de determinare a salariului de bază pentru reclamant în raport de prevederile Anexei 1 la Contractului Colectiv de Muncă la nivel unitate. La data de 06 noiembrie 2014, pe rolul Curții de Apel Bacău a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de reclamantul V.C.

în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., declinată spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 5 din 12 ianuarie 2015. În susținerea căii de atac, revizuientul a susținut că Decizia Curții de Apel Bacău nr. 765 din 06 octombrie 2014 este contradictorie cu Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013 pronunțată de aceiași curte de apel. Astfel, prin Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013, Curtea de Apel a constatat că o parte din pretențiile reclamantului cu privire la plățile compensatorii aferente perioadei ulterioare datei de 17 decembrie 2009 nu sunt prescrise, dispunând trimiterea cauzei la tribunal pentru determinarea cuantumului acestora, iar prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, aceiași curte de apel a admis recursul pârâtei și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată stabilit pentru 18 martie 2015, intimata SC A.T.P.R. SA a invocat excepția tardivității și inadmisibilității asupra cărora Înalta Curte a rămas în pronunțare. Cu privire la excepția tardivității, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente: Astfel cum rezultă din motivele cererii de revizuire, revizuientul a promovat această cale extraordinară de atac de retractare în baza dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti : pct. 1 în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri.

De asemenea, dispozițiile art. 101 alin. (3) din C. proc. civ. stabilesc că “Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare”. Totodată, art. 104 din același cod, prevede că “Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui”. Din economia celor susținute de către revizuent prin motivele cererii de revizuire, Înalta Curte reține că cererea de revizuire este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 765 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, revizuentul a transmis cererea de revizuire prin poștă, plicul care a însoțit cererea purtând ștampila înregistrării sale la oficiul poștal la data de 06 noiembrie 2014. În aplicarea dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. coroborat cu prevederile art. 104 din același cod, Înalta Curte constată că acest termen nu a fost depășit. Astfel, Decizia civilă nr. 765 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă ,a fost pronunțată la data de 6 octombrie 2014, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 06 noiembrie 2014 (data poștei, așa cum rezultă din verso filei nr. 6 a dosarului Curții de Apel Bacău - conform art. 104 C. proc. civ.), așadar fără depășirea termenului legal imperativ și peremptoriu de o lună de la data pronunțării hotărârii, termen care s-a împlinit în chiar ziua transmiterii prin poștă a cererii, respectiv 06 noiembrie 2014. În ceea ce privește excepția inadmisibilității căii de atac, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente: Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de instanțe deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate; totodată, se constată că art. 322 pct. 7 alin. (2) prevede că - aceste dispoziții se aplică și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul în care una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță. Rezultă deci că pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Astfel, rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, cauză și părți, în atare situații executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Prin urmare, prin hotărâri potrivnice, se înțeleg acele hotărâri care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea celui de al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar, scopul reglementării fiind rezolvarea situațiilor în care, judecându-se separate două sau mai multe cauze cu neobservarea existenței lucrului judecat, în cadrul aceluiași proces, se ajunge la pronunțarea de hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia. În cadrul aceluiași proces, însă, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice întrucât, chiar dacă, în diferite faze procesuale sau cicluri procesuale, soluțiile sunt diferite de cele anterioare, în final, o singură hotărâre pune capăt judecății.

Deci, textul invocat de revizuent nu este aplicabil dacă prin două hotărâri judecătorești nu au fost soluționate două cereri de chemare în judecată distincte, ci acestea au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, dar în cicluri procesuale diferite. În cauza de față Înalta Curte reține că revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 765 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, motivat de faptul că aceasta ar fi contradictorie cu Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013 a aceleiași curți de apel, hotărâri pronunțate în cadrul aceluiași Dosar cu nr. 1645/103/2013, în faze procesuale diferite. Astfel, în primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 1764 din 09 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău a casat, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a respins excepția prescripției cu privire la capătul de cerere privind plățile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare Tribunalului Neamț.

În al doilea ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 765 din 6 octombrie 2014, aceiași curte de apel a admis recursul intimatei și a respins, acțiunea reclamantului V.C., ca neîntemeiată. Reiese deci că cele două hotărâri judecătorești care se pretind a fi contradictorii au fost pronunțate în soluționarea aceleiași cereri de chemare în judecată, formulată de reclamantul V.C. De asemenea, este adevărat că prin cele două hotărâri judecătorești invocate ca fiind contradictorii au fost pronunțate soluții contrare, însă numai una dintre aceasta, respectiv ultima poate fi pusă în executare. Din această perspectivă, nu este îndeplinită condiția referitoare la imposibilitatea punerii concomitent în executare a celor două hotărâri judecătorești pretins a fi contradictorii.

Pentru argumentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge excepția tardivității cererii de revizuire invocate de intimata SC A.T.P.R. SA și va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul V.C. împotriva Deciziei nr. 765 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității cererii de revizuire invocate de intimata Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul V.C. împotriva Deciziei nr. 765 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2015.