ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin rezoluția nr. 755/591/VIII-I/2009 din 2 martie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția urmărire penală și criminalistică, a dispus respingerea plângerii formulată de F.M. referitoare la procurorii generali ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, miniștrii justiției și membrii C.S.M., ca inadmisibilă. Concomitent prin aceeași rezoluție a trimis plângerea vizând fapte ce ar fi comise de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, spre competentă soluționare.
Pentru a dispune astfel procurorul a motivat în rezoluție că petentul a adresat și adresează Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați sesizări referitoare la împrejurarea că Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați nu i-ar fi soluționat multe plângeri adresate în 2001, 2007 și 2008 și a solicitat cercetarea procurorilor cărora le-au fost repartizate spre soluționare aceste sesizări. S-a mai reținut că petentul a solicitat cercetarea tuturor procurorilor generali ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a miniștrilor justiției și a membrilor Consiliului superior al Magistraturii din perioada menționată, pentru faptul că nu ar fi luat măsuri de verificare a activității Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
Împotriva rezoluției menționate a formulat plângere petentul F.M. în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Plângerea va fi respinsă ca inadmisibilă. Din examinarea dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., rezultă că persoana vătămată sau orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate, pot face plângere în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Or, așa cum s-a arătat, rezoluția atacată de petent nu face parte din categoria rezoluțiilor sau ordonanțelor susceptibile de a face obiectul procedurii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. Așa fiind, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluției nr. 755/591/VIII-1/2009, va fi respinsă ca inadmisibilă, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul F.M. împotriva rezoluției 755/591/VIII-1/2009 din 2 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.