ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 212/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 212/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2095 din 18 aprilie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C.M. I.B. în contradictor cu pârâta S.O.C.O.M. A. având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra patrimoniului preluat de părți de la fosta Cooperativă Automecanica. Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 307 din 12 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, menținând astfel motivarea și soluția instanței de fond. În contra deciziei a declarat recurs reclamanta S.C.M. I.B. Cererea de recurs nu a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei și nici cu timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, încălcându-se astfel prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată și ale art. 3 din O.U.G.
nr. 32/1995. Cum recurenta deși citată conform art. 29 din Normele de aplicare ale Legii nr. 146/1997 cu mențiunea achitării taxelor de timbru, nu a făcut dovada plății lor până la termenul acordat în acest sens, 29 ianuarie 2008, Înalta Curte va face aplicarea art. 20 alin. (3) din Lege și va anula cererea de recurs ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta S.C.M. I.B. București împotriva Deciziei nr. 307 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.