ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2536/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 735 din 27 iunie 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de V.M., judecător la Tribunalul Olt, împotriva hotărârii secției pentru judecători nr. 573 din 20 iunie 2013. Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut în esență următoarele: Cererea de transfer formulată de doamna judecător V.M. a fost respinsă prin hotărârea nr. 573 din 20 iunie 2013 a secției pentru judecători, în considerentele acesteia reținându-se vechimea redusă a acesteia la instanța de la care se solicită transferul și faptul că Tribunalul Olt, instanță de la care se solicită transferul, s-a confruntat o bună perioada de timp cu dificultăți reale de ocupare a posturilor de judecător vacante.

S-a reținut faptul că la concursul de promovare organizat în luna mai 2011, la care judecătorul V.M. a solicitat promovarea la Tribunalul Olt, existau posturi și la Tribunalul Dolj, instanță la care se solicită transferul, iar exprimarea unei opțiuni pentru promovarea la o altă instanță presupune asumarea de către magistrat a obligației de a funcționa efectiv la acea instanță o perioadă de timp adecvată, astfel încât să nu fie afectată stabilitatea resurselor umane.

De asemenea, s-a reținut că la analizarea unei cereri de transfer, potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, se analizează nu doar situația posturilor instanței la care se solicită transferul, ci și celelalte criterii menționate în art. 3. Prin urmare, s-a apreciat că în situația în care se constată faptul că acordarea transferului ar putea genera dificultăți în buna funcționare a unor instanțe, soluția legală pe care secția pentru judecători o poate adopta este cea a respingerii cererii, iar nu cea a admiterii, cu simpla justificare că o cerere de transfer are prioritate față de o cerere de valorificare cu care intră în concurs.

Împotriva hotărârii nr. 735 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a formulat contestație V.M., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. În motivarea contestației s-a arătat, în esență, că intimatul nu a realizat o verificare efectivă și obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, analizând selectiv criteriile prevăzute în dispozițiile art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor și emițând în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, deci nelegală.

Referitor la primul argument reținut de intimat, respectiv faptul că Tribunalul Olt s-a confruntat o bună perioadă de timp cu dificultățile de ocupare a posturilor de judecător vacante, s-a arătat că în aceeași perioadă Consiliul Superior al Magistraturii a considerat întemeiate alte cereri de transfer formulate de magistrați ai aceleiași instanțe, considerându-se că plecarea lor nu are nici un impact negativ asupra activității instanței, chiar și în situația în care aceste cereri au fost avizate negativ atât de conducerea Tribunalului Olt cât și de conducerea Curții de Apel Craiova. S-a amintit în acest context hotărârea nr. 582 din 18 iulie 2012 prin care s-a admis cererea de transfer a judecătorului A.L.

de la Tribunalul Olt la Tribunalul Dolj, în condițiile în care contestatoarea și acest judecător au promovat la Tribunalul Olt în urma aceluiași examen de promovare, organizat în luna mai 2011. Faptul că Tribunalul Olt nu se confruntă cu dificultăți în ocuparea posturilor vacante este confirmat de hotărârea nr. 649 din 18 iulie 2012 privind detașarea unui judecător în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pe o perioadă de 3 ani, de hotărârea nr. 755 din 27 septembrie 2012 privind un transfer de la Tribunalul Olt la Tribunalul Vâlcea.

Referitor la cel de-al doilea argument reținut de CSM, anume faptul că a optat pentru susținerea unui examen de promovare în vederea ocupării unui post la nivelul Tribunalului Olt, iar această opțiune presupune că și-a însușit obligația de funcționare o perioadă de timp în cadrul acestei instanțe arată, în opinia contestatoarei, de asemenea, că intimatul dă dovadă de inconsecvență în apreciere, iar în acest sens se face din nou trimitere la hotărârea nr. 582/2012 dar și la hotărârea nr. 586/2013 și nr. 575/2012 prin care s-au admis cereri de transfer ale unor judecători cu vechime în funcție și în grad la aceea instanță de numai o lună și 13 zile, respectiv o lună.

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv invocat de intimat, respectiv nevoia de stabilitate a resurselor umane, apreciază contestatoarea că și acesta este neîntemeiat, trimițând din nou la hotărârile deja amintite, în mod special al hotărârea nr. 582/2012 și pentru că intimatul a ignorat în totalitate punctul de vedere al instanțelor implicate în transfer, deci inclusiv al Tribunalului Olt, toate avizele acordate fiind favorabile cererii de transfer. Se insistă asupra lipsei unei analize a cererii de transfer a contestatoarei, din partea CSM, fără o raportare la toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament; în acest context se poate constata că în speță sunt îndeplinite toate criteriile.

Astfel, volumul de activitate la Tribunalul Olt este mai mic decât media pe țară și sub cel înregistrat la Tribunalul Dolj, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la Tribunalul Olt era și este mai mic decât cel existent la Tribunalul Dolj; în ceea ce privește vechimea efectivă în funcția de judecător, la data soluționării cererii de transfer contestatoarea avea o vechime în funcție de 7 ani și o lună, din care 1 an și 5 luni vechime la Tribunalul Olt și în gradul profesional. În fine, dar extrem de important în aprecierea oportunității cererii de transfer în acest caz este și faptul că toate instanțele implicate și-au exprimat acordul pentru transfer contestatoarei și că aceasta are domiciliul în Craiova, iar deplasarea sa la locul de muncă presupune o navetă zilnică de 110 km, are doi copii minori de 4 și respectiv 2 ani, iar mama soțului ei este încadrată în grad de handicap de invaliditate și se află în întreținerea sa și a soțului.

În sprijinul contestației au fost depuse înscrisuri provenite de la secția pentru Judecători a CSM, jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat ca nefondate susținerile contestatoarei, arătând că la soluționarea cererii de transfer au fost avute în vedere art. 60 din Legea nr. 303/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare existente la momentul soluționării cererii de transfer în discuție.

S-au reiterat argumentele ce sunt expuse și în hotărârile atacate, subliniindu-se că transferul reprezintă doar o vocație, rămânând la latitudinea Secțiilor de judecători/procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit competențelor ce-i revin în această materie, să dispună cu privire la cererile de transfer, în funcție de împrejurările concrete de fapt și de drept existente la momentul analizării fiecărei cereri în parte.

S-a mai arătat că Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea realizării scopului atribuțiilor privind organizare și funcționarea instanțelor și parchetelor, astfel cum rezultă acestea din economia dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 317/2004, au în vedere la momentul soluționării cererilor de transfer asigurarea unui echilibru între interesul general, și anume funcționarea în bune condiții a instanțelor și parchetelor și interesele de ordin personal și/sau familial ale judecătorului sau procurorului care solicită aprobarea cererii de transfer. Aceste rațiuni au fost avute în vedere și în speță, neputându-se vorbi de un tratament discriminatoriu, așa cum sugerează contestatoarea, datele concrete existente la momentul analizării cererii de transfer nefiind de natură a conduce la o soluție favorabilă în cazul de față.

Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale incidente, a probelor administrate, Înalta Curte reține că este întemeiată contestația formulată împotriva hotărârii nr. 735 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care va fi anulată, cu consecința anulării și a hotărârii secției pentru judecători nr. 573/2013 și al obligării intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei V.M. din funcția de judecător la Tribunalul Olt în funcția de judecător la Tribunalul Dolj, pentru cele ce vor fi punctate în continuare. Incontestabil, în baza art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată, este atributul Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea, la cerere, a transferului judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la instituție publică.

Potrivit art. 40 lit. i) din H.G. nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, transferul judecătorilor și procurorilor reprezintă una din atribuțiile ce revin secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii. Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobat Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, (în continuare Regulament) în cuprinsul cărui sunt prevăzute la art. 3 criteriilor ce vor fi avute în vedere la analizarea și soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete.

Criteriile sunt următoarele: - volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; - vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; - vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; - vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; - specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; - domiciliul solicitantului; - locul de muncă al soțului sau soției; - distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; - starea de sănătate și situația familială.

În cauză V.M., judecător la Tribunalul Olt a solicitat transferul la Tribunalul Dolj prin cererea înregistrată sub nr. 15045/1154/DRUO/15459/ST/2013, iar prin hotărârea nr. 573 din 20 iunie 2013, secția pentru judecători a CSM a respins această solicitare. Contestația formulată de judecător împotriva hotărârii secției pentru judecători a fost soluționată, fiind respinsă de Plenul CSM prin hotărârea nr. 735 din 27 iunie 2013, apreciindu-se că în urma evaluării cererii de transfer din perspectiva Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a PCSM, modificată și completată, și a situației concrete a contestatoarei nu se justifică aprobarea cererii de transfer.

În considerentele ambelor hotărâri evocate s-au reținut ca argumente: vechimea redusă la instanța de la care se solicită transferul (Tribunalul Olt); faptul că această instanță s-a confruntat o bună perioadă de timp cu dificultăți reale de ocupare a posturilor vacante; încărcătura/judecător în anul 2012 (652 de cauze la Tribunalul Olt și 627 de cauze la Tribunalul Dolj față de media națională de 756 de cauze) încărcătura pe schemă față de media națională, la ambele instanțe; faptul că la concursul de promovare organizat în luna mai 2011 contestatoarea a solicitat promovarea la Tribunalul Olt, secția civilă deși existau posturi și la Tribunalul Dolj (secția penală, într-adevăr), iar această opțiune odată exprimată presupune asumarea de către magistrat a obligației de a funcționa efectiv la acea instanță o perioadă de timp adecvată, astfel încât să nu fie afectată stabilitatea resurselor umane.

Contestatoarea a contrapus observații fiecărui motiv/argument reținut de intimat, apreciind că nu s-a dat eficiență tuturor criteriilor prevăzute de Regulament în soluționarea solicitării sale de aprobare a transferului la Tribunalul Dolj, îndeosebi problemelor de ordin personal invocate și dovedite. În evaluarea dată în competența sa de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 modificată și completată, Înalta Curte constată că prin hotărârea nr. 735 din 27 iunie 2013 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a realizat/asigurat un echilibru între interesul general și interesele de ordin personal/familial ale judecătorului contestator, abordând într-o manieră extrem de formală solicitarea de transfer, fapt care se poate observa din considerațiile deja enunțate și asupra cărora s-a insistat și în fața instanței de judecată prin întâmpinarea depusă la dosar.

Pornind tocmai de la argumentul intimatului că fiecare caz prezintă particularitățile sale și că analiza lor în raport de criteriile regulamentare se face în consecință, Înalta Curte reține că dreptul de apreciere de care se bucură autoritatea intimată nu este unul absolut și de aceea el poate face obiectul unei analize cu ocazia verificării legalității actului administrativ emis, în fața instanței de contencios administrativ și fiscal a Înalta Curte de Casație și Justiție [art. 29 alin. (7) cu referire la alin. (5) din Legea nr. 317/2004, modificată și completată] fiind unanim acceptat în materia contenciosului administrativ că oportunitatea reprezintă o dimensiune a legalității.

În concret se observă că intimatul nu a avut în vedere avizele favorabile ale ambelor instanțe implicate în această solicitare de transfer (Tribunalul Olt și Tribunalul Dolj), în condițiile în care aceste instanțe au o evidență mult mai aplicată în privința volumului de activitate și a resurselor umane necesare, faptul că nu există nicio prevedere legală care să-i impună magistratului ca în urma promovării să activeze o perioadă de timp minimă la acea instanță sau la acel parchet, iar în acest sens nu se explică de către intimat ce semnificație are sintagma „o perioadă de timp adecvată”, care se regăsește atât în hotărârea secției pentru judecători, cât și în hotărârea Plenului.

În privința argumentului legat de opțiunea pentru ocuparea unui post de judecător la nivelul Tribunalului Olt, este important a se aminti chiar apărarea intimatului care recunoaște că „posturile scoase la concurs la Tribunalul Dolj erau la secția penală, iar nu la secția civilă, secție la care a solicitat promovarea doamna judecător”. Nu în ultimul rând se remarcă faptul că motivele de ordin personal invocate de contestatoare nu au reprezentat o preocupare serioasă din partea intimatului, cu atât mai mult cu cât între criteriile enumerate de Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006, modificat și completat, se regăsesc și cele de această natură. Or, cu înscrisurile depuse s-a făcut dovada că, contestatoarea și soțul ei au în întreținere doi copii minori și pe V.J.

(mama soțului său) care este încadrată în gradul de handicap accentuat, aspecte care nu pot fi ignorate ținând seama și de specificul și încărcătura activității de judecată. În acest context se desprinde concluzia că respingerea cererii de transfer a contestatoarei nu este justificată prin prisma criteriilor regulamentare precitate și a circumstanțelor cauzei așa cum se desprind acestea din probele administrate, deci că actul administrativ contestat este emis cu exces de putere în accepțiunea dată de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ, modificată și completată, și de aceea se impune anularea lui în baza art. 18 alin. (1) cu referire la art. 8 alin. (1) și art. 1 alin. (1) din același act normativ și obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei din funcția de judecător la Tribunalul Olt în funcția de judecător la Tribunalul Dolj.

De altfel, în sprijinul concluziei de față vine și actul depus cu ocazia dezbaterilor pe fond din care rezultă că începând cu data de 10 ianuarie 2014 contestatoarea a fost delegată pe o perioadă de 6 luni la Tribunalul Dolj (decizia nr. 1/OT din 07 ianuarie 2014 a Președintelui Curții de Apel Craiova), existând și acordul expres dat de Tribunalul Dolj pentru această delegare. Având în vedere cel expuse, dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația formulată de V.M. împotriva hotărârii nr. 735 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea nr. 735 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și hotărârea nr. 573 din 20 iunie 2013 a secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei V.M. din funcția de judecător la Tribunalul Olt în funcția de judecător la Tribunalul Dolj. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2014.