ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1058/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 329/2012 emisă de autoritatea pârâtă, precum și suspendarea obligației de plată a amenzii de 10.000 RON, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 277 din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de SC M. SRL.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 329 din 31 mai 2012 pârâtul a dispus sancționarea radiodifuzorului SC M. SRL (deținător de licență audiovizuală din 19 mai 2004 și a deciziei de reautorizare din 08 martie 2012 pentru postul de televiziune M. TV), cu amendă de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, ale art. 63 alin. (2) și art. 65 alin. (4) și (5) din Legea nr. 67/2004, precum și ale art. 3 și 4 alin. (1), (4) din decizia nr. 195/2012, dispunându-se totodată intrarea în legalitate până la data de 7 iunie 2012. Curtea de apel a apreciat decizia ca legală și temeinică, arătând că, atâta timp cât legiuitorul a stabilit că toți radiodifuzorii, indiferent dacă sunt publici sau privați, sunt obligați să asigure, în cadrul serviciilor lor de programe audiovizuale, desfășurarea unei campanii electorale în condiții echitabile, echilibrate și corecte pentru toate partidele politice, în mod gratuit, interzicând contractarea de timpi de antenă în scopuri publicitare, pentru și în favoarea participanților la campania electorală sau cedarea timpilor de antenă, reclamantul nu se putea sustrage acestei obligații, în nici o situație și sub nici un motiv.

Condiționarea accesului la timpii de antenă ce trebuiau alocați de către difuzor pentru reflectarea campaniei electorale, de plata unor sume de bani, indiferent sub ce pretext, reprezintă o încălcare flagrantă a prevederilor Legii nr. 67/2004 și ale art. 3 din Legea nr. 504/2002, fapta fiind calificată contravenție de către art. 90 alin. (1) lit. h) din Legea audiovizualului, și sancționată cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON; dreptul de a o aplica fiindu-i recunoscut pârâtului prin art. 88 alin. (1) din citata lege.

Reclamantul nu poate opune pârâtului și nici unei alte autorități statutul său de agent economic privat, întrucât la data la care a solicitat să-i fie eliberată licența audiovizuală, el era obligat să cunoască și servituțile ce decurgeau din acordarea dreptului de a presta servicii de programe audiovizuale, servituți printre care se numără și aceea de a asigura, în mod gratuit, accesul partidelor politice la postul de televiziune pe care îl exploatează, prestatorului fiindu-i interzis contractarea de timpi de antenă în scopuri publicitare, și implicit posibilitatea de a-și recupera costurile de producție pe căi ocolite.

S-a concluzionat astfel că acțiunea de condiționare a accesului la emisiunile cu caracter electoral de plata unor sume de bani echivalează cu o tentativă de anulare a obligațiilor consacrate de art. 63 alin. (2), art. 65 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 67/2004 și a dispozițiilor cu caracter normativ cuprinse în decizia nr. 195/2012, emisă de C.N.A. 3. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă Împotriva sentinței civile nr. 277 din 24 septembrie 2012 a formulat recurs reclamanta SC M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând ca temei legal al demersului său procesual prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației formulate și al anulării amenzii de 10.000 RON dispusă de intimatul Consiliul Național al Audiovizualului prin decizia nr. 329/2012.

În contextul succintei prezentări a circumstanțelor cauzei, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond sub dublu aspect. O primă critică vizează concluzia pretins greșită cuprinsă în considerentele hotărârii în sensul că accesul candidaților la posturile de emisiune este gratuit, fără a se distinge între posturile publice și cele private, între plata timpilor de antenă și decontarea cheltuielilor de producție, fiind valabile argumentele prezentate și cu ocazia judecății în fond. Hotărârea primei instanțe a fost criticată și pentru că a validat o contravenție neprevăzută de lege în condițiile în care niciunul din textele indicate în decizia contestată nu conțin o definiție a contravenției pentru care reclamanta recurentă a fost amendată.

4. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile legale aplicabile și de apărările intimatei-pârâte cuprinse în întâmpinarea formulată dar și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, astfel că nu se impune modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Reclamanta-recurentă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ competentă decizia nr. 329/2012, emisă de intimata-pârâtă C.N.A., prin care a fost sancționată cu 10.000 RON amendă, solicitând totodată și suspendarea obligației de plată a amenzii.

Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, înfățișează deopotrivă motivele de nelegalitate invocate în primă instanță de către reclamanta-recurentă, cu referire la actul contestat, cât și argumentele judecătorului fondului ce susțin soluția adoptată. Înalta Curte, analizând punctual motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă reține că un prim set de critici vizează pretinsul raționament eronat cuprins în sentința atacată, în sensul că accesul candidaților la posturile de emisiune este gratuit, fără însă a se face distincție între posturile publice și cele private, între plata timpilor de antenă și decontarea cheltuielilor de producție.

Contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă și în acord cu cele reținute și de prima instanță, se constată că în cauză nu a fost făcută nici o confuzie în maniera evocată, dimpotrivă, analizându-se conținutul prevederilor legale ce au servit drept temei al sancțiunii aplicate de autoritatea pârâtă, s-a arătat cu justețe că, raportat la prevederile Legii nr. 67/2004 și ale art. 3 din Legea nr. 504/2002, statutul de agent economic privat al reclamantei nu prezintă relevanță. Totodată, Înalta Curte arată că nu pot fi primite criticile recurentei și în considerarea conținutului, lipsit de orice echivoc, al prevederilor cuprinse în decizia nr. 195/2012, de asemenea menționată în cuprinsul deciziei de sancționare nr. 329 din 31 mai 2012. Dispozițiile invocate din decizia nr. 195/2012 prevăd: „art.

3 - Radiodifuzorii publici și privați sunt obligați să asigure desfășurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate și corecte pentru toți competitorii electorali, respectând următoarele principii: a) echitate - toți candidații trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuți electoratului; b) echilibru în prezentarea activităților de campanie ale competitorilor electorali; c) corectitudine - toți competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv și echidistant." art. 4 alin. (1) - Competitorii electorali au acces gratuit la posturile publice și private de radio și de televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, în condițiile art. 65-67 din Legea nr. 67/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

art. 4 alin. (4) - Este interzisă vânzarea de timpi de antenă sau de spații de emisie pentru competitorii electorali în scopul participării la emisiunile electorale și de dezbateri electorale ori în vederea prezentării activităților de campanie electorală în emisiunile informative.” Prin raportare la aceste prevederi ca și la cele cuprinse în art. 65 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, în care se arată că „accesul partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale precum și al candidaților independenți, la posturile private de radiodifuziune și de televiziune, inclusiv televiziune prin cablu, se face gratuit, numai în cadrul emisiunilor care au caracter electoral”, și Înalta Curte apreciază că actul de sancționare emis de intimatul CNA este legal.

Fapta reclamantei recurente de a transmite, în perioada campaniei electorale din mai 2012, unuia dintre competitori, tarifele ce se percep pentru emisiune (90 RON/1 minut de emisiune), chiar cu titlu de costuri de producție, este în mod evident contrară normelor legale citate care reglementează caracterul gratuit al acordării timpilor de antenă și care nu conțin derogări sau excepții în cazul unor televiziuni comerciale, nesubvenționate, astfel cum este postul M. TV. Nici celelalte critici ale recurentei vizând pretinsul raționament greșit al primei instanțe, prin raportare la alte reglementări ale CNA, înfățișate și cu ocazia judecății în fond nu sunt întemeiate.

Invocarea în susținerea cererii de chemare în judecată dar și a cererii de recurs a unor dispoziții din diferite acte normative nu este concludentă și nu prezintă nici o legătură cu speța dedusă judecății, având în vedere că aceste dispoziții nu au constituit temeiul sancționării recurentei reclamantei și că aceasta însăși recunoaște că a adus la cunoștință competitorilor electorali că le-au fost acordați timpi de antenă, însă acest drept poate fi exercitat doar dacă vor achita costurile de producție ale emisiunilor dedicate campaniei electorale. Or, atât timp cât legea prevede că accesul la posturile private de radiodifuziune se face gratuit, fără a distinge dacă doar timpul de antenă sau producția audiovizuală sunt gratuite, radiodifuzorul nu putea condiționa participarea candidaților în emisiunile electorale de suportarea costurilor de producție ale respectivei emisiuni.

În fine, Înalta Curte va respinge și motivul de recurs vizând inexistența contravenției ce ar fi stat la baza sancționării reclamantei recurente. Conținutul deciziei de sancționare atestă și demonstrează că intimata C.N.A. nu a creat ad hoc nicio contravenție, acestea fiind reglementate atât de dispozițiile art. 75 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, cât și de cele ale art. 15 din decizia nr. 195/2012, privind principii și reguli de desfășurare, prin intermediul posturilor de radio și de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.

Textele enumerate prevăd că nerespectarea dispozițiilor art. 61-74 din Legea nr. 67/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și nerespectarea dispozițiilor deciziei CNA nr. 195/2012 atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea Audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca faptele să fie constatate și sancțiunile să fie aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului, care se autosesizează sau poate fi sesizat de către cei interesați. Prin urmare, concluzionând în sensul că decizia contestată este legală și temeinică și a fost impusă de situația de fapt, necontestată de altfel, și reținând că prin hotărârea primei instanțe s-a realizat o corectă și justă aplicare a prevederilor legale incidente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Vaslui împotriva sentinței civile nr. 277 din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 martie 2014.