ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1058/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin cererea

înregistrata pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Național al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 329/2012 emisă de

autoritatea pârâtă, precum și suspendarea obligației de plată a amenzii de

10.000 RON, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 277 din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de SC M. SRL.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 329 din 31 mai 2012 pârâtul

a dispus sancționarea radiodifuzorului SC M. SRL (deținător de licență audiovizuală

din 19 mai 2004 și a deciziei de reautorizare din 08 martie 2012 pentru postul

de televiziune M. TV), cu amendă de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, ale art. 63 alin. (2) și art. 65 alin.

(4) și (5) din Legea nr. 67/2004, precum și ale art. 3 și 4 alin. (1), (4) din decizia

nr. 195/2012, dispunându-se totodată intrarea în legalitate până la data de 7 iunie

2012.

Curtea de apel a apreciat

decizia ca legală și temeinică, arătând că, atâta timp cât legiuitorul a stabilit

că toți radiodifuzorii, indiferent dacă sunt publici sau privați, sunt obligați

să asigure, în cadrul serviciilor lor de programe audiovizuale, desfășurarea unei

campanii electorale în condiții echitabile, echilibrate și corecte pentru toate

partidele politice, în mod gratuit, interzicând contractarea de timpi de antenă

în scopuri publicitare, pentru și în favoarea participanților la campania electorală

sau cedarea timpilor de antenă, reclamantul nu se putea sustrage acestei obligații,

în nici o situație și sub nici un motiv.

Condiționarea accesului

la timpii de antenă ce trebuiau alocați de către difuzor pentru reflectarea campaniei

electorale, de plata unor sume de bani, indiferent sub ce pretext, reprezintă o

încălcare flagrantă a prevederilor Legii nr. 67/2004 și ale art. 3 din Legea

nr. 504/2002, fapta fiind calificată contravenție de către art. 90 alin. (1)

lit. h) din Legea audiovizualului, și sancționată cu amendă de la 10.000 RON la

200.000 RON; dreptul de a o aplica fiindu-i recunoscut pârâtului prin art. 88

alin. (1) din citata lege.

Reclamantul nu poate opune

pârâtului și nici unei alte autorități statutul său de agent economic privat, întrucât

la data la care a solicitat să-i fie eliberată licența audiovizuală, el era obligat

să cunoască și servituțile ce decurgeau din acordarea dreptului de a presta servicii

de programe audiovizuale, servituți printre care se numără și aceea de a asigura,

în mod gratuit, accesul partidelor politice la postul de televiziune pe care îl

exploatează, prestatorului fiindu-i interzis contractarea de timpi de antenă în

scopuri publicitare, și implicit posibilitatea de a-și recupera costurile de producție

pe căi ocolite. S-a concluzionat astfel că acțiunea de condiționare a accesului

la emisiunile cu caracter electoral de plata unor sume de bani echivalează cu o

tentativă de anulare a obligațiilor consacrate de art. 63 alin. (2), art. 65

alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 67/2004 și a dispozițiilor cu caracter normativ

cuprinse în decizia nr. 195/2012, emisă de C.N.A.

înfățișate de recurenta-reclamantă

Împotriva sentinței civile

nr. 277 din 24 septembrie 2012 a formulat recurs reclamanta SC M. SRL, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând ca temei legal

al demersului său procesual prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat modificarea hotărârii atacate în

sensul admiterii contestației formulate și al anulării amenzii de 10.000 RON dispusă

de intimatul Consiliul Național al Audiovizualului prin decizia nr. 329/2012.

În contextul succintei

prezentări a circumstanțelor cauzei, recurenta a criticat hotărârea instanței de

fond sub dublu aspect.

O primă critică vizează

concluzia pretins greșită cuprinsă în considerentele hotărârii în sensul că accesul

candidaților la posturile de emisiune este gratuit, fără a se distinge între posturile

publice și cele private, între plata timpilor de antenă și decontarea cheltuielilor

de producție, fiind valabile argumentele prezentate și cu ocazia judecății în fond.

Hotărârea primei instanțe

a fost criticată și pentru că a validat o contravenție neprevăzută de lege în condițiile

în care niciunul din textele indicate în decizia contestată nu conțin o definiție

a contravenției pentru care reclamanta recurentă a fost amendată.

instanței de recurs

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de prevederile legale aplicabile

și de apărările intimatei-pârâte cuprinse în întâmpinarea formulată dar și sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu

subzistă motivele de nelegalitate invocate, astfel că nu se impune modificarea hotărârii

atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Reclamanta-recurentă a

supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

competentă decizia nr. 329/2012, emisă de intimata-pârâtă C.N.A., prin care a fost

sancționată cu 10.000 RON amendă, solicitând totodată și suspendarea obligației

de plată a amenzii.

Expunerea rezumativă a

considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, înfățișează deopotrivă motivele de

nelegalitate invocate în primă instanță de către reclamanta-recurentă, cu referire

la actul contestat, cât și argumentele judecătorului fondului ce susțin soluția

adoptată.

Înalta Curte, analizând

punctual motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă reține că un prim

set de critici vizează pretinsul raționament eronat cuprins în sentința atacată,

în sensul că accesul candidaților la posturile de emisiune este gratuit, fără însă

a se face distincție între posturile publice și cele private, între plata timpilor

de antenă și decontarea cheltuielilor de producție.

Contrar celor afirmate

de recurenta-reclamantă și în acord cu cele reținute și de prima instanță, se constată

că în cauză nu a fost făcută nici o confuzie în maniera evocată, dimpotrivă, analizându-se

conținutul prevederilor legale ce au servit drept temei al sancțiunii aplicate de

autoritatea pârâtă, s-a arătat cu justețe că, raportat la prevederile Legii nr.

67/2004 și ale art. 3 din Legea nr. 504/2002, statutul de agent economic privat

al reclamantei nu prezintă relevanță.

Totodată, Înalta Curte

arată că nu pot fi primite criticile recurentei și în considerarea conținutului,

lipsit de orice echivoc, al prevederilor cuprinse în decizia nr. 195/2012, de asemenea

menționată în cuprinsul deciziei de sancționare nr. 329 din 31 mai 2012.

Dispozițiile invocate

din decizia nr. 195/2012 prevăd:

„art. 3 - Radiodifuzorii

publici și privați sunt obligați să asigure desfășurarea unei campanii electorale

echitabile, echilibrate și corecte pentru toți competitorii electorali, respectând

următoarele principii:

a) echitate - toți candidații

trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuți electoratului;

b) echilibru în prezentarea

activităților de campanie ale competitorilor electorali;

c) corectitudine - toți

competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv și echidistant."

art. 4 alin. (1) - Competitorii

electorali au acces gratuit la posturile publice și private de radio și de televiziune,

inclusiv de televiziune prin cablu, în condițiile art. 65-67 din Legea nr. 67/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

art. 4 alin. (4) - Este

interzisă vânzarea de timpi de antenă sau de spații de emisie pentru competitorii

electorali în scopul participării la emisiunile electorale și de dezbateri electorale

ori în vederea prezentării activităților de campanie electorală în emisiunile informative.”

Prin raportare la aceste

prevederi ca și la cele cuprinse în art. 65 alin. (4) din Legea nr. 67/2004, în

care se arată că „accesul partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale

precum și al candidaților independenți, la posturile private de radiodifuziune și

de televiziune, inclusiv televiziune prin cablu, se face gratuit, numai în cadrul

emisiunilor care au caracter electoral”, și Înalta Curte apreciază că actul de sancționare

emis de intimatul CNA este legal.

Fapta reclamantei recurente

de a transmite, în perioada campaniei electorale din mai 2012, unuia dintre competitori,

tarifele ce se percep pentru emisiune (90 RON/1 minut de emisiune), chiar cu titlu

de costuri de producție, este în mod evident contrară normelor legale citate care

reglementează caracterul gratuit al acordării timpilor de antenă și care nu conțin

derogări sau excepții în cazul unor televiziuni comerciale, nesubvenționate, astfel

cum este postul M. TV.

Nici celelalte critici

ale recurentei vizând pretinsul raționament greșit al primei instanțe, prin raportare

la alte reglementări ale CNA, înfățișate și cu ocazia judecății în fond nu sunt

întemeiate.

Invocarea în susținerea

cererii de chemare în judecată dar și a cererii de recurs a unor dispoziții din

diferite acte normative nu este concludentă și nu prezintă nici o legătură cu speța

dedusă judecății, având în vedere că aceste dispoziții nu au constituit temeiul

sancționării recurentei reclamantei și că aceasta însăși recunoaște că a adus la

cunoștință competitorilor electorali că le-au fost acordați timpi de antenă, însă

acest drept poate fi exercitat doar dacă vor achita costurile de producție ale emisiunilor

dedicate campaniei electorale.

Or, atât timp cât legea

prevede că accesul la posturile private de radiodifuziune se face gratuit, fără

a distinge dacă doar timpul de antenă sau producția audiovizuală sunt gratuite,

radiodifuzorul nu putea condiționa participarea candidaților în emisiunile electorale

de suportarea costurilor de producție ale respectivei emisiuni.

În fine, Înalta Curte

va respinge și motivul de recurs vizând inexistența contravenției ce ar fi stat

la baza sancționării reclamantei recurente.

Conținutul deciziei de

sancționare atestă și demonstrează că intimata C.N.A. nu a creat ad hoc nicio contravenție,

acestea fiind reglementate atât de dispozițiile art. 75 din Legea nr. 67/2004 pentru

alegerea autorităților administrației publice locale, cât și de cele ale art. 15

din decizia nr. 195/2012, privind principii și reguli de desfășurare, prin intermediul

posturilor de radio și de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru

alegerea autorităților administrației publice locale. Textele enumerate prevăd că

nerespectarea dispozițiilor art. 61-74 din Legea nr. 67/2004, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, precum și nerespectarea dispozițiilor deciziei CNA

nr. 195/2012 atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute de Legea Audiovizualului

nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca faptele să fie

constatate și sancțiunile să fie aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului,

care se autosesizează sau poate fi sesizat de către cei interesați.

Prin urmare, concluzionând

în sensul că decizia contestată este legală și temeinică și a fost impusă de situația

de fapt, necontestată de altfel, și reținând că prin hotărârea primei instanțe s-a

realizat o corectă și justă aplicare a prevederilor legale incidente, Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC M. SRL Vaslui împotriva sentinței civile nr. 277 din 24 septembrie

2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 martie 2014.