ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1023/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului S.D. de lucrător al Securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâtul, prin activitățile pe care le-a desfășurat în calitate de angajat al fostei Securități, a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viață privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și dreptul la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 85 din Constituția României din 1952, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că unele documente de care se folosește reclamantul sunt lipsite de concludență, iar pe unele documente nu se află semnătura sa. În raport cu apărările pârâtului, Curtea a dispus, la solicitarea acestuia, efectuarea unei expertize criminalistice care a concluzionat că înscrisurile esențiale pe baza cărora reclamantul și-a motivat acțiunea, respectiv cele intitulate „Plan de acțiune” și „Nota informativă”, depuse în copie la dosarul cauzei, nu sunt semnate de pârât. În nota de obiecțiuni depusă la dosar, întocmită de expertul încuviințat pentru reclamant, se opinează că rezultatul expertizei este inexact, deoarece se bazează pe elemente de comparație ulterioare în raport cu piesa în litigiu, în consecință, s-a apreciat că este necesară refacerea expertizei, pe baza unor scripte de comparație aflate în dosarul aflat în evidențele reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 6763 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul S.D., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În legătură cu concluziile exprimate în nota de obiecțiuni, însușită de reclamant, Curtea a observat că, la data încuviințării probei cu expertiză, reclamantul a avut posibilitatea de a solicita suplimentarea probatoriului sub aspectul înscrisurilor de comparație, însă nu a înțeles să se folosească de acest drept în sensul celor exprimate în respectiva notă.

În plus, Curtea a observat că expertul propus de reclamant a făcut referire la documente aflate în posesia reclamantului, însă aceste înscrisuri sunt nerelevante deoarece fac parte din categoria celor contestate de pârât. În atare situație, Curtea a apreciat că singurele concluzii care pot fi luate în considerare sunt cele exprimate de expertul numit de instanță, conform cărora pârâtul nu este semnatarul înscrisurilor principale pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea a constatat că din probele administrate nu reiese, dincolo de orice dubiu rezonabil, că pârâtul ar fi desfășurat acțiuni de natura celor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat se arată că prima instanță a respins acțiunea, ținând seama doar de raportul de expertiză criminalistică din 20 aprilie 2012, care a concluzionat că înscrisurile la care reclamantul s-a referit în acțiunea sa nu ar fi fost semnate de intimat, în condițiile în care semnăturile respective sunt executate sub numele în clar al intimatului, în cuprinsul mai multor înscrisuri întocmite de structuri ale Securității din care intimatul a făcut parte în mod neîndoielnic, în perioada în care acesta a aparținut respectivelor structuri.

Recurentul critică sentința pronunțată de instanța de fond pe motiv că aceasta a respins cererea de refacere a raportului de expertiză și susținerile expertului parte încuviințat, pe considerentul că scriptele de comparație propuse de acest expert „sunt nerelevante deoarece fac parte din categoria celor contestate de pârât”. Subliniază recurentul că intimatul-pârât nu a contestat o categorie de înscrisuri, ci anumite înscrisuri individual determinate și, prin urmare, înscrisurile propuse de expertul parte încuviințat de instanță, fiind înscrisuri semnate de intimat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și fiind contemporane celor în litigiu, atingeau toate exigențele necesare pentru a fi folosite ca înscrisuri de comparație în cadrul unei noi expertize.

Apreciază recurentul că, pentru a da eficiență în speță principiului aflării adevărului este necesară efectuarea unui nou raport de expertiză care să folosească, drept înscrisuri de comparație, documente contemporane cu înscrisurile în litigiu și care să provină în mod cert de la intimat, fiind realizate în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. În prezenta cauză, problema dedusă judecății este aceea dacă Curtea de Apel București a fost sau nu legal sesizată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu acțiunea în constatarea calității intimatului-pârât de lucrător al Securității, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008. După cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, această acțiune în constatare a avut la bază cererea de verificare adresată de numitul Z.J.C.N., în baza art. 6 alin. (1) din ordonanța aflată în discuție.

Astfel, conform art. 1 alin. (1) din această reglementare, orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene, au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanțe și în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională; acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

Art. 1 alin. (7) din ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Art. 1 alin. (9) din ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) și (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială și autentică.

Din interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate. Pe de altă parte, în ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității, aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor persoane.

Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea. Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop. Într-adevăr, în cauza de față, atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare anexată acesteia, au avut în vedere cererea de verificare formulată de numitul Z.J.C.N., persoană care nu are nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent, individualizate în respectiva notă de constatare.

O dovadă în acest sens o reprezintă și documentația prezentată de recurent, aflată la dosarul de fond. Ca atare, în raport de probatoriul administrat, numitul Z.J.C.N. nu poate avea calitatea de subiect al unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmărit de către Securitate, mai precis, de către recurent, prin activitățile întreprinse sau dispuse de către acesta. Prin urmare, cererea de verificare a calității de „lucrător de Securitate”, formulată de această persoană fizică, nu putea să stea la baza prezentei acțiuni în constatare introdusă de recurent. Având în vedere nelegala sesizare a instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune în constatare, Înalta Curte nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Înalta Curte are în vedere, totodată, faptul că documentele aflate la filele din dosarul de fond indicate de recurent nu prezintă relevanță în cauză, pentru că în cuprinsul acestora nu apare menționat numele persoanei supuse verificării. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 6763 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2014.