ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1023/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței

de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului S.D. de lucrător al

Securității.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că pârâtul, prin activitățile pe care le-a

desfășurat în calitate de angajat al fostei Securități, a îngrădit drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în

vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viață privată prevăzut de art. 12

din Declarația Universală a Drepturilor Omului și dreptul la libertatea de

exprimare, prevăzut de art. 85 din Constituția României din 1952, coroborat cu

art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând în

esență că unele documente de care se folosește reclamantul sunt lipsite de

concludență, iar pe unele documente nu se află semnătura sa.

În raport cu

apărările pârâtului, Curtea a dispus, la solicitarea acestuia, efectuarea unei

expertize criminalistice care a concluzionat că înscrisurile esențiale pe baza

cărora reclamantul și-a motivat acțiunea, respectiv cele intitulate „Plan de

acțiune” și „Nota informativă”, depuse în copie la dosarul cauzei, nu sunt

semnate de pârât.

În nota de obiecțiuni

depusă la dosar, întocmită de expertul încuviințat pentru reclamant, se

opinează că rezultatul expertizei este inexact, deoarece se bazează pe elemente

de comparație ulterioare în raport cu piesa în litigiu, în consecință, s-a

apreciat că este necesară refacerea expertizei, pe baza unor scripte de

comparație aflate în dosarul aflat în evidențele reclamantului.

Prin sentința civilă

nr. 6763 din 27 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu

pârâtul S.D., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În legătură cu

concluziile exprimate în nota de obiecțiuni, însușită de reclamant, Curtea a

observat că, la data încuviințării probei cu expertiză, reclamantul a avut

posibilitatea de a solicita suplimentarea probatoriului sub aspectul

înscrisurilor de comparație, însă nu a înțeles să se folosească de acest drept

în sensul celor exprimate în respectiva notă. În plus, Curtea a observat că

expertul propus de reclamant a făcut referire la documente aflate în posesia

reclamantului, însă aceste înscrisuri sunt nerelevante deoarece fac parte din

categoria celor contestate de pârât. În atare situație, Curtea a apreciat că

singurele concluzii care pot fi luate în considerare sunt cele exprimate de

expertul numit de instanță, conform cărora pârâtul nu este semnatarul

înscrisurilor principale pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.

În raport cu cele

expuse mai sus, Curtea a constatat că din probele administrate nu reiese,

dincolo de orice dubiu rezonabil, că pârâtul ar fi desfășurat acțiuni de natura

celor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv pentru care a

respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că prima instanță a respins acțiunea, ținând seama

doar de raportul de expertiză criminalistică din 20 aprilie 2012, care a

concluzionat că înscrisurile la care reclamantul s-a referit în acțiunea sa nu

ar fi fost semnate de intimat, în condițiile în care semnăturile respective

sunt executate sub numele în clar al intimatului, în cuprinsul mai multor

înscrisuri întocmite de structuri ale Securității din care intimatul a făcut

parte în mod neîndoielnic, în perioada în care acesta a aparținut respectivelor

structuri.

Recurentul critică

sentința pronunțată de instanța de fond pe motiv că aceasta a respins cererea

de refacere a raportului de expertiză și susținerile expertului parte

încuviințat, pe considerentul că scriptele de comparație propuse de acest

expert „sunt nerelevante deoarece fac parte din categoria celor contestate de

pârât”.

Subliniază recurentul

că intimatul-pârât nu a contestat o categorie de înscrisuri, ci anumite

înscrisuri individual determinate și, prin urmare, înscrisurile propuse de

expertul parte încuviințat de instanță, fiind înscrisuri semnate de intimat în

exercitarea atribuțiilor de serviciu și fiind contemporane celor în litigiu,

atingeau toate exigențele necesare pentru a fi folosite ca înscrisuri de

comparație în cadrul unei noi expertize.

Apreciază recurentul

că, pentru a da eficiență în speță principiului aflării adevărului este

necesară efectuarea unui nou raport de expertiză care să folosească, drept

înscrisuri de comparație, documente contemporane cu înscrisurile în litigiu și

care să provină în mod cert de la intimat, fiind realizate în exercitarea

atribuțiilor sale de serviciu.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

În prezenta cauză,

problema dedusă judecății este aceea dacă Curtea de Apel București a fost sau

nu legal sesizată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității cu acțiunea în constatarea calității intimatului-pârât de lucrător

al Securității, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

După cum rezultă din

înscrisurile aflate la dosar, această acțiune în constatare a avut la bază

cererea de verificare adresată de numitul Z.J.C.N., în baza art. 6 alin. (1)

din ordonanța aflată în discuție.

Astfel, conform art.

1 alin. (1) din această reglementare, orice cetățean român sau cetățean străin

care după 1945 a avut cetățenie română, precum și orice cetățean al unei țări

membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru

al Uniunii Europene, au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de

Securitate, precum și la alte documente și informații care privesc propria

persoană, potrivit acestei ordonanțe și în conformitate cu prevederile legii

privind protejarea informațiilor care privesc siguranța națională; acest drept

se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului și

eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe alte înscrisuri care

privesc propria persoană.

Art. 1 alin. (7) din

ordonanță prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost

urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea

lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu

informații la completarea dosarului, și poate solicita verificarea calității de

lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului.

Art. 1 alin. (9) din

ordonanță precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin.

(1)-(3), (6) și (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială

și autentică.

Din interpretarea

textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană

poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii

și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de

această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul

dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au

fost urmărite de Securitate.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește sfera verificării calității de lucrător al Securității,

aceasta este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui

dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor

persoane.

Cu alte cuvinte,

legea în materie a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității

se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la

instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea

dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.

Mai mult decât atât,

niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor

calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât

solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de

Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Ca atare, exercitarea

dreptului de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru

ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de

Securitate al unei persoane aparține în exclusivitate numai acelei persoane,

iar nu și altor persoane, cu excepția situației în care acestea din urmă au

fost împuternicite cu procură specială și autentică în acest scop.

Într-adevăr, în cauza

de față, atât acțiunea în constatare, cât și nota de constatare anexată

acesteia, au avut în vedere cererea de verificare formulată de numitul Z.J.C.N.,

persoană care nu are nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent,

individualizate în respectiva notă de constatare.

O dovadă în acest

sens o reprezintă și documentația prezentată de recurent, aflată la dosarul de fond.

Ca atare, în raport

de probatoriul administrat, numitul Z.J.C.N. nu poate avea calitatea de subiect

al unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmărit de către Securitate,

mai precis, de către recurent, prin activitățile întreprinse sau dispuse de

către acesta.

Prin urmare, cererea

de verificare a calității de „lucrător de Securitate”, formulată de această

persoană fizică, nu putea să stea la baza prezentei acțiuni în constatare

introdusă de recurent.

Având în vedere

nelegala sesizare a instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune

în constatare, Înalta Curte nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii

condițiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se

constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Înalta Curte are în

vedere, totodată, faptul că documentele aflate la filele din dosarul de fond

indicate de recurent nu prezintă relevanță în cauză, pentru că în cuprinsul

acestora nu apare menționat numele persoanei supuse verificării.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității împotriva sentinței civile nr. 6763 din 27 noiembrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 februarie 2014.